Se afișează postările cu eticheta Ce vizităm. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ce vizităm. Afișați toate postările

joi, 21 august 2025

Lacuri din Sovata - RiO(75)

 Lacul Ursu

  

 
  
 
 
 
 
 
Lacul Aluniș 
 
  
 

Lacul Verde
 
 
 
Lacul Roșu
 
  
 
 
 
 
Lacul Paraschiva 
 
  
 
 



 


Lacul Tineretului
 
  
 
 

Muntele de Sare

 



Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel


joi, 19 septembrie 2024

Reptiland - RiO(68)

 Reptiland este o expoziție de reptile și pești, pe care am descoperit-o în București întâmplător, datorită statuii reprezentative dintr-un bulevard principal, ceea ce ne-a și determinat să o vizităm. Astfel, cu prima ocazie cu care am ajuns din nou în capitală, ne-am trecut pe listă și acest obiectiv. Spre norocul nostru, ne-am rezolvat treburile rapid, și am ajuns în zona expoziției mult prea devreme, programul de vizitare începând cu ora 10. Cu ocazia aceasta am reușit să vizităm un colț din Herăstrău

Expoziția are o locație destul de „pitită”. Undeva prin niște clădire de birouri probabil, și sincer fără statuia-reptila aproape fosforescentă, nici nu ne-am fi imagina să fi găsit așa ceva în zona respectivă. Cine s-a ocupat de promovare chiar meritpă felicitări, drumul fiind indicat de lăbuțe pictate pe asfalt și de afișe. Locația în sine te ia un pic prin surpridere, exteriorul nu chiar sugerează o expoziție captivantă. Un alt plus este faptul că se ține cont de persoanele cu dizabilități (inclusiv însoțitorul acestora), aceștia beneficiind de bilete gratuite. Magazinul de suveniruri este dedicat mai mult celor mici, dar cu o ofertă destul de largă de plușur, brelocuri și alte jucărioare tematice. Expoziția de reptile și pești poate fi vizitată în liniște, în ritmul tău. Poți face fotografii cu condiția eliminării blitz-ului. 

Acvariile cu reptile și pești sunt bine iluminate, locuitorii acestora având asigurat un habitat propice. Bine-nțeles că există și plancartele cu numele, originea și informații utile despre expozanți. Majoritatea acestora se lasă căutați, spre încântarea celor mici, care râd voios când îi descoperă. Cred că este prima dată când nu am mai pozat și informațiile despre reptile/pești. Am fost în atâtea expoziții/muzee/grădini zoo unde am pozat toate plancartele cu informații și nu cred că am deschis vreodată mai mult de 5 imagine de genul. Prin urmare, am preferat să vizitez ca orice copil și să trăiesc momentul. M-am bucurat să descopăr codițe de reptilă pitite prin crăpăturile din stâncă; sau m-am lăsat uimită de reptila aflată pe creanga din mijlocul acvariului fără să o găsesc în timp ce eu o căutam prin stănci; sau m-am lăsat fascinată de peștișorii fosforescenți. Nu s-au lăsat văzute însă niște broscuțe mari cât o unghie (broscuța albastră) -după spusele îngrijitorilor. Se pare că au doar momente anumite în timpul zilei în care ies din scorburile lor. 

Întreaga experință a fost fascinantă. Aș mai repeta-o, chiar destul de curând, și vă invit și pe voi la un mic tur virtual.











Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel


miercuri, 11 septembrie 2024

sâmbătă, 31 august 2024

Muzeul Casa Mureșenilor Brașov - RiO(65)

 Brașovul mi-a fost casă pe toata perioada facultății și chiar și ceva ani după terminarea acesteia. Și nu știu cum se face că deși am stat în zona Brașovului aproape 15 ani, Biserica Neagră am vizitat-o în interior abia după ce m-am mutat lângă Ploiești. Cred că învățând/lucrând acolo majoritatea drumurilor aveau scopuri bine stabilite și nu ne era gândul la vizitat clădiri, chiar dacă una din plimbările noastre preferate era să urcăm pe Strada Mureșenilor până la Biserica Neagră și apoi să coborâm pe Republicii, sau după caz, urcam pe Republicii și coboram pe Mureșenilor. În timp ne-am tot dus și mai sus, dincolo de Șaguna, până în Piața Unirii, dar în general, cele două străzi, Mureșenilor și Republicii erau mereu parcurse.  Însă absolut niciodată nu mi-am pus întrebarea de ce „Mureșenilor”?. 

