Se afișează postările cu eticheta Dovleac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dovleac. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 iulie 2023

Ciorbă de dovleac plăcintar cu lapte


 O ciorbă care ne place mult mai ales vara este cea de dovleac de plăcintă cu lapte. De altfel, la noi sunt preferate ciorbele care se fac cu lapte sau smântână (ștevie cu lapte/dovlecei cu lapte, rădăuțeană, ciorba de burtă). 

Ciorba de dovleac plăcintar este una din cele mai simple ciorbe pe care le-am învățat de la mama și spre fericirea mea, una din preferatele soțului. Fetele sunt și ele amatoare ale acestui fel de mâncare și spre norocul meu și eu tolerez acest fel de ciorbă (gastrita mea face mofturi la multe ciorbe, iar borșuri nu sunt tolerate deloc). Așadar, dacă se cere, facem imediat și se și consumă repede. De data aceasta s-a consumat atât de repede că nici n-am avut timp să fac o poză frumoasă cu ciorba în castron.

Ingrediente: 

  • dovleac de plăcintă mediu
  • 2 l lapte bătut
  • 2-3 linguri de ulei
  • 1 ceapă
  • 1 ardei gras sau capia (de preferat roșu)
  • sare după gust

Mod de preparare:




Dovleacul se spală, se curăță de coajă și de semințe, și se taie cubulețe. Se pune la fiert cu apă cât să îl acopere. Din momentul în care ajunge la punctul de fierbere se mai lasă 5-10 min, doar cât să se înmoaie cuburile de dovleac. Dacă îl fierbeți prea mult se va sfărâma în ciorbă.








Separat, în oala de ciorbă se călește ceapa până devine aurie, se stige cu un polonic de zeamă în care a fiert dovleacul și se adaugă ardeiul,apoi se călește 5 minute, amestecând la nevoie.










Cuburile de dovleac se scurg din zeama în care au fiert și se adaugă peste ceapă și ardei și se umple oala cu laptele bătut. Dacă ciorba este prea groasă se adaugă zeama din care a fiert dovleacul. 









Se potrivește de gust și se mai fierbe 5 minute, până dă în clocot. După preferințe, se poate adăuga la final pătrunjel proaspăt tocat.





Nu pare cine știe ce, dar e o ciorbă foarte gustoasă. Poftă bună!




luni, 31 octombrie 2022

Sticle de Halloween

 Azi cei care doresc sărbătoresc sau au sărbatorit deja Halloweenul. E atât de târziu deja că nu cred că reușesc să termin de scris până la miezul nopții.

Personal nu sunt nici pro,, nici împotriva acestei sărbători împrumutate. Dar de când am copiii la școală, inevitabil au discutat și au vorbit la orele de engleză și despre Halloween. Așa au apărut și activitățile de craft cu acest specific și chiar și petreceriele cu costume specifice. Oricât aș fi fost împotriva sărbătoririi, era imposibil să le interzic să-și facă temele sau să nu le las la petrecerile organizate fie la școală fie pe la cluburile de dans pe la care au mai activat.

Acasă nu prea am ”sărbătorit”. Anul trecut am scultat primul dovleac de acest fel și chiar luasem doi dovleci să ne distrăm și anul acesta, dar fetele au zis pas. Îi preferă naturali, ca decor de toamna pentru luna noiembrie și la final să-i facem plăcintă. Chiar așa, din dovleacul de Halloween se pot face placinte? E diferit de dovlecul meu plăcintar.

În rest mai luăm ceva decorațiuni care reprezintă de obicei tot dovleci. Dar din cauza începerii școlii nu prea am avut chef de sărbătorit și decorat în acest an.

Pentru că zilele trecute am făcut pentru povocarea Materiale din Natură, sticlele cu coji de ouă și șervețele, mi-am adus aminte și de șervețelele specifice Halloweenului.  Așa că mi-am pregătit niște sticle și pentru acestea, dar fără sfoară și fără coji de ou. Doar date cu grund.


Șervețelele nu se potriveau perfect pe sticle, partea de la gât rămânând albă și chiar și o porțiune în spatele sticlei.


Nu prea aveam cum să remediez problema folosind bucăți de serveșel astfel încât să și arate bine, prin urmare am scos artileria grea și m-am apucat de pictat.

Iar pictatul a necesitat etape: mai întâi fundalul


apoi detalii care să se potrivească cu imaginile de pe șervețele


Pata portocalie de deasupra fantomiței pictate de mine ar fi trebuit să reprezinte capătul tunelului din care iese fantomița, dar de câte ori mă uit la sticlă, pare că fantomița mea poarta un mare fes portocaliu.

În final, fie că decideți sau nu să sărbătoriți Halloweenul, activitățile creative cu acest specific sunt la fel ca orice altfel de activitate recreativă, frumoase și distractive.