La intrarea în școală - Reflexii în oglindă (67)

 Știu că e mult tam tam în social media pe tema intrărilor separate în școli, a scărilor, pentru profesori și a celor pentru elevi acolo unde acestea există, dar sincer personal nu înțeleg de ce această cramponare de niște reguli de bunăcuviință spun eu. Recunosc, faptul că intru pe o anumită poartă, respectiv intrare în școală, acum că sunt profesor, îmi dă un oarecare sentiment de împlinire, de recunoaștere a ceea ce am realizat după atâția ani de studiu, chiar dacă eu am ales să fac pauză în cariera mea profesională.

În plus, mi se pare că în acest fel recunoști cine este profesor, față de părinți care vin doar să aducă respectiv să ia copii de la școală. Totodată zona destinată profesorilor asigură și un spațiu mai liniștit, un spațiu în care poți sta de vorbă fie cadrele didactice între ele, fie cu directorul sau secretara chiar dacă au birourile lor, dar de asemenea un spațiu în care poți purta o conversație cu un părinte cu care ai de discutat lucruri oficiale (ca de exemplu bursele) sau care pur si simplu este interesat de situația elevului. În calitate de părinte am fost de multe ori la astfel de întâlniri și am apreciat acest spațiu liniștit de discuții, chiar dacă am intrat pe ușa elevilor la acea vreme. Am intrat și pe aceeași ușă comună, elevi și profesori, la liceu. Deși mai mari, elevii tot elevi, tot cu gândurile la ale lor, discută între ei, ies în grup și sunt gata să dea peste tine. Te pierzi printre ei, fie părinte fie cadru didactic și riști să fii dărâmat.

În școala în care predau intru și ies pe ușa profesorilor la începutul și la finalul orelor. serviciul pe școală ce implică supravegherea elevilor și în pauze, în curtea școlii, plus faptul că avem două corpuri diferite în care țin ore, mă face să trec chiar de mai multe ori pe zi pe ușa elevilor. Diferența se vede instant, și nu din cauza amenajării. Ei au baia aproape de ușă, noi biroul directorului. Dar e vorba de respectul arătat spațiului respectiv de utilizatori. La profesori e liniște/curățenie,  la elevi ... adunăm ambalaje de bomboane/mâncare de pe jos. NU vreți să știți cum arat băncile la finalul orelor.

Deci, da, susțin în continuare necesitatea unui spațiu destinat profesorilor, a unei intrări separate. Și acum că mi-am spus oful pe acest subiect, vă prezint intrarea noastră, acolo unde se află cutia îmbrăcată de mine. Arată chiar superb cu steagurile puse. Mai jos sunt poze ale intrării făcute de dincolo de ușă, în stânga sunt niște ghivece cu flori, iar în dreapta cutia cu steaguri.

 

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”

Într-un parc din Mizil - MFC(125)

 

 Pozele sunt din arhiva personală 

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.

Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

Pregătiri pentru scoala pădurii (SP III - 15) și/sau Impresii din prima zi de diriginte.

 Există un obicei ca profesorii să pregătească o mică atenție pentru elevi în prima zi de școală. De cele mai multe ori un ceva dulce  sau un pix, orarul, structura anului școlar sau diverse mape. Fiecare face după cum dorește și după bugetul pe care îl are, aceste mici atenții sunt suportate din buzunarul cadrului didactic. 

Nu-mi amintesc să fi venit fetele mele cu ceva acasă în prima zi de școală, cu excepția manualelor. Le-am și întrebat, și mi-au spus că maxim o bomboană servită atunci pe loc din cutie, ca la zilele de naștere.

Fiind nouă în școală și știind că nu am manuale (vor primi unele noi dar editurile nu le-au tipărit ca de obicei la timp), mi-a propus să le pregătesc eu ceva elevilor mei. Nu știam numărul lor exact, așa că mi-am pregătit mai multe pachețele să am de unde.    

Mi-am tipărit o etichetă de pe net cu urarea binecunoscută ”Mult succes în noul an școlar!” și structura anului școlar. Din coli A4 am făcut pungulițe    asemănătoare celor de cadou, doar că eu nu le-am pus și toartă. Tutorialul pentru pungile de hârtie poate fi urmărit aici

Am lipit etichetele cu urarea pe fiecare pungă, apoi în interior am pus foaia cu structura anului școlar, un creion, un pix negru și câteva bomboane. Când au auzit Monica și Rosie că e rost de pregătiri de școală s-au prezentat imediat în ajutor, că la Salvăm păpuși avem tema „Pregătiri pentru școala din pădure”. Eu le-am spus că nu prea avem legătură cu pădurea dar ele au insistat și le-am făcut pe plac. Cumva au parcă au avut dreptate, la un moment dat m-am simțit azi în clasă ca în codru.

Cum au primit elevii mei aceste mici atenții ... nici nu știu cum să descriu. Unii nici nu le-au atins, nici când le-am spus câ sunt pentru ei. Îmi ziseseră unii colegi că ei nu mai le iau nimic că pentru ei acel pix nu valorează nimic. Alții au mâncat bomboanele și mi-au scris într-un scris stângaci „mulțumim pentru dulciuri”.

Majoritatea au lăsat creionul și pixul pe bancă, exact cum fusesem avertizată. Un coleg mi-a spus săptămâna trecută că aici e ceva de genul „dacă îmi dați pix, scriu și eu, doamna!” Așa că le-am adunat frumos și mi le-am pus în dulap. Parcă mă văd că la începutul orelor le împart creioane cu care să scrie și le strâng la final. Le-am spus să-și cumpere cretă - nu au bani. Nu sunt tocmai săraci toți, dar sunt destui care trăiesc doar din ajutor social și vin la școală, cât vin, doar pentru asta. Nici vorbă să-și cumpere culegeri.

Le-am dat eu foi să își noteze orarul de pe tablă, abia îl primisem și eu, altfel l-aș fi printat pentru fiecare. A fost mai simplu să-i las să facă poze decât să își scrie fiecare orarul.

Câteva orare care au rămas nescrise pe bănci

Le-am dat numărul meu de telefon - nici nu am terminat bine de scris pe tablă că deja îmi suna telefonul. Șase apeluri de la numere necunoscute aveam la final. Nu vă închipuiți că și știu cine a sunat, dar cred că toatp gașca veselă de băieți vorbăreți. Directoarea le spune „lăutarii”. Am înțeles că știu să cânte frumos.

Și cireașa de pe tort, la final, când le-am drumul să plece acasă, vin trei domnișoare la mine și purtăm următorul dialog:

„Fata nr 1 și fata nr 2 în cor : Doamna, vrem să vă spunem ceva despre asta (arătând către fata nr 3)

Eu : despre domnișoara! Spuneți.

Fata nr 1. Asta nu știe să scrie și să citească

Fata nr 2: eu și cu ea (fata nr 1) suntem în regulă, dar asta nu știe nimic.”

Nici nu-mi amintesc ce am răspuns, ceva de încurajare dar nu știu exact. În cap îmi umblau tot felul de gânduri - eu ce fac mâine? Prima mea oră e cu ei. Nu cred că am șanse de a face matematică, Deși avertizată, contactul cu ei m-a lăsat năucită din multe puncte de vedere.

O să trec postarea în tabelul lui Rux, sperând că se potrivește și pentru școala din pădure și mă întorc la cataloage, planuri de lecție, planificări și adaptări al programei la realitatea de la clasă.

Primul contact cu școala

    Întoarcerea la catedră pentru mine a fost o întâmplare fericită. Am mai povestit eu câte puțin prin comentarii că m-am hotărât brusc să mă înscriu anul acesta la titularizare, o aveam în plan dar într-un viitor mai îndepărtat. Stresată de cei de la șomaj ca lună de lună să mă duc la diverse târguri de joburi, mi-am zis că îmi depun dosarul pentru titularizare să le arăt că-mi caut loc de muncă și să mă lase în pace până mi se termină șomajul.

    Dar odată depus dosarul, o grămadă de alergătură după acte pentru acel dosar, era deja păcat să nu și încerc la examen. Și am încercat.

    Pentru asta îi mulțumesc celei mai bune prietene care m-a îndrumat și susținut la fiecare pas. Spre norocul meu, am reușit nu doar să-mi iau post de profesor, dar să iau unul de titular. Nu mai am pe umeri presiunea examenului anual pentru a obține o catedră. Doar dacă vreau să mă mut în altă parte, ceea ce cel mai probabil o s-o fac la un moment dat, naveta de acum înseamnă o oră dus și una întors. Dar va fi postul meu cât timp voi dori și va exista școala.

    Deși am drept de predare și la liceu și aveam de unde alege, îmi place mai mult materia de gimnaziu, așa că mi-am ales un post la o școală gimnazială. Primul contact cu școala l-am avut în august când mi-am dus actele și numirea pe post. Atunci am aflat că școala e în renovare, dar funcționaseră în alte școli și licee în ultimii doi ani. Construcția era terminată și așteptau noul mobilierul. Nu mi-a dat prin cap să fac poze școlii. În stânga este o poză de pe net cu școala înainte de renovare. În drepta, din ziua în care am fost eu acolo, de fapt îmi pozasem fetele ce se distrau cu pisicile școlii. Directoare este o mare iubitoare de pisici și a adoptat foarte multe, cred că sunt acum vreo 10 în școală. Cel din imagine este Porto, un fel de stăpân al școlii, își face veacul într-o cutie în biroul directoarei sau ne însoțește în sălile de clasă ori la consiliu. Este la fel de vocal ca Fifi al meu cu care și seamănă la colorit. Tot în biroul directoarei mai stă o pisicuță, dacă am înțeles bine, Fana, colegele au poreclit-o Adjuncta.

 

    Contractul meu a început la 1 septembrie, dar prima zi de muncă a fost luni, doi septembrie. Din fericire, fix la școală, pentru că în sfârșit au aprobat reîntoarcerea elevilor în incinta ei, doar dacă acceptăm să folosim mobilierul vechi. Asta a însemnat o săptămână fulger de multă muncă: curățat mobilier, căraț scaune, bănci, montat dulapuri, sortat manuale, etc. Am fost încântată de colectivul de profesori. Dacă în prima zi ne-am prezentat toți elegant, așa cum îi stă bine unui profesor, de a doua zi toată lumea a venit echipat de lucru. Minunații colegi, niciunul nu s-a dat deoparte de la munca „de jos”, fiecare și-a frecat băncile, geamurile în sălile de clasă sau cancelarie, nimănu-i nu i-a fost jenă de mătură sau de cârpă. Avem o singură femeie de serviciu la toată școala și doar doi mecanici. Domnii profesori din colectivul nostru, patru la număr, au cărat zilnic tot ce s-a putut de la manuale la mobilier, plus tot ce au adus din școlile unde au funcționat anul trecut. Cred că seara cădeau frânți de oboseală. Săracii.

    Încă mai sunt în curetea școlii două containere cu fel de fel de materiale și mobilier ce trebuie golite. În camera ce ar trebui să adăpostească biblioteca, s-a dus doar o masă, iar manualele stau prin cutii, pe jos pe unde se poate. S-a adus acolo doar strictul necesar pentru începerea anului școlar.

    Vineri au găsit cutia pentru steaguri ce trebuia să stea la intrarea în școală. Se vedea că a fost relativ nouă. Din păcate, cineva și-a încercat talentul de tăiat pe ea și era imposibil de folosit. Soluția de compromis a fost să fie îmbracată într-un material. Când am văzut-o pe doamna director și pe femeia de serviciu căutand capsator, autocolant pentru aceasta, m-am oferit voluntar cu condiția să o iau acasă, știind că acasă am tot ce mi-ar putea fi necesar.

 

    După ce a trecut de inspecția lui Scai (e mare amataroare de spații mici și mi-a amintit de Porto de la școală), m-am apucat de lucru. Am încercat varianta de a lipi autocolant pe partea de deasupra, dar tăieturile prea ascuțite l-ar fi rupt imadiat. Foiță de țigară e autocolantul din ziua de azi. Materialul primit l-am tivit pe margine și l-am încrețit. Cu un capsator l-am prins pe lateralele cutiei, iar capsele le-am ascuns cu un șnur tricotin. Din câte șunruri am făcut eu în primăvară, fix din culoarea aceasta nu aveam deloc. A fost momentul să descopăr că mașinuța mea tricotin nu mai vrea să funcționeze. N-am avut încotro și am scos-o din cutie pe a doua, care după realizarea șunrului dorit deja dă semne de oboseală. Mai trebuie testat să vedem ce și cum cu ele.

    Pentru partea de deasupra am lipit niște cartoane pe care le-am îmbrăcat cu un material de la mine și pe care le-am lipit cu bandă dublu adezivă de cutie. Cu pistolul de silicon an fixat celălalt material ca să acopere îmbinarea dintre cutie și carton.

    Ceea ce mă încântă cel mai mult e că tuturor pare să le fi plăcut rezultatul.

Bratara din cabluri (TC24 05 - 03)

Luna mai a Transformărilor creative  a avut ca materie primă cabluri și sârmă. Deși temele ai fost simple după părerea mea, este prima lună în care eu am început să ratez provocările. Mi-am zis că toată vara o să am timp de recuperat, doar să termin cu examenele. Uite că a venit toamna deja și eu abia acum încep să recuperez provocările din primăvară.

Tema a treia a lunii mai a fost realizarea unui accesoriu, bijuterii, breloc, etc...Am ales să fac o brățară pornind de la un cablu de încărcare de telefon care a decis să nu mai funcționeze. Cablul este destul de dur, dar are un strat protector din material pe exterior ceea ce-l face cumva lucios și potrivit pentru o brățară.

Am făcut aceaste brpțări pe 1 septembrie, dar nu am reușit să și spostez, chiar și azi m-am rugat de laptop o jumătate de oră până a catadicsit să pornească și văd că dă tot mai des semne de bătrânțe și iar nu o să mai am timp de comentarii, descopăr cu surprindere că în 10 minute ar trebui să ies din casă.

Revenind la articol, în graba mea de a face atunci cât mai multe proiecte, aproape că uitasem de poza cu materia primă. Am reușit s-o fac doar cu brășara deja începută, un nod celtic realizat după aceste tutorial ( atenție că are o muzică nu tocmai  liniștită)

Având un cablu destul de dur, nu am reușit să strâng nodul la fel ca în tutorial, este mai larg ca să poata avea oarecum o formă plată. Deasemenea, nici închidere nu am putut s-o fac ca în tutorial. Pentru brățara din cablu am folosit accesorii de bijuterii ca să realizez închiderea. Pentru a realiza astfel de noduri, există și altele, căutați pe net „paracord bracelet”. Mi-a foat foarte dificil să regăsesc tutorialul fără să știu denumirea.

Și pentru că tocmai terminasem un alt șnur tubular de tip Jellyfish, am mai făcut o brășară de acest fel din acesta. Fiind mult mai maleabil, am putut să străng nodul ca în tutorial și deasemenea să fac închiderea fără alte accesorii.

Și pentru că îmi rămăsese material suficient, am mai realizat încă un set de brățări, una din cablu una din șnur, pentru cealaltă domnișoară, cadou de începerea școlii. Ca o tușă finală, la brățările de cablu am adaug=gat câte un cj=harm după preferințele lor, un pește și o pană ce se pot vedea în primul colaj.

Acum că am terminat de scris, mă grăbesc să adaug postarea în tabelul suplimentar și sper ca azi într-o pauză pe la școală să fac și articolul despre prima săptămână de profesor.