Gem de capsuni

Ce poți face când te grăbești și iei prea multe căpșuni că sunt ieftine, mari și frumoase? Crezi tu că se vor mânca repede, fiind primele din acest sezon, dar surpriză...nu sunt prea gustoase. Și în plus, după nici o zi dau semne de "oboseală "? 

Le salvezi! Cum? Pui repede de un mic gem de căpșuni.  Asta am făcut azi total neplanificat, din 11,6 kg căpșuni câte rămăseseră din cele 2 kg luate ieri. A ieșit cam zemos, că am lăsat fructele întregi. Aveam opțiunea de a băga blenderul în ele, dar deja își schimbase culoarea, testul picăturii ținea. Am preferat sa-l pun direct la borcan.

Am obținut fix 2 borcane, unul mai mic dibunul mai mare. Plus ceva sirop pentru un pahar de suc/limonadă. 

Gem de smochine

 Mie nu-mi plac smochinele. Nici crude, nici uscate, nici dulceață, sub absolut nicio formă. Dar întîmplarea face că am smochin în curte. Mama e de vină, ea l-a adus că ei îi place. Ei și soțului. Și pentru asta am eu de lucru în fiecare vară să culeg smochinele și să le fac dulceață/gem. Nu mă deranjează să le prepar, dar nu-mi place să le culeg. Frunzele smochinului au niște ace mici care mă irită pe piele și orice sesiune de cules trebuie urmată imediat de un duș zdravăn.

Și ce mă mai deranjează la scmochin, e toamna că trebuie „îmbrăcat”. La început, când era mic, era mai ușor, modescurcam și singură. Dar acum am nevoie de ajutor și ajutorul ală e cam rar pe acasa. Mai mult musafir. Sa-l desfac primăvara e mult mai simplu. Dar una peste alta, dacă ar fi doar după mine, aș renunța cu totul la smochin.

A, și ca să fie tacâmul complet, și gemul de smochine e pretențios. Nu de făcut, am descoperit o rețetă relativ simplă. Dar oadată desfăcut borcanul de gem, trebuie fie să-l termin repede, fie să-l țin în frigider. Cum doar sotul mînâncă dulceață de smochine, închipuiți-vă cât stă un astfel de borcan pe la mine prin frigider pâna se termină. dar să revenim la rețetă.

Gem de smochine:

Ingrediente:

• 2 kg smochine bine coapte
• 1 kg zahăr
• 1 lămâie mică

Mode de preparare:

Se spală smochinele bine și se curăță de codițe. 
Se taie în patru, se acoperă cu zahărul și se țin la rece 3-4 ore sau peste noapte. Pentru că de obicei le culeg seară, eu șe kas peste noapte cu zahărul. 
După ce își lasă sirop, se adaugă lămâia tăiată felii și se pune la fiert la foc mic.

Gemul se fiebe pănă se leagă siropul. Dacă nu vă plac bucățile de smochine, puteți să le mărunțiți în acest moment cu un mixer vertical, api s-l mai fierbeți aproximativ cinci minute. La noi se preferă bucățile în gem.

Când este gata, se pune fierbinte în borcane sterilizate și se pune capacul imediat pentru a se forma vidul. Se lasă la răcit în păruti dacă doriți (eu le las doar pe blatul de bucătorie) și se depozitează în cămară.

Decoct de mere - înlocuitor de zahăr pentru gemuri

 De când am început să fac gemuri și dulcețuri, destinate mai ales vânzării, am fost întrebată de variante fără zahăr, așa că am căutat, m-am documentat și am testat. Unele au avut succes, altele nu prea. Aici a depins mult și fructul folosit (cu murele nu am reușit să fac nimic comestibil). Varianta pe care am găsit-o pentru înlocuirea zahărului a fot aceea de a folosi pectina naturală din mere. Mulți o obțin din suc de mere din comerț, dar cum la vremea respectivă încercam să fac totul cât mai natural, am optat pentru opținerea ei din mere, mai precis, din mere din grădina mea.

O variantă de a obține pectina direct din mere am găsit pe Savori urbane. Trebuie să spun că aici am găsit multe rețete minunate care s-au dovedit a fi exact ce scrie și pe care le-am făcut cu succes. Unele le-am și adaptat după posibilitățile și preferințele mele, dar de câte ori încerc ceva nou, mai întâi caut aici dacă e vreo rețetă care să mă inspire.

