miercuri, 23 august 2023

O zi cu emoții multe

 Ieri am ajuns să (re)cunosc unele din cele mai crunte emoții ce i-au fost date omenirii să cunoască, acelea ale disperării, fără speranță. Și nu am fost copleșită doar de disperarea mea ci și de a fetelor. Atât de necăjite am fost toate, că pur și simplu nu am mai putut fizic și psihic să scriu articolul pe care îl pregătisem pentru ieri, mai ales că subiectul principal, Scai, a fost cel care ne-a provocat tot acel amalgam de emoții. Înainte de a trece la a povesti, vă spun doar ca să stați liniștiți că totul s-a terminat cu bine.

Scai și-a făcut un obicei din a intra în casă, până la urmă, care dintre toți nu ar vrea în casă la răcoare după bunul plac? Dar momentan Scai e cea care primește cel mai mult acces. Ne și distrează foarte mult cu modul ei de a se juca și cu curiozitatea ei, cum patrulează peste tot și cum se pitește de orice umbră. Încă se sperie de orice este mare, chiar și de câini, deși a ajuns să doarmă mai mult cu ei, în special cu Nero. Chiar și acum, când scriu e pe lângă mine și-mi studiază mobila, pe unde ar putea să patruleze. Asta dacă nu aleargă cartoful mare cât un cm în diametru cu care adoră să se joace. Cred că e jucăria cea mai preferat a ei. Nici șoricelul special pentru pisici nu e așa încântător ca acest cartof.


Totul a început luni seara, când scriam articolul de luni, Elefantul magicianului, am primit un ajutor neașteptat: pe Scai pe tastatură care a reușit cumva nu doar să tipărească litere aiurea, dar cumva a nimerit combinația de taste „Ctrl+V” că a dat „paste” de câteva ori a ceea ce era în clipboard (întâmplător adresa forumului că tocmai editasem niște fotografii). La momentul respectiv mi s-a părut foarte amuzant, așa că am fotografiat-o cu gâdul că ea va fi protagonista articolului de a doua zi. 

După aventura de pe laptop, a trecut la o altă jucărie preferată, o pensulă, dar cu asta nu se poate juca singură după bunul plac așa cum face cu cartoful. Și cam asta a fost tot ce s-a întâmplat, luni, eu mi-am văzut de articolul meu, Scai a ajuns înapoi afară la locul ei.



Marți dimineață, bucurie mare. Am reușit să adun toate pisicile să mănânce împreună. Le mai pusesem noi pe toate la locul lor, dar fie Fifi fugea când o vedea pe Scai, fie îi acapara castronul cu mâncare. Ieri a fost prima dată când s-au ignorat reciproc și a mâncat fiecare din castronul lui (bine după ce i-am așezat eu corect că altfel ... e mai bună mâncarea de dincolo, chiar dacă e aceeași).

De altfel, Porto a început să fie mult mai tolerant cu ea, o lasă să-l urmărească, dar nu și să îl atingă. Fifi e mai dușmănos, o pândește, și ea pe el, și o mai bate, dar dom'șorica s-a învățat fie să riposteze, fie să nu intre în spațiul lui personal. 

Nu i-am uita nici pe blănoșii negrii, și ei la micul dejun. Ea s-a așezat să mănânce tacticos, el deja făcuse și o tură de alergat după masă până am reușit eu să ordonez pisicile și să ajung să le fac și lor poze. 

Nero ne face însă probleme iar, dermatita lui se manifestă iar, de data asta pe abdomen, dar am descoperit-o mai repede acum. Am aflat de un cabinet veterinar cu mai multe dotări și mai ieftin, așa că am plecat la un control acolo cu Nero, Bella și Scai. 

Nero, cu dermatita lui, intră din nou pe dieta strictă. Să vedem cum reușesc să-l fac și pe soț să înțeleagă necesitatea aceasta. Nici mie nu-mi vine tocmai ușor să văd oasele de pui rămase din mâncare și să nu pot să le-o mai dau lor, așa am și ajuns de fapt să le dăm o dietă amestecată între gătit și uscat, și așa au devenit ei mofturoși la mâncare. Știu că e chiar scumpă mâncarea asta, dar e mai scump tratamentul. Bella, are din nou otită, nu e grav, dar necesită și ea tratament. În rest trebuie să mai slăbească. Și am avut un șoc să aflu cât costă castrarea ei. Trebuie să mai citesc cât e de necesară sau nu. Mult timp am fost împotriva castrării, Nero nici acum nu e castrat, dar aud tot mai multe voci că e mai bine să fie castrați.

Scai are burtica mare că e pui și mănâncă mult, în rest e sănătoasă și și-a primit și ea primul vaccin. Ni se spusesem să fim puțin atente la ea la eventuale reacții adverse și că va fi mai letargică restul zilei din cauza vaccinului. La ce căldură a fost ierni, nici nu ne-a mirat că s-a băgat repede la umbră, în spatele Bellei, pândind coada acesteia.

Restul zilei a trecut cu noi prinse cu treabă mai mult prin casă. A mai ieșit câte cineva afară doar să constate că cele trei pisici,  în sfârșit stau împreună, la distanță una de alta, dar stau împreună. Nu prea au făcut nimic altceva decât să lâncezească la umbră, așa cum fac de obicei pisicile. Nici când ieseam noi afară nu se deranjau de la locul lor și cumva nici n-am observat că a trecut ziua și Scai nu ne-a mai vizitat prin casă.

 Spre seară am ieșit toate afară să udăm și să culegem părul de la poartă. Poarta noastră e la vreo 60 de metri de casă. Scai nu a ajuns niciodată până acolo și nici de data asta nu ne-a însoțit. A rămas cu celelate pisici, în special Porto, în spatele casei. După ce am terminat cu perele, am trecut la udat. Avem trei secțiuni de udat cu furtunul: solarul din grădina din spate, grădina cea nou achiziționat cu acces din fața casei, și florile din fața casei, de pe porțiunea aia de 60 m. Asta intră în atribuția mea de obicei, Domnișoara cea mică se ocup de grădina din fața, iar cea mare de solar. Astfel se face că nu eu cel puțin nu mai văzusem pisica de foarte mult timp, dar o văzuseră fetele când au trecut pe lângă casă.

Cum am terminat de udat, înainte să intrăm în casă, am trimis fetele să de-a de mâncare la animale. Prezenți doar 4 din ei : câinii și motanii. Scai pe nicăieri. 10-15 minute maxim trecuseră de când nu mai fusese văzută deloc, din reconstituirile noastre, D. a văzut-o ultima. Am căutat-o, am strigat-o.....nimic. Ea care venea numai auzind ușa, acum dispăruse fără urmă. În numai 10-15 minunte. Inițial mă supărasem pe D. că nu a fost atentă că nu a venit la masă, dar tot creasem teoria că poate totuși s-a dus până în curtea vecinilor și a rămas închisă în magazia lor. Încercasem să îi sun, dar sunt oameni în vârstă cu probleme, probabil deja se culcaseră că nu se vedea lumină la ei. Mi-am zis că mă trezesc dimineață devreme și îi caut atunci că știu că sunt foate matinali.

Pe la 9 și ceva, după ce fiecare din noi s-a descărcat cum a putut de disperea aceea că am pierdut pisoiul cel mic de care ne atașasem așa de mult, am trimis fetele la culcare. Am văzut că absolut niciuna din noi nu e în stare să facă absolut nimic. Fiecare căuta să-și distragă gândurile într-un fel sau altul: jocuri pe telefon, muzică la tv, etc... Am discutat cu cea mică și am descoperit că se simțea vinovată că a ea a văzut-o ultima și că a pierdut-o. I-am explicat că nu e ea de vine, că indiferent cine ar fi văzut-o ultima același lucru s-ar fi întamplat. Ce m-a durut cel mai tare a fost durerea ei, că nu a vrut să se atașeze de pisică, să nu o piardă și pe ea cum a pierdut cățelușii descoperți la bunica, când a fost la începutul verii. Descoperise acolo niște cățeluși mici care din păcate au murit unul după altul și ea ia găsit pe fiecare. Acum era disperată ca a început s-o iubească și a pierdut-o și pe pisicuță. A vrut să stea singură și am lăsat-o să facă față durerii cum a putut și a simțit ea.

Dar de dormit, cred că niciuna nu am putut dormi cu adevărat. Poate ațipeam. Eu cel puțin m-am tot trezit și deși îmi cam pierdusem speranțele, tot mai ieşeam afară să mă uit și s-o strig pe Scai. La 1 și jumătate azi noapte am ieșit iar, și iar am intrat în casă fără să o găsesc. Apoi nu știu ce m-a reținut în fața ușii că am văzut-o țopăind spre castronul de mâncare. Nici n-am lăsat-o să mânânce. Am luat-o repede pe sus și m-am oprit cu ea la fete, chiar dacă le trezeam. Trebuiau să o vadă, ca să stea și ele liniștite. Nu știu unde a fost. A lipsit 6 ore și jumătate. Bănuim că a dormit profund de la vaccin. Sau s-a speriat de vizita la medic, că nici azi-noapte și nici azi nu vrea să răspundă când o chemăm. Era ruptă de foame și de sete și de frică să nu pățească iar ceva am vrut s-o țin în casă. Însă nu vroia să stea cu noi, se tot ascundea și pe la trei, după ce a tras iar o porție de crochete și una de apă, am scos-o afară gândindu-mă că poate pentru ea e terifiant să rămână în casă. Măcar afară știa locurile, era obișnuită cu împrejurimile, plus că erau  prietenii ei, Nero și Bella. 

În momentul de față iar s-a ascuns, sub masă în camera mea de lucru. O vedem, dar nu vrea să iasă la noi. Zici că vaccinul ăla de ieri i-a schimbat personalitatea. 


8 comentarii:

  1. Cumva am sărit peste postarea asta, abia acum o vad. Îmi închipui ce greu a fost să nu mai știți nimic de Scai! Așa cred și eu că s-a ascuns de voi, cred că e foarte speriată. Bine că s-a terminat cu bine și ați gasit-o.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost ...de nedescris. Am vorbit intre timp cu doamna doctor, era normal să fie somnoroasă după vaccin, dar parcă a fost totuși prea la mult timp după vaccin. A dispărut cam la 6 ore după și a mai fost dispărută alte șase. Acum am aflat unde se duce să doarmă. Și atunci bănuiam, sub masa de pe verandă printre cutii, dar nu am răscolit atunci cutiile crezand că e imposibi să nu ne audă că o strigăm de lângă masă. Dar uneori și imposibilul devine posibil.

      Ștergere
  2. Bine ca s-a terminat cu bine! Ce emotii v-a dat Scai.
    (de vaccinuri nu vreau sa imi amintesc)
    Sper ca i-a trecut „supararea” haha si ca acum sunteti iar in cei mai buni termeni - dar parca imi si imaginez mutrita suparata :))).
    Pupici cu drag !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. azi ne-am „ciondănit” putin, eu cu ea. A început să iți ascută gheruțele pe canapeaua mea și dacă am certat-o m-a muscat. Și-a primit o pălmuță peste botic. Dup ce a stat îmbufnată ceva timp, tot ea a venit la mângâiat.
      dar da, atunci am simțit cumea diperării.

      Ștergere
  3. Ce bine ca am ajuns tarziu sa citesc aceasta postare si sa aflu - din mesaje - ca mica Scai isi revine bine.❤ Desi ai scris la inceput ca totul s-a terminat cu bine am avut emotii citind - s-a terminat cu bine ca ati regasit-o, dar cand ai publicat articolul micuta parea, inca, traumatizata. E posibil sa ramana cam infricosata toata viata, si sa se mai ascunda si alta data... (cand ai gasit-o era, am inteles, foarte speriata) Pisicile nu raspund cand sunt chemate, daca nu vor ele sa vina. 😊 In unele situatii chiar stau ascunse si-i privesc pe oameni cum le cauta. Noi il gaseam pe Johhny cand se ascundea pentru ca Pufi mergea direct la el, dupa miros. Johnny a fost salvat de mama din botul (la propriu) unui caine venit cu haita in zona blocului... Au trecut 13 ani de atunci, dar cand aude latraturi incepe sa tremure si fuge sa se ascunda; se teme de orice persoana straina care intra in casa... Orice e nou in viata lui il cam sperie rau. N-am stiut la timp ca trebuie sa il "obisnuim" de mic sa fie... curajos. Altfel, e sanatos si jucaus.

    Bella e mortala, cum papa tolanita! 😊 ❤
    Dragii de ei, Bella si Nero... Neplacut de tot cu dermatita... Poate fi de la "pui", dar poate fi si alta cauza. Pentru Miki, catelusa noastra, am eliminat puiul din dieta pentru ca... dermatita. Au trecut cateva luni, am fost in vizita la cineva si a primit sa manance carne de pui! A hapait si... n-a avut nimic. Am mers la alt veterinar si am zis care-i treaba. Si ne zice ca dermatita ar fi putut avea mai multe cauze - trebuia nu stiu ce test sa aflam, dar am zis pas. Miki mananca acum si carne de pui - mult mai putina ca inainte, dar nu mai are probleme de la pui. Nu zic ca nu e de la pui, in cazul lui Nero, doar zic ca pot fi si alte cauze.
    Despre castrare/sterilizare... Pot doar cu exemple sa ma pronunt: ar fi mai linistiti in "perioadele de imperechere", dar masculii isi pastreaza instincul. In cazul femelelor, daca nu e ok facuta operatia tot "emana feromoni" si cainii se iau dupa ele. Si femelele si masculii trebuie tinuti sub supraveghere dupa astfel de operatii pentru ca se pot ingrasa mult (de regula se intampla) - au nevoie, cica, de hrana speciala si de foarte multa miscare. Miki, de exemplu, are 19 ani si nu e castrata (din cauza de afectiune la inima ar fi fost super-riscanta operatia) - a avut piometru (spre norocul ei, cica, a fost deschis = se scurge puroiul din uter). Lady, o alta catelusa, a trait 16 ani, nu era castrata si n-a avut probleme. Boby, boxerul, nu era castrat, si n-a avut probleme. Bony boxerita nu a fost operata si n-a avut probleme (amandoi boxerii au trait in "limita mediei de viata" pentru cainii din rasa boxer). Bony, in fapt, nu s-a imperecheat niciodata - a respins toti cainii (veterinarii au zis ca din prea mare atasament fatza de umani). O catelusa din vecini a fost operata dar a facut piometru (inchis), dar a fost operata la timp si traieste; o alta operata a avut chist la una dintre glandele mamare, si s-a rezolvat prin "scoaterea" chistului, prin operatie...
    Pe scurt: cred ca nici veterinarii nu prea stiu ce si cum. Sau altfel spus nu e o regula sa fie asa sau asa.
    Sa fiti sanatosi si blanosii sa fie si ei sanatosi!
    (m-am cam lungit cu mesajul) :-(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Efectiv, cred că ea era oarecum traumatizată că eu m-am cam repezit ca un uliu la ea si am luat-o pe sus când ea vroia doar să mănânce și am dus-o la etaj, loc în care nu mai fusese, am plimbat-o prin trei camere, da, i-am dat să mănânce, dar am vrut s-o țin cu mine să n-o mai pierd. Cum eram și obosită, am stins lumina și încercam s-o țin în pat cu mine. Dar ei nu i-a plăcut, nu era învățată și fugea pe sub pat sau sub scaune și mă urmărea de acolo. Când o depistam unde e, chiar dacă o lăsam în pace, se furișa în alt loc. Probabil eu am speriat-o mai mult fără să vreau. Când am realizat că se ferește de mine, mi-am dat seama că probabil cu oua locație o sperii eu așa că am scos-o afară, acolo unde ea cunoștea imprejurimile. Dimineață, din punctul ei de vedere, totul a revenit la normal. Noi încă ne resimțeam.
      Mă bucur că ai scris atât de mult și că mi-ai împărtășit experiențele tale referitoare la castrare. Eu nu am fost niciodată de acord, pe principiul că nu trebuie să modificâm natura unui animal doar pentru că.... dacă e sănătos, îl las așa. De asta Nero, la 9 ani cât are, nu e castrat. Am sterilizat motanii, pentru că sunt pisici de curte, umblă mult si Porto începuse să vină mereu bătut acasa. Avem foarte multe pisici în împrejurimi și cu siguranță Porto a contribuit din plin la mărirea populație feline. Probabil începuseră să-l învingă motanii mai tineri, și când a sosit la ușă și cu un colț rupt...am făcut-o din necesitate pentru el. Apoi la Fifi, n-am vrut să trecem prin aceleași experiențe cu bătăi și tratamente. Pe Scai o s-o sterilizez cu prima ocazie, cum spuneam, e destulă populație felină aici în zonă.
      Și canină aș putea spune, dar la câini e altă poveste. Cel puțin în ceea ce îi privește pe ai mei. Pe Bella am luat-, recunosc, cu ideea de a avea pui de la Nero, dar...acum am trecut de faza în care ne mai dorim neapărat pui. Nici nu încercăm să-i ținem separat în perioadele de fertilitate, dar bănuim că Nero nu mai poate la vârsta care o are. Nu aș știut de la început că e o imită de vărstă pentru asta. Între timp cam toți de prin jur au început să ne recomande castrarea câinilor. Ca ar fi trebuit și pe Nero, dar acum e mai în vărstă și atunci ar trebui Bella. Chiar nu știu ce să cred, dacă e mai bine s-au nu. Ultimul veterinar la care am fost a zis și că operația ei poate fi problematică, deși o recomandă, dar totuși....oare e chiar necesară? Câinii mei sunt destul de izolați, așa că nu mi-e teamă că ar putea avea pui dintr-o întîmplare. Plus că operația e destul de costisitoare și cu un câine ca al meu care nu stă și nu e învățat în casă, cum oare va fi recuperarea? Eu chiar nu o pot lăsa în casă singură când trebuie să plec.

      Ștergere
  4. O Doamne... ce patanie! Ce de patanii! Am citit cu sufletul la gura, intreaga aventura! Bine ca e totul bine! ♥
    Cat de dragalasa poate sa fie Scai micuta si scumpa! Ce de animalute ai acolo... clar trebuie sa va fie greu cu vizitele medicale! In Germania, este lege-nescrisa, nu se dau cateilor oase goale (de pui, de gaina) pentru ca "le perforeaza stomacul" asa se zice. Eu nu i-am dat niciodata lui Leo. Primeste cate un os de vita, dupa ce fierbem pentru supa, altceva nu primeste de la noi din mancare. Se zice ca e interzis a da cainilor condimente (sare, piper, etc). Helmut gateste din cand in cand pentru Leo, ii face "chiftelute" din carte tocata, cu morcov si cartof ras, cu un ou, apoi foarte usor, chiftelutele prajite sau un pic fierte in suc propriu.
    Leo va implini in noiembrie 7 ani si nu este castrat, nu ii dam nicio tableta sau picaturi hormonale... Este totul bine. Doctorita noastra a zis ca trebuie castrat doar daca face probleme, daca intra in calduri si are tendinta sa "calareasca"... Nu a avut niciodaza aceasta tendinta.Chico, catelusul fiicei mele, a fost castrat la varsta de 5 ani, acum un an, pentru ca incepuse faza cu "calaritul"... Asa ca nu inteleg de ce ar trebui sa o sterilizezi pe Bella sau sa il castrezi de Nero?!
    Oricum, va doresc numai bine, va pup pe toti, bipezii si patrupezii, sunteti o familie minunata ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Până de curând am avut un veterinar care venea acasă. Îmi convenea că nu trebuia să mă chinui eu să mă duc cu ele la vaccin, mai ales cu motanii care nu sunt obișnuiți cu mașina. Porto plânge continuu ( l-am dus săptămâna trecută că avea o infecție la ochi și nu a încetat din mieunat cât a mers mașina). Dar veterinarul acesta devenise căm scump și nu prea mai era tocmai mulțumită de trataent. Adică, după tot ce am pățit cu Nero la începutul verii ... am vrut si o altă opinie, plus că mă gândeam că poate ar trebui și niște analize,ceva. Aici unde mergem acum au și laborator de analize. Pănă la urmă nu i-au mai făcut nicio analiză, dar l-au pus pe picioare doar cu un spay. E nero atăt de vioi acum că nu ne vine să crdedm. Aleargă iar, sare, el care începuse să evite treptele.
      Pănă la un an nici noi nu le-am dat oase de pui din același motiv. Apoi am început să le dam, ni s-a zis că se maturizeaza mucoasa stomacului și nu mai sunt probleme. Dar le dîm doar oasele puilor de cumpărat, sunt mai moi decât cele de la păsările de țară. Oase de vită au aproape permanent. Nu le dau nimic, dar nimic crud, totul este măcar fiert. Cam tot așa, fierb oasele și eu fac ciorbă/supă, ei primesc oasele.
      Aici totți medicii recomandă castrarea. Nu știu de ce, cred că e și un motiv financiar la mijloc. Încă nu sunt convinsă că este alegerea cea mai bună în ceea ce privește câinii. La motani am avut alte motive, veneau bătuți si costau tratamentele mai mult decât castrarea. Pe Scai o s-o castrez ca să nu mai cresc populația de pisici. Deja sunt mult prea multe la noi și lumea le tot abandonează că nu are cine să le adopte. Dar cu Bella nu risc să facă pui dacă nu intră în contact cu alți câini.
      Mulțumim la fel. Și noi vă dorim numai de bine.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!