Se afișează postările cu eticheta Înger. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Înger. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 decembrie 2023

AEC Ziua 23 - Coji fistic

 

Plicul cu numărul 23 a dezvăluit o materia primă captivantă: coji de fistic. După ce și-a făcut ședința foto pentru Adventul fotografic, Monica s-a simțit chiar răsfățată cu cojile de fistic și s-a jucat fără nici-o grijă.

Mai întâi a făcut un îngeraș dintr-un con de brad, o bilă de lemn și două coji de fistic, bine-nțeles, după un tutorial. Deși e ușor de făcut, nu e neaparăt nevoie să urmărești pașii, a apreciat ideea găsită. Îi pare rău că nu mai avem conuri așa micuțe să fi făcut mai mulți astfel de îngerași drăgălași.

Dar tema de la adventul fotografic era con de brad, așa că a căutat și a găsit un tutorial ce realiza un con de brad din coji de fistic. Ce s-ar face ea fără tutoriale? Oare s-ar mai descurca? În această variată, conul de brad a fost obținut prin lipirea cojilor de fistic pe un bețișor dintr-o creangă, de brad în cazul nostru. La final a lipit un șnur de hârtie pentru agățătoare și a decorat cu o fudiță roșie catifelată.


Și parcă vrând să-mi dovedească mie că se descurcă și fără tutoriale, a mai făcut apoi un con cu baza din ou de polistiren. Pe acesta l-a decorat cu o fundă mare realizată din resturi de panglică din cutia noastră cu materiale de reciclat.

Toate decorațiunile realizate din coji de fistic au ajuns să înfrumușețeze niște coșulețe decorative cu ramuri de brad și vâsc. Zilele acestea ne ocupăm cu amenajarea ultimelor decoruri specifice.



Acum, e rândul vostru să folosiți cojile de fistic în creațiile voastre.

joi, 21 decembrie 2023

AEC Ziua 21 - Forme brioșe

Plicul cu numărul 21 din calendarul exploratorului creativ conține forme de brioșe. Acum a înțeles și Monica de ce m-am amuzat teribil când am deschis ieri coletul de la Rux, mai ales că știam că vin imediat la rând în „brăduleți/cutiuțe”. Sper să-i placă și ei ce am trimis eu.

Venind de la ședința foto pentru adventul fotografic, Monica s-a simțit imediat inspirată și fix în tema fotografică a decis să facă un îngeras. A căutat și un tutorial în caz că e cineva interesat. 

Spre deosebire de tutorial, Monica a preferat să lipească cu pistoul de lipit formele de brioșe, iar pentru cap a folosit un pom-pom alb.

Și pentru că joaca s-a terminat puțin cam repede, Monica s-a servit din sertarul meu cu alte forme de brioșe albe cu ajutorul cărora a făcut un glob în tehnica fagure de miere (honeycomb) după acest tutorial. 

Și pentru că a găsit și niște forme de brioșe verzi, a realizat din ele și un brăduț simplu. 


Monica m-a rugat să vă mai arăt un model de brăduț pe care l-a găsit în seara asta. Ea nu a mai avut timp să-l facă, dar i s-a părut deosebit și dacă cineva vrea să-l încerce, vă lasă și tutorialul.


Acum, e rândul vostru să folosiți formele de brioșe în creațiile voastre.



miercuri, 14 decembrie 2022

Ornamente de brad - grupa 1

 Ornamente pentru brad, grupa 1, realizate pentru adventul fotografic din perioada 1-6 decembrie. La momentul respectiv am uitat să le pozez și singure. Sunt însoțite de Martinel, mascota din Adventul Fotografic.

Tricolorul - Ziua 1

Dar/Cadou - Ziua 2

Con de brad - Ziua 3

Clopoței - Ziua 4

Cizmuliță - Ziua 5

Îngeraș - Ziua 6

Și pentru concursul Ornamente de brad, organizat de MNiko


miercuri, 7 decembrie 2022

Îngeraș de hârtie - Jurnal de advent (6/22)

 ⭐ Când : cu o zi întârziere, miercuri 7 decembrie, probabil pe bucăți, cu pauze, că și azi e o zi aglomerată, dar pentru ziua de ieri, și pe care îl voi publica cu o oră matinală, să nu zăpăcesc temele de advent.