Pentru decoctul de mere, baza rețetei este de pe acest site, doar că merele mele sunt mici, eu folosesc mere dulci de vară, mult mai decât cele de plăcintă recomandate și nu se pretează prea ușor pentru toate procedurile de acolo. În plus, merele mele sunt cât se poate de naturale, evit să stropesc cât se poate de mult pe principiul că „pline de chimicale le iau de la piață, măcar din curte să fie mai naturale”. Sper să pot aplica acest principiu cât mai mult timp, deși e din ce în ce mai greu să reziști fără astfel de „ajutoare”. 

Dar să lăsăm discuția asta pentru alt articol și să revenim la decoctul de mere. Cum spuneam, nefiind stropite, merele mele mai au și câte-un musafir și trebuie curățate bine de tot de ce este dăunător (locatari nepostiți, vânătai, etc..) astfel încât de multe ori nu rămâne prea mult dintr-un măr, ceea ce face imposibil, sau mai bine zis neproductiv, să curăț coaja fructelor, motiv pentru care am renunțat la etapa asta și am adaptat rețeta după ceea ce am la dispoziție.

Pentru această rețetă nu am cantități exacte, se folosesc doar mere, apă, și suc de lămâie(helas). Prin urmare, folosiți câte mere doriți, dar preferabil să nu fie cantități mari ca să nu dureze foarte mult timpul de gătire. Din nefericire pentru mine, când am pregătit decoctul acesta nu am fost atentă la cantitatea de mere curățate și am făcut dintr-o cantitate prea mare, motiv pentru care am fiert două zile la el.

După cum spuneam, merele se curăță bine de toate părțile vătămate și se țin în apă cu helas pentru a preveni cât mai mult oxidarea lor. Cum ele plutesc este imposibil să prevenim acest lucru în totalitate, dar măcar cât se poate. Odată curățate și eventual tăiate în bucăți mici, se scot din apa în care au stat și se pun la fiert cu apă cât să le acopere. De preferat să folosiți o cratiță cu baza cât mai largă pentru a nu fi nevoiți să adăugați multă apă. Toată această apă va trebui eliminată mai târziu prin fierbere și cu cât e mai multă, cu atât se fierbe mai mult.

 

După ce s-au înmuiat bine, se oprește focul și se lasă să se răcească. Nu e nevoie să se răcească complet, doar cât să le puteți manevra printr-un storcător sau printr-o sită. Anul acesta am folosit cu succes și în cazul lor storcătorul din dotare.

Din nou alegeți o cratiță cu gura largă în care puneți sucul obținut și fierbeți la foc mic până se îngroașă. Practic, până scade la cel puțin jumătatea nivelului inițial. Cu cât e mai gros cu atât mai puțin veți folosi în gemuri și deci veți fierbe mai puțin și la acestea. În poza din dreapta se vede cât de mult a scăzut, deși încă nu era gata. Se vede lângă lingură cum se alege „apa” care încă mai trebuie eliminată.

Decoctul de mere poate fi folosit imediat, chiar așa fierbinte (ajută să aducem fructele mai repede la punctul de fierbere), dar se poate păstra și pentru mai târziu. Pentru a fi păstrat perioade mai lungi se îmbuteliază fierbinte în borcane sterilizate, preferabil și ele fierbinți, și se păstrează în cămară/beci.

Pentru îmbuteliere eu folosesc borcane de 800 ml, am descoperit că un astfel de borcan poate înlocui cu succes un kg de zahăr în special la gemurile din fructe dulci.

În poza de mai jos borcanul este „supra plin” pentru că l-am folosit imediat, dar vedeți în el textura decoctului, faptul că nu se mai alege apa ca în poza de mai sus.

În primul am în care am făcut decoct de mere, l-am folosit la gemul de prune, a fost cel mai bun din tot ce încercasem și mi-a rămas un borcan de decoct nefolosit. Nu știam cât poate să țină, dar anul următor l-am desfăcut când s-au făcut caisele și am făcut cu el gem de caise fără zahăr.

 

Preparate din coacăze negre- Reflexii în oglindă (19)

 

E joi, ziua reflexiilor în oglindă, deci iată-mă iar cu preparate culinare din categoria dulcețurilor și reflexiile mele în tavă (o să le vedeți mai jos). De data aceasta am două preparate, ambele din coacăze negre. Am adunat anul acesta 3 kg de coacăze negre, puțin comparativ cu alți ani când am avut chiar și 9 kg. Cantitatea mai mică se datorează și faptului că am redus eu anul trecut mult din tufele de coacăz, plus că una din ele s-a redus ea singură la jumătate că s-a uscat.

Din cauza musafirilor nepoftiți din găleata cu coacăze ce nu au vrut să se despartă de coacăze atunci când le-am cules (mai o urechelniță, mai o plosniță, etc...) am ales să spăl coacăzele afară la cișmea, înainte de a le curăța de codițe și frunze. A fost decizia perfectă pentru a descoperi un al tip de reflexii în oglindă ( de fapt în apă) la care nu mă gândisem. Găleata era jutătate la umbră jumătate în soare când mi-am văzut reflexia sau umbra în oglinda apei. Nu am mai mutat-o și am încercat așa să surprind ceva umbre/jocuri în apă. Mai târziu în poze am văzut că în partea cu soare se reflectă norii de pe cer.

Nu suntem foarte mari amatori de dulceață/gem de coacăze și nici nu este foarte căutată, deci nu avea rost să-mi încarc timpul și cămara cu o cantitate mare de gemuri de acest fel. Din acest motiv am decis să nu transform toată cantitatea de coacăze negre în gem și să fac un sos de friptură. Aș fi făcut toata cantitatea sos de friptură, dar cum era pentru prima dată că încercam, plus că vroiam o variantă care să poată fi pusă la sticle pentru iarnă, neștiind exact ce și cum să fac, am decis să împart :  două kg sau dus către o peltea, iar un kg către sos.

 Nu am făcut două postări separate cu cele două produse pentru că în stresul meu de a găsi varianta cea mai bună pentru sos, am uitat să cam fac poze. În plus pănă la un punct am cam făcut același lucru. În primul rând am pus fructele la fiert cu apă, 200 ml la un kg de fructe. După ce au fiert bine le-am trecut prin storcător. Iar de aici se schimbă modalitățile de preparare.

Peltea/jeleu de coacăze negre

Ingrediente: 2 kg coacăze, 1 kg zahăr, sucul de la o jumătate de lămâie, 350-400ml apă

Mod de preparare: Coacăzele bine curățate de codițe și spălate se pun la fiert cu maxim 400 ml apă. Se trec prin sită sau storcător, se amestecă cu zahărul și sucul de lămâie și se fierb la foc mic până se leagă compoziția. Se pune fierbinte în borcane sterilizate.

Din această compoziție am obținut 7 borcane de peltea și o jumătate de ceașcă, numai bun pentru degustare și prezentare.

 

Sos pentru friptură

Ingrediente: 1 kg coacăze negre, 200ml apă, 9 linguri de zahăr, sare, condimente după gust.

Mod de preparare: Fructele curățate și spălate le-am pus la fiert cu 200 ml apă. După ce au fiert bine (10 minute din momentul fierberii) le-am trecut prin storcător. Într-o cratiță am caramelizat 6 linguri de zahăr, am stins cu un pahar de apa (se poate folosi un vin bun dacă aveți) și am adăugat sucul obținut din coacăze,  sarea și am fiert până s-a îngroașat ca o ciulama. Tot gustând să obțin gustul specific sosurilor dulce-acrișoare, am constatat că mai am nevoie de zahăr, am mai pus în total încă 3 linguri. Când a fost gata l-am pus fierbinte în sticle sterilizate în cuptor. Am obținut două sticluțe și jumătate de sos.

La toate sosurile de friptură, a văzut că se pune unt, pentru cremozitate. Știind că nu e pentru consumul imediat, am ales să nu pun unt și eventual în momentul folosirii să adaug unt (bine-nțeles într-o cratiță pe foc). Însă scopul meu principal este să-l folosesc mai mult pentru a unge carnea când o bag la cuptor. Am folosit astfel un sos/sirp de rodie primit de la soacra mea și ne place foarte mult gustul cărnii preparate în acest mod.

