Se afișează postările cu eticheta Decorarea casei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Decorarea casei. Afișați toate postările

miercuri, 4 septembrie 2024

joi, 4 iulie 2024

Decor estival - RiO(61)

Acest decor a fost „înstalat” de muuult, în perioada în care nu prea mai activam pe blog așa că nici nu mă mai gândeam că o să ajungă pe aici. Mai precis, vara a intrat în casă la câteva zile după Înălțare, când am strâns decorul specific de Paște și l-am înlocuit cu acesta. Sau mă rog cu ceea ce am decorat eu. 

Zilele trecute stăteam și eu liniștită la masă, învățand de zor cot la cot cu fii-mea, și-mi ridic ochii de pe caiete gândindu-mă la rezolvarea subiectelor ce le aveam în față, când mă lovește imaginea omului meud e zăpadă din boluri de sticlă ce avea o pălărie nouă. Adică cu pălărie, că eu nu-i pusesem niciuna.

A stat drona aia cocoțată acolo cred că mai bine de o săptămână, până am descoperit-o eu. Și acum tot acolo stă, survoleaza marea din boluri sau s-a prăbușit pe acolo, cum vreți să interpretați. 

Bolurile mele ar trebui să spună o „poveste”, așa îmi place mie să aranjez după ceea ce îmi inspiră decorațiunile pe care le am. La bază, este adâncul mării, cu scoici și melci. Aș fi pus si niște nisip, dar la vremea respectivă știu că nu am avut ches să iau de afară nisip și să-l spăl de urmele lăsate de felinele mele. La mijloc este marea cu corăbiile ei, iar sus cerul senin. Lumânarea din ultimul bol, ar putea reprezenta si soarele dacă ar fi aprinsă, dar am luat-o pentru că e decorataă cu căluți și stele de mare în relief. E prea nouă și frumoasă ca s-o aprind. Și deasupra tuturor a aterizat drona. Că telecomanda ei s-a prăbușit în pădurea de lângă. Am vrut un fel de antiteză a destinațiilor preferate de concediu, albastrul mării cu rusticul unei cabane de la munte. Cu pitic de gădină cu tot. În mintea mea, pădurea este sugerată de lumânările în formă de bușteni (pe una din ele se sprijină telecomanda dronei)


Și pentru că mai am un bol de sticlă, de fapt mai multe de diverse dimensiuni, am mai amenajat un colt de tărm, cu un fel de moară de vânt-far și o barcă ce vine la tărm. Iar în alt bol am adunat înghețatele de la calendarul recreativ de acum doi ani. Ubreluța de lândă e tot de atunci.

Sincer, e chiar o relaxare să trec de la predominantul rișu al sufrageirie, la acest albastru liniștitor.Lăa toămnă o să schimb iar pe verde, galben și sfoară, ca de Crăciun să revină roșul și auriul.

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”


sâmbătă, 4 mai 2024

Pregătiri de Paști

 Mâine e una din cele mai importante zile ale anului, Învierea Domnului și cel mai probabil fiecare dintre noi este ocupată acum cu ultimele pregătiri. Vă doresc să aveți o zi ușoară, să vă meargă totul lin, să vă iasă bucatele dorite, să se coloreze ouăle și să vă crească cozonacii.

Noi am pregătit casa de sărbătoare cu câteva decoruri specifice, mai avem de făcut ultimele retușuri și de aranjat masa festivă pentru mâine, dar activitatea principală de azi se desfășoară în bucătărie, pregtătim fix ouă și cozonaci. Sper să ne și iasă ce dorim. Am văzut pe net o tehnică de colorare a ouălelor folosind servețele de hârtie. Aș vrea să încerc pe cateva, mai ales că domnișoara cea mică vrea ouă colorate în mai multe culor nu doar ouă roșii. Pentru mine, semnificativ pentru masa de Paște este oul roșu, nu altă culoare.

În caz că nu ați văzut, au fost desemnați și câștigătorii lunii aprilie ai transformărilor creative.



duminică, 3 martie 2024

Mici schimbări decorative

 Dacă tot a început oficial primăvara, atunci s-o simțim și în decorul casei. Nu e o diferență mare, doar schimbat tabloul, înlocuit sticele cu ghiocei cu altele „mărțișor” și reamenajate bolurile suprapuse din sticlă.


A! și schimbat fila din calendar. Un alt peisaj minunat. pare a fi un lac de acumulare. Păcat că nu sunt menționate locurile din imagini.





duminică, 25 februarie 2024

La mulți ani, pitic mai mic!

 Nici nu-mi amintesc când am început să le zicem fetelor „pitic”, dar probabil de prin perioada când cea mare avea o căciuliță de pitic și ne plimbam cu ea prin Poiana Brașov și i se mișca moțul căciulii în ritmul mersului. Încă am în cap acea imagine, a ei când mergea săltat în fața noastră, exact ca piticii din desene animate. Dar pe rând, au fost fie una,  fie celalată, numită pitic: „pitic mai mare” și „piticu mic”.

Azi a fost rândul piticului mic să împlinească o frumoasă vârstă. Dar pitic mic nu a dorit nici petrecere și nici invitați cu această ocazie, nu vrea nici bomboane pentru colegi mâine. Și pentru că nu puteam să lăsăm să treaca chiar așa ca o zi obișnuită, am decorat pentru ea. Găsisem la reducere mai demult o arcadă pentru baloane și a fost momentul perfect s-o inaugurez. Nu vreți să știți ce față am făcut când am desfăcut cutia și am văzut că nu are baloanele. Abia atunci am descoperit că nu era prevăzută să fie comercializată cu baloane. Dar a fost mai bine, că nu știu cine ar fi stat să umfle 250 de baloane câte suportă arcada.

