Hristos a înviat!

 

Învierea Domnului să vă aducă lumină și speranță în suflet, bucurie în casă și în inimă.

Un Paște fericit alături de cei dragi!

Pisici jucăușe

 Ziua internarțională a pisicii se sărbătorește pe 8 august, dar există unele tări în Europa care sărbătoresc pe 17 februarie, iar Rusia chiar pe 1 martie. In SUA există chiar și o Zi Națională a pisicii, pe 29 octombrie. 

Nu găsesc care tări europene sărbătoresc azi Ziua Pisicii, dar cum noi iubim pisicile, iată la timp câteva ipostaje cu Fifi cel serios care a redevenit jucăuș

Tot despre Fundeni

 Nu aveam de gând să scriu mai mult despre acest subiect, deoarece am scris într-un comentariu la postarea de joi cam din ce motive evit subiectul. Dar se pare că viața mă mai ține puțin legată de acest subiect. Rezervasem ziua de vineri pentru proiecte de craft. Să le fac, mai întâi și seara să scriu depre ele. Dar ca de obicei, planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. 

Dimineață am încercat să recuperez din ceea ce am absentat din blogosferă și încă nu am ajuns pe toate blogurile, iar după amiază oboseala și-a spus cuvântul. Cele două zile de mers la Fundeni, chiar dacă luni am stat relativ puțin pe acolo, dar aseară pe la 9 deja adormeam pe canapea. După vreo două tentative de a ajunge la laptop, am renunțat și m-am dus la somn. Așa că scriu acum și pentru ziua de ieri, tot despre Fundeni, pentru că am descoperit că joi a fost și Ziua internațională a copilului bolnav de cancer. Ziua a fost stabilită în 2003, ca de obicei, pentru informarea publicului, strângerea de fonduri și promovarea proiectelor și activităților menite să ajute și să ușureze viața copiilor bolnavi și a părinților acestora. De altfel, am observat că în februarie sunt foarte multe zile dedicate persoanelor cu diverse afectiuni medicale.

În cei 14 ani de în care am tot mers la Fundeni am remarcat câteva asociații care sunt cu adevărat dedicate ajutorarii coiilor/părinților și imbunătățirii condițiilor din spital.  

Asociația PAVEL - aducea jocuri copiilor, dar mai ales a înființat programul Scoala de spital pentru a-i ajuta pe copiii care puteau și doreau să țină pasul cu lecțiile de școală. 

Aripi spre viață- se ocupă foarte mult de procurarea de medicamente și instrumente necesare administrării acestora (cateterele pe care le-a finanțat pentru copii ca să nu mai schimbe branulele la fiecare 3-4 zile)

Fundația Metropolis - cu programul „Spitale publice din bani privați” care a renovat apropa în întregime secția de pediatrie. Datorită lor s-au construit băi în fiecare salon. Pe vremea când eram eu internată acolo aveam doar două băi pe sectie, una pentru fete una pt băieți.

Cu siguranță sunt mai multe, dar fie nu le știu eu numele sau nu m-am întâlnit cu reprezentanții lor. Mi-amintesc din zilele de spitalizare că lunea veneau prin saloane, un domn și o doamnă, nu mai știu dacă erau cuplu, dar erau ca un ceasornic, în fiecare luni aduceau mici pachețele copiilor (o banana și un dulce) și mai important, o vorbă bună pentru părintele îngrijorat ce stătea la capătul patului copilului bolnav. Erau credincioși, nu știu exact ce cult, dar nu te bombardau cu credința lor, pur si simplu te ascultau pe tine. Cumva făceau pe psihologul pentru părinți, chiar dacă părinții nu realizau acest lucru. Și cu siguranță medicii știau de asta și o încurajau. Medicul nostru, Colița Anca, când primea cazuri noi, în funcție de afecțiunea copilului, punea părinții împreună să stea de vorbă, să se încurajeze reciproc. Cred că s-au legat multe astfel de prietenii în spital. 

