În weekend am fost la niște prietenii, ocazie cu care am trecut și pe la fosta noastră locuință. Mai avem câteva lucruri rămase pe acolo, lucruri care nu ne-au trebuit când ne-am mutat. De fiecare dată când mergem, mai controlăm, sortăm, ce-am lăsat în urmă. Și uneori mai luăm din ele.
De data asta a fost rândul unui tablou kinusaiga, prima mea lucrare în această tehnică, lucrat pe o placă de polistiren extrudat, pe care am lipit eu carton, pentru că la acea vreme nu știam de unde să iau materialele necesare.