În schimbul baloanelor, am apelat la alte decorațiuni din hârtie, decorațiuni realizate în tehnica fagurelui (honeycombe tehnique), decorațiuni cumpărate pe care le-am mai folosit și cu alte ocazii. Baloanele mici de pe arcadă, tot la o zi de nașterea a piticului au fost inaugurate.

După micul dejun și desfacerea cadourilor, ne-am îmbrăcat comod și am plecat spre ...o surpriză. Fetele au știut doar că va dura câteva ore și că trebuie să se îmbrace în blugi și tricou sau bluză cu mânecă scurtă. Ne-am îndreptat spre Mall Băneasa unde am reușit să ne rătăcim, destul de mult ca să întârziem la rezervarea făcută. Efectiv a trebuit să sun și să cer indicații că nu găseam pistele de bowling, mai precis MaxFun. Curios că fetele nu au înțeles unde mergem decât când am ajuns în fața pistelor de bowling.

Făcusem o rezervare pentru trei ore, dar efectiv după două jocuri de patru persoane, efectiv nu mai puteam să jucăm. Eu cel puțin am renunțat la al treilea joc și am lăsat fetele să joace în locul meu, dar ne-am distrat bine. Bine-nțeles că sotul a fost câștigător, el este obișnuit de la serviciu să manevreze utilaje grele ca acele bile de bowling.

După ce ne-am săturat de joc, aproape 2 ore, am mers să mâncăm, fiecare și-a comandat ceva de la fastfood-urile din mall, apoi fetele au servit câte un cornet de înghețată Haagen Dasz. Super bună această înghețată.

Înainte de plecare, am trecut și prin hipermarket, de unde am luat pește pentru cină și niște prăjituri. Am vrut ceva ca un tort în care să pot pune lumânările, parcă nu e ziua ei dacă nu suflă în lumânări. Dar tort nu am luat că domnișoara nu mânăncă absolut niciun fel de tort, eu și cea mare suntem la dietă și am primit permisiunea să mâncăm doar azi, iar soțul ar fi mâncat și el doar azi că apoi pleacă iar în delegație. În concluzie, sărbătorita a ales pentru noi două prăjituri cu frișcă și pentru ea o tartă cu fructe și gogoși.

Acum realizez că nici domnișoara cea mare nu a dorit petrecere la 14 ani. Și ea a fost tot în mall, dar la film cu două colege.

sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Ghiocei și inimioare


 Zilele trecute, Carmen spunea că ar vrea să vadă cum decorez cu ghiocei și inimioare, așa că iată, mă prezint repede la raport cu decorul pentru luna ferbruarie. Știu că nu a început încă luna, dar e weekend, unul din rarele weekenduri libere din acest an, așa că am profitat să strâng aproape toate decorațiunile de sărbători. Mi-au mai rămas ghirlandele de pe balustradă și de pe verandă și bradul artificial de afară. Doar bradul - decorațiunile din el sunt strânse de la începutul lunii.

Am început aranjamentele cu bolurile de sticlă, fix cu ghiocei și inimioare. Știam că am niște coșulețe cu ghiocei din mărgele realizate acum trei ani. A fost primul an în care am încercat un fel de calendar creativ în afara adventului de Crăciun. Nu l-am făcut pe tot atunci, trebuia să lucrez cu fetele și ele erau ocupate cu școala, așa că unele teme nu au mai fost finalizate.  Majoritatea decorațiunilor cu ghiocei le am din acel an. Doar că pe unele le rătăcisem, le depozitasem în altă parte și stăteam și mă uitam lung la cutia de primăvară că e cam mică. Mă resemnasem oarecum aseară și am aranjat bolurile de sticlă cu ce am avut, dar azi am găsit și restul decorațiunilor, așa că mi-am făcut de cap.

Și am fost încântată să găsesc și ghioceii din sârmă plușată realizați în același an, dar și felicitări cu ghiocei din sârmă plușată sau cusuți pe etamină. Mai am doar una din cele cusute, cea pe etamina vopsită albastru. Am putut astfel să pun ghiocei în zăpada din blourile de sticlă. În prima poză din colajul de mai jos este varianta de aseară.


Și dacă tot am pus varianta de aseara, m-am distrat cu funcția de creativitate a telefonului și am făcut colaje gen „before and after”







Și dacă am pornit pe panta amintirilor, am modificat și tabloul ghioceilor folosit atunci, mai precis am acoperit ghioceii cu numere cu unii albi imaculați 


și am înlocuit cu el tabloul cu omul de zăpadă destinat lunii ianuarie.



Sper ca anul acesta să reușesc să schimb tabloul în fiecare lună. Am momentan tablouri pentru primele patru luni din an, o lună de toamnă și pentru decembrie.

joi, 25 ianuarie 2024

În lumina soarelui de iarnă - Reflexii în oglindă (47)

 

Încercam să fac o poze cu lumânarea aprinsă pentru Bucuriile de ianuarie, dar soarele de iarnă este așa luminos uneori, că pur și simplu flacăra lumânării nici nu se vede. Am mai păstrat încă din decorațiunile de sărbători cam tot ce poate simboliza iarna, fără a face referire exactă la perioada sărbătorilor de iarnă.  Văi fi înlocuite în curând de ghiocei și inimioare. Începem să ne pregătim