Efefantul magicianului - carte și film - Citate favorite (29)

Când am descoperit că există ziua internațională a elefantului, m-am gândit imediat la animația pe care tocmai o vizionasem împreună cu fetele cu câteva zile înainte de vacanță. Inițial am vrut să vorbesc în același articol și despre acest film, dar se adunau informațiile despre elefanți și am zis să separ animația, s-o las pentru luni că poate scot și ceva citate din ea. Din păcate, filmul nu l-am putut revedea atunci, laptopul meu face figuri și nu mă mai lasă să văd filme, acesta fiind unul din motivele pentru care am amânat postarea. Speram că acasă să rezolv problema. Din păcate încă nu s-a întâmplat.

„Elefantul magicianului” este o animație realizată după cartea cu același nume scrisă de Kate DiCamillo, publicată la noi la editura Arthur. Sincer, nici nu știam că există și carte până la vizionarea animației și cumva îmi ieșise din minte când m-am apucat de articol. Dar reîntoarsă acasă am luat cartea din biblioteca fetei și am citit-o.

Cartea chiar este o carte pentru copii, ușor de citit, o carte despre credință și speranță, despre empatie și respect, despre onoare și promisiuni.

„Uneori misterioasă, alteori sumbră, dar în cele din urmă plină de speranță, Elefantul magicianului ne amintește că, până și în cele mai întunecate clipe, nu totul este pierdut” (School Libray Journal)

În orașul Baltese, după război, oamenii și-au cam pierdut credința, și speranța, sunt mai tot timpul posomorâți, preocupați doar de viața de zi cu zi. Aici trăiește orfanul Peter Augustus Duchene, crescut de un fost soldat, Vilna Lutz, care îl pregătește să devină un soldat la rândul său. Când în oraș apare o ghicitoare, Peter cheltuie bănuțul primit pentru a cumpăra mâncare ca să afle răspunsul la o întrebare care îl bântuie: sora lui mai trăiește? Și cum poate să o găsească. Răspunsul ghicitoarei pare halucinant : „Urmărește elefntul!”. Ce elefant? Așa ceva nu există, cred locuitorii orașului.

Și totuși, în acea seară, în clădirea operei se afla un magician ce încerca să înveselească mulțimea aristrocraților prezenți. Într-o ultimă încercare de a smulge un zâmbet de pe chipurile lor, magicianul o cheamă pe scenă pe doamna Bettine LaVaughn cu intenția de a-i oferi un buchet de crini, dar în același timp cu speranța de a face cea mai uimitoare scamatorie a vieții sale. Și reușește, dar nu cum s-ar fi așteptat nici el: prin tavanul operei cade pe scenă, zdrobind picioarele doamnei LaVaughn, o elefănțică.

În același timp, la orfelinatul surorilor, o fetiță, Adele, începe să viseze elefantul care vine să o ia să o ducă acasă.

 Leo Matiene, un polițist în carte, ofițer în garda contesei ce conduce orașul în film, locuiește în aceeași clădire cu Peter și îl ajută să vadă elefantul, iar mai apoi să obțină elefantul. Peter e singurul care vede tristețea elefantului (nu acolo era locul lui și îi era dor de casă) și deși la început voia elefantul doar ca să-și găsească sora, într-un final realizează că cel mai important e să ducă elefantul acasă, că orașul Baltese nu e potrivit pentru el. 

Până aici și cartea și filmul sunt asemănătoare. Dar mai departe sunt diferențe majore. Modul în care Peter obține elefantul este diferit și din punctul meu de vedere mai credibil în film. Cine a făcut animația a avut marea inspirație să introducă în poveste un rege căruia îi plăceau lucrurile imposibile, inclusiv apariția elefantului. El e cel care decide că dacă Peter va trece trei probe imposibile, atunci elefantul va deveni al lui. Astfel Peter dovedește că nu întotdeauna ceea ce pare imposibil chiar este imposibil.

Deși animația sugerează mult mai multă magie decât cartea, momentul întâlnirii dintre Peter și sora lui, Adele, tot mai credibil pare în film decât în carte. Sau poate că mi-a plăcut mai mult mie povestea din animație. 

