Filme și goblene cu diamante

 În aceeași atmosfera din prima zi de Crăciun, s-au derulat și următoarele zile, spre încântarea mea. Și în a doua zi, timpul petrecut împreună cu cei dragi a fost prioritar. În afara meselor luate împreună, am căutat să facem și diverse activități. 

În a doua zi de Crăciun, domnișoara cea mică și-a deschis setul de felicitări cu diamante și ca să aibă spor, mi-am scos și eu tabloul cu pisicuță început mai demult.

N-am lucrat niciuna foarte mult atunci, eu având și alt program stabilit. Moșul a adus niște bilete la film și am profitat de ieșirea în oraș să trecem și pe la niște prieteni buni.

 La cinema am vizionat un film românesc: Transilvanian Ninja, un film cu o distribuție impresionantă.  Eu nu apreciez de obicei acest gen de film, parodia. Cîn am fost la Team Building, recunosc că l-am văzut până la final doar pentru că eram în sala de cinema. Dacă aș fi fost acasă, l-aș fi abandonat rapid. Prin urmare nu am avut prea multe așteptări de la acest film, dar nu pentru mine am luat biletele. Începutul a fost greoi, parcă prea lung, prea mult până la începerea acțiunii. Vorba soțului, se puteau face și la început niște glume/poate care să te țină interesat de film. De data asta cred că amândoi am fi renunțat să ne mai uităm. Dar odată ce a început acțiunea, glumele a fost ok. Chiar am râs eu mai mult decât soțul. Concluzia lui : „a fost un film mai mult pentru tine decât pentru mine”

Ce nu mi-a plăcut la această experiență nu a ținut de film, ci de public. Special am luat biletele la ultima difizare a zilei ca să nu mai fie aglomerat în mall, mai ales la plecare. Și totuși m-am trezit la film cu un grup de 7-8 copii, în jurul a 12-14 ani, care s-au mai nimerit și să stea pe rîndurile din fața mea. I-a băgat în salî o mămică care a plecat imediat ce i-a așezat pe locurile lor cu sucurile/popcornul și nachos-urile pe cele și le-au cumpărat. Nu judec pe nimeni ce consideră potrivit sau nu pentru a fi vizionat de copii, dar ... Grupul s-a plictisit repede de film, și-au scos telefoanele, își trimiteau mesaje, s-au ridicat, s-au plimbat, au ieșit din sală și s-au întors... Cireașa de pe tort a fost parfumul, unul enorm de puternic pe care cred că și-l luase vreo fată și-și mai dădeau din când ân cînd cu el că altfel nu-mi explic valurile de parfum care vedeau ocazional dinspre ei. Și cum eu nu mai suport parfumurile puternice, jumătate dinn timp am petrecut-o cu fularul la gură. Nu mai spun ce au lăsat în urma lor la plecare. sau poate au strâns înainte să iasă din sală, deși mă îndoiesc că la toată lipsa de maniere de care au dat dovadă, la final s-au aplecat ei să adune nachos-urile căzute cu totul pe jos. Deranjată de acel parfum, cred că am ieșit prima din sala de cinema.

Lăsând la o parte experiența cu publicul neadecvat acestui film, nu aș putea spune că filmul să fie interzis minorilor, dar nici nu văd să aducă vreun plus educației lor, e un film bunicel, dar merită văzut din confortul casei, nu la cinema (părere personală)

Dar ne-a plăcut distribuția filmului și căutând a doua zi să cunoaștem actorii și în ce alte filme au jucat, am descoperit alt film românesc, din 2021 : Zăpadă, ceai și dragoste. Cred că l-am descoperit datorită actriței Paula Chirilă, ce a jucat rolul Ramonei în celălat film. Dar ne-a plăcut mai mult decât Transilvanian ninja, mai multe glume bune (deși prin comentarii pe cinemagia am văut că nu a fost tocmai apreciat), astfel încît ne-am uitat și la continuare aproape imediat: Zăpadă, Ceai și Dragoste cu puțin Noroc. A fost mai mult ”Noroc” decât „Zăpadă”, dar, ca în marea majoritate a cazurilor, continuarea lasă de dorit. Poate și pentru faptul că se termină ân mijlocul acțiunii pentru că urmează și partea a treia ce va avea premiera anul viitor. Nu știu dacă o să-l mai vizionez și pe acesta, dacă era deja lansat, ne-am fi uitat acum să vedem finalul acțiunii, dar al doilea film nu m-a atras atât de mult că să=l mai reiau vreodată să pot înțelege o continuare.

Cât timp au rulat filmele, eu m-am ocupat de goblenul cu diamante. De cele mai multe ori, când mă uit acasă la un film, mai fac și ceva craft ân timpul filmului. Ân funcție de film, fie renunț la craft că e prea faină acțiunea filmului, fie mă concentrez pe ceea ce lucrez. Acum, fiind și filme românești a fost ușor să termin goblenul cu pisicuța. Și domnișoara și-a terminat felicitările.

 

 

 

Iar eu am trecut deja la următorul :

Presimt că ân anul ce va urma mă voi concentra pe a termina cât mai multe din goblenele acestea și poate ajung și să le înrăme. Sunt câteva pe care vreau să le expun, dar și unele pe care vreau să le fac cadou gata înrămate.

Terapie cu goblene cu diamante

 La începutul anului îmi propusesem legat de blog anumite lucruri, pe care le consideram atunci chiar importante. Era cumva o întrecere cu mine că pot să țin pasul anul acesta cu provocările și cu postările zilnice. Doar că viața e așa cum este și mi-a așezat în cale alte provocări, unele ce nu țin de blog, dar importante pentru viitorul meu. A trebuit să pun pauză la blog, mai întâi la postări, apoi la craft deși din când în când s-a mai legat câte un mic proiect de mine. Și chiar dacă unele au fost finalizate, nu am reușit să le și pun pe blog. Îmi tot spuneam că o să am timp după examen.

Examenul a fost...cu surprize. M-am hotărât foarte târziu să mă înscriu. Dacă mai așteptam puțin, nu mai rușeam să depun dosarul de înscriere. Recunosc că prioritatea mea numărul unu era domnișoara cea mare cu examenele ei. Dar am reușit cumva în puținul timp de la înscriere până la susținere să recapitulez destul astfel încât din toamnă să am post de profesor titular. Așa că etapa de examene s-a încheiat cu bine, atât pentru mine cât și pentru domnișoara mea: eu mi-am luat repartiția, ea a devenit studentă la medicină.

Mai sunt mici amănunte de rezolvat în ambele direcții, dar ceea ce este mai greu a trecut. Avem planul de viitor aproape conturat. Cu alte cuvinte, am scăpat de stres, ne putem relaxa. Oarecum. Pentru că acum nu mai am motiv să amân treburile casei și trebuie să le recuperez și pe cele amânate înainte de examene.

Ceea ce nu mi-am imaginat a fost dificultatea de a reveni la blog, la postări, la comentarii. Mai postam la rubrica MFC, mai pregăteam materialele pentru reflexii, dar... era ca și cum îmi pierdeam cuvintele undeva pe drum, nu se legau acolo într-un text coerent. Și dacă nu am reușit să mă apuc de postările pe blog, am zis să mă apuc de recuperat provocări. Ei, ți-ai găsit! Nici pentru alea n-am avut stare până acum. Am reușit în timp să-mi aglomerez masa din camera de lucru de nu ai loc să scapi un ac și cumva mi s-a pus pata să lucrez doar acolo. Nu vreau să le mai aduc în sufragerie. Adevărul e că vreau să am sufrageria liberă, curată mai ales că deja au început solicitările de pregătire.  