 

Pozele sunt din arhiva personală

Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen

Recomandare

„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 

o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 

și înscrie articolul în tabel”

Jeleu de coacăze roșii- Reflexii în oglindă (18)

 Coacăzele roșii nu intră prea sus în lista noastră de fructe preferate, dar sub formă de gem/dulceață este o altă poveste. Fiind vorba de boabe cu coaja ceva mai tare, știu că nu prea se zdobesc singure ca să devină gem și ar rămâne mai degrabă un soi de dulceață. E motivul pentru care nu sunt fan dulceață de vișine. Prin urmare am căutat o variantă să-mi fie mai convenabilă, mai pe gustul meu. Am găsit pe Savori urbane o rețetă perfectă pentru ceea ce doream, deși nu am respectat-o întocmai, nu am folosit și zmeură în compoziție.

Întâmplarea face că am folosit un castron de inox la pregătirea fructelor, lucru care mi-a creat multe reflexii simpatice. Mi-a plăcut să ma joc cu ele, să încerc mai multe poze.

Ingrediente:

1 kg coacăze roșii

1 kg zahăr

400 ml apă

sucul de la o lămâie

Mod de preparare:

Se curăță fructele de codițe și se spală în apă rece.

 

Se pun într-o cratiță cu sucul de lămâie și apa și se pun la fiert. La 5-10 minute din momentul când încep să fiarbă, se scot și se pasează. Eu le-am trecut prin sorcătorul de care v-am vorbit dimineață, în rețeta de peltea de zmeură.

Sucul obținut se măsoară și se amestecă cu o cantitatea egală de zahăr. Eu am obținut aproximativ un litru de suc, deci am adăugat un kilogram de zahăr. Inițial mi s-a părut prea mult zahăr și am pus doar jumătate, dar la fiert nu se lega deloc, așa ca am adăugat și restul de zahăr. 

 

Am obținut patru borcănele de jeleu frumos colorat și parfumat.

Pozele sunt din arhiva personală

Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen

Recomandare

„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 

o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 

și înscrie articolul în tabel”

Peltea de zmeură sau gem fără sâmburi

 V-am spus la rețeta de gem de zmeură că eu am mai multe moduri de a conserva zmeura sub formă de gem. 

Practic, ingredientele sunt aceleași, zmeură, zahăr și sucul de lămâie, chiar și cantitățile sunt la fel, dar diferă modul în care pregătesc gemul. 

Modul de preparare îl aleg în funcție de cantitatea de zmeură culeasă, de ceea ce mi se cere (de obicei mi se comandă gemul clasic de zmeură) și de timpul pe care îl am la dispoziție.

De data aceasta am ales să fac o peltea sau jeleu de zmeură, un fel de gem de zmeură fără sâmburi. Prefer să fac astfel de „dulceață” fără sâmburi și pentru că e mai ușor pentru cei mici s-o mănânce, dar și pentru a o putea folosi în prăjituri sau la fursecuri cu dulceață.

Ingrediente:

2 kg zmeură

1 kg zahăr

sucul de la o lămâie

Mod de preparare:

Se alege zmeura de codițe și se trece printr-un jet de apă rece. Se pune într-o cratiță largă și se acoperă cu zahărul și sucul de lămâie. Se lasă așa câteva ore pentru a-și lăsa suc.

Se pune cratița pe foc mic și se duce la punctul de fierbere apoi se dă deoparte și se lasă la răcit. Nu este necesară răcirea completă.

Când este destul de rece să puteți ține mâna în ea sau destul de rece cât să nu vă strice ustensilele (robotul/storcătorul) se trece prin sită. Până anul trecut aveam o sită pe care o foloseam doar pentru a separa semințele din fructe sau roșii. Anul trecut mi-am luat un storcător de fructe care a rezistat mai puțin de o lună. Până l-au verificat în service și au decis că nu mai poate fi reparat a trecut sezonul de dulceață la mine, iar noul aparat pe care mi l-am luat nu am mai apucat să-l folosesc (am primit un vaucher pentru cel stricat și puteam să-mi iau altceva). Nu știu de ce nici pentru suc de fructe nu l-am folosit. Abia acum l-am pus în funcțiune. 

Sunt foarte încântată de el, mai ales de cât de bine stoarce, semințele de zmeură au ieșit aproape complet uscate.

Sucul obținut prin pasare sau stoarcere se pune din nou pe foc mic i se fierbe până ajunge la 105 grade (dacă aveți termometru de bucătărie) sau până se formează o pastă consistentă ca o ciulama. (am uitat să fac poze cu această etapă - credeam că am făcut, dar se pare că am făcut doar la jeleul de coacăze roșii). 

Se pune fierbinte în borcane sterilizate, se pune capacul și se lasă să se răcească încet. Eu nu le pun în pături pentru această etapă, le las tot în bucătărie lângă plită și pentru că bucătăria mea este orientată spre sud, este detul de cald aproape mereu, mai ales dacă gătesc în continuare, așa că nu mai văd necesitatea folosirii păturilor pentru o răcire lentă.

Gem de zmeură - Reflecții în oglindă (17)

 

Cred că o să mă tot vedeți în perioada aceasta la rubrica de joi cu reflecții în tavă, dar cu alt tip de dulceață sau gem. Ce să-i fac dacă reflecțiile sunt acolo și asta este la îndemână. Totuși, să nu vă plictisiți de tăvile mele promit să caut și altceva pe lângă. 

Pentru azi, pe lângă tavă, mai avem reflexii și în cratița cu zmeură, și înainte, și după ce le-am pus zahărul.

Să revenim acum și la zmeură. Prima recoltă din acest an a fost destul de consistentă, aproximativ 3 kg, plus minus câteva grame. Pentru a obține o culoare frumoasă în dulceața de zmeură de obicei fac dintr-o cantitate de 2 kg pe porție, dar acum era în lucru și dulceața de nuci verzi și cea de merișoare, iar spațiul în bucătărie era cam limitat. 

Zmeura curățată de codițe am trecut-o rapid printr-un jet de apă și am acoperit-o cu cantitatea de zahăr necesară, 1,5kg în acest caz și sucul de la o lămâie. Am lăsat-o peste noapte în frigider.

 

A doua zi, am pus-o la fiert. Zmeura este foarte fragilă și se sparge chiar și la spălat, așa că la fiert nu mai rămâne deloc. La un moment dat am schimbat cratița că mi se părea că s-a lipit. E primul an în care fac gemurile pe plita cu inducție și trebuie să mă obișnuiesc cu ea. Din fericire nu a fost vorba despre nimic de acest gen. Am fiert-o până a scăzut aproape la jumătate, la foc mic. 

De pe Savori urbane am învățat că dacă vreu o culoare frumoasă pentru gem, e de ajuns să duci compoziția la o temperatură de 105 grade. Am verificat și cu termometrul și cu testul cu picătura,  coincid, dar la gemuri am mereu impresia că mă păcălesc cu picătura. De aceea, de cele mai multe ori, opresc focul și las gemul până a doua zi, să văd dacă are consistența dorită sau dacă se alege ceva zeamă. dacă este bine, a doua zi îl încălzesc iar bine, să trecă de 100 grade sau chiar până la 105 grade dacă e nevoie să mai fie fiert și îl pun fierbinte la borcane sterilizate în cuptor.

 

A, nu am scris rețeta, dar bănuiesc că v-ați dat seama de ea:

Ingrediente:

 2 kg zmeură

1 kg zahăr

sucul de la o lămâie 

Mod preparare:

se pune zahărul peste zmeură împreună cu sucul de lămâie, se lasă peste noapte, preferabil în frigider, apoi se fierbe la foc mic până ajunge la temperatura de 105 grade.

Pozele sunt din arhiva personală

Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen

Recomandare

„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 

o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 

și înscrie articolul în tabel”

Dulceață de merișoare de miere.

 

Merișorul de miere este una din descoperirile din ultimii ani.  Am povestit despre el aici. Din fructele culese în acest an am făcut o plăcintă după o rețetă de pe gardul viu comestibil la care am folosit 350 g merișoare. Am mai dat unei prietene vreo jumătate de kg și tot am rămas cu 3 kg de fructe pe care le-am transformat în dulceață. Nu am respectat exact rețeta de pe site, mi s-a părut mult prea mult zahăr, așa că am adaptat-o pentru mine și tot mi se pare că a ieșit prea dulce.

Ingrediente:

3 kg merișoare de miere

1,5kg zahăr (dar data viitoare voi pune cred că doar 1kg)

sucul de la o lămâie

200-300 ml apă

Mod de preparare.

Am ales fructele de codițe și le-am spălat sub jetul de apă.

Le-am pus într-o cratiță cu zahărul și sucul de lămâie. Le-am lăsat vreo 3-4 ore să-și lase suc propriu și apoi le-am pus la fiert.

  

Numai că siropul ajunge să se lege iar fructele nu par a fierte. Din acest motiv am adăugat 200-300 ml apă și le-am fiert mai mult. 

 

Când le puteți în borcane, trebuie să aveți grijă să adăugați și lichid astfel încât toate fructele să fie acoperite.

Dulceată de nuci verzi

 Deși nu mâncăm atât de multă pe cât de mult ne place, dulceața de nuci verzi este pentru noi una din delicatesele acestui gen culinar. Nu-mi amintesc în copilărie dacă sau când făcea mama, dar știu că eram super încântate când aveam câte-un borcan de dulceață de nuci. 

Când m-am mutat la țară, cu nucul în curte a fost inevitabil să nu mă gândesc să fac și această dulceață. La fel ca la dulceața de trandafiri, când am văzut cât de mult zahăr include o porție am rămas ... fără cuvinte, dar adevărul e că tocmai acea cantitate de zahăr fac deliciul dulcețurilor.

Ajutorul de bază la prepararea acestei dulceți este mama, care își sacrifică mâinile pentru curățatul tuturor nucilor. Cu toate că folosește mănuși, iodul tot trece prin ele și se înnegrește pe degete. Că să se curețe, se spală cât de des poate cu coaja de lămâie rămasă de la storsul lămâiilor.

Ingrediente: 

• 60-70 nuci verzi
• 750 ml apă
• 1 kg zahăr
• Sucul de la o jumătate de lămăie
• 1-2 linguri sare de lămăie

Mod de preparare:

Nucile verzi se pun în apă să se spele și să elimine din iod. Preferabil să fie ținute așa până se curăță toate.

Cu ajutorul unui cuțit, nucile se curăță de coaja verde în strat mai gros, să se elimine partea lemnoasă. și se pun în apă cu sarea de lămâie. 

Sarea de lămâie împiedică oxidarea nucilor, iar apa ajută și acum tot la eliminarea iodului.

Dacă nucile sunt mari se pot tăia în jumătăți sau sferturi.

Nucile curățate și tăiate se pun la fiert în apă cât să le acopere. Din momentul în care ajung la punctul de fierbere se lasă aproximativ 10 minute apoi se scot într-o sită. Apoi se pun din nou la fiert în altă apă, rece. Cu cât le fierbem în mai multe ape cu atât se elimină mai mult din iod. 

Între timp se face siropul format din 750 ml apă și 1 kg zahăr și se fierbe pănă se leagă.

Nucile fierte în minim două ape, se scot în sită  și se răcoresc cu apă rece (se trec printr-un jet de apă rece).

Apoi se pun în siropul legat, care nu a fost luat de pe foc, împreună cu sucul de la o jumătate de lămâie.

Compoziția se fierbe la foc potrivit până se leagă din nou siropul și se lasă să se răcească complet.

Borcanele și capacele se sterilizează. Eu folosesc metode de pe Savori urbane. Bine spălate, le pun cu gura în jos în tava cuptorului și le țin 10-15 minute la foc mare (180-200 grade).

Dulceața de nuci verzi se pune rece în borcane, altfel după răcirea borcanelor se vor separa nucile, se lasă pe fundul borcanului.

Pentru a prelua șocul termic, eu folosesc o tavă metalică în care țin borcanele pe care le umplu, mai bine zis foloseam. Acum mi-am ocupat spațiu pe blat cu plita pe inducție și nu mai încape tava, așa că am înlocuit-o cu capacul unei cutii metalice de biscuiți. Este de ajuns și lama unui cuțit pentru asta, dar pentru stabilitate eu prefer capacul cutiei.