Se afișează postările cu eticheta Grădină. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Grădină. Afișați toate postările

marți, 20 iunie 2023

Merișorul de miere sau pomul de stafide.

  Pomul de stafide a apărut în calea mea într-un hipermarket cu mulți ani în urmă, l-am luat de curiozitate și chiar am avut noroc că s-a prins imediat. La ceva ani după am mai luat pentru cineva și nu i s-a prins nici plantat de mine, nici de ea, nici din lăstarii de la al meu. 

A durat mult până a crescut cât de cât, și din cauză că fiind în zona de gazon soțul mai uita de el și-l mai tăia. Primul an în care a înflorit (poza e din 2020, la prima înfloririe) m-a lăsat fără cuvinte. Nu mă așteptam să îi apară mai întâi florile. 

Odată cu primele fructe, despre care aflasem că sunt comestibile de la o cunoștință de pe FB, au început căutările, cum le conserv, dacă pot face dulceață din ele și ce rețetă.
Foarte puține rezultate am găsit și foarte greu. Am aflat într-un final că pomul de stafine este impropriu numit așa, motiv pentru care și rezultatele slabe în căutări. Nu că celelalte denumiri ar da rezultate mai bune.
Dar, Alemanchier = Merișor de miere= Pom de stafide este un tip de arbust ce se pretează a fi crescut ca un gard viu comestibil. Cele mai multe informații le-am cules de pe site-ul Gardul viu comestibil, unde găsiți informații despre plantare, creștere, chiar și rețete.

În primul an am avut puține fructe, le-am amestecat cu coacăzele roșii, un alt arbust la început de drum care făcuse și el doar câteva fructe. Am obținut ceva mai mult de un borcănel de dulceață după o rețetă de dulceață din fructe de pădure (din păcate nu am notat-o și nu mai știu care e). Coincidență, în același an a înflorit prima dată și gardul viu pus de vecina, așa am descoperit că și ea aveam acest merișor de miere.
Anul următor am cumpărat de la ea terenul cu tot cu acești pomișori, și împreună cu al meu, am avut o producție bună de fructe.

Problema cu ei era că fuseseră lăsați să crească foarte înalți, imposibil de cules, motiv pentru care am așteptat să se facă fructele și le-am retetezat pe majoritatea la înălțimea gardului. Plus că am găsit printre ei și vreo trei pruni. Din păcate nu i-am descoperit decât după ce i-am retezat deja ( nu aveau deloc fructe și abia atunci am văzut că au altfel frunze).

 

Anul trecut am încercat să fac sirop din aceste merișoare, după rețeta de pe gardul viu comestibil. (o gășiți undeva în josul paginii - cred că e ultima). Deși am respectat rețeta, numai sirop nu ieșea, era mai degrabă un gem fără sâmburi și așa l-am și făcut într-un final.

 

Anul acesta, pomișorii de pe celălalt teren au făcut mult mai puțin comparativ cu anul trecut, dar am văzut că s-au înmulțit la bază, semn că se formează  gardul viu. În primăvară am lăsat un singur prun din cei găsiți, dar fiind înconjurat de atâți mierișori doar crește înalt, căutând lumină. Am decis să îi retez și mai mult și să formez cu adevărat un gard viu din merișori de miere, pe care să-l extind pe toată latura grădinii (acum e doar jumătate din ea) și la o înălțime mai mică astfel încât să dau prunului posibilitatea să se dezvolte mai bine.

O să-mi rămână pomișorul pe care l-am pus eu, pe care l-am crescut ca un pomișor și care a fost foarte productiv anul acesta. 

 


Din fructele culese, am făcut de data aceasta o prăjitură și dulceață. Voi pune rețetele în curând și voi adăuga link-urile și aici.

Păcintă cu brînză de vazi și merișoare de miere


joi, 17 noiembrie 2022

Minirecolte - MFC (34)

 


Ca de obicei în grădină sunt și legume care nu se fac. Anul acesta a fost din nou rândul dovlecilor de plăcintă și al rădăcinoaselor. E al doilea an la dovleci când nu se fac decât două trei roade mari, dar e prima dată când găsesc așa mini dovleci când strâng din grădină, să  pregătesc terenul pentru iarnă. 


 Pozele sunt din arhiva personala

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, găzduit de Suzana

sâmbătă, 29 octombrie 2022

Palmare pentru strâns frunze

 Miercurea trecută, la MFC, Daurel a postat accesorii de grădină, mai precis accesorii de strâns frunzele. Pe lângă o greblă pe care o cunosc, deși nu e tocmai prietena mea în materie de strâns frunze, eu am alt model, mai era acolo un instrument pentru mâini cu ajutorul cărora să strângi frunzele. Bine, aveam cu ce să strâng frunzele, să le fac grămezi, dar era mai dificil să le pun din grămadă în sac sau în butoi.

Pe link-ul sursă dat de Daurel nu am găsit decât un articol depre cât de deunătoare sunt frunzele neadunate din grădină sau din gazon. Un articol util de altfel, dar nu mă lamurea cu privire la denumirea uneltei. Nu m-am lăsat descurajata și cu ajutorul prietenului nostru ”google” am descoperit Palmarele pentru strâns frunze. Și chiar am găsit si de unde să le pot comanda, plus alte lucruri care mi-ar fi fost utile, un pulverizator și o teavă pentru acesta.

A doua zi am primit telefon, că nu se găsește pulverizatorul. Zic ok, trimiteți fără, doua seturi de palmare și două țevi și dacă găsiți și pulverizatorul să ma anunțați. După jumatate de oră, iar telefon, că imposibil de găsit pulverizatorul( banuiesc ca nu la același preț), dar palmarele și țevile, doar câte o bucată. Bine, fie, trimiteți ce aveți. Deja mă gândeam că am avut un feeling bun să nu achit online. 

Surprinzator, au venit chiar repede, în doua zile și le-am testat și sunt încântată de ele.


În ceea ce privește prețul, eu le-am comandat cu 16 lei, dar pe ambalajul lor era scris 20. Plus transportul, dar să zicem că oricum am mai comandat și altceva. Pe emag, același lucru e 40. Nu știu daca chiar merită o suma așa mare. Românul e inventiv și personal, înainte să le găsesc pe net mă gândeam că aș putea improviza ceva de acest gen din două capace ovale de la gălețile de vopsea lavabilă.

În căutările mele am mai găsit un dispozitiv de strâns frunze, interesant, dar cam piperat la pret.

sursa

marți, 14 iunie 2022

Fructe de vară

 La începutul anului, când pregăteam calendarul recreativ pentru acest an, aveam probleme în a decide ce temă să pun pentru perioada mai iunie. Am pornit de la ”cireșar” și deci cireșe, apoi am adăugat căpșunile, fiind fructe din aceeași perioadă cu o multitudine de posibilități și idei de craft. Și cum nu suna bine titlul ”Festivalul cireșelor și al căpșunilor”, așa a apărut denumirea de Festivalul Fructelor de Vară. Și apoi problema ce alte fructe de vară mai știu. Acum, în plin sezon al acestor fructe, propria mea grădină îmi dă raspunsul la această întrebare, pregătind rând pe rând diverse fructe.

A început cu căpșunile dulci și aromate

 

A continuat apoi, în ordinea coacerii cu merișorul de miere (pom de stafide)

   

cireșe, puține, pomii având un an maxim doi


Coacăze roșii și negre

 

Vișine


și nu în ultimul rând zmeură galbena și roșie/roz

 

Ar mai fi caisele, dar sunt încă mici nu dau semne momentan că s-ar coace.

joi, 9 iunie 2022

Luna mai și florile sale (6) - Ghivece cu flori - MFC(15)

  


 


 

  


 Pozele sunt din arhiva personală și reprezintă o parte din florile din gradină în luna mai

Miercurea fără cuvinte este o rubrică de fotografie, fără text(prea mult) găzduită de Suzana 

duminică, 29 mai 2022

Căpșuni și frăguțe

 Mi-aduc aminte  ce fericire a fost când a început bunica să cultive căpșini, ce plăcere deosebită aveam să le culegem și să le mâncăm direct din grădină. Perioada de creștere a căpșunilor fiind mai mult în timpul școlii, nu prea am văzut la ea cum le îngrijea, dar ajungeam la ea în timpul culesului și a preparării gemului. Prin urmare a fost cumva inevitabil, atunci când m-am mutat la casă să încerc să cultiv și eu căpșuni, mai ales că am și găsit pe teren câteva plăntuțe sălbăticite. 


Am încercat să pun din semințe, dar nu au ieșit. Nici nu știu de ce se vând plicuri cu semințe de căpșuni Am încercat în mai mulți ani, firme diverse, nu am reușit niciodată. Prin stoloni e cea mai sigura metodă de înmulțire. Mi-a adus mama stoloni fie de la bunica, fie de la vecine de-ale ei, fie am luat eu de la prietene sau am cumpărat. 

 De la un an la altul le-am tot mutat în grădină după cum a necesitățile grădinii, încercând să le găsesc locul potrivit. Primele și-au găsit unele puse pe folie agicolă, mutate din cele sălbăticite, descoperite pe teren. La început făceau doar niște fructe micuțe, deși foarte gustoase. Însă scopul meu a fost să cultiv un soi de cășună care sp facă fructe mai mari și să producă de mai multe ori pe an. În timp am reușit să le amestec pe toate, nu mai știu care cum e, dar importante e că produc toate.



 

Din cauza spațiului, am căutat mai multe idei de cultivare a lor. Am încercat pe verticală, într-un fel de plase constuite din folie agricolaă textilă pe suport de plasă de gard, dar după un an se usucă. Vrusesem să fac pe tuburi de pvc, dar tocmai încercase un prieten și după un an pățise același lucru. Pămantul din interior se tasează și ajunge să tragă planta în interiorul tubului,  iar în al doilea an practic trebuie să plantezi din nou.

Un alt mod, a fost tot in tevi de pvc taiate pe lungime ( îmi rămaseseră de la constructie) și folosite pe post de jardiniere. Pe astea probabil le-am pirdut și pentru că nu erau destul de adânci pentru rădăcina plantei și nu ajungeam să le ud cum ar trebui.

Singurele care au rezistat în timp  sunt cele dintr-un ghiveci mare, printre primele incercări de a cultiva altfel căpșunile, Dar a durat vreo 3 - 4 ani până au început să producă ceva remarcabil.

Anul trecut am pus și în jardiniere, și spre surprinderea mea, anul acesta deja văd rezultate bune. Dar bănuiesc că se datorează și faptului că aduse langă casă, le văd și le ud mai des.


   




  

Tot anul trecut am reușit să le pun și pe cele din gradină pe folie agricola. Mai am de rezolvat cu udatul ( aș vrea să le pun furtun de picatură) și cam termin cu experimentele în acest domeniu. Anul acesta încep să simt primele rezultate mai serioase.

   



Tot de anul trecut am început să cultiv frăguțe. Am primit de la o prietenă 5 plăntuțe pe care le-am pus într-un ghiveci, neavand un loc stabilit pentru ele. Anul acesta tot în ghiveci sunt, dar s-au înmulțit singure și au început să și producă. De la aceași prietenă am mai primit anul acesta o ladiță plină și le-am găsit locul în gădină, și urmează să le mut pe toate.


  

O parte din recolta de azi, folosită de fete la prăjituri