Ca o paranteză, cât era la vârsta întrebărilor, domnișoara mea ce mare nu a trecut prin perioada „de-ce?-ului”. M-am simțit pur și simplu norocoasă, dar odată cu începerea grădiniței a început s-o intereseze de ce masa se numește masă, de ce casa casă și tot așa.  Ba mai declara și că ea vrea să le spună altfel. A fost o perioada.... Știu că îi spuneam că o să meargă la școală și o să poată să studieze provenința cuvintelor, dar că eu nu știu și nu mă interesează și mult timp am fugit instinctiv de a încerca să aflu de ce ceva se numește într-un anume fel. Nu am avut niciodată înclinația asta și odată cu întrebările ei parcă și mai tare am fugit de chestia asta.

Și nu știu cum se face, că am trăit mereu în această ignoranță, Mureșenilor pentru mine a fost mereu o stradă plină de magazine și buticuri fel de fel. Așa că tare surprinsă am fost să descopăr anul acesta o biserică, Sf Treime - Grecească. Dar să recunoaștem că are o intrare destul de ascunsă, acum prin curtea interioară a unei bănci. Am nimerit în timpul unei slujbe, deși în calendarul ortodox nu era vreo sărbătoare importantă, dar era o zi de vineri, poate că asta are importanță. Sincer nu sunt prea bisericoasă, am credința mea ortodoxă, dar nu prea cunosc obiceiuri bisericești. Nu am decât poza de la intrarea, din curtea interioară (stânga jos în colajul de mai sus). Dar biserica merită vizitată, are o arhitectură impresionantă și o pictură deosebită în interior.

Și nu aceasta a fost singura mea descoperire pe Strada Mureșenilor. Câteva clădiri mai jos de biserică am descoperit muzeul „Casa Mureșenilor”. Am uitat să fac poză de la intrare, din stradă. Îmi place să vizitez muzee și case memoriale când am timp și companie cu aceleași gusturi ca ale mele în materie de vizite. Fetele de obicei mă însoțesc, dar soțului nu îi place în mod deosebit. Preferă să ne aștepte afară dacă nu e vreun muzeu tehnic.

De data aceasta eram singură și cu timp de pierdut, așa că am intrat curioasă. Erau ceva lucrări de renovare în curtea interioară super minusculă. Am găsit niște scări ce m-au dus la etaj, cu diferite citate gravate pe pereți sau informații despre Mureșeni. Abia după ce mi-am luat biletul de intrare și doamna de la casă mi-a spus că pot să văd într-o anumită cameră originalul imnului nostru, așa cum a fost scris de Andrei Mureșanu, s-a făcut și în capul meu lumină. 

Ce pot să spun despre muzeu? Ca multe din țara noastră prost mediatizate, cumva lăsate în uitare, cu un bilet de intrare de toata jena. Chiar mă întreb cum supraviețuiesc aceste muzee cu bilete de maxim 10 lei și cu vizitatori foarte rari. Eu am fost confundată cu o persoană dintr-un grup de lucru. Nu știu exact ce anume cursuri încheiau acolo că se pregăteau de o premiere - era ultima zi și două camere nu le-am putut vizita decât din ușă ca să nu deranjez. Dar restul muzeului l-am savurat pe îndelete, cameră cu cameră, obiect cu obiect. Mi-ar fi plăcut să am un ghid care să-mi povestească mai multe despre obiecte expuse, cred că asta este marea mea plăcere în timp ce vizitez muzee. Nu-mi place să citesc înainte despre muzeu și nici să caut apoi informații despre. Îmi place să-mi creez eu impresiile în timp ce vizitez și ascult poveștile ghizilor.

