Cand vine mama in vizita

 Cand vine mama ....bucuria e a tuturor: a ei ca ne vede ( si noi pe ea), a fetelor ca le face gogosi, a mea ca ma ajuta cu ce poate, chiar si sa se joace cu fetele, dar mai ales a florilor mele. De celel mai multe ori florile din gradina raman la mine pe ultimul loc si chiar daca le pun pe lista de prioritati, cam mereu isi pierd locul in favoarea altora. Aproape singura data cand ajung si ele in frunte e atunci cand vine mama. Ori pentru ca face singura, ori pentru ca impreuna cu ea reusesc sa termin mai repede tot ce e de facut la flori.

De data aceasta ne-am ocupat de ghivecele cu flori de pe veranda. Am curatat plantele uscate, am sapat pamantul si le-am pus ingrasaminte. Am descoperit cu incantare ca a inflorit Craciunita. .

Doar o floare momentan, desi are mai multi boboci pe care ii tot urmaresc de mult. Dar e prima data de cand m-am mutat cand infloreste.

Si ghivecele din curte au primit atentie. O mare diferenta acum cand nu mai sunt pline de buruieni.

Martisoare : ghiocei din fetru

 Se aproprie cu pasi repezi martie, primavara chiardaca nu o simtim afara si cu tot calendarul nostru de activitati parca tot nu suntem pregatite pentru evenimentul "Martisor". Am facut calendarul la ideea lui C., de a nu ne aglomera in saptamna 1-8 martie cu realizarea de mici atentii pentru profesori si cei dragi, si totusi parca tot pe ultima suta de metri facem aceste lucruri.

In calendarul de activitati am avut ca tema chiocei din fetru pe care i-am transformat si noi in martisoare

Am folosit ca suport pentru ghiocel cartoane cusute dupa un model pe care il stim de mult de la Talente de nazdravani. Modelel prezenate acolo le consider un bun inceput de a invata copii sa coasa chiar si pe etamina. Lucrul pe carton e mai usor de explicat, iar pentru copii incepatori puteti gasi la Cristina H, cateva sfaturi, bine explicate.

Si cum pasiunea noastra mare sunt felicitarile, am combinat tehnica de saptamana trecuta cu cea de azi si am facut si felicitari:

Să nu spui niciodată pentru totdeauna - Jennifer L. Armentrout

  Autoarea Jennifer L. Armentrout îmi era cunoscută datorita romanelor ei fantasy, în special Seria Lux de care am fost captivata la primele cărți, mai puțin de final,...  "Sa nu spui niciodată pentru totdeauna" m-a atras datorita descrierii cartii, iar la prima vedere mi s-a parut ca iese din tiparele obisnuite ale autoarei

sursa foto

Descrierea cartii:

Ea a învățat că tăcerea era cea mai bună armă a sa.

El a jurat că o va proteja întotdeauna.

Amândoi împărtășesc un trecut îngrozitor, în urma căruia au creat o legătură indestructibilă. Sau, cel putin, așa credeau ei. Până când drumurile lor s-au despărțit brusc, în urmă cu patru ani.

Mallory și Rider încearcă de ceva vreme să-și depășească experiențele înfiorătoare trăite într-un centru de plasament, să-și clădească un viitor, să uite. Dar chiar când credeau că au lăsat trecutul în urmă, Mallory și Rider se reîntâlnesc la liceu și descoperă că legătura puternică din copilărie n-a dispărut… continuă să existe, la fel ca și rănile. În această încercare de a se vindeca de trecut și de a-și depăși temerile și nesiguranța, amândoi descoperă că există ceva ce-i poate ajuta: iubirea și prietenia.

Cred ca am inceput s-o citesc aproape imediat ce a sosit coletul cu carti. Nu stiu de ce dar povestile astea in care cei doi se "pierd" unul de altul si se regasesc dupa ceva ani, mi se par fascinante. Si, desi am descoperit aproape de la inceput ca e un subiect des intalnit, acel al copiilor din centrele de plasament, a copiilor "din sistem", cum spun ei, nu am putut lasa cartea din mana. Bine-nteles ca m-a dus cu gandul la toate celelalte carti citite cu acelasi subiect, in special seria "Te astept", dar la momentul respectiv nu am putut face legatura intre acele carti, scrise de J. Lynn si aceasta. Abia acum, scriind impresiile mele despre carte am realizat ca e vorba de aceeasi autoare.

