Se afișează postările cu eticheta Stea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stea. Afișați toate postările

luni, 3 februarie 2025

Joaca de-a origami - TC25 (ian 1 și 3)

În luna ianuarie a Transformările Creative (TC25) am avut de transformat ambalaje, de hârtie sau plastic. Mi-a luat puțin cam mult până am realizat ceva în această lună și se pare mai durează puti pănă voi reuși să pun toate proiectele. Din fericire sunt gata toate și cum luna aceasta avem termen prelungit la tabel, până în 5 februarie, poate reușesc să le încarc și eu la timp.

Proiectul meu pentru prima temă a lunii s-a lăsat greu conturat și s-a materializat dintr-o joacă. După cuburile de la tema 4 , Fii creativ! am rămas cu dorința de a mă juca în continuare cu pătratele de hârtie. Și bine-nețteles că e de ajuns să urmărești sau să cauti un singur tutorial origami că imediat apar destule de la care să te inspiri.

Și a apăarut un fel de joc, pe care mi-am amintit că l-am ai văuzt căndva demult, dar pe atunci mi se părea destul de complicat. Am incercat și nu e, e chiar distractiv. Din opt pătrate de hărtie de două feluri am creat un fel de coroniță ce se poate strânge într-o stea. Tutorialul este pe FB, prezintă și o floare origami foarte simpatică, n-am încercat-o încă. Nu că nu am vrut, dar nu aveam hărtia necesară tăiată. Ce am făcut eu este a doua lucrare din video. Am făcut două astfel de coronițe-stea, pentru a le putea poza împreună, dar abi aacum realizez că nu se înțelege cum se strânge. In video se vede clar acest lucru.

 
Dacă are vreo utilitate proiectul...nu prea stiu. E distractiv să-l faci și să transformi coronita în stea și invers prin glisarea pieselor. Mă gîndesc ca în viitor să folosesc steluța pentru decora un tablou mai mare.
 
Și pentru că m-a prins bine această nouă pasiune pentru origami cu pătrate din hârtie de împachetat, am vreut să fac și proiectul 2 cu o ramă foto din hărtie pliată. Pentru tablou vizam un șervețel cu un peisaj de iarnă, pe care chiar l-am folosit, dar nu se potrivea și cu modelele de ramă foto pe care le-am găsit a fi ușor de făcut. Așadar a redirecționat proiectul către cealaltă temă a lunii, numprul trei și am ales să celebrez Ziua culturii naționale cu un portret al lui Eminescu.

Rama foto e realizat din 16 patrate de hârtie, jumătate cu latura de 8 cm ce formează cercul exterior, iar celelalte de 6 cm. Plierea acestor pătrate e chiar foarte simplă. Tutorialul poate fi găsit pe Mixed up craft
 
 

 
Și pentru că mai aveam pătarte de 8 cm tăiate, m-am mai ajucat cu alte plieri și am făcut floricele. Cea cu cinci petale se vede parcă mai frumos pe spate, parcă ar fi o stea (poza din dreapta) și e realizată după acest tutorial. A trebuit să-l privesd de multe ori până am ânțeles toate plierile că să iasă corect

 
Cealaltă floare, tot după un tutorial de pe Fb, a fost mult mai simpu de făcut. Atît de simplu că am uitat să-mi salvez tutorialul.

Dar și mai simplă a fost o alta stea ce arata frumos pe oricare parte expusă. Ar merge agătată și lăsată să se rotească pe ambele părți (tutorialul). Plus că ea nu necesită și lipici ca celalelate, și florile și rama foto.
 


Cam atăt cu joaca mea de-a origami. Cel puțin pentru moment. Mai am pătrate decupate din același tip de hârtie și voi mai găsi vreo oră de pregătire la care doar să supraveghez calculele pe care le face elevul.


miercuri, 13 noiembrie 2024

Day 13 - The Ligth of Bethleem

      Day 4 of the annual Month of Holiday Cards Challengeon Beccy's place  - Letter L.