Printe alte îmbunătățiri care s-au făcut, față de prima zi în care am ajuns eu acolo, imporatante pentru noi ca pacienți, a fost înlocuirea paturilor clasice de spital cu unele „duble”. Cele care sunt acum seamănă cu un fel de canapele extensibile. Practic de sub patul bolnavului se scoate un alt pat de o persoană pe care să doarmă părintele. Și probabil că mai sunt multe îmbunătățiri sus pe secție, dar cum noi nu am mai avut nevoie de internare mai mult de o zi, nu am mai ajuns acolo. 

Pentru că printre alte îmbunătățiri aduse se regăsesc organizarea și fluidizarea afluxului de pacienti. Cândva, cu muuult înainte de pandemie la parter, lângă camera de gardă pediatrie s-au deschis birouri pentru consultul copiilor care nu rămân internați în spital (secția de pediatrie se află la etajele 6 și 7). Pentru noi a fost perfect că nu mai trebuia să urcăm la etaj și puteam ieși cu copiii afară să așteptăm până la sosirea medicului. Încă de pe atunci, după recoltarea analizelor ne lăsau să mergem la mașină în parcare și ne sunau când trebuia să ne întoarcem pentru vizita cu medicul curant. Din punctul meu de vedere a fost mult mai bine că puteam astfel să merg să cumpăr ceva de mâncare sau apă. Și uite așa s-a ușurat bagajul cu care plecam eu la spital. Nu mai era nevoie să iau cu mine tone de sandwich-uri că nu se știa cât de mult voi sta în spital. La început, dacă reușeai să te vadă medicul înainte de ora două, era ceva miraculos.

Apoi, în pandemie s-a construit acest container (asociația Aripi spre viață s-a ocupat mult de acest lucru), iar pacienții au fost din nou „rarefiați”. Inițial toți mergeau mai întâi la container pentru testele covid, apoi erau redirecționați : cei cu afecțiuni oncologice mai grave care încă mai urmează tratamente fără a necesita internare, mergeau la camera de gardă, iar ceilalți râmân la container, cei care au încheiat curele de tratament și care vin doar la control și eventual pentru rețete. Noi facem parte din ultima categorie. Protocolul la container este același cu cel anterior, diferența e că parcarea este fix lângă container. Nu mai sunt nevoite asistentele să ne sune pe fiecare, acum ies în parcare și ne cheamă. Au început să ne știe și după mașini. Iar timpul de așteptare s-a redus chiar foarte mult. Mai sunt și excepții, dar mai ales de când ni se dă rețeta pentru farmacie și nu mai asteptăm să luăm pastilele din spital (pe care farmacia spitalului nu le eliberează înainte de ora 13), după vizita medicului putem pleca acasă, că rețeta o primim pe Whatsapp.

Pentru pacienții noi poate că e greu de înțeles sistemul, au impresia că se stă mult degeaba, dar la urma urmei, acesti medici deși lucrează într-un singur spital, au totuși trei puncte de lucru cu pacienții. Plus că sistemul acesta a dus la crearea de noi locuri de muncă. De la două asistente de pe secție sus în spital acum sunt asistente și la camera de gardă și la container și nu doar câte două. Și nu doar asistente, ci și infirmiere, dar mai important medici rezidenți. Nu iau ei deciziile cele mai importante in legătură cu pacientul, dar pot prescrie unele rețete, se ocupă de întocmirea și completarea fișelor pacienților, de tipărirea rezultatelor analizelor, procurarea medicamentelor (cele care se dau din spital). Dar odată ce înțelegi cum funcționează procesul, te pregătești pentru acest timp de așteptare și nu mai este chiar așa dificil să mergi la un astfel de control.

În ceea ce privește părinții nerăbdători și copii plictisiți, am multe de spus, am văzut multe cazuri și fără să vreau uneori nu m-am putut abține să nu-i judec în mintea mea. Nu, lor personal nu le spun nimic, dar nu mă pot obosi să nu mă întreb, dacă știi că acesta este sistemul, că ai de aștepta mimum 3 ore până sunt gata analizele, atunci de ce nu iei cu tine ceva cu care să ocupi timpul copilului, mai ales al unui copil mic care se plictisește repede? Dar cred că voi lăsa acest subiect pentru altă zi, deja m-am întins cu postarea asta mai mult decât planificasem.

