Dacă aș vorbi despre oameni nu ar fi așa o mare mirare să descopăr că cineva se preface în fața mea că nu se simte bine, dar când e vorba de un cătel , cătelul meu! ... am avut eu o banuială zilele trecute, dar am alungat-o repede. Cum să nu mă gândesc la el că să-i fie bine când scâncește și abia se ridică de jos.
Nu contest că a fost bolnav și chiar a avut nevoie de tratament, se vedea că era foarte apatic și nu mânca. Dar dupa două zile de tratament deja era mai bine și am zis că poate dormi afară în cotețul lui călduros. Dimineața și peste zi chiar a fost bine, a mers mult pe afară, dar a și stat pe ciment la soare, că așa îi place lui, sunt locurile lui preferate. Prin urmare seara când nu se mai ridica de jos și aștepta să-i ducem apa și mâncare sub bot și mânca fără să se ridice ... chiar am crezut că a fost prea devreme să-l scot afară. I-am dat medicamente din nou, am fost să iau altele în caz de nevoie, alt tratament că dacă nu a funcționat bine primul, etc...
Aseara era chiar bine, se plimbase mult pe afara, se ridica imediat și cu toate temerile mele, soțul a decis să-l lăsăm peste noapte să doarmă afară. În sfărșit pot spune că am dormit și eu noaptea toată. N-am reuși să mă trezesc chiar devreme, dar la 7 eram la parter îngrijorată să văd ce face. Băiatul meu era bine merci, vioi, treaz de mult, pregătit de o nouă zi. Toată ziua azi a umblat pe afară, a stat pe ciment pe pământul rece, foarte puțin pe perna lui( aia din casă pe care i-o scosesem afară să aibă încă una). Și după cină, nu a intrat în coteț ci tot pe-afară s-a plimbat.
Noi ne-am uitat la un film la tv și într-o pauză publicitară, am deschis ușa să mă uit după câini. Au veni grămadă amandoi peste mine și au intrat în casă cu motan după ei. I-am lăsat să stea cu noi până la finalul filmului când trebuia să ne pregătim de culcare: noi în casă, animalele afară. Bella cuminte, ne-a ascultat imediat și a ieșit. Motanul s-a pitit sub un scaun și cât timp încercam eu să-l recuperez, îl aud pe Nero cum începe să scâncească ca atunci când nu putea să se ridice. In prima secundă m-am îngrijorat, dar am observat ca nu prea depunea efort să se ridice. Am avut așa iar un ”feling” și mi-am găsit vocea de comandă : ”afară! treci la coteț acum!” Când aude tonul asta știe că e groasă și trebuie să excute. Ei bine, cred că în două secunde prefăcutul meu s-a ridicat, a traversat rapid toată casa și s-a și băgat la locul lui în coteț. Iar după ce am închis ușa a plecat iar la plimbare vioi.
Am cam încurcat-o! Eu! S-au învățat în casă și să vezi ce mă atacă ei la sentiment, în special cătelul și motanul când se uită cu ochișorii ăia dulci și rugători prin geamul de la ușă să-i primesc în casă. Cum să le reziști? Șmecheri! Prefăcuți și șmecheri!
