Se afișează postările cu eticheta Fes/Căciulă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fes/Căciulă. Afișați toate postările

miercuri, 7 decembrie 2022

Decorațiune fes din tub de hârtie

 Sunt multe tutoriale video petru acest fes pe net, pare redundant să mai faci acum un astfel de tutorial, dar dacă ești ca mine și preferi pozele, sau nu poți să asculți video, găsești acum aici modul în care lucrez eu.

Fesul din imagine a fost lucrat pentru Târgul de Crăciun de la școală, nu am pozat atunci pașii. Iar la cel la care am pozat pașii de lucru, am uitat să-i fac poza finală, înainte de a-l folosi la alt proiect.

Materiale necesare:
  • tub de hârtie
  • ață, de preferat mai groasă
  • foarfecă
  • un carton dreptunghiular de aproximativ 15 cm lungime (lătimea nu contează)


Mod de lucru:

Din tubul de carton se taie un inel de 1,5 cm.
Pe cartonul dreptunghiular, se înfășoară ața pe lungime, de aproximativ 40 de ori. Se taie doar la un capăt și se obțin fire de lungime 30 cm. Dacă vor mai fi necesare se mai taie după câte sunt necesare.


Se ia un fir de la jumătate, se introduce prin inel, apoi capetele firului se trec peste inel și se introduc în bucla formată. Se strânge bine să se fixeze de inelul de hârtie. Se procedează la fel cu toate celelalte fire tăiate, cât mai des așezate, să se umple toate spațiile.


Tot buchetul de fire se trece apoi prin interiorul inelului și se așează ordonat în partea cealaltă. În acest moment, inelul îmbrăcat în ațe pare că formează marginea unei căciuli. Se leagă toate capetele firelor cu un fir de aceeași culoare. Înainte de a lega eu prefer să introduc în căciulă un ghemotoc de hârtie. Ajută la așezarea firelor să formeze frumos cupola căciulii. 
După ce legăm, se taie capetele rămase astfel încat să formeze un ciucure. Atenție, nu tăiem și firul cu care am legat, îl păstrăm pentru a forma agățătoarea. 
În final, scot ghemotocul de hărtie și în locul lui pun toată tocătura de fire rezultată. Aceasta va rămane în interior dacă fesul este folosit mai departe în alte proiecte. ( exemplu)