 ⭐ Stare : încă tensionată, după ziua de ieri care a început frumos, cu daruri de la Moș Nicolae, dar care s-a încheiat într-un mod...nedefinit.

 ⭐ Moș Nicolae a fost darnic și ne-a adus în ghetuțe bomboane și ciocolată, dar și kituri de craft. Chiar și Martinel a primit un set pe care abia așteaptă să-l asambleze. Eu am primit o pereche de pinguini super drăgălași, perfecți pentru a completa zona mea de iarnă. Urmează să o aranjez în curând.

  

 ⭐ ”Necazurile” au început după-amiază, la pregătire. Am două eleve mai slabe, nu asta e problema, vin la mine tocmai ca să le ajut, dar....nu știu de ce au impresia că dacă doar vin la mine e de ajuns să știe ce e de știut, fără să depună cel mai mic efort. Măi, am răbdare, încerc să le fac să asocieze concepte simple din matematică cu ceea ce întâlnesc zilnic dar serios acum. 2×x=180, cat e x? Nu stie. Îi spun: două păpuși identice costă 180 lei, cât costă una? Pauză. Am căutat bani, aveam doar 120 lei, două bancnote de 50, una de 10 și două de 5 lei. I-am pus banii în față și i-am zis să-i împartă la doi copii. Cât primește fiecare? Primul răspuns: 25 lei. Nu mai spun de desenat. Nimic complicat. Nici măcar cercuri. Avem un punct pe o dreaptă si să desenăm pe acea deaptă un segment de o anumită lungime. Știți că rigla aia are o gradație, da? Si începe de la zero, da? Pentru ea începea de oriunde numai de la zero nu. Segmentul de 4 cm îi iesea de 3. Ca să nu mai spun că nu măsoara din punctul de pe foaie ci de la litera cu care numim punctul. Asta la clasa a VI-a, pe tipuri de exerciții care le-a mai ăacut cu mine, dar ieri voia să plece mai devreme deși nu fusese nici la școală (nu își luase nici lecția) și are si lucrare la geometrie. Cred că pur și simplu având enorm de multe lucruri de rezolvat și văzând că pur și simplu nu reușesc nimic cu ea, efectiv am adunat frustrări că pierd timpul degeaba.
Și ca să fie tacâmul complet, după ședința de pregătire trebuia să vină o mătușă/bunică să vorbească pentru nepoată. Mă căutase cu o zi înainte, dar nu răspunsesem la poartă. Să ne înțelegem, de la mine de la casă pănă la poartă sunt 70m. Dacă nu merge soneria, nicio șansă să aud. Și de regulă cine mă caută mă sună să-i deschid. Știind că trebuie să vină am stat în living cu geamul deschis să aud, că se întuneca deja și nu mai vedeam pănă la poartă. După un sfert de oră mă sună că trebuia sa vină la mine, dar că are musafiri și să vină altă dată...ok, înteleg a intervenit ceva, nu mai poți ajunge, dar de ce nu mă anunți mai din timp?! Mă lași să aștept așa degeaba. Alt timp pierdut că n-am mai apucat să fac nimic că trebuia să plec eu după copil la școală.
⭐ Filme: întoarsă definitiv acasă și fără alte planuri de musafiri, nu reușeam să mă adun să mă ocup de priectele mele. Planificasem să văd cu fetele ”The Santa Clause 2” și asta am făcut în speranța că mă voi liniști. Cât timp m-am uitat la film am lucrat la un proiect cu un brăduț din evantaie, ceva ce îmi doream de anul trecut să fac. A rămas doar la stadiul de ”început”, nu l-am terminat. 