Ceva deosebit aici a fost o cameră de pictură cu iluminator natural în tavan, care nu se putea vedea acum din cauza lucrărilor de întreținere la acoperiș. Mie mi l-a arătat doamna de la bilete și tot ea mi-a spus că majoritatea picturilor realizate de Elena Muresianu (cea pentru care s-a creat camera de pictură) se află într-un alt muzeu din Brașov.

Camerele sunt destul de bine organizate tematic, mi s-a părut impresionantă camera cu tiparnițe și Gazetele de Transilvania din bibliotecă


Citatul din camera dedicată muzicii mi se pare demn de luat în seamă.


În sala de bal am admirat bine-nteles rochia de crinolină și proiecția cu dansuri de epocă


Ultima cameră era dedicată Sevastiei Mureșianu, de la a cărei naștere se împlinesc anul acesta 200 de ani. Arborele familiei chiar impresionant. Mi-a plăcut albumul foto mult. Și peretele cu pasaje din scrisorile Sevastiei către diferiți membri ai familiei.



Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel


vineri, 3 noiembrie 2023

Muzeul Județean Gorj Alexandru Ștefulescu

 De câte ori merg într-o localitate în care nu am mai fost, îmi place să vizitez atracțiile turistice ale zonei și bine-nțeles, muzeele, în special cele de istorie. Iar dacă sunt și ceva case memoriale prin preajmă... cu atât mai bine. Ceea ce fac eu cumva greșit e că nu planific din timp ce să vizitez. De obicei mă cazez în preajma unui obiectiv turistic arhicunoscut (Calea eroilor de data aceasta) și acolo caut pe loc ce mai pot vizita. Recunosc, nu-mi place să citesc înainte pe net istoria locurilor pe care le vizitez, îmi plac tururile cu ghid, dar acestea au devenit din ce în ce mai rare. Nu vi se pare că se fixează mai bine în memorie o informație povestită de ghid, decât descoperită întâmplător pe vreun panou (în caz că există panoul explicativ)?

La Tg Jiu am găsit din fericire și Muzeul Județean Alexandru Ştefănescu și spre norocul meu, deschis. Nu-i știu istoria, nu știu nici de ce poartă acest nume și nici nu am găsit o broșură despre el, deși de la acest muzeu am cumpărat multe broşuri despre alte obiective turistice din zona Gorjului. Aș putea să caut pe net, dar cum spuneam, nu mă pasionează.

Am sentimente amestecate în ceea ce privește vizitarea acestui muzeu. La intrare ne-am întâlnit cu o doamnă, stătea fix în fața ușii și automat a trebuit să vorbim cu dânsa să putem intra. Întrebarea ”Dar chiar vreți să vizitați?!” pe un ton de surpridere și cu speranța să zicem nu (eu așa am simțit) m-a deconcentrat. Și răspunsul nostru ”da, sigur!” pe ea și nu numai pe ea. Am intrat înăuntru și apoi: doamna de la bilete nu era, nici nu răspundea, nu se găsea cheia să se descuie etajul unde se putea vizita, au venit diverse persoane care păreau că aveau orice altceva de făcut decât să țină deschis un muzeu spre vizitare.  Și să fie în cu totul alt loc.

Când vizităm ceva, mai ales la interior, mereu întreb dacă pot face poze. Dacă există taxă prefer să o plătesc pentru luxul de a poza ceea ce văd deosebit. Am întrebat și aici - nu știu dacă era sau nu taxă că raspunsul abia auzit și în grabă pe scări a fost „da, dar nu prea multe”. Așa că m-am conformat, am făcut poze puține și cumva parcă pe ascuns să nu i se pară că fac multe. Ca a venit după noi dintr-o cameră în alta nu m-a deranjat, e normal să supravegheze să nu fie atinse exponatele. Dar m-am simțit grăbită de la spate să termin turul mai repede.