O zi de ... Fundeni - Reflexii în oglindă (50)

  Azi a fost ziua aia specială de mers la Fundeni, la control și tratament din această lună. De fapt un remix, că prima tentativă, cea de luni, a eșuat din cauza atacului cibernetic desfășurat asupra unor spitale din țară. Nu am urmărit știrile pe această temă, cert e că luni dimineața la Fundeni sistemul informatic nu funcționa și până au descoperit ce se întâmplă a durat ceva, dar nici nu ne-am putut face controlul obișnuit. După o hemogramă din deget (ceea ce e prea puțin față de controlul lunar) și consultul din partea unei rezidente, am fost reprogramați că nu se putea face absolut nimic altceva, nici alte analize și nici rețetă, respectiv tratament. Din cauza programului meu, am ales să revenim joi, adică azi.

De obicei plecăm undeva după ora șase dimineața, cam cu o jumătate de oră mai devreme decât plecarea la scoală, dar acum în februarie, ora asta înseamnă întuneric și frig. Și noaptea trecută se pare că a fost chiar frig, pentru că am găsit parbrizul mașinii plin de flori de gheață. Prea frumoase ca să nu încerc să le fotografiez, chiar dacă eram cam în întârziere. În primele trei poze din colaj am fotografiat din interiorul mașinii, lumina fiind dată de becul de la colțul casei, în celelalte din exterior surprinzând lumina dată de becul din plafonul mașinii. 

Pe drum spre spital am auzit la radio că problema atacului cibernetic asupra spitalelor a fost rezolvată și că acum totul este funcțional. Nici nu știți cât a putut să mă bucure știrea aceasta, sperând că vom termina repede la spital și voi avea timp și de alte treburi acasă. Dar la fața locului, povestea era cu totul alta. Da, funcționa, dar vorba doamnei de la recepție, „pe avarii”, cu o încetineală cruntă. Si nu din cauza personalului care era deja sătul să nu poată lucra cum trebuie, nevoit să reprogrameze pacienții fără urgențe medicale. Vă dați seama că fără sistemul informatic funcțional nu reușeau să acceseze fișele celor programați si nu puteau să-i sune pentru reprogramare. Noi azi am avut oarecum noroc că luni completasem actele de internare si cândva zilele trecute, reușiseră se deschidă foaia de internare, astfel încât să ne poata recolta analizele azi. Chiar când ne recolta nouă, asistenta șefă a fost chemată de cineva (ea se ocupă cu introducerea analizelor în calculator si scoaterea bonurilor de analize) și simpatică cum e, a zis „ nu vin nicăieri că merge ăsta și mi-e teamă că dacă plec nu mai prind curent pe teavă!” Efectiv cred că a fost o săptămână tare grea pentru ele.

O vizită la Fundeni, pentru noi se derulează cam așa: ajungem dimineața devreme (7.00-7,30), facem foaia de internare, ne cheamă asistentele la recoltat analize, apoi trecem la prima vizită, ceea ce înseamnă un consult cu rezidenții. Ei se ocupă de adunarea tuturor informațiilor de la pacient, de pregătirea actelor ce trebuie semnate de medicul curant, de scrierea unor rețete simple (de ex algocalmin sau antibiotic dacă e cazul) și de scutirile pentru școală. Pacienții care fac tratamente în ambulatoriu rămân în saloane pentru acestea. Toate aceste demersuri se fac într-un container special construit pentru secția de pediatrie și transplant medular adulți. În tot acest timp se comunică permanent cu medicii din spital, pentru tot ce este nevoie. Dar nu mai alergăm noi pacienții prin spital să rezolvăm ce avem de rezolvat. 

După ce se termină și cu vizita rezidenților, pacienții ca noi care merg pentru control și eventual rețete, suntem liberi să stăm la recepție sau la mașini. Parcarea este fix lângă container (se vede în oglinda laterală din al doilea colaj). Ei bine, acum începe așteptarea. Ce anume așteptăm? Păi în primul rând să iasă analizele de la laborator și vizita medicului curant, adică controlul cu medicul specialist care te tratează. De cele mai multe ori, vin medicii la container după ce termină cu paciențtii din spital care răman internați și cu unele tratamente/investigații pe care le fac ei, ca de exemplu puncțiile medulare. În orice caz, înainte de ora 10 nu ajunge absolut niciun medic la vizită. 