Ca și recomandare... le-aş recomanda pe amândouă, cartea mai ales copiilor. Ei sunt tentați să treacă peste anumite detalii în film, dar în carte, citite, vor înțelege mai mult ce înseamnă cinstea și onoarea, ce înseamnă o promisiune făcută (datorie curată, spunea un proverb).

„Ceva mai târziu, în aceeași noapte, când lumânarea se stinsese, camera era cufundată, în beznă, iar bătrânul militar sforăia în patul lui, Peter Augustus Duchene stătea întins pe salteaua lui de paie, pusă direct pe podea, uitîndu-se în tavan și zicându-și: El minte, ea minte, el minte, ea minte.

Cineva minte, dar nu știu cine.

Dacă ea-i cea care minte, cu poveștile ei caraghioase despre elefanți, atunci sunt exact cum a spus Vilna Lutz: un prost- un prost care crede că va apărea un elefant și mă va duce la sora mea moartă.

Dar dacă el minte, atunci sora mea e în viață.

Inima îi bătu cu putere în piept.

Dacă el minte, atunci Adele trăiește.

- Sper ca el să fie mincinosul, spuse Peter cu voce tare, adesându-i-se întunericului.

Iar inima lui, uimită de o asemenea trădare, năucită după ce fusese pus în cuvinte cu asemenea sentiment total nedemn de un militar, i se zbuciumă în piept mai tare de data asta.” (fragment din carte)

Postarea participă la ”Jocul de luni” 

ce constă în redarea unor Citate favorite, 

joc găzduit acum de Suzana.

Zeii Egiptului - Citate favorite (22)

  

Zeii Egiptului (Gods of Egypt) este un film fantastic de aventură regizat în 2016 de Alex Proyas. Din distribuție fac parte Gerard Butler, Nikolaj Coster-Waldau, Brenton Thwaites.

Descrierea oferită de cinemagia nu mi se pare tocmai corectă, dar filmul pe care l-am văzut sâmbătă seara, mie mi-a plăcut prin intrigă, prin efectele special și prin câteva replici care mie mi s-au părut deosebite.

În vremuri de mult apuse, zeii trăiau printre oameni în egipt, deosemindu-se de muritorii de rând prin înălțimea mult mai mare și prin faptul că prin venele lor curge aur. De asemenea, fiecare dintre ei are darul primit de la Zeul soarelui, Ra, de a se transforma într-o anumită bestie.

Intriga începe când zeul Osiris, regele Egiptului, vrea să-l încoroneze pe fiiul său, Horus, ca rege în locul său. Momentul încoronării este întrerupt de Seth, fratele lui Osiris, care printr-un truc își cheamă armata în mijlocul mulțimii adunate la încoronare și astfel reușește să-l omoare pe Osiris. Horus încearcă să-și răzbune pe loc tatăl, dar bine-nțeles este înfrânt și Seth îi scoate ochii. L-ar fi ucis, dacă nu ar fi intervenit sacrificiul zeiței iubirii.

Un tânăr hoț, îndrăgostit de o sclavă ce credea forte mult în zei este îndemnat de aceasta să fură unul din ochi lui Horus și pleacă în căutarea acestuia pentru a-i reda vederea și pentru a-l determina să salveze Egiptul de sub dominație nefastă a lui Seth.

Replici care mi-au plăcut în film:

„...nu trebuie să vă îndoiți niciodată de cel ce luptă pentru singurul lucru ce are o putere comparabilă cu cea a zeilor: iubirea”

”Satisfacția voastră valorează mai mult decât aurul”

” asta e destul cât să mă tem și de umbra mea”

„-Vrei o recompensă, cred. Aur?

-Aurul îl pot fura”

„Suntem mulți proști pe lume. Tu îi intreci pe toți”

„Nu te mai lăuda atât! Du-te și apără-ți supușii”

„-Ce zeu aș fi? Al prostiei?

-Al imposibiului!”

Vă las să descoperiți singuri cine și în ce context a spus cele de mai sus. Vă las de asemenea și trailerul cu traducere, poate vă convinge să vedeți filmul, dacă nu ați făcut-o până acum:

Postarea participă la ”Jocul de luni” 

ce constă în redarea unor Citate favorite, 

joc găzduit acum de Suzana.

