Se afișează postările cu eticheta Lucrări de toamnă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lucrări de toamnă. Afișați toate postările

luni, 20 noiembrie 2023

După prima brumă...

 Da, noaptea trecută a apărut prima brumă pe anul acesta. S-a dus repede încă de la primele ore ale dimineții, dar a lăsat urmări, mai ales asupra copacilor pe care i-a dezgolit de frunzele îngălbenite. Nucul meu cel falnic a așternut de data aceasta un covor gros de frunze la poalele sale. Și eu tocmai ce mă bucurasem de curățenia ce-o făcusem ieri acolo.




duminică, 19 noiembrie 2023

Zi de toamnă târzie

După zilele ploioase din ultima săptămână, azi a ieșit în sfârșit soarele, un soare cald ce te îmbia să ieși afară chiar dacă se simțea în aer miros de zăpadă. 

Am început si terminat ziua cu felicitări de la Provocarea lui Beccy. Am reușit să recuperez felicitarea din prima zi, litera A, la care nu făcusem nimic că eram în vacanță. Mi-am mai exersat mâna pe decupaje, chiar mi-era dor de o astfel de activitate și mă bucur că am găsit timpul pentru ea.

La micul dejun am fost vizitată de Porto, care e obișnuit să stea pe scaun lângă noi când mâncăm. De obicei așteaptă liniștit până primește ceva sau încearcă să stea la cineva în brațe. De data asta... pofta l-a făcut destul de neascultător. Ce să-i faci, nu-i nimic mai bun ca o măslină sărată.

La prânz am ieșit afară la soare, unde am descoperit primul covor de frunze de nuc din acest an. Am fost norocoasă într-un fel, anul acesta nu au căzut frunzele odată cu nucile, am putut să adunăm astfel nucile fără să pierdem timp cu strânsul frunzelor. Mi-amintesc că în anii trecuți, sâmbătă de sâmbătă ieșeam dimineața să strângem frunzele și nucile înainte să le mănânce câinii. Și pentru că a fost soare, am făcut puțin sport cu grebla.

După-amiază, ne-am retras în casă la căldură, cu tot cu patrupezi. Frigul l-a făcut mai tolerant și pe Porto, nu mai fuge așa mult de Scai. A fost o surpriză să-i vedem dormind așa aproape.


Spre seară am revenit la felicitări. De data aceasta niște quilling pentru litera Q - tema de azi a provocării felicitărilor.

Urmează aproape ultima saptămână de toamnă, o săptămână foarte aglomerată pentru mine. Schimbarea buletinului presupune mai multe actualizări de date pe la diverse ... în special la bănci. Numai de drumurile astea nu aveam eu timp acum. Am de organizat și un majorat, intrăm cumva pe ultima sută de metri și pregătirile se intensifică. Iar până atunci vreau să decorez și casa de sărbători. Chiar mi-aș dori să pot împodobi bradul încă de pe 1 decembrie. E posibil să nu mai am timp prea mult pe blog. Încerc să fac atât postarea zilnică, cât și felicitările, dar mai greu cu răspunsul la comentarii și cititul celorlalte bloguri. Încerc să țin pasul cu voi toate.
O săptămână ușoară tuturor!

marți, 10 octombrie 2023

Vine frigul

 Noaptea mai ales, acul din termometru a început să joace pe la temperaturile mici. Deja diminețile sunt reci și umede, iar soarele abia reușește să ne mai încălzească. Prin urmare, ultimele ghivece de flori ce le mai aveam afară și-au început migrația către locuri mai călduroase, dar nu prea calde - doar până pe veranda știut fiindcă mușcatelor le plac ambiente mai răcoroase.



Încă mai am de aranjat, curățat și spălat unele ghivece, facem ce putem când putem, dar măcar nu mai sunt afară în aer liber.

sâmbătă, 7 octombrie 2023

Lucrări de toamnă

 Dacă tot s-a întâmplat să am concediu forțat, adică  timp liber nesperat, am profitat de zilele în care m-am simțit bine să mai bifez din lista aia cu multe lucruri de rezolvat prin curte.

Am început cu adunatul aracilor din grădină și depozitarea lor corespunzătoare pentru iarnă. La fel și-au găsit locul de iernat și frutunele de picătură, precum și folia antiburuieni. E deja la al patrulea an de folosire și începe să cam cedeze prin unele locuri, dar sper că o mai pot folosi încă un an, după un tratament cu feonul idustrial în primăvară,  desigur.

A urmat apoi o mică sesiune prin solar, am scos momentan doar roșiile, castraveții se încăpățânează să producă acum, așa că îi mai lăsăm cât mai sunt zile călduroase. O să se usuce singuri când va fi prea frig pentru ei. Urmează să pregătim terenul pentru ceapă și usturoi. Nu știu dacă să mai încerc să pun și salată că în ultimii ani nu prea am reușit să creștem salată de toamnă.

Tot la capitolul lucrări de toamnă am trecut de data asta tăierea unor trandafiri. Nu obișnuiesc să-i tund toamna, prefer primăvara ca să tai direct și ramurile ce nu au rezistat peste iarnă. Doar că la casa cea veche trebuie să pregătim terenul pentru construcție. Din păcate, casa bătrânească este într-o stare avansată de deterioare și e mai puțin costisitor să o dărâmăm și să construim de la zero.  Prin urmare, trandafirii din fața ei trebuie mutati pentru a face loc materialelor de construcție. Nu ne apucăm de lucrări în toamna asta, dar prefer să mut trandafirii de acum. Cine știe, poate reușim să luăm ceva materiale la reducere mai la iarnă si să avem unde le depozita.
După o zi întreagă de tăieri și tocat de crengi, în sfârșit, s-a făcut lumină în fața casei:


Bine-nțeles că eu am uitat de fotografii încă de la început, cea din stânga este făcută când deja tăiasem jumătate din vegetația de acolo ( vreo două tufe de iasomie reduse la jumătate până când vor fi și ele mutate și reduse mai mult pentru a fi întinerite). Poza din dreapta e aproape de final când mai era un singur trandafir de tăiat de pe aceasta latură a casei.


Motivul pentru care mi-am amintit de poze e fix acest trandafir care seamănă cu un măceș. Am vrut să-l pozez înainte de a-l tăia.


Și o surpriză - un fruct în gutuiul japonez. Da, știu că seamănă cu un măr, dar se pare că așa arată fructele acestui arbust. Sunt curioasă ce gust o avea. Am citit că se poate face compot sau dulceață din aceste fructe. Va trebui să mă documentez să aflu cum să-l facă să rodească mai mult.


sâmbătă, 16 septembrie 2023

Jungla din casă

 Vă spuneam zilele trecute că eram fericită că mi-am aranjat decorurile de toamnă, dar că seara am reușit să dau cu bâta-n baltă și am „rezolvat” curățenia aducând în casă ghivecele cu flori de afară. Acele ghivece cu flori perene care nu rezistă iarna afară. Le lăsasem atunci în „piscina” cățeilor să se hidrateze bine. Azi am reușit să mă ocup și de acest aspect, al aranjării lor. 

Crinii au trecut repede la fereastră. Abia aștept să-i văd înfloriți la primăvară. Mai trebuie să mai aduc de afară câteva flori lângă ei. Momentan am băgat în casă doar pe acelea care știam că sunt mai sensibile. 

Alte flori/ghivece și-au găsit locul pe mobilă, lângă sticlele mele decorate.  Am tuns, cu  ocazia, asta și trandafirul japonez, iar ramurile tăiate le-am pus într-un borcan cu apă așezat strategic într-un alt ghiveci. Pare că ar fi o altă plantă în el. Sper ca din aceste rămurele măcar una să prindă rădăcini. 

Am procedat la fel și cu un vârf de ficus. Să sperăm că voi avea noroc de plăntuțe noi. Nu pentru mine, eu am deja, dar mi-ar face plăcere să le pot dărui.




Iar spațiul dedicat junglei, tot o junglă e, dar ceva mai organizată. ( poze înainte și după)