The inspirational words for this project are: Lights, list, log, love, lettering, layering, letterpress, lever card, latch card, lavender, lemon, lilac, Lord, lamb

Since I already had the patern for this type of card, I chose to do a layered card with a lot of lights. 








sâmbătă, 16 decembrie 2023

AEC Ziua 16 - Tubulețe de hârtie

 Nu se poate să existe la noi advent fără să avem în calendar și lumânări. Monica aflase de această... să-i spunem tradiție, și abia aștepta să vină tema cu ea. Când a văzut la Adventul fotografic că are tema Lumânări, deja se pregătea să scotocească prin cutia cu lumânări crezând că are șervețele în plic. Mai făcuse ea niște lumânări decorate cu șervețel prin primăvară și ar fi vrut să repete experiența. Numai că plicul cu numărul 16 i-a adus o surpriză: tubulețe de hârtie.

Și totuși a făcut ea ce a făcut și a rezolvat și de o lumânare. Ar fi făcut mai multe, dar nu a găsit decât un singur bec de la o instalație veche. A căutat ea instalația mult și bine până mi-a revenit mie memoria: am ținut instalația aia câțiva ani că fac ceva cu ea și niciodată nu am găsit ideea. Și în toamna asta într-un elan de curățenie am pus-o la tomberonul de reciclare. Și ce mândră eram de mine că încem să triez cu adevărat. Să vezi cum mă lovește acum iar păstratul a orice că nu se știe la ce e bun. 

Dar să revenim la Monica și lumânarea ei. La cât de multe tubulețe de hârtie avea i s-a părut ciudat să folosească doar unul pentru lumânare. Plus că trebuia și lumânarea montată în ceva. Și-a adus aminte de un tutorial de brăduț din blocuri de lemn. De ce nu ar aplica și ea aceeași idee pe tubulețele ei?


Zis și făcut, s-a apucat de treabă. A aranjat tubulețe egale pe laturile unul triunghi isoscel. Nu vă închipuți că s-a chinuit prea mult cu geometria. Nu, ea nu e prea pasionată de matematică. A îndoit o hârtie pe jumătate și a tăiat în diagonală. desfăcută a rezultat triunghiul amintit. A lipit tuburile de hârtie cum a văzut în filmuleț, dar a obținut o bază mai mare pentru brăduțul ei. A contruit-o din două șirui de tubulețe. După toate acestea, a vopsit totul cu acuarele.

Numai că tuburile ei nu sunt solide ca blocurile de lemn, pentru rezistență s-a gândit să pună un carton îmbrăcat în fetru pe spate. Doar că nu i se potrivea șablonul. Nimic complicat, știa cum să facă repede altul din hârtie cu ajutorul căruia a tăiat un carton potrivit.



A trecut apoi la pregătirea lumânării. Beculețul de instalație se potrivea perfect în tub, acolo nu erau probleme. Pe un fetru roșu a lipit șnur auriu pe care l-a rulat în jurul tubulețului. Cu ajutorul unui cerc de fetru alb pe care a lipit sclipici auriu a încercat să redea lumina emisă de lumânare.

A definitivat totul cu o crenguță de brad pe care stă lumânarea și niște ilice din fetru. În vârful bradului a lipit o stea aurie și GATAA un nou ornament de brad (sau de perete).

Și deși nu e mult, dar e o transformare a unui ornament vechi (beculețul de la instalație), o să inscriu postarea și la Transformări creative. Nu de alta, dar nu prea vad când mai am timp și de acelea.


Acum, Monica vă invită pe voi ca să folosiți tubulețele de hârtie în creațiile voastre.

joi, 14 decembrie 2023

Adventul fotografic, ediția II - Ziua 14

  Tema zilei: Stea, steluță/steluțe






AEC Ziua 14 - Sârmă plușată

 Azi Monica a prins ceva timp liber în camera de Craft și a profitat să-și facă proiectele încă de dimineață. Spera ca pe seară să poate măcar începe și din proiectele viitoare, mai ales că ne cam aglomerăm cu treburile casei. A auzit ea că vom aveam musafiri de Căciun și știe că trebuie să elibereze camera. Din păcate, nu tocmai i-a reușit planul.