Ziua îndrăgostiților - Citate favorite (19)

  

Știu, ziua îndrăgostiților, că e Sf Valentin sau Dragobete, o sărbătorim în februarie,  și noi cam suntem în mai, dar cine spune că nu putem celebra iubirea în orice zi? 

Oricum, acum e vorba despre filmul ”Ziua Indrăgostiților” din 2010, regizat de Garry Marshall. L-am revăzut absolut întâmplător în seara asta și mi-au plăcut mult niște dialoguri pentru citate.

Din distribuție fac parte Jessica Alba, Jessica Biel, Jenifer Anne Garner, Julia Roberts, Anne Hathaway, Queen Latifah, Taylor Swift, Patrick Dempsey, Jamie Fox, Bradley Cooper, Eric Dane, etc...  o mulțime de nume mari ale cinematografiei.

Filmul urmărește poveștile de iubire în ziua de Sf Valentin, cu tot ce poate apărea de la iubirea copilărească pentru învățătoare, la iubirea tânără a unor adolescenți, iubirea unei mame soldat pentru fiul ei, logodne, despărțiri, trădări, până la cearta și împărcarea unor bunici. Cumva, filmul are de toate, și relații mai noi, scurte de doar 2 săptămâni, dar și unele de o viață ca în cazul bunicilor.

Pentru cei curioși care nu au avuzit de film, las aici trailer-ul.

Ca orice film, are și plusuri și minusuri. Unele situații nu par chiar posibile a se întâmpla într-o zi, m-au lăsat cu semne de întrebare, dar vă las să le descoperiți singuri. Dar, totodată, mi-a plăcut că deși nu toată lumea se cunoștea cu toată lumea, eraau cumva conectați unii cu alții și momentele în care descoperi aceste conexiuni sunt chiar surprinzătoare.

Mi-a plăcut mult și petrecea anuală a celor care urăsc ziua de Sf. Valentin, ce părea un dezastru dar a ajuns să fie chiar distractivă.

Mai jos las câteva citate/dialoguri din film care mi-au atras atenția:

„- Ziua de Sf. Valentin e o zi cam importantă. Din punctul de vedere al florilor.

- Nu știu de ce oamenii comandă livrarea florilor, când pot să le cumpere și să le dăruiască ei înșiși.

- Unora le place să primească flori la locul de muncă. Pentru unii, dragostea nu există decât dacă e recunoscută în fața altor oameni.” (discuție între un florar și un fotbalist celebru)

„Asta e iubirea tânără. Plină de promisiuni, de speranțe, ignorând realitatea.” (reporter)

„Calea iubirii nu are argumente subtile. Cheia e devastarea. Când ajungi să iubești, te îndrăgostești până peste cap. Ai văzut pe cineva îndrăgostit până peste cap cu adevărat? E urât, frate. Toxic, septic.”(florarul mai în vârstă, fericit în căsnicie, către șeful și prietenul lui mai tânăr, părărsit de iubită)

„-Ascultă-mă. Știu că te-am dezamăgit și poate nu merit iertarea ta. Dar mă ierți oricum, fiindcă atunci când iubești pe cineva, îl iubești cu totul. Așa stă treaba.

-Acum știu.

-Îmi pare rău, te rog, trebuie să iubești totul la acel om, nu doar lucrurile bune, ci și cele rele. Lucrurile care le găsești adorabile și cele care nu-ți par adorabile.

-Înțeleg. Niciodată nu te voi părăsi.”(cei doi bunici)

Postarea participă la ”Jocul de luni” 

ce constă în redarea unor Citate favorite, 

joc găzduit acum de Suzana.

Mini-șemineu - Jurnal de advent (12/22)

 🔥 Data/ ora marți, 13 decembrie, dimineața, pentru ziua de luni.

🔥 Stare: Încep să simt stresul organizării târgului combinat cu ornamentele de advent. Adorm mereu la ore mici și am din ce în ce mai puțin timp de odihnă. Și acum, după ce am dus un copil la școală, tot ce vreu e să mă bag în pat și să dorm, dar mă trag de mânecă toate pregătirile pentru târg. Și ca să fie setul complet, și la cealaltă domnișoară se face târg de Crăciun. Tot cu ornamente. Am fost anunțați ieri pentru luni. Și cum aici este pentru un caz umanitar ( un coleg de școală cu o boală gravă) nu pot să spun că nu fac nimic. Știu ce înseamnă să nu ai bani de tratament.

