Ziua asta a început așa cum ar trebui, ca o zi de duminică, relaxantă și liniștită, cu musafiri la o cafea să stabilim detalii pentru revelion, apoi dintr-o dată parcă nu îmi mai ajungea timpul. Încă mai am de terminat ceva pentru mâine, dar am făcut pauză să scriu repede articolul de azi, proiectele pentru el fiind gata de multișor.
În calendarul de activități azi am avut ca temă ciocolata caldă. Am căutat pe net rețete cât mai simple, fiind prima dată când fac ciocolata caldă de casă, și am ales rețeta publicată de Lalena, doar că nu am pus zahăr deloc și s-a dovedit a fi bine. Toată lumea a savurat ciocolata caldă cu bezele, și chiar am folosit și omuleții făcuți la activitatea de ieri.
Azi fetele au primit și ele, pe lângă calendarele lor de advent, și câte o activitate creativă, kituri de construit căsuțe de turtă dulce din carton buretat:
Adventul Fotografic: Martinel a fost încântat de tema de azi din calendar, clopoței. Și-a amintit că a văzut de curând un tutorial cu clopoței de hârtie și a vrut să încerce și el. Modul de realizare al acestora este prezentat
aici.
Restanțe: V-am spus ieri că am găsit soluția petru cercul necesar la ornamentul primit în ziua nr 2. Aveam pe vereandă un coșuleț de cârlige de rufe care a ajuns cumva în colții Bellei. Nemaifiind bun pentru scopul lui primar l-am trecut la reciclare. Am decupat cu cuterul doar partea mai groasă, l-am îmbrăcat în scotch de hârtie ( nu aveam timp să-l vopsesc) și apoi -am înfășurat cu un fir alb pufos.
L-am lipit pe un carton îmbrăcat în hârtie albă și l-am decorat cu conuri și globuri, dar și o instalație pe bază de baterii.
În lucru: Pentru că mi-au plăcut mult fulgii de nea din fire făcuți pentru împodobirea bradului virtual, m-am decis să fac mai mulți pentru a-i oferi cadou doamnelor asistente, mâine când merg la controlul lunar.
Tema următoare: este Cizmulița
Martinel s-a pozat cu cizmulița realizată de domnișoara cea mică în
calendarul de advent de acum doi ani. Nu mai știu exact după ce tutorial am făcut-o, dar unul asemănator găsiti
aici.