Tot ce am zis mai sus ține de personal, de atitudinea lor ce părea ambiguă : da vrem să vizitați, dar vrem să scăpăm de voi mai repede. Poate că am nimerit o perioadă aglomerată pentru ei cu alte lucruri pe care trebuiau să le facă, dar totuși muzeul nu era în renovare și nu era închis. Mă bucur că nu am găsit acel semn „închis” cum ni s-a întâmplat la casele memoriale la care am mers. 

Frumusețea muzeului a compensat atitudinea personalului. Nu e un muzeu mare, m-aș fi așteptat să găsesc mai multe despre personalitățile lor locale: Constantin Brâncuși, Ecaterina Teodoriu, Tudor Vladimirescu. Dar poate pentru că în județ sunt și casele memoriale ale fiecăruia și sunt patronate de aceeași instituție (fac parte toate din muzeul județean) probabil detaliile despre fiecare se pot găsi în locațiile respective. Din păcate, eu nu am putut să vizitez acum niciuna din cele trei case memoriale.

Muzeul e mic, doar câteva camere la etaj, dispuse aproape în cerc : urci scările, intri într-o cameră în stânga și apoi treci dintr-o cameră în alta până ajungi în partea dreaptă a scărilor. Bine-nțeles, sunt prezente dioramele cu scene din diverse epoci. Cred că ele sunt acum atracția principală a muzeelor, vitrinele cu obiecte înșirate nu mai au același farmec. Anul trecut treceam print-o perioadă de ”cam toate muzeele de istorie arată la fel, începând de la epoca de piatră până în prezent, aceleași vase de lut, monezi etc...” Ei bine, acest muzeu chiar m-a scos din starea respectivă. Deși merge pe același prncipiu, dioramele realizate mi s-au părut... altfel, deosebite. Casa țărănească care arăta interiorul, cu patul, războiul de țesut, bucătăria lângă cu mămăliga pe masă, țarcul animalelor deși nu erau animale în el, atelierul de tâmplărie, fierăria... cred că a fost prima dată când le-am văzut într-un  muzeu în interior. Era expus chiar și un altar si un model de mormânt cu cruce.

Pe Tudor Vladimirescu l-am găsit doar pe un perete într-un portret, cum spuneam, fără alte informații despre el. Privea către o cameră cu mobilier masiv, o bibliotecă ce mi-ar plăcea să o dețin, un pian cu picior. În camera vecină era o vitrină cu ceasuri de care ne-a fost teamă să ne apropiem că nu mai avea niciun fel de soclu, pereții de sticlă stăteau direct pe parchetul ce se mișca la fiecare pas. Din acest motiv nu am putut aprecia nici celelalte exponate, în special niște tiparnițe cu „tastatură” interesantă.

Zona dedicată războaielor mondiale a prezentat niște camere dintr-un lagăr, tranșee și ceva arme. Pe Ecaterina Teodoriu nu am găsit-o decât într-un tablou la intrare.

În epoca modernă am văzut casa minerului, expusă vis-a-vis de detaliile despre o mină. Am recunoscut uniforma preșcolarului pe care am purtat-o și eu, bufetul din bucătarie pe care il avea  mama ( doar că pe altă culoare), cuierul de haine de la bunica - multe elemente din trecutul meu personal.

La fel de mult m-a impresionat și sala de clasă, cu băncile acelea legate una de cealaltă, cu spațiu pentru ghiozdan și masa ușor înclinată pentru scris și porțiunea aceea dreaptă pentru penar. Tabla liniată cu pătrățele de matematică și caiet tip I a evocat și ea amintiri dragi din clasa I când învățătorul ne arăta pe o astfel de tablă cum să facem literele și cifrele.



Mai sunt și alte lucruri interesante în acest muzeu, machete, vitralii, lucruri care fac să merite deplasarea și să șteargă gustul amar pe care mie mi l-a lăsat acum atitudinea personalului. Poate că în altă perioadă a anului ar fi fost mai amabili.