🔥 Ieri am început oarecum cu stângul. Am avut programare la oftalmolog la prima oră a dimineații. Că era posibil să îmi pună picături și să nu pot conduce înapoi acasă, mă așteptam, mă pregătisem deja pentru asta, doar că perechea de ochelari s-a dublat la preț față de anul trecut...a fost un șoc. Am rezolvat cumva cu o variantă mai ieftină de lentile, dar care sper să fie și bune.  
Însă prima parte a zilei a fost blocată cumva din cauza picăturilor pentru ochi, iar după-amiază s-a cam dus elanul când am auzit că toată lumea are planuri cu mine pe final de săptămână, planuri care mă trag în direcții diferite. Aș vrea să mă lase toți în pace și să-mi văd de ornamente și decorațiuni.
Adăugați la asta și faptul că iar mi-am ars degetele cu pistolul cu silicon. De la începutul lunii, e a treia oară când am degetele bandajate. Ar trebui s-o iau ca pe un semn?

🔥 Vizionez: de fapt, am vizionat aseară ”The Santa Clauses”, serialul, toate cele 5 episoade apărute din seria de 6 câte sunt anunțate pentru sezonul 1. Episoadele sunt scurte de câte 30 min. Primele nu au părut extraordinare, ne uitam din curioziate, dar nu prea atente. La episodul 4 a încept să devină intersant, iar 5 chiar să te captiveze. În 6 ar trebui să fie deznodământul, dar încă nu a apărut. Sincer, abia aștept să-l văd.

sursa foto

🔥 Adventul Fotografic. O temă mai dificilă de data aceasta, Șemineu. Chiar îmi propusesem șă pictez, dar Martinel, nu și nu, să facem o minimachetă. Am pornit de la o cutie de chibrituri pe care am îmbrăcat-o în carton buretat. 

 

Am decorat cu un vârf de con de brad, și din niște solzi ai conului am făcut un fel de fotoliu, iar în șemineu am pus bușteni din tulpina conului de brad.

Deși a ieșit cam mărișor pentru brăduțul lui, Martinel l-a agățat lângă celelalte ornamente și se bucură de pomul împodobit.

🔥 Decor: Pentru că a folosit la șemineu resturile unui con de brad, Martinel a decis să vă arate azi proiectul la care a fost folosit conul, de fapt solzii acestuia.

Setul a fost făcut acum doi ani și conținea și un ren din castane, dar care s-a pierdut (cred că s-a deteriorat).

🔥 Adventul cu activități:  De câțiva ani îmi doream să fac un om de zăpadă din pahar și cumva nu reușeam să mă apuc de acest proiect. De aceea fetele mi l-au pus în acest an în calendar și am zis să nu-l mai amân. În toate pozele de pe net și toate tutorialele pare atât de frumos și de simplu de făcut

Până la proba contrarie. Pe langă faptul că intră mult mai multe pahare decât am citit (ar fi trebuit 100 pe un bulgăre, deci cam 200 în total calculasem eu) și iese mult mai mare decât îmi imaginam, capsele acelea mie mi se par chiar inestetice și în plus paharele se cam sparg la capsare.

Deja ajunsesem să îmi cam pară rău de pahare, mi se părea o risipă pur și simplu ( poate dacă ar fi fost pahar folosite deja aș fi avut alt sentiment), moment în care am spus stop, eu nu mai continui cu acest proiect. Nu  știu ce voi face cu cele capsate deja, voi încerca probabil o coroniță, dar pentru că tema a fost om de zăpadă din pahare, om de zăpadă din pahare am făcut:

🔥 Tema următoare:  Trenuleț.  Surprinzător, nu avem decât un trenuleț în casă.

🔥 Tema de ieri:

Zăpadă - Ziua 12

O zi atipică - jurnal (2)

 Zice bine Corina că rezolvi mai multe în zilele în care lași să vină totul de la sine, decât în zilele în care îți propui să faci multe, dovadă că ieri când nu mă așteptam am rezolvat chiar multe puncte de pe lista de treburi, în schimb azi, zi de weekend mult așteptată, zi programată în general pentru curățenie ...