Ce e de făcut în cazul asta? Să-mi fac curat pe masa de lucru. Și am început cu elan muncitoresc, ca să poticnesc grandios într-un proiect început. Un goblen cu diamante început undeva prin Mai și lăsat acolo din lipsă de timp și spațiu. Undeva prin telefon există și o poză de la început, dar n-am avut stare s-o mai caut. Odată cu el am pus „gând rău” tuturor proiectelor începute. Deja le aliniez într-un colț de masă în speranța că le voi finisa cândva în viitorul apropiat. Momentan mă laud doar cu acel goblen, nu chiar foarte mare, 30*30cm, dar care mi-a luat vreo câteva zile bune să îl termin. Și cum a venit însoțit de vreo 3 frați, bine-nțeles că nu-i pot abandona și trebuie să-i fac și pe ei. Am început să lucrez momentan la pisicuță, cu ideea de a-l înrăma cât mai curând să-l fac cadou cuiva drag.

Cel mai dificil la aceste goblene mi s-a părut manevrarea pungulițelor cu pietricele colorate, așa numitele diamante. Îmi cumpărasem pungulițe mici cu fermoar, dar ultimul set s-a dovedit de o calitate mai mult decât proastă, de se rup la fiecare manevrare. Norocul a fost de partea mea și în acest sens: în tentativele mele de a elibera masa de lucru, am găsit o achiziție recentă, de luna trecută, niște borcănele mici de plastic ca cele de acuarele. Nici nu știu cu ce gând le-am luat atunci, dar au fost chiar ieftine. Acum s-au dovedit foarte utile. Le-am numerotat și am transferat în ele toate pietricelele. Mult mai ușor de lucrat cu ele față de pungulițe. Am găsit și o cutie adecvată în care să le depozitez când nu lucrez ceea ce a dat naștere unei idei de nou proiect (decorarea cutiei).

Mi-amintesc acum frustrarea ce o simțeam când m-am reapucat de acest goblen, pe de o parte vroiam să-l termin, pe de alta apăsa acolo pe suflet lista mare de provocări de recuperat. Mă simțeam cumva vinovată că fac altceva, că nu goblenul era cel mai urgent, dar ... uneori cred că e bine să mai lăsam acel ”trebuie” făcut asta sau alta și să mai facem și ceea ce simțim că avem nevoie. Se pare că eu cel puțin am avut nevoie de această activitate liniștită, migăloasă de a așeza pietricică cu pietricică. Cumva au început să se limpezească gândurile, să se așeze sentimentele. Faptul că am reușit din primul an să-mi iau post titular a fost cu totul neasteptat atât pentru mine cât și pentru cei din jur. M-am dus la examen doar cu găndul să opțin o notă suficientă pentru suplinire, adică un post pentru un an. Am fost norocoasă să iau mai mult decât atât. La repartiție as fi putut opta un post  de suplinitor mai aproape de casă, dar asta ar fi însemnat ca anul următor să dau din nou acest examen și nu prea e tocmai convenabil, mai ales că mă așteaptă un altul, cel de definitivat. Am preferat siguranța postului de muncă chiar dacă e mai departe și să mă concentrez pe următorul examen din carieră, examen ce îmi poate aduce în viitor un transfer mai aproape de casă.

Dar iar am divagat, probabil că unele gânduri mai au nevoie să fie rostite ca să se așeze cuminți la locul lor. Nu poate fi decât benefic că mai am de lucru la goblenele astea, mai stau acolo cu gândurile mele, așez pietricele și fac planuri.

Ce urmează? Mai întăi vacanța, concediul. Nu am reușit să plecăm niciunde până acum și într-un fel abia aștept cele câteva zile programate pe litoral la finalul lunii. Apoi acomodarea cu serviciul. Așa că blogul ... nu, nu renunț, dar că așa cum mi-am ales cuvântul la începutul anului, va trebui să „AJUSTEZ”, să prioritizez, să organizez mai bine timpul. Voi fi în continuare aici, sincer cred că voi încerca să-mi fac un program de blog, doar că nu zilnic. 366 pozeblog va continua atât cât se va putea anul acesta, dar nici nu mă apuc de recuperat zilele în care nu am postat și nici nu vor mai fi zinice. Dar probabil voi veni cu povești din viața la catedră pe lăngă proiectele de craft.

