Și pentru că nu mă pot concentra pe învățat azi, în timp ce mă uit la meci, iată vin acum să mă laud cu el. Adevărul e că sunt foarte încântată de rezultat.
Tutorialul care m-a inspirat, folosea carton ondulat natur, recuperat de la cutii de ambalat, dar cum eu am rămase de la diverse kit-uri de craft, multe cartoane ondulate colorate pe care care nu le folosesc, am ales să le folosesc pe acestea. Singura problemă că pentru cutia mea nu au fost destule, dar am improvizat. Am folosit două culori, verde pentru capac și galben pentru baza cutiei și chiar și așa nu mi-a ajuns pentru tot.
În primul rând mi-am pregătit pătrățelele din carton ondulat. Cred că sunt de latură 2,5 cm. Știu că am calculat să se încadreze perfect pe cutie. Pentru baza cutiei, am lipit mai întâi carton galben simplu pe fundul cutiei, ridicat puțin și pe lateralele ei. În partea de sus, am lăsat liberă partea acoperită de capac. Nu am pus nimic pe această porțiune ca să mai pot pune la final capcul pe cutie. Ca să nu greșesc portiunea, am pus capacul și am trasat cu creionul o dungă ghidată de lateralele capacului. Apoi am început să lipesc pătrățălele de carton ondulat, alternând orientarea onduleurilor, unul vertical urmat de unul orizontal. Randul următor, am decalat cu alternarea cu un pătrățel.
Pe baza cutiei nu se vede clar, dar pe capac da, cumva seamănă cu o tablă de șah. Pe marginile capacului am lipit fășii tot din carton ondulat, pentru a ascunde îmbinările dintre pătrățele. Pentru o fixare bună, am acoperit toate pătrățelele de carton ondulat cu aracet, ca un fel de lăcuire.
Pentru că am folosit o cutie de carton, tema transformărilor creative din aprilie, postarea va fi înscrisă și în tabelul suplimentar al transformărilor creative.
Cât de fain a ieșit!!! 😍 Cred că ai lucrat destul de mult la ea, dar rezultatul merita! Extraordinar de decorativa in aceste culori "de vara". Și modul în care ai decorat-o! 😍
RăspundețiȘtergereAcum cam strâng din dinți! 😁 Am avut cutii, de la ceva prajiturele, cu astfel de carton ondulat (numai pe o parte) și... le-am aruncat de curând (după ce le-am păstrat aproape un an)!
Minunata cutie pentru amintiri din vacanta! Felicitări! Și spor la ce dorești! 💗
A fost unul din proiectele ale acare cer ceva timp si atenție, dar rezultatul chiar e super. Cred că o să mai fac si culte culori. Timp să găsesc.
ȘtergereImi place mult-mult cutia! Mi se pare tare complicata tehnica, insa jocul de linii a iesit tare fain.
RăspundețiȘtergereSa gazduiasca multe lucrusoare frumoase!
La buna reauzire, draga Niko! O luna cat mai buna pe toate palierele! Pupici! ❤️😘
ceea ce a durat mai mult a fost să tai pătratele de carton ondulat si să aștept să se usuce stratul dat peste. Nu-i grea deloc, doar consumă timp.
ȘtergereFooooarte fain a iesit!! Nu mai stiu insa - nu spuneai tu ca o faci pentru tabelul cu ati pierdut o provocare? :D.
RăspundețiȘtergereChiar azi am fost sa verific ce tabele trebuie reinnoite :))) - ca fiind contul free trebuie sa intru lunar. O voi adauga eu in lista acum.
Arata si bine si e si super utila :D!
Pupici si spor la invatat (darsi cu pauze creative asa, pentru suflet :D).
Ce minunatie! O cutie de poveste!
RăspundețiȘtergereApreciez cata rabdare ai avut. Rezultatul s a meritat din plin! O creatie cu adevarat deosebita, o mica bijuterie 👍🏻
Mulțumesc. Uite, nu m-am găndit, dar ar merge transformată în cutii de bijuterii. Doar să amenejaz interiorul.
Ștergere