Se afișează postările cu eticheta Plastic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Plastic. Afișați toate postările

marți, 17 septembrie 2024

Domna sticlă - TC24 (06-4)

Cine are impresia că în învățământ există o grămadă de timp liber, îl invit să meargă o sătămână în papucii mei. Cred că a fi profesor debutant una dintre cele mai dificile profesii de pe piață.Să mai fii și diriginte, chiar pune capac a tot ceea ce știai înainte. Sunt atât de multe hârtii de făcut, iar de cele de care țin de cariera mea didactică nici măcar n-am înțeles cum se fac. Nu mi-aș fi imaginat că trebuie vreo planificare pentru ora de dirigenție. Dar dacă avem manual, avem și planificări. 

Așa se face că este aproape final de septembrie când reușesc și eu să îmi adun gândurile să fac o postare despre un proiect recuperat la întâi septembrie, odată cu Felicitarea cu Floarea Soarelui și Brățara din Cabluri

Proiectul a fost început în luna iunie, când la Tranformări Creative ne jucam cu plastic. Pozele cu materia primă inițială s-au pierdut undeva prin telefon, am găsit doar o poză în care realizam pălăria doamnei sticlă, și nici aia foarte clară. După ce am îmbrăcat sticla de plastic în sfoară în sfoară (o sticlă de Kefir), am decupat un cerc de carton pe care l-am făcur bor la pălărie în jurul capacului sticlei. Și pe acestea le-am îmbrăcat cu aceeași sfoară verde. Aracetul folosit pentru fixarea sforii a înmuiat puțin cartonul, permițându-mi să-i dau o formă ondulată. 

Aceste operații au fost făcute în iunie, tot ce rămăsese de făcut era decorarea sticlei. Practic foarte puțin, dar când nu este făcut, nici proiectul nu este gata. Am rezolvat problema acum, cu niște dantelă și niște floricele din panglică.

Sticla este funcțională, pălăria este detașabilă și se înșurubează datorită capacului folosit. 


Mă grăbesc să înscriu poza în tabelul suplimentar și sper să reușesc să mai respund și la câte un comentariu printre planurile de lecții pentru mâine. 

miercuri, 2 august 2023

Transformări creative - august 2023

   

Am ajuns în a opta lună a calendarului provocărilor din 2023, un calendar al Transformărilor creative, în care încercăm să mai reducem din poluare dând o altă destinație obiectelor ce se pot recicla. În luna aceasta vom recicla :

Plastic

Regulile generale ale transformărilor creative pot fi consultate în postarea de principală (aici). Reamintesc că sunt patru teme, 3 impuse și una la alegere. Fiecare obiect realizat trebuie să se bazeze pe reciclarea/transformarea unor obiecte din plastic și/sau cauciuc indiferent că este mai casant sau mai maleabil. Această temă oferă o gamă variată de obiecte ce pot fi transformate: sticle/pet-uri de apă/suc, detetergent, sampon, borcane sau cutii de cremă, cutii de la jucării, rechizite, paie de suc, pixuri, carioci, furtun, țevi, pungi/sacoșe, ambalaj de  flori etc...  Nu uitați de poza cu materia primă. Deasemenea, ordinea în care le faceți este la alegerea dvs (perioada din dreptul temelor este doar orientativă pentru cei care vor să facă un obiect pe săptămână).

Pentru lămuriri suplimentare, nu ezitați să întrebați.


Temele lunii august:

  • Recipiente (1-8 august)
La această temă transformați după preferințe unul sau mai multe obiecte din următoarea listă : sticle, borcane, cutii de cremă, tubul de la pasta de dinți, ghivece, cutia de la bețișoare de urechi, chiar și castroane sau recipiente de plastic din bucătărie.

  • Tuburi (9-15 iunie)
 Inițial rubrica era dedicată paielor de suc, dar cum nu se mai comercializează paie de suc de plastic, puteți înlocui cu orice obiect de plastic ce are formă tubulară: furtun, țevi (chiar și de pvc), tubul de la un pix sau de la carioci, etc...

  • Pungi/sacoșe (16-23 august)
Transformați într-un mod creativ sacoșe sau pungi de plastic care nu vă mai trebuiesc. Puteți folosi aici și „hârtie” de împachetat de plastic, sau ambalajele specifice buchetelor de flori sau orice altceva de acest gen, doar să fie din plastic.

  • Fii creativ! (24-31 august) tema dvs la alegere
La această temă puteți folosi orice obiect din plastic, fie ca cele de la temele anterioare, fie alte obiecte din aceste materiale. Poate aveți vreun obiect cu o formă ciudată căruia vreți să-i dați altă destinație. Se acceptă și obiectele de unică folosință din luna iulie dacă sunt de plastic sau alte ustensile de bucătărie - stecurătoare, polonic, spatule, sucitor, tocător, etc...


  • Lucrări realizate după data de 31 august 

 Tabelul va fi deschis până pe 10 septembrie