Eu prefer să petrec tot acest timp de așteptare în mașină, cu tot disconfortul termic datorat anotimpului în care suntem. Dar mă echipez corespunzător. De exemplu azi am avut la mine două pături în care să mă înfășor de frig. Spre deosebire de luna trecută, azi nici nu a trebuit să pornesc mototul deloc, a fost o zi totuși mai caldă. Și chiar dacă era mai cald la recepție, în mașină stau mai comod. Plus că mi-e mai ușor să-mi iau ceva care să-mi ocupe timpul. Am început să îmi iau fie cărți de citit, fie ceva de cusut/croșetat, etc... Azi le-am avut pe toate și am alternat citit/cusut/croșetat. Am reușit să cos 3 felicitări și să citesc jumătate din carte. Da, azi chiar am stat enorm de mult. N-am mai stat așa de ani buni.

Întâmplător am aflat că azi e Ziua Națională a Lecturii, motiv pentru care ne-am fotografiat cu cărțile din dotare: eu cu cartea ce o citeam, domnișoara cu cartea de biologie după care învață. Și pentru că eu o vedeam în retrovizoare, uite așa s-au născut și niște reflexii numai bune pentru rubrica de azi. Pe lângă cele obținute azi, vă pun și pe cea din calendar, nu de alta, dar pe ea vroiam s-o pun inițial, plus că mai e puțin și se termină luna și eu uitam de ea.

Ajunsă acasă, undeva pe la 17.30 seara, nu am mai fost în stare aproape de nimic. Aș fi ajuns cu vreo oră mai devreme dacă nu treceam și prin oraș să cumpăr ceva de mâncare că nu aveam nimic gătit. Chiar am crezut că scap devreme și ajung la 13 acasă. Tot ce-am mai făcut a fost să iau cartea să citesc și să mă relaxez. Dar m-a prins așa tare cartea că între timp am terminat-o. La timp să descopăr lumânarea mea din inimioare pe care am uitat s-o fotografiez în colecția de ieri. Dar o s-o adaug acum și acolo și apoi mă duc înapoi la carte să-mi notez pasajele cere mi-au plăcut. 

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”

Colecție de Sf. Valentin - MFC(99)

 

 Pozele sunt din arhiva personală
Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen 
Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

ZICI - Ziua Internațională a Cititului Împreună - Citate favorite (45)

 Read Aloud Day, este o zi care a apărut ca un fel de conștientizare a necesității cititului cu voce tare și a beneficiilor care rezultă din această acțiune. Nu-mi este clar când și unde a fost implementată inițial această zi, am găsit doar că este susținută de LitWorl, o organizație ce se preocupă de implementarea alfabetizării în lumea largă. Astăzi, această zi este sărbătorită în foarte multe țări, aproximativ 173 conform acestei surse. Sărbătoarea are o dată variabilă de la an la an, stabilindu-se  prima zi de miercuri a lunii februarie pentru a marca această zi. Anul acesta, Read Aloud Day pică în 7 februarie.

În România, sărbătorim de câțiva ani ZICI - Ziua Internațională a Cititului Împreună, o zi ce este dedicată nu doar cititului ci și artei cititului cu voce tare, în fața unui public. Cu această ocazie la bibliotecile din tară, și nu numai, se organizează diferite activități, în special pentru cei mici, de a citi cu voce tare. Dar pentru cei interesați cred că se găsesc activități și pentru adulți.

Mi-amintesc că anul trecut, la școala fiicei mele s-a marcat această zi prin lectură. Copiii si-au adus câte o carte de acasă și toată școala, la o oră anume a întrerupt activitatea de predare și timp de 20-30 minute, fiecare a citit din cartea adusă. Mi-a plăcut mult acest fel de a celebra această zi deosebită.

La mine în familie se citește destul de mult, mai ales în concedii, dar nu numai. Obișnuim să ne adunăm ad-hoc în living, fiecare cu câte o carte și să citim, uneori ascultând în surdină o muzică relaxantă, alteori în liniște. 

În ceea ce privește cititul cu voce tare, recunosc că eu sunt deficitară. Eu nu am putut să le citesc fetelor mele cu voce tare. Bănuiesc că asta este și cauza faptului că ele nu știu să recite o poezie, nu îi găsesc un ritm, intonație decât după ce le-o citesc eu de multe ori. Dar la vremea când era cea mare la vârsta potrivită pentru citit ... eu nu reușeam să-i citesc coerent. astfel încât să înțeleagă. Ochii mei fugeau repede pe rândurile cărții, mintea procesa foarte repede, dar vocea îmi rămânea „în urmă” și reușeam cumva să mă poticnesc în citit. Știu că mă enerva pe mine că citeam un rând dar pronunțam de fapt rândul anterior. Cea mică „își citea” singură povești după ilustrațiile din cărți, era mai interesată de ce inventa ea decât de ce citeam eu, așa că la ea am fost chiar fericită, pe atunci, să nu fiu nevoită să-i citesc. Știind azi ce beneficii aduce cititul cu voce tare în dezvoltarea copilului, îmi pare rău că la acea vreme nu am făcut mai multe eforturi să le citesc.

Mă bucur totuși că fetele mele citesc. Nu atât de mult pe cât mi-ar plăcea mie și nu cu aceeași pasiune, dar totuși citesc. Nu se pleacă în nicio vacanța fără să-și ia fiecare câte o carte de citit. Nu mereu ne întoarcem cu ele citite, dar cartea repezintă un bagaj permanent la noi.

Citate despre citit/lectură:

„Oamenii ar sta la rând zile întregi și ar plăti sute de dolari dacă ar exista o pilulă care ar avea asupra unui copil efectelepe care le are cititul cu voce tare. Le crește interesul pentru lectură, le extinde vocabularul, capacitatea de înțelegere, cunoștințele de gramatică și durata de atenție. E pur și simplu un vaccin oral gratuit pentru educație”- Jim Trelease

„Copiii devin cititori în poala părintelui” - Emilie Buchwald

„Când părinții le citesc copiilor cu voce tare, are loc cea mai importantă activitate de construire a cunoștințelor și abilităților de care au nevoie copiii pentru a învăța să citească” Marilyn Jager Adams

„Un copil care citește, va deveni un adult care gândește” - Sasha Salmina

„Cărțile copilăriei lasă în noi, odată cu subiectul lor, imaginea locurilor și a zilelor în care le-am citit” - Marcel Proust

„Citește! E una din cele mai frumoase aventuri pe care le poți trăi. ” - Loyd Alexander

„Un cititor trăiește o mie de vieți. Cel ce nu citește trăiește una singură”- George Martin

Mai multe citate despre citit găsiți aici.

Postarea participă la ”Jocul de luni” 

ce constă în redarea unor Citate favorite, 

joc găzduit acum de Suzana.

Niște somnoroși

Azi, 2 februarie, se sărbătorește Ziua ursului, o zi de ce care sincer nu știam că există la noi. Cunoșteam doar Ziua marmotei după filmul cu același nume, care se ține tot azi. Ca și în cazulmarmotei, și Ziua ursului este legată tot de predicțiile meteorologice. Se spune că pe 2 februarie, ursul iese din bârlog și dacă nu își vede umbra, atunci pleacă în pădure, semn că se apropie primăvara. Dacă în schimb e soare și ursul își vede umbra, se sperie de aceasta și fuge repede în bârlog, semn că iarna va mai dura 40 de zile.

Din ceea ce am văzut pe net pe la grădinile Zoo din țară, s-au organizat activități speciale cu ocazia acestei zile. Dacă nu ar fi fost zi de scoală și aș fi stiut din timp poate că m-ar fi tentat să ajung și eu la o astfel de Zoo. dar există și „la anul”.

Și cum eu nu am un urs, doar vreo cinci ursuleți, doi negri mai mari și trei mai mici, dacă e să mă iau după corportamentul lor, se pare că iarva va mai dura, ținând cont că era soare și domnii mei căutau confortul casei. Și pentru că vorbim de blănoții aceștia mici, profit să vă spun că Porto se simte mai bine, sper să nu trebuiască să ajungem la veterinar deloc. Nu se împacă el cu litiera, de câte ori o folosește se ascunde, îi e frică să nu-l certăm, dar deja știe că seara trebuie să urce la etaj să doarmă.

Dar voi? Aveți ceva „ursuleți” care să vă prezică vremea?