Totul a început de noaptea trecută când la 2.30 mi-a pierit somnul, după numai 3 ore de somn. Măcar de m-aș fi culcat aseară mai devreme, aș fi înteles de ce, dar nu. Eu a trebuit să fac ochi în toiul nopții și să mă comport de parcă aș fi consumat câteva cafele. După ce m-am lămurit că nu mai e chip să adorm, m-am apucat de cusut niște pijamale, de răspuns la mailuri și de citit. Cartea aia recomandată de domnișoara mea, ”Fahrenheit 451” deși are scris mare, nu merge așa repede cum mă așteptam. Cred că e prima dată după zeci de ani în care trebuie să recitesc paragrafe dintr-un astfel de roman, ca să înteleg despre ce vorbește. Mult, mult prea ciutat, pentru un viitor relativ apropiat. De parca dintr-o dată evoluam tehnologic enorm de mult.

Cumva a trecut noaptea, că să mă apuce somnul fix înainte de ora la care trebuia să mă scol. Dacă n-aș fi avut niște întâlniri programate nici nu m-aș fi sinchisit, dar ... Dimineața a fost ok, am fost la o prietenă la un pahar de vorba, dar persoana care trebuia să vină la mine ... n-a mai dat niciun semn de viață. Si uite cum mi s-a stricat programul și probabil din cauza lipsei de somn, efectiv n-am reușit să schimb macazul și aproapte toată ziua m-am simțit cumva pierdută în spațiu.

Mi-am văzut și de treburile urgente, de făcut mâncare, spălat rufe, dar cam atât. Am încercat să mă odihnesc după amiază, chiar să dorm, dar pe măsură ce acumulam oboseală, cu atât mai greu îmi era să adorm. Am renunțat la orice încercare de a face pe gospodina responsabilă, mi-am amintit că am un goblen cu diamante început și m-am instalat confortabil la masă să lipesc pietricele

Între timp am organizat și ziua/seara de film cu fetele. Ne-am uitat la ”Big hero 6”. Facem ce facem și tot alegem desene animate, dar să recunoaștem unele sunt chiar superbe și fără să ai copii ți-e drag să le vezi. Apoi, un film italian, din categoria comedie, dar nu mi s-a părut ca ar fi, ”Jumping from higth places”, tratează cazul unei fete ce suferă de anxietate și încercările de a ieși din zona de confort. Nu tocmai spectaculos, dar educativ până la un punct.

Cât li se pregătește masa, pisicile mele trebuie să intre în casă, să te urmărească ele ce pregatești. De data asta au venit pe rând sa-mi inspecteze goblenul

În continuare, în fața noastră, Porto se preface că nu îl tolerează pe Fifi, nu stau împreună decât pentru ceva alergături prin grădină, 

dar totuși, dimineață i-am descoperit domind împreună în coșulețul pe care l-am făcut pentru ei

Seria Bridgerton : cărțile sau serialul?

 Apropiații mei știu că,dacă e să aleg între o carte și ecranizarea cărții nici nu ar mai trebui să mă întrebe deoarece răspunsul e inevitabil cartea în majoritatea cazurilor. Alegerea este influențată și de faptul că e mai ușăr să citesc o carte când sunt plecată de acasă, și sunt plecată destul de mult, decât să văd un film. Sunt puține ecranizări care mi-au placut la fel de mult sau chiar mai mult decât cartea după care au fost făcute. Recunosc, nu am văzut foarte multe ecranizări după cărțile citite, motivul fiind că după câteva care m-au dezamagit mult, am cam evitat să mai încerc să văd filmele. 

Întămplarea face că atunci când (re)citeam cărtile Juliei Quinn despre familia Bridgerton, să văd și reclamele la serial, primul sezon pe atunci. Cu cărțile sub nas la propriu, am văzut ceva secvențe care nu erau exact ca în carte, plus actorii de culoare....Nu sunt rasista sau ceva de genul, dar nu mi se parea normal ca într-un film despre o epoca în care nici nu se discuta despre abolirea scaviei ... dar sa zicem ca nu e un film istoric si că nu tocmai conteaza. Totuși la vremea aceea am decis să nu mă uit la film, convinsă că va fi o mare dezamagire.

Ieri pe blogul Film.Serial am aflat că în curând va apărea sezonul doi al acestui serial, sezon care ar fi dedicat poveștii din cel de-al doilea roman al seriei, astfel că primul sezon a fost dedicat poveștii din prima carte. Bine-nțeles, cum ii spuneam și lui Jo pe blogul ei, imediat a aparur întrebarea, oare cum au reușit să transforme o carte romantica pe care eu o citesc in 3-4 zile intr-un film cu 8 episoade. Aveam eu o idee cand am vazut in tailer prea multe scene cu regina, dar ...

Cărțile fac parte din categoria fiction, hystorical romance, adică exact acele carti pe care mulți le considera povestioare de umplut timpul si care se uăta la tine de parca esti un incult ca citești așa ceva, ca daca citești ar trebui să citești numai clasici sau carți filozofice, etc..De-asta de multe ori nici nu vorbesc despre aceste cărți, deși am multe și în format fizic și pe tabletă și chiar îmi face plăcere să citesc și astfel de cărți.

Aceste cățti le am pe tabletă și cum tableta mea vrea să-și dea demisia dacă nu cumva e în căutarea obșescului șfârșit, anul acesta m-am relaxat doar cu cârți în format fizic, iar cărțile Juliei Quinn nu le-am mai rasfoit. Citind foarte mult în timp scurt, nu au timp să se așeze toate informațiile și dacă nu revin aupra poveștilor, mai incurc din personaje. Așa că ieri am descoperit că în afara numelui protagonistei din a doua carte nu prea mai știu multe despre ea. 

Cum tableta e în continuare nefuncțională, am decis că emomentul potrivit să acord o șansă filmului, acum când nu mai țtiu poveștile în detaliu și pot apela la cărți să compar exact ce și cum s-a întămplat. Prin urmare, ieri în timp ce coseam felicitări pentru provocarea de saptămana aceasta Simboluri Pascale - Flori,  în loc de tv am dat drumul la serial, sezonul 1.  Pot spune că a fost una din cele mai inspirate decizii, că vorba românului am împușcat doi iepuri dintr-o lovitura. Chiar am avut spor și cu meșteritul mei, dar am vazut și un film care merită.

Am fost facinata de intro, de realizarea grafică de la început. Apoi serialul mi-a amintit cât de mult am râs citind cărțile. Plus că în afara de culoarea pielii, actorii chiar mi se pare că se potrivesc cu personajele din cărți. Si chiar actorii de culoare arata fenomenal în acele veșminte de epocă. Superb realizate rochiile, m-am indragostit de ele. Uite ceva ce oricât de bine ar fi descris într-o carte, are un impact mai mare intr-un film. O imagine cât o mie de cuvinte, nu?

Dacă respectă cartea?.... în afară de ideile principale și de esența personajelor ... nici vorba. Contează?... nu prea cred. Povestea e frumoasa fie că o citești fie că o vizionezi. Situațiile sunt hazlii, chiar daca într-un coridor mai întunecat (în carte) sau într-o grădină ( în film). Nu prea a mai contat nici că în carte s-au cunoscut mai întai pe acel coridor în timp ce ea refuza o cerere în căsatorie ( cu pumnul în fața unui pretendent cam afumat) la mult timp după prezentarea ei la curte, în timp ce în serial pare să se întâmple altfel. Cum spuneam, detaliile exacte nu le mai țin minte, și chiar dacă văzând filmul acum îmi amintesc unele lucruri, și văd că nu sunt chiar la fel, de data asta nu mă deranjeaza și îmi face plăcere vizionarea.

Am gasit si raspunsul la întrebarea mea, cu ce s-a umplut filmul: cu toate acele secvente din trecut descrise în carte pentru a întelege personajele. Frumos introduse în fim, chiar necesare și aici tocmai din același motiv.

În concluzie, ce aș recomanda, carțile sau filmul? Sincer pe amândouă. Poate separat ca să nu fii tentat ca mine să tot compari. Eu inevitabil o să tot fac asta în continuare și probabil ca voi lua la un moment dat carțile să îmi amintesc de anumite personaje. Marina Thompson, verișoara Penelopei Feathrington, nu mi-o amintesc din cărți, dar chiar dacă era, nu era în familia Feathrington.