Se afișează postările cu eticheta Musaca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Musaca. Afișați toate postările

marți, 5 septembrie 2023

Musaca de post

 Imediat ce am aflat că există musaca de vinete cu carne, mi-am dorit să încerc și eu varianta de a găti acest fel de mâncare. Numai că din cauza dietei mele, nu puteam combina legumele gătite cu carnea, dar cum aveam voie legume gătite, am înlocuit carnea cu ciuperci. Am citit multe rețete pe net fie de musaca de vinete, fie de musaca cu ciuperci. Nu am găsit una care să-mi placă mie prea mult, dar erau diverse etape care rezonau cumva cu mine. Prin urmare, am combinat ce mi-a plăcut și în final am obținut o mâncare chiar delicioasă. 

O singură ... lispă am : o poză cu mâncarea în farfurie. Am gătit această musaca în ziua în care am pierdut-o pe Scai. Tocmai opream cuptorul când i-am descoperit lipsa și cu tot ce a urmat, nici mâncare nu mi-a trebuit mie atunci. Am crezut că am făcut poză a doua zi, dar nu găsesc nimic prin telefon, deci probabil am uitat cu totul.

Îngrediente (nu dau cantități, fiecare poate mai mult sau mai puțin din fiecare ingredient, în funcție de ce are și de ce îi place mai mult):
  • vinete
  • dovlecei
  • ciuperci champignon
  • ciuperci pleurotus
  • ceapă
  • roșii
  • condimente
  • ulei 

Mod de preparare:




Vinetele și dovleceii se curăță de coajă și se taie felii pe lungime. Vinetele se presară cu sare, se așează în tavă, pe foaie de compt, și se bagă la cuptor 10-15 minute. Între timp, feliile de dovlecel se presară cu sare și se lasă la scurs. Se bagă și ele la cuptor după vinete, tot 10-15 minute.












Ceapa și ciupercile pleurotus se toacă la mașina de tocat și se călesc cu o lingură de ulei. Se adaugă condimentele dorite. Eu am pus ca la carne: oregano, cimbru, busuioc, sare.
Ciupercile champignon se taie felii (am folosit doar 3-4 pălării).
Roșiile se taie cubulețe și se dau într-un clocot sau se pot folosi crude. Se pot înlocui și cu bulion.




Într-un vas termorezistent, uns cu ulei, am pus straturi în modelul următor: vinete, dovlecel, ciuperci champignon, cipercile pleurotus, dovlecel, vinete și desupra roșiile. Se bagă la cuptor aproximativ o oră la foc mic.














Am mai încercat într-o zi ceva asemănător, nu aveam ciuperci atunci, am pus doar un strat de vinete, unul de dovlecei ( preparate ca mai sus) și acoperite cu roșii crude. A fost bun, dar nu la fel de gustos ca musacaua de post.


duminică, 3 septembrie 2023

Musaca de cartofi cu dovlecel și carne

 Musacaua este un aliment prezent în bucătăriile balcanice și orientale. Cuvântul vine din arabă și înseamnă „servit rece”. La noi a ajuns pe filieră grecească, ca de altfel și modul de preparare. 

Musacaua reprezintă un fel de mâncare în straturi format în special din carte tocată alternată cu straturi de legume, la origini vinete. De-a lungul timpului rețeta a suferit diverse modificări, astăzi existând variante cu cartofi, dovlecel, morcov sau variante de post, cu ciuperci în loc de carne.

De la mama mea eu am învățat doar varianta cu cartofi și carne, cartofii fierți și pasați, apropae făcuți piure. În facultate am văzut la o prietenă cu cartofii tăiați felii mari și așezați în straturi cruzi și apoi băgați la cuptor. Gustoasă și așa, dar are totuși mult lichid, prefer varianta cu cartofii pasați.

Anul trecut, având mulți dovlecei, am folosit și dovlecei la prepararea acestui fel de mâncare și surprinzător, cei din familie l-au preferat așa. De atunci l-am gătit mereu și cu dovlecei. M-am hotărât târziu să scriu rețeta pe blog, așa că nu am poze de la început cu ingredientele, ci doar de mai târziu, când deja suferiseră măcar un procedeu de preparare.

Ingredientele nu sunt în cantități fixe, sunt aproximative:

  • 1-2 kg cartofi
  • 2-4 dovlecei
  • 1 kg carne
  • o cană bulion
  • ulei
  • ceapă(opțional)
  • condimente (cimbru, busuioc, oregano)
  • sare, piper
Mod de preparare:

Cartofii se curăță de coajă și se fierb. De obicei prefer să-i fierb foarte bine, dar de data aceasta am nimerit niște cartofi cu timpi diferiți de fierbere : unii nu erau fierți de ajuns și nu s-au pasat complet. Nu este un impediment, deoarece ei se mai gătesc apoi în cuptor.

Dovleceii se curăță de coajă și de semințe și de dau pe răzătoare. Se călesc într-o cratiță largă ca să elimine cât mai multă apă. Dacă eveți timp, puteți să-i presărați cu sare și să-i lăsați să elimine apa înainte de a-i căli (scurtează timpul de prepare). Puteți încerca și să-i folosiți direct cruzi, dar lasă mult lichid în musaca.

Dacă vreți să folosiți și ceapă, prazul ar fi și mai bun, e mai dulce, aceasta se toacă mărunt și se călește în puțin ulei, se stinge cu jumătate de ceașcă de apă. Pestea ea se adaugă carnea tocată și condimente după gust.

Urmează partea de „asamblare”: jumătate din cantitatea de cartofi o pasez ca pentru piure. Îi așez într-un strat pe fundul unui vas uns cu ulei sau unt. Urmează un strat de dovlecei, apoi carnea tocată și călită. În continuare, mergem în sens invers, un strat de dovlecel și la final un strat de cartofi.

Deasupra, pun o cană de bulion, și una sau duuă căni din apa în care au fiert cartofii. Înțep cu o furculiță astel încât să pătrundă lichid până la primul strat de cartofi și completez după cum este necesar, astfel încât să am lichid deasupra ultimului strat de cartofi. Bag cratița la cuptor, la foc mdeiu spre mic (180grade la cuptorul meu electric) și o las până se elimină apa de deasupra și se formează o crustă de bulion.

Când am terminat musacaua, m-am întrebat pentru prima dată de ce i se spune musaca de cartofi. Până în acel moment nu știusem decât această varianta. Wikipedia m-a informat că la bază erau vinetele, nu cartofii și chiar am încercat și o variantă cu vinete, dar despre aceasta vă povestesc cu altă ocazie.