În plicul cu numărul 14 a găsit sârmă plușată. Îi place foarte mult să se joace cu ea, mai ales că e foarte versatilă. S-a bucurat de sârma verde, că a putut să facă micii brăduți pe vârful creionului. Nu i-a decorat încă, nu e hotărâtă ce va face cu ei, dar știe că-i v-a folosi la alte proiecte. Și pentru că la adeventul fotografic, tema este Steluțe, s-a gândit să facă și o stea galbenă. A folosit pentru aceasta doar o parte dintr-o sârmă. Din cealaltă parte a mai făcut o mini-stea (mai degrabă ar fi un fulg după cum a așezat bucățile de sârmă). Micuța stea și-a pus-o momentan la pălărie, dar nu ar fi exclus să o pună chiar în vârful brăduților.

Și pentru că mai avea timp, din cele două sârme plușate bleu a mai făcut și un fulg de nea. Se uita cu jind și la sârma roșie, parcă ar fi făcut și o floare, dar pentru Poinsettia i-ar fi trebuit și mai multe sârme și mai mult timp.



Proiecte cu sârmă plușată pe blog: 


Acum, Monica vă invită pe voi ca să folosiți sârma plușată în creațiile voastre.

vineri, 23 decembrie 2022

Vârf de brad - Jurnal de advent (23/22)

🌟 Data, ora : surpriză surpriză pentru mine, ajun la laptop la timp. Vineri 23 decembrie, seara, cu reale posibilități să termin de scris pănă la miezul nopții

🌟 Stare:  sincer e o amestecătură de stări și emoții. Mă bucur pentru ce am reușit să fac, unele în avans, mă îngrijorez pentru ce mai e de făcut și încerc să caut soluții să termin mai repede, oboseala îți spune cuvțntul, iar mama e cam doborâtă de răceală. Mi se pare cumva ciudat să am eu grijă de ea acum, să îi pregătesc eu medicamentele ei. Ciudat, pentru că nu cred să se mai fi întămplat pănă acum, deși a mai fost răcită pe la mine, dar nu avea nevoie de multe medicamente atunci.

🌟 Pregătirile continuă. În camera mea încă mai sunt mute de organizat și nu cred că reușesc mâine să trec prin fiecare cutie în parte. Probabil pur și simplu o să le strâng și le voi lua pe rând la sortat după sărbători. Dar pur si simplu trebuie să debarasez camera de toate cutiile cu materiale de craft.
La bucătărie în schimb, cu ajutor din partea tuturor lucrurile au avansat bine, avem gata și sarmalele și ciorba de perișoare, iar carnea de friptură este pusă la baiț

🌟 Ascult  Vocea României, tot finala. Nu prea știu eu regulile, dar tocmai am văzut o interpretarea a unui concurent a melodiei ”Hallelujah” împreună cu solista Irina Baianț. Această solistă cu o voce deosebită am descoperit-o datorită unui coleg al ei, Xenti Runceanu când au interpretat împreună melodia Iartă, un omagiu aduc celebrei Mihaela Runceanu. Mai jos las o înregistrare de la un concert al Irinei Baianț, căreia publicul i-a cerut să cânte această melodie, iar Xenti, în public fiind, a urcat pe scenă să o ajute. 


Xenti, pentru mine, este colegul ăla de școală care peste ani îl arăți cu degetul la tv, uite, l-am cunoscut în gimnaziu.

🌟 Adventul cu activități: Azi am avut tema ușoară. La noi în sat e seara de colind, când lumea iese la porți cu covrigi, mere, portocale, eugenii, etc.. și așteaptă colindătorii. Nu stau pe strada principală și din păcate nu pre intră copii pe strada mea, mai ales că suntem puțin pe toată strada care mai ieșim la poartă. Niciunul din vecinii mei de gard nu ies, abia peste patru case mai sunt două porți deschise, dar nu se văd din strada principală. E păcat că uite așa se pierde și tradiția.
dar să revin. Tema mea era să pregătesc pachetele pentru colindători: anul acesta am ales o pungă de pufuleți, un salam de biscuiți și o eugenie, ambalate toate într-o pungă cu Moș.



Am avut și ajutor de nădejde la pachete (noroc că nu desfăcusem niciun pachet depufuleți, că s-ar fi trezit instant - e mare amator de pufuleți). Sunt caraghioși motanii mei cum se ceartă pe locul astă oricât de ocupat ar fi de lucruri. Și cum dorm ei mere cu un picior atârnat pe langă tamburel


🌟 Decor: vorbesc mai întâi de decor de data asta, pentru că e ceva ce am reușit să fac azi, ceva ce mi-am dorit- un decor de ușă. 

 

🌟 Amintiri: Facebook-ul mi-a amintit azi de două lucrări kinusaiga, două tablouri cu brăduți care au fost dăruite de mult. Mă bucur pentru reamintire:


🌟 Recunoștință: îi mulțimesc lui Rux, pentru diplomele primite la concursurile de Împodobit brazi virtuali 

 

 

🌟 Adventul fotografic: Martinel azi a fost harnic. S-a trezit devreme și primul lucru a fost să caute idei pentru o stea care să fie vârf pentru brăduțul lui. Cele mai multe modele găsite erau de hărtie, dar nu prea avea nici timp și nici materialele necesare ca să se înscrie în temă : scilipci/argintiu/auriu. Apoi a venit ideea salvatoare cu sărmă plușată. Pentru steluța lui a folosit două fire: unul pentru a forma steaua și altul pentru sitemul de prindere.


A vrut să facă și ceva cu argintiu, tot din sârmî plușată, o stea cu opt colțuri, dar a ieșit prea mare pentru bradul lui.


🌟 Tema următoare: Nativity - Scena nașterii



🌟 Tema anterioară: 

Roșu/verde

miercuri, 21 decembrie 2022

Globuleț de hârtie - Jurnal de advent (20/22)

 🔴 Data, ora: miercuri 21 decembrie, ora 9:30, pentru ziua de marți.

🔴 Stare: răceala mea nici n-am mai avut timp să o bag în seamă. Cri nu-mi place deloc cum se prezintă cu toate tratamentele primite. Nu are energie deloc și tusea nu-i dă pace. Iar Didi...a intrat și ea în concediu medical. O jenează puțin gâtul, cred că e într-o formă mult mai bună și decât mine, dar am preferat să nu o mai expun prin mersul la școală, oricum am fost anunțați deja de reducerea programului în anumite zile.

🔴 Organizăm: de fapt ar trebui să termin cu curățenia, sau cel puțin așa era planul. Am profitat de cele câteva ore de soare și am spălat geamurile de la sufragerie. Cu ocazia asta am văzut că e nevoie urgentă să tratez orhideele - au lipici pe frunze și un fel de puf alb . Am înțeles că sunt niște musculițe/purici și trebuie să le schimb pământul, să le spăl și să stropesc cu ceva. Azi urmează să cumpăr niște pământ special pentru ele.

🔴 Adventul fotografic:  Tema a fost globuleț, și deși ușoară în sine, pentru că era nevoie de ceva mic, Martinel a ales să facă un globuleț tip felinar din benzi de hârtie. 


S-a chinuit puțin să le prindă și a cam deformat globul, mai ales când a adăugat agățătoarea și ciucurele.


🔴 Adventul cu activități:  Brăduț din fire. S-a potrivit perfect cu o dorință a mea de a face un astfel de brad, cu perluțe lipite pe post de globuri :


Abia la editarea pozei am observat că steluța din vârf are un colț rotund. De fapt pare tăiat, dar când am decupat-o, primul colț l-am făcut rotund, apoi pe ceilalți am renunțat și am uitat de acesta.

Și pentru că tot am scos firele, am recuperat și tema din ziua 19.


Pare mai degrabă o ”uamă” de zăpadă. Făcusem inițial doar două ghemotoace dar toată lumea zicea că seamănă cu un pui. Am mai adăugat un ghemotoc ca al treilea bulgăre și acum pare că e fustă. E atât de ” irascibilă” doamna asta de zăpadă că doar dacă o atingi își odifică fizionomia. Prin urmare am lăsat-o la locul de pozat, măcar să rămână fericită pe perioada sărbătorilor.


Cu tocătura de fire de la ciucuri am umplut un globuleț în formă de stea. Nu se vede bine în poză, dar e tare simpatic. Cred că ar trebui să-i adaug niște ochișori. 



🔴 Tema următoare:  



Martinel e supărat că nu a găsit bomboane să prezinte tema. Singurele găsite sunt niște globuri agățate pe ghirlanda de pe balustradă. A meditat bine ce i-ar mai trebui, și-a făcut lista și se pregătește să plece la cumpărături.

🔴 Decor



🔴 Tema anterioară: