De obicei plecăm undeva după ora șase dimineața, cam cu o jumătate de oră mai devreme decât plecarea la scoală, dar acum în februarie, ora asta înseamnă întuneric și frig. Și noaptea trecută se pare că a fost chiar frig, pentru că am găsit parbrizul mașinii plin de flori de gheață. Prea frumoase ca să nu încerc să le fotografiez, chiar dacă eram cam în întârziere. În primele trei poze din colaj am fotografiat din interiorul mașinii, lumina fiind dată de becul de la colțul casei, în celelalte din exterior surprinzând lumina dată de becul din plafonul mașinii.
Pe drum spre spital am auzit la radio că problema atacului cibernetic asupra spitalelor a fost rezolvată și că acum totul este funcțional. Nici nu știți cât a putut să mă bucure știrea aceasta, sperând că vom termina repede la spital și voi avea timp și de alte treburi acasă. Dar la fața locului, povestea era cu totul alta. Da, funcționa, dar vorba doamnei de la recepție, „pe avarii”, cu o încetineală cruntă. Si nu din cauza personalului care era deja sătul să nu poată lucra cum trebuie, nevoit să reprogrameze pacienții fără urgențe medicale. Vă dați seama că fără sistemul informatic funcțional nu reușeau să acceseze fișele celor programați si nu puteau să-i sune pentru reprogramare. Noi azi am avut oarecum noroc că luni completasem actele de internare si cândva zilele trecute, reușiseră se deschidă foaia de internare, astfel încât să ne poata recolta analizele azi. Chiar când ne recolta nouă, asistenta șefă a fost chemată de cineva (ea se ocupă cu introducerea analizelor în calculator si scoaterea bonurilor de analize) și simpatică cum e, a zis „ nu vin nicăieri că merge ăsta și mi-e teamă că dacă plec nu mai prind curent pe teavă!” Efectiv cred că a fost o săptămână tare grea pentru ele.
O vizită la Fundeni, pentru noi se derulează cam așa: ajungem dimineața devreme (7.00-7,30), facem foaia de internare, ne cheamă asistentele la recoltat analize, apoi trecem la prima vizită, ceea ce înseamnă un consult cu rezidenții. Ei se ocupă de adunarea tuturor informațiilor de la pacient, de pregătirea actelor ce trebuie semnate de medicul curant, de scrierea unor rețete simple (de ex algocalmin sau antibiotic dacă e cazul) și de scutirile pentru școală. Pacienții care fac tratamente în ambulatoriu rămân în saloane pentru acestea. Toate aceste demersuri se fac într-un container special construit pentru secția de pediatrie și transplant medular adulți. În tot acest timp se comunică permanent cu medicii din spital, pentru tot ce este nevoie. Dar nu mai alergăm noi pacienții prin spital să rezolvăm ce avem de rezolvat.După ce se termină și cu vizita rezidenților, pacienții ca noi care merg pentru control și eventual rețete, suntem liberi să stăm la recepție sau la mașini. Parcarea este fix lângă container (se vede în oglinda laterală din al doilea colaj). Ei bine, acum începe așteptarea. Ce anume așteptăm? Păi în primul rând să iasă analizele de la laborator și vizita medicului curant, adică controlul cu medicul specialist care te tratează. De cele mai multe ori, vin medicii la container după ce termină cu paciențtii din spital care răman internați și cu unele tratamente/investigații pe care le fac ei, ca de exemplu puncțiile medulare. În orice caz, înainte de ora 10 nu ajunge absolut niciun medic la vizită.
Eu prefer să petrec tot acest timp de așteptare în mașină, cu tot disconfortul termic datorat anotimpului în care suntem. Dar mă echipez corespunzător. De exemplu azi am avut la mine două pături în care să mă înfășor de frig. Spre deosebire de luna trecută, azi nici nu a trebuit să pornesc mototul deloc, a fost o zi totuși mai caldă. Și chiar dacă era mai cald la recepție, în mașină stau mai comod. Plus că mi-e mai ușor să-mi iau ceva care să-mi ocupe timpul. Am început să îmi iau fie cărți de citit, fie ceva de cusut/croșetat, etc... Azi le-am avut pe toate și am alternat citit/cusut/croșetat. Am reușit să cos 3 felicitări și să citesc jumătate din carte. Da, azi chiar am stat enorm de mult. N-am mai stat așa de ani buni.Întâmplător am aflat că azi e Ziua Națională a Lecturii, motiv pentru care ne-am fotografiat cu cărțile din dotare: eu cu cartea ce o citeam, domnișoara cu cartea de biologie după care învață. Și pentru că eu o vedeam în retrovizoare, uite așa s-au născut și niște reflexii numai bune pentru rubrica de azi. Pe lângă cele obținute azi, vă pun și pe cea din calendar, nu de alta, dar pe ea vroiam s-o pun inițial, plus că mai e puțin și se termină luna și eu uitam de ea.
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău,
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare)
și înscrie articolul în tabel”