Cartea incepe cu o poveste din trecutul lor, despre care iti dai seama ca e reprezentativa pentru tot ce va urma, dar care se opreste cumva inainte de momentul culminant( ca pauza de publicitate dintr-un film palpitant), apoi trece la timpul prezent si .... e altfel. Descoperi cu picatura cate putin din tot ce s-a intamplat in noaptea aceea de  demult si iti trezeste curiozitate si vrei sa stii, dar tot nu afli prea curand ce anume s-a intamplat de au fost despartiti. 

Mi-a placut ca s-au recunoscut imediat ce s-au vazut, dar si ca anii trecuti peste ei in medii diferite desi nu multi, si-au pus amprenta asupra personalitatii lor si relatia dintre ei nu e reluata fix de acolo de unde a ramas, ci se construieste si se consolideaza incet.

Cineva spunea despre carte, si nu mai gasesc cine, ca e mai mult decat o poveste de iubire. Sincera sa fiu, eu nu am perceput-o ca pe o poveste de iubire. Desi regasirea si despartirea lor m-a dus cu gandul la Hope si Dean din "Hoppless" de Colleen Hoover, Rider era adolescentul tipic crescut in asitenta maternala ca in seria "Te astept", cartea mi se pare mult mai apropiata ca idea de " Daca as ramane" a lui Gayle Forman. Instrospectia si lupta lui Mallory de a iesi din mutenia adanc inradacinata in subconstient inca din copilarie de teama de a face zgomote ( " Sa nu scoti un sunet"  ii spunea Rider in noaptea din prolog), teama ei de galagia si zgomotul din jur si lupta pe care o duce sa-si depaseasca aceste temeri mi s-a parut asemanatoare cu lupta Miei de iesi din coma.

Mi-a placut ca reusita lui Mallory se realizeaza treptat, in pasi mici

"- Sunt ...sunt noua.

Gata! Am facut-o. Am vorbit.

Luati de aici! Sunt stapana cuvintelor."

Banal pentru noi, un pas mare pentru Mallory. 

"Eram la ora de comunicare. Eram prezenta.

Reusisem"

 Propozitii scurte, strategic asezate in pagina, astfel incat simti odata cu Mallory tot ce simte ea, chiar si esecul, dar mai ales bucuria pentru fiecare pas mic pe care il face in a trece peste problema ei. Un alt lucru care m-a incantat e ca ,desi prezenta lui Rider o scoate din mutenie si in prezenta lui incepe sa vorbeasca mai mult, totusi progreseaza si fara el, isi cauta activitati si fara el( ia pranzul cu colegi), iar el nu redevine centrul universului ei.

Da, apar pe acolo si primii fiori de iubire, un inceput de relatie, dar cartea nu e despre cum invinge dragostea lor obstacolele, ci despre cum fiecare din ei evolueaza. Vedem totul din prisma lui Mallory, dar vedem si progresul lui Rider, chiar daca la final doar, dar vedem si reusita lui de a trece peste complexul "eroului care se scarifica pentru cei dragi". Cred ca ar fi interesant o carte si din prisma lui, chiar daca procedeul e deja un stereotip, multe carti aparand ca varianta celuilalt, dupa publicarea primei carti.

  Pe blogul ei, "Ana si cartile" scrie despre carte

"După cum v-am spus mai sus, romanul nu este unul remarcabil, dar este foarte plăcut scris. Se citește ușor în ciuda ușoarei tărăgănări a poveștii și a nervilor aferenți pe care mi i-a „gâdilat” pe parcurs, replicile sunt fluide și curiozitatea îți este trezită ușor, ușor. M-am pus în locul personajelor și m-am întrebat ce aș fi făcut dacă aș fi trăit în carte. E un exercițiu interesant, unul care îți permite să te conectezi mai bine cu romanul."

Un indemn bun, as spune. Oare ce am fi facut in situatia respectiva?

As recomanda cartea tuturor deopotriva si adolescentilor, dar si celor mai mari. Sunt multe de invatat de aici.

Sa nu spui niciodata pentru totdeauna - citeste online