sâmbătă, 21 ianuarie 2023

Puzzle metalic

 Pentru că am văzut la Rux un puzzle japonez și i-am promis că o să-i arăt ce avem noi. Eu le știam ca jocuri logice, dar le-am găsit sub denumirea de ”metal puzzle”. Am fost mereu fascinată de ele și era imposibil să nu-mi iau și așa ceva la un moment dat. Acest set l-am găsit întâmplător în Kaufland prin noiembrie. Erau mai multe cutii cu câte 10 jocuri metalice, unele se repetau de la cutie la cutie. Am ales atunci ce mi s-a părut mai interesant și relativ mai ușor de făcut ca să nu fim dezamăgiți în fața unora de dificultate mai mare.
Mi-aduc aminte cum într-un an domnișoara cea mare a primit de la Moș Crăciun un cub rubic. Era pe vremea când încă credea în Moș Crăciun. A fost foarte încântată de cub, dar a două zi după ce l-a amestecat m-a întrebat cum se face la loc și i-am spus sincer că nu știu și că nu toată lumea poate să-l facă. Reacția ei și privirea dezamăgită...nu le voi uita niciodată : ”De ce mi-a mai adus Moșul o jucărie dacă nu pot să o fac?” Cine căuta apoi pe net cum se rezolvă și printa instrucțiuni? I-a plăcut atât de mult că și azi știe cum să-l rezolve fără să se mai uite pe instrucțiuni. Eu am reușit să le uit aproape pe toate.
Și acest set de puzzle-uri metalice tot moșul le-a adus, pentru toată familia, și chiar ne-a făcut plăcere să ne jucăm cu ele. Este un set de la firma Eureka. Detalii despre celelalte modele de acest gen găsiți aici.
Cutia este compartimentată în casete mai mici, fiecare casetă este notată cu o stea, două sau trei după gradul de dificultate. În fiecare casetă se află două (sau mai multe) piese metalice legate ca zalele unui lanț. Scopul jocului este să desfaci cele două piese fără să le forțezi și apoi să le unești la loc.
Cred că noi nu am mai ținut cont să le așezam la fel înapoi în cutie.


Primul încercat a fot foarte ușor și de desfăcut și de unit.


Al doilea nu am reușit să-l mai facem la loc.


Am mai făcut și altele din ele și defăcut și refăcut, dar mai sunt și nefăcute. Știu că există pe net filme cu rezolvarea lor dar mi se pare că aș trișa dacă m-aș uita. Momentan mai încercăm să descoperim singuri.



 Postare pentru Clubul de puzzle

6 comentarii:

  1. Foarte interesante. Acum ca le vad piesele frumoase, ma intreb in ce alte destinatii ar putea ajunge? Trebuie sa mai ajung pe la Casa Retro. Acolo le vazusem initial. Inteleg ca nu au si rezolvarea in prospect!
    Faine cadouri! Sa va jucati frumos in continuare, Niko!
    Noapte buna! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu au. Bănuiesc că e dificil sa pui soluția ]n imagini. E ca si cum ai pune in imagini o piesă coplicată de origami.

      Ștergere
  2. Sunt interesante aceste jocuri! Nu stiu, insa, daca mi le doresc! :)) N-as vrea sa-mi epuizez neuronul incercand sa le demontez si sa le montez. Daca as constata ca am mai multa forta decat inteligenta?! 😄
    Spor la rezolvat "enigme"!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesant. E acelasi principiu - imi place ca piesele pot fi folosite si separat (de fapt dupa acest aspect estetic m-am uitat si la Huzzle :)))
    La Harmony, am sesizat ca, e oarecum mai usor sa rezolvi puzzle-ul. La partea de intoarcere, in gerenal imi ia mai mult timp, desi in esesnta am prins deja ideea.
    Iti multumesc ca ni le-ai aratat :D! Sunt chiar interesante (si nu le vazusem pana acum - eu oricum ma uit prin cataloage din cand in cand, in magazin nu ajung).
    Puuupici si spor la dezlegarea enigmelor :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi pe siteul Eureka, era și al tău, Harmonie la categoria Huzzle dar și separat unele din acest set. Si am mai văzut și altele interesante. Medalionul aniversar e chiar interesant.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!