Nici filmul, oricât de distractiv a fost nu m-a calmat suficient. Așa că mi-am pus alt film, ”Lord of the rings - Inelele puterii”. Doar primul episod. Mai mult l-am ascultat decât văzut că încă mai pliam la evantaie.
Mă gândisem la un moment dat să scriu articolul doar cu lucrarea lui Martinel, dar...era deja târziu, eram obosită ( mai mult oboseala psihică decât fizică) așa că am renunțat la tot și m-am dus la nani.
⭐ Adventul cu activități: ca temă am avut ramă foto. Mă gândisem să o combin cu brăduțul de mai sus, dar ... a rămas și asta pentru altă zi. Găndurile mele erau mai mult pe pregătirea atelierului de azi de la școală, nu mă hotăram dacă să fac clopoțeii de hârtie sau steluțe.

⭐ Adventul fotografic: Martinel și-a făcut datoria, a ales să facă un îngeraș simplu din evantai tocmai deoarece știa că e o zi foarte aglomerată și nu avem timp de lucruri mai complicate. 



Tutorialul l-am postat anul trecut la  Adventul de hârtie - tema din ziua 11

⭐Tema următoare: Lumânare/lumânări


⭐Tema de ieri ( 5 dec)

Cizmulițe

sâmbătă, 11 decembrie 2021

Advent de hârtie ( 11)

  Adventul de hârtie este un calendar cu acțivități practice din hârtie destinat copiilor. În fiecare zi construim din hârtie ornamente,  pictam tablouri sau facem felicitări.

Materiale necesare pe zile, aici 
Modalitatea de înscriere : aici


Aprecieri: La tema cu brăduț, am primit poze de la Maria. Felicitări!

Tema zilei: Îngerași de hârtie

Multumim The Little Crafties pentru idee și tutorial.

Materiale necesare:

  • hărtie albă
  • foarfecă
  • lipici
  • optional fâșii înguste de hârtie colorată




Instrucțiuni: 



Materiale necesare pentru ziua următoare: farfurie de hârtie, benzi de hârtie verde în două nuanțe + 2 benzi albe, hârtie galbenă și roșie, cerculețe mici de hârtie albă și roșie ( pot fi înlocuite cu bobițe de hârtie creponată), eventual o fundiță roșie (poate fi făcută și din hârtie)

Lucrările Participanților: 

Maria



Ale

vineri, 3 decembrie 2021

Jurnal de advent (3)

 Ziua, data:
  Vineri, 3 decembrie, noaptea târziu

Povestim: Dimineață, cerul părea pictat, anunțând o zi frumoasă. Soarele chiar și-a făcut simțită prezența și vremea a fost călduță. 
Azi am petrecut mai mult timp cititnd pe bloguri. Le mulțumesc Corinei și Irinei că s-au alaturat acestul jurnal într-o formă adaptată preferințelor proprii. Descopăr lucruri interesante astfel și chiar îmi plac modelele lor de jurnal.

Colind: Toată ziua m-am gândit doar la melodia ”Last Christmas” a lui George Michael. Culmea e ca nu am ascusltat-o absolut deloc.

”Last Christmas, I gave you my heart
But the very next day, you gave it away
This year, to save me from tears
I'll give it to someone special”

Ceva ce am făcut: pe acasă nimic special, treburile zilnice, dar am fost o fugă la magazin să iau dulciurile pentru Moș Nicolae. Începe să ne placă seria de ciocolată Favorina de la Lidl

Calendare Advent: 
  • Căsuța cu Activițăți:  Tema mea a fost un îngeraș, pornind de la o bilă de polistiren. Chiar îmi doream să fac ceva de genul. E prima dată și nu e perfect, dar atât timp cât copilul a crezut că e cumpărat ... mă simt foarte mulțumită de rezultat


  • Cutia cu Bomboane: Diana a avut azi decorarea lumănărilor cu servețele tematice. A avut nevoie de ajutor doar la folosirea foenului industrial. Cel de păr nu prea ne-a ajutat.


bine-nțeles că nu m-am putut abține și am făcut și eu două