Crafturi de sezon (SP III - 10)

 Noaptea trecută n-am putut să dorm. Nu știu de ce, dar m-am trezit foarte devreme, la o oră la care alții abia se duc la culcare. Nu e prima dată când mi se întâmplă și nici nu mai stau să mă întreb ce gânduri sau griji mă țin trează. Pur și simplu îmi iau telefonul, butonez ce butonez pe el și adorm la loc. De data asta însă somnul nu ș-a lăsat înduplecat așa că m-am apucat de „treabă”. Vroiam să fac ceva pentru provocări, pentru Simbolurile Pascale de la Rux, dar căutând ce-mi trebuie m-am lovit de niște kituri pe care le cumpărasem special pentru Paște și de care uitasem.

Si cum niciodată nu sunt prea multe decoruri, mai ales Pascale, mi-am mai amenajat un colțișor cu ouă și iepurași de Paște, figurine de ipsos pictate. Pentru că în kit erau un număr limitat de culori și negrul lipsea oricum, am ales să le pictez după sugestiile de pe cutiile lor. Am pictat pe culori, începând de la alb, pe fiecare fugurină, pănă la cea mai închisă culoare pe care am avut-o în kit (albastru).

La fnal am pictat și figurina cu broscuțe folosint aceleași culori din kiturile cu figurine de ipsos. Figurina cu broscuțe este un fel de breloc, tot dintr-un kit de pictură ce avea niște culori cam spălăcite. Când se uscau deveneau destul de transparente, ar fi mers bine pe o sticlă gen vitraliu, dar de figurinele din kit nouă nu ne-au plăcut. Nu mai știu unde sunt celelalte figurine, nici ce erau. Pe aceasta o luasem doar ca suport de amestecat culori, dar s-au aliniat planetele altfel și am ajus s-o pictez și pe ea.

După ce am terminat cu pictura, am scos și un mic tablou cu diamante, tot de sezon. Momentan am pus doar diamantele pe pânza pictată urmând s-o înrămez mai târziu. Atât doar că nu aș vrea să-l fac tablou sau felicitare, ci l-aș folosi să decorez capacul unei cutii. Mai trebuie să mă decid ce anume să țin în cutia respectivă, ținând cont de imagina specifică Paștelui.

Și acum că stau să mă găndesc, ouăle și iepurașii de Paște sunt simboluri pascale. Mi-ar mai trebui eventual poză cu mesagerul, dar dacă Rux spune că pot înscrie acete figurine în tabel, revin și cu poze cu mesagera.

Edit: pentru că am primit aprobarea de la Rux, iată și poza cu messagera, adică mesagerele. Se cam țin de mână domnișoarele astea două. Dar au fost drăguțe să meargă ele până la figurine în loc să mă muncească pe mine să mut totul.

Acum fug repede să înscriu lucrarea în lista și să citesc cum e cu lucrările suplimentare, că sper totuși să fac și ce-mi propusesem inițial să fac.

Încă mai vine Moș Crăciun

... cu surprize. Chiar o supriză, că nu știam de ce mă cheamă poștașul la poartă.

De data asta Zuzu (De zi cu zi) mi-a făcut o surpriză frumoasă și mi-a trimis una din felicitările cu diamante pe care le-am apreciat mult la ea pe blog, alături de o carte interesantă și un semn de carte pictat superb. Parcă mi-a și milă să- folosesc ca atare, mai degrabă l-aș înrăma la cât de frumos este.

Mulțumesc mult că te-ai gândit la mine.

 

Fishing in spring - Van Gogh - tablou cu diamante

Goblenul cu diamante este una din pasiunile mai noi ale mele și probabil în timp va înlocui de tot goblenul original. Mi-a plăcut să lucrez goblen clasic, dar nu am devenit vreun mare fan datorită timpului mare de lucru și a faptului diagamele ocupă destul de mult spațiu și mă enervează să le tot întind și să le strâng. În plus, în ultimii ani, acul de cusut începe să nu mai fie chiar așa prieten cu mine (îmi tot amorțesc degetele).

Primele goblene cu diamante pe care le-am descoperit erau niște joculețe pentru copii pe care le-am luat la reducere de prin Kaufland. Sunt ceva ani de atunci, nici nu știu dacă fetele mai țin acele minitablouri expuse în camerele lor.

Primul meu goblen cu diamate l-am făcut anul trecut, un delfin și atunci am descoperit plăcerea acestor tablouri. 

Reproducerea după Van Gogh, Fishing in spring, am început-o anul trecut , nu știu mai exact când, dar o postare din octombrie îmi spune că îl începusem deja la acea dată. Știu că la un moment dat l-am strâns de tot și nu m-am mai apropiat de el până săptămâna trecută, de Înălțare când îmi trebuia o ocupație care să mă țină lipită de scaun. Am reușit să mă „cert” bine cu genunchiul din dotare și cam singura poziție în care uit de el este așezată pe scaun. În rest, e dificil să găsesc o poziție în care să stau, chiar și în somn, iar pentru mers am adoptat poziția raței legănate.

Nu am poze intermediare cu goblenul, mișcarea de a așeza pietricică cu pietricică la locul ei are în ea și ceva terapeutic, relaxant, lăsându-te singur cu gândurile tale. În imposibilitatea de a funcționa la capacitatea maximă, din cauza genunchiului, mi-am pus un serial pe care mai mult îl ascultam și am lucrat la goblen aproape continuu până când l-am terminat. Acum trebuie să găsesc altă activitate de stat la masă.

Căminul tău, un colț de rai - Saptămăna 1

 

 S-a încheiat prima săptămână a  provocării lunii octombrie, o provocare începută acum 12 ani, după cum am aflat de la Corina. Provocarea aceasta se pare că a suferit ceva modificări față de direcția inițială, pe care eu nu am depistat-o nici acum și nici la începutul săptămânii, dar care oricum nu cred ca mai contează. Sunt niște lucruri pe care probabil nu le-am înteles exact cum ar fi vrut autoarea să fie inițial, dar oricum am zis că o voi adapta pentru mine. Și cum n-am gândit-o de ajuns de bine la momentul în care m-am hotărât să spun da provocării, am luat doar cu copy-paste temele săptămânale fără detaliile ce țin de dezvoltarea personală. Sincer am văzut-o mai mult ca pe ceva ce ține de confortul casei. Dar nu știu, undeva ceva nu se aliniază cum trebuie în capul meu.

Nu prea îmi place să încep provăcări și să nu le termin, deși anul acesta mi s-a întâmplat pe la provocările mele creative, și cum deja prima săptămână am respectat-o așa cum am înșeles-o eu, cred că voi încerca să continui, probabil în același mod sau cu ceva schimbări adaptate viziunii mele.

Prima săptămână ”Spun stop”, în care trebuia să încetimin ritmul, cerea să aprindem o lumânare și să ne luăm o pauză de relaxare. Mi-a plăcut acest ritual, de a aprinde zilnic câte o lumânare. Cele din setul pe care l-am ales luni se topeau destul de repede, dar mi-au ajuns pînă azi.

Luni, m-am relaxat citind

Marți am lucrat la proiectul cu pietricele

Miercuri a fost zi liberă, zi de relaxare cu muzică ambientală

Joi am savurat un pahar de suc bântuind prin blogosferă

Vineri, din nou un suc, niște napolitane și bujo-ul    

Sâmbătă, filme și goblenul cu diamante

 

Duminică, am aprins lumânarea de dimineață, odată cu candela și am continuat lucrul la goblen

 

Urmează săptămâna a doua, așa cum am găsit-o pe blogul Irinei, săptămănă dedicată curățeniei, lucru care se potrivește planurilor mele personale

SĂPTĂMÂNA 2 - FAC ORDINE

Saptămana aceasta îmi examinez viața și casă și fac ordine

Provocarea : Alege un colț din casă unde domnește dezorganizarea și dezordinea și pune-l la punct. Continuă cu restul casei și cu problemele și relațiile din viața ta

Ce aș modifica eu? Alege în ficare zi un colțișor mic în care nu ajungi des și pe care să-l (re)organizezi, cureți, etc...un sertar de rechizite, pervazul de flori, reașezarea garderobei...

O zi atipică - jurnal (2)

 Zice bine Corina că rezolvi mai multe în zilele în care lași să vină totul de la sine, decât în zilele în care îți propui să faci multe, dovadă că ieri când nu mă așteptam am rezolvat chiar multe puncte de pe lista de treburi, în schimb azi, zi de weekend mult așteptată, zi programată în general pentru curățenie ...

Totul a început de noaptea trecută când la 2.30 mi-a pierit somnul, după numai 3 ore de somn. Măcar de m-aș fi culcat aseară mai devreme, aș fi înteles de ce, dar nu. Eu a trebuit să fac ochi în toiul nopții și să mă comport de parcă aș fi consumat câteva cafele. După ce m-am lămurit că nu mai e chip să adorm, m-am apucat de cusut niște pijamale, de răspuns la mailuri și de citit. Cartea aia recomandată de domnișoara mea, ”Fahrenheit 451” deși are scris mare, nu merge așa repede cum mă așteptam. Cred că e prima dată după zeci de ani în care trebuie să recitesc paragrafe dintr-un astfel de roman, ca să înteleg despre ce vorbește. Mult, mult prea ciutat, pentru un viitor relativ apropiat. De parca dintr-o dată evoluam tehnologic enorm de mult.

Cumva a trecut noaptea, că să mă apuce somnul fix înainte de ora la care trebuia să mă scol. Dacă n-aș fi avut niște întâlniri programate nici nu m-aș fi sinchisit, dar ... Dimineața a fost ok, am fost la o prietenă la un pahar de vorba, dar persoana care trebuia să vină la mine ... n-a mai dat niciun semn de viață. Si uite cum mi s-a stricat programul și probabil din cauza lipsei de somn, efectiv n-am reușit să schimb macazul și aproapte toată ziua m-am simțit cumva pierdută în spațiu.

Mi-am văzut și de treburile urgente, de făcut mâncare, spălat rufe, dar cam atât. Am încercat să mă odihnesc după amiază, chiar să dorm, dar pe măsură ce acumulam oboseală, cu atât mai greu îmi era să adorm. Am renunțat la orice încercare de a face pe gospodina responsabilă, mi-am amintit că am un goblen cu diamante început și m-am instalat confortabil la masă să lipesc pietricele

Între timp am organizat și ziua/seara de film cu fetele. Ne-am uitat la ”Big hero 6”. Facem ce facem și tot alegem desene animate, dar să recunoaștem unele sunt chiar superbe și fără să ai copii ți-e drag să le vezi. Apoi, un film italian, din categoria comedie, dar nu mi s-a părut ca ar fi, ”Jumping from higth places”, tratează cazul unei fete ce suferă de anxietate și încercările de a ieși din zona de confort. Nu tocmai spectaculos, dar educativ până la un punct.

Cât li se pregătește masa, pisicile mele trebuie să intre în casă, să te urmărească ele ce pregatești. De data asta au venit pe rând sa-mi inspecteze goblenul

În continuare, în fața noastră, Porto se preface că nu îl tolerează pe Fifi, nu stau împreună decât pentru ceva alergături prin grădină, 

dar totuși, dimineață i-am descoperit domind împreună în coșulețul pe care l-am făcut pentru ei

Delfin - goblen cu diamante - AV9

 

E primul goblen de acest fel pe care îl fac și deja m-am îndrăgostit de metodă. Are o ritmicitate în a așeza pietricică cu pietricică, o miscare lină, continuă ideala în a calma gândurile tumultoase.

Postarea participă și la Calendarul Recreativ Activități de vară