Se afișează postările cu eticheta Advent. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Advent. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 decembrie 2023

Calendare de Advent

 A fost odată tare demult, un copil de grădiniță ce aștepta cu nerăbdare an de an, calendarul de advent cu ciocolată. Primul a venit și cu surpriza că e alergic la ciocolata din calendar, sau poate mai bine zis că are o intoleranta la ceva din acea ciocolată.  Al doilea an povestea s-a repetat, iar mămica a propus doar să desfacă ferestrele din calendar fără să mănânce ciocolata.  Dar primea alt dulce în schimbul ei. Nu vi se pare frustrant? Mie da. Și cred ca și domnișoara a simțit la fel.

Surioara a crescut având în față refuzul de a mânca ciocolată, astfel încât nu îi place ciocolată nici măcar în ziua de azi. Cel puțin mami așa își explică fenomenul de copil căruia nu îi place ciocolata. 

Și astfel, ajungea mami, an de an să cumpere două calendare advent de ciocolată pe care să nu le mănânce nimeni. Deja era mami cea frustrată că aruncă banii la coș, adică ciocolata. În 2014 mami a luat „taurul de coarne” și le-a făcut cadou fetelor un calendar de advent cu activități creative. Atunci am pregătit materialele necesare pentru fiecare activitate în parte, împachetate fiecare în cutii și plicuri pe zile alături de un tablou cu clopoței de hârtie numerotați de la 1 la 24 pentru zilele de advent.

De atunci an de an organizam câte un astfel de calendar, deși in timp calendarul se rezuma doar la denumirea unei activități, fără a mai pregăti din avans și materia primă necesară. Chiar dacă nu am mai postat pe blog, an de an ne-am menținut tradiția cu calendarul nostru și nu am mai fost atentă prin magazine la aparițiile calendarelor de advent, mai ales a celor de ciocolată. De altfel, până anul trecut nici nu realizasem că au apărut și calendare advent cu jucării, parfumuri, cosmetice și chiar bere. Acum vreo 2-3 ani a trebuit să simplific cât mai mult activitățile de advent, fetele au crescut și ocupate cu școala aveau din ce în ce mai puțin timp de calendar. Astfel că anul trecut le-am cumpărat la fiecare câte unul: pentru cea mare cu bijuterii la care renunțasem când am găsit unul cu pietre semiprețioase - ce fericită am fost să găsesc că ea era chiar interesată. La cât de prost executat a fost, i l-am dat și pe cel cu bijuterii. Pietrele le are și acum, dar nu știe care ce e, mai ales că în unele zile a găsit 3, iar în altele deloc. 

Pentru cea mică am luat atunci un calendar de jucării antistres. Emoții și cu acela, până la ziua 5 când ne-am dat seama care era problema. În ferestrele deschise nu se vedeau exact ce „cuibușoare” ce trebuie golite, uneori erau fie două fie prea mici pentru fereastra deschisă. Când a apărut poppit-ul mare la o fereastră mică-mică, dar exista și o fereastră mare, mi-am dat seama că nu fuseseră băgate corect în cutia de carton. Le-am desfăcut, am pus cutia de plastic cu locașurile invers și atunci s-au potrivit perfect. 

Anul acesta, întâmplător, le-am luat fetelor aceleași calendare advent, dar pe dos. Celei mici cel cu bijuterii, celei mari cu jucăriile antistres. Cel cu jucării a avut aceeași problemă ca cel de anul trecut, ambalajul de carton invers față de cel de plastic din interior cu jucăriile, dar ne-am dat seama repede și am corectat deja.

Pe lângă cele două calendare, am mai luat unele cu ceaiuri, câte unul pentru fiecare, iar mie mi-am luat unul cu puzzle-uri, câte unul pentru fiecare zi. Sunt simple și ușor de făcut, dar si distractive. Toate cutiile cu puzzle-uri formează împreună o imagine, și pe fiecare se vede imaginea puzzle-ului din interior. Nu m-am uitat la ele că vreau să fie surpriză în fiecare zi.




Și mai luasem o lumânare în formă de gnom  numerotat de la 1 la 24 pe căciulă. Am aprins-o ieri prima dată și am vrut să văd în cât timp arde de la o cifră la alta. În jumatate de ora se terminase si porțiunea cifrei trei. După vreo 3-4 ore trecuse de jumătate. 


Acum mă gândesc că se prea poate să nu fi știut eu s-o folosesc. Dacă nu avea și instrucțiuni! Cel mai probabil ar fi trebuit să o țin aprinsă doar pe porțiunea cu numărul zilei astfel încât s-o am toată perioada de advent. Acum a rămas undeva în zona numărului 14-15 și mă gândesc că probabil aș putea s-o reaprind în zilele respective și să respect ideea asta, să ardă doar pe porțiunea zilei respective.

Voi ce calendare advent aveți?


miercuri, 30 noiembrie 2022

Concurs - Ornamente de brad

 La începutul acestui an lansasem provocarea Calendarul recreativ prin care se cerea săptămânal realizarea de diverse ornamente după o anumită temă, cu excepția lunii decembrie unde corespunzător Adventului ar fi trebuit zilnic. Fiind o cerință prea mare de a face ceva zilnic, am modificat provocarea zilnică în Adventului fotografic, în care se cere doar o poză în care să apară o mascotă într-un cadru care să reprezinte tema zilei. Opțional, se pot face ornamente de brad conform acelei teme, ceea ce era inițial gândit ca tema provăcării de advent. 

Și pentru că ne place să fim creativi cel puțin o dată pe săptămână, hai să facem și adventul creativ, prin participarea la un concurs cu 


ORNAMENTE DE BRAD HANDMADE


Reguli de participare:

  • Temele vor fi date Adventul fotografic, vor fi adăugate pe rând și în această postare. În Advent sunt 24 de zile, deci 24 de teme. Vom grupa aceste teme câte 6, deci 4 grupe. Pentru fiecare grupă va fi o postare, deci 4 postări în total. Într-o postare sunt obligatorii minim 3 ornamente diferite din aceeași grupă de teme, la alegere din cele 6 teme ale grupei.
  • În postare trebuie să fie mentionata participarea la acest concurs(cu link inclus către această postare)
  • realizăm ornamente de brad deci e necesar să aibă agățătoare.
  • postările se înscriu în tabele corespunzatoare grupei, în ce ordine sunt gata, doar să respecte condiția ca cele trei ornamente să fie din aceeași grupă. Tabelele vor fi accesibile pe o pagină separată (va apărea sus în meniu) și vor fi deschise până pe 31 decembrie.
  • link-ul din tabel trebuie sa ducă la postarea cu ornamentele, nu la blogul dvs în general.
  • Toși participanții vor primi diplomă virtuala de participare, chiar dacă nu au toate cele 4 postări. Doar cei care îndeplinesc absolut toate condițiile vor fi luați în calcul pentru premiu.
  • Premiul va consta în materie primă pentru craft și va fi stabilit in funcție de câștigător (nu o să trimit fire de croșetat cuiva care nu croșetează de ex.)
Durata concursului:
  • 1 - 31 decembrie 2022
Declararea câștigătorului:
  • 5 ianuarie 2023
Temele de concus
  • Grupa 1 - corespunzătoare temelor din zilele 1-6 decembrie
    • 1. Tricolorul
    • 2. Dar/cadou
    • 3. Con de brad
    • 4. Clopoței
    • 5. Cizmuliță
    • 6. Îngeraș
  • Grupa 2 - corespunzătoare temelor din zilele 7 - 12 decembrie
    • 7. Lumânare/lumânări
    • 8. Stea
    • 9. Brad
    • 10. Sanie
    • 11. Zăpadă
    • 12. Șemineu
  • Grupa 3 - corespunzătoare temelor din zilele 13 - 18 decembrie
    • 13. Trenuleț
    • 14. Om de zăpadă
    • 15. Poinsettia (Steaua Crăciunului)
    • 16. Ren
    • 17. Moș Crăciun/Elf
    • 18. Coroniță
  • Grupa 4 - corespunzătoare temelor din zilele 19 24 decembrie
    • 19. Fulg/fulgi de nea
    • 20. Glob
    • 21. Bomboană
    • 22. Roșu/verde
    • 23. Sclipici/argintiu/auriu
    • 24Nativity - Scena Nașterii
În speranța că  veți găsi timp și vă face plăcere să participați, vă doresc spor la lucru și multă inspirație.

duminică, 28 noiembrie 2021

Provocare de noiembrie - ziua 28

 E duminică azi, ar fi fost zi de odihnă, dar din păcate carnea nu așteaptă. Am profitat de o pauză de lucru și am fugit repede să vă arăt ce am făcut dimineață. Nu mai știu cine anume, dar un preot din zona mamei ne-a învățat că omul are treabă și duminica, mai ales la țară, dar macar să nu muncească cât e slujba la biserică și apoi să stea si să petreacă pe motiv că e duminică. Sunt ani buni de când încercăm să respectăm regula asta, chiar dacă nu prea mergem la biserică. Diminețile de duminică au devenit la noi dimineți de relaxare, de leneveală. Cei din familia mea sunt cam ”păsări de nopate” și stau seara târziu și recuperează diminețile de week-end, lăsându-mi mie timp să le pregatesc mici surprize.

Asta am făcut și azi. Am profitat de somnoroșii mei și am lucrat la calendarele de advent. Calendarele astea sunt cumva și pentru sufletelul meu. Mă bucur enorm să le fac și mereu vreau ceva nou...nu am timp să fac câte aș vrea. Decembrie e singura lună din an în care proiectele astea au întâietate.

Sunt o adeptă a reciclărilor de orice fel. Cred ca englezii m-ar numi ”colecționar”. Mereu străng tot ce cred că pot folosi la proiectele mele și ajung cumva să strang mult mai multe decât folosesc. |Așa se face că aveam de anul trecut hartia folosită la împachetat cadourile de Crăciun. Acum și-a găsit un nou scop și a împachetat ”bomboane cu surprize” pentru calendar. Tuburile de hartie igienica...la mine se refolosesc în tot felul de domenii : de la jucarie de rontăit pentru iepurașul unei prietene, la suport pentru răsaduri și pană la lucru manual și proiecte handmade. Azo le-am folosit ca bază pentru bombonele.



În fiecare tub am pus un biletel cu numele temei și o poză cu ceea ce trebuie să realizeze

Dar și o punguliță cu ceva de ronțăit.


La final le-am împachetat în hîrtia de cadouri ca pe bomboane, le-am legat la capete, și le-am pus etichete cu numărul zilei în care trebuie deschise.

miercuri, 24 decembrie 2014

Ornamente din margele insirate pe chenile - Calendar Advent 23

 Eram sigura ca in ultimele zile din calendarul advent voi fi foarte ocupata cu treburile casei, asa ca am programat activitati usoare, care sa se realizeze rapid. Ieri am avut in program ornamente de brad din margele insirate pe sarma. Pt a fimai usor pt efete sa modeleze sarma am folosit chenile ( sarma plusata).


Pentru azi avem programat decorarea unor fulgi din carton cu zapada artificiala, ceva ce stiu ca fetele pot face si fara supravegherea mea. O sa revin cu o completare cu fulgii cand vor fi gata.

luni, 22 decembrie 2014

Braduti si globulete - Calendar advent 20, 21 si 22

 Tot din seria activitatilor din calendarul advent, va prezentam ultimele realizari in ordinea efectuarii lor.

Globulete din polistiren dupa un tutorial realizat de Irina.


Cu aceasta ocazie am facut si bradul si datorita globuletelor de dantela am renuntat si eu la clasicul meu brad rosu cu auriu si am facut unul multicolor. In el mai sunt si alte ornamente facute in cadrul activitatilor din calendar.


Am continuat ieri cu braduti din reviste si decorati cu "globuri" din hartie creponata.

Si azi, din nou globuri din hartie. Tutorialul si sablonul il gasiti aici



vineri, 19 decembrie 2014

Ornamente și coronițe - Calendar advent 17, 18, 19

 Odata cu serbarile de Craciun timpul meu parca a intrat in sac, astfel ca n-am mai ajuns si in fata calculatorului cu pozele de la activitatile noatre zilnice. Acum ca a inceput vacanta sper sa gasesc mai mult timp pentru calculator. Ce am lucrat zilele acestea?

Mai intai, ornamente in forma de Mos Craciun din tuburi de la hartia igienica, dupa acest tutorial.


Ornamente din margele termorezistente. Ideea mi-a dat-o Laura in articolele de pe blogul ei despre aceste margele



Coronite din polistiren. Initial pregatisem niste mohair verde sa le imbracam si deja ma asteptam ca cea mica sa renunte undeva pe parcurs. Solutia salvatoare mi-a dat-o Cri : hartie creponata ca asa a vazut ea acum cativa ani la doamna ei educatoare. Adevarul e ca a mers super usor in acest mod si cred ca in jumatate de ora, coronitele erau gata.



marți, 16 decembrie 2014

Clopotei - calendar advent (16)

 Azi in programul de activitati am avut de 'colorat" clopotei cu bobite de hartie creponata. Activitatea mi se pare foarte utila pentru cei mici mai ales ca le dezvolta rabdarea si atentia.



Bradut din ghirlande

 Continuam ideea decorarii camerei copilului, cu ornamente facute de copii, un bradut din ghirlande verzi:


Funda din varf este facuta din hartie creponata. Copilul din dotare a declarat ca " acum trebuie sa-i facem si globuri din hartie"

Globuri din hartie - calendar advent (15)

 Le recunoasteti?


Ca m-am "indragostit" de seturile creative del la Lidl, nu mai e niciun secret. Cele specifice sarbatorilor mi se par extraordinare, mai ales ca le pot da fetelor sa faca decoratiuni care sa arate mai profesionist decat daca ar decupa ele cartonul. Profit de fiecare oferta pe care o gasesc asa ca din nou in calendar am pus un astfel de set creativ.

Mai intai am facut cate un glob mare



 Apoi am continuat cu cele mai mici





duminică, 14 decembrie 2014

Un week-end plin de activitati - calendar advent 12-13-14

   Week-endul acesta a fost plin de soare, vizite, activitati si mult mult timp petrecut impreuna, in familie cu jocuri, muzica si distractie. Dar articolul asta este despre lucrarile din calendar.

Vineri am facut stelute din fir trecut prin aracet indoit cu apa, asezat in forma de stea si lasat sa se usuce;


Sambata am continuat cu pictat figurine din ipsos. Au lucrat fetele singure cat au avut chef si rabdare


Iar azi, am lucrat impreuna felicitari de Craciun. D. n-a avut rabdare decat pentru doua felicitari, cu braduti:


Cri, a incercat mai multe:


Si mami ( am observat in timp ca fetele inteleg mai usor ce trebuie sa faca daca si eu fac acelasi lucru ca ele):



miercuri, 10 decembrie 2014

Peisaje de iarna cu cerneala - calendar advent (10)

 Activitatea de azi din calendarul nostru advent a fost pictura. Dar nu orice fel de pictura ci cu cerneala. Se picteaza o coala de desen in intregime cu cerneala, apoi, dupa ce se usuca, se desenea un peisaj cu ajutorul unui pic sau a unui betisor de urechi inmuiat in clor. De frica clorului scapat pe haine, noi am folosit picul.

La inceput am folosit cerneala nedilutat, dar mi s-a parut mie ca iese prea inchis. Cand am inceput sa desenam cu picul am descoperit ca arata mai bine peisajele pe fond mai inchis.




Si pentru ca aveam si cerneala rosie, am incercat si niste planse cu ea, insa pt ca picul nu "desena" la fel de repede peste cerneala rosie, le-am cam abandonat.





marți, 9 decembrie 2014

Calendar advent - ziua 9 - Balerine fulg de nea

 Activitatea de azi din calendarul fetelor a fost ... foarte educativa mai ales pentru mine. Ideea am gasit-o de mult pe Krokatak , si abia asteptam s-o pun in aplicare cu fetele.

Ma asteptam la oarecare dificultati din partea celei mici ca nu prea stie sa decupeze, dar speram sa o pot invata sa faca fulgi de zapada din hartie. N-a schitat nici cel mai mic gest ca si-ar dori sa incerce, doar m-a anuntat

"Mami, sa-mi faci si mie".

Surpriza mare a fost cand s-a prezentat cu culorile langa mine sa coloreze balerina. Degeaba i-am explicat eu ca asa e modelul, ca trebuie s-o lasam alba, i-am dar chiar sclipici sa "coloreze" un fulg. Facut un fulg cu sclipici si apoi s-a apucat de colorat balerina.

Bine, zic eu, doar una. Si din una s-au facut toate trei. Abia am convins-o ca fulgii sunt albi ca si pe aceea vroia sa-i coloreze cum a vazut ea la Elsa in "Regatul de gheata" .


Cea mare s-a lamurit mai usor cu coloratul, dar tot a desenat fetele balerinelor cu creionul. Si-a facut singura fulgii dupa ce s-a chinuit sa invete cum sa indoaie foaia corect si chiar si-a desenat si singura un model de fulg :






luni, 8 decembrie 2014

Calendar Advent - Ziua 8 - gentute in forma de Mos si ren

 Seturile acestea le-am gasit intr-o librarie din Ploiesti si n-am putut rezista tentatiei de a le cumpara pentru fete. Fiind cu tematica de Craciun le-am inclus si pe ele in calendarul nostru advent.


Initial am crezut ca trebuie doar asamblate niste figurine in forma de ren si de Mos Craciun pentru decorarea camerei. In set insa am gasit cate doua forme de baza cu gauri predefinite pt a fi cusute una de cealalta, astfel incat sa obtinem niste gentute


Dupa coasere, se montau si celelalte piese care formau figura Mosului respectiv a renului



duminică, 7 decembrie 2014

Calendar Adevent - Ziua 7 - Stelute

 Uite ca azi apuc sa potez in ziua activitatii. Calendarul ne-a "oferit" stelute de polistiren pe care sa le imbracam in servetel auriu. Cumva insa servetelul, din nu stiu ce motive pe stelute prinde o tenta verzuie



Calendar Advent - zilele 4, 5 si 6 - braduti, cizmultite si decoratiuni pentru geam

 Legat de acest calendar advent imi propusesem sa facem activitatile la timp dar si sa le postez in fiecare zi dupa ce le-am terminat. Daca la partea de realizat activitatile zilnic nu sunt probleme, la partea cu postatul stau mai prost. Pur si simplu am zile cand nu mai ajung seara in fata calculatorului. Cel mai probabil si in continuare le voi posta a doua zi, mai ales ca noi lucram dupa amiaza.

In ziua 4 decembrie am avut de confectionat braduti din panglica si margele dupa modelul de aici



Nu prea ne-au iesit noua foarte bine, dar fetele sunt mandre de ei si i-au agatat in brad.

Pe 5 decembrie, nu puteam programa alta activitate decat cizmulite pentru Mos Nicolae. Am vrut sa faca cate una cusuta ca am tot facut in alti ani din carton, Am cusut eu ce a fost de cusut la masina, apoi le-am lasat pe ele la decorat



Ieri, de Mos Ncolae, dupa ce ne-am saturat de darurile primite, ne-am relaxat confectionand decoruri pentru geam. Ideea am preluat-o de aici, doar ca fetele au vrut sa infrumuseteze decorurile si cu sclipici. Fiecare cu setul ei, aseara lasate la uscat:

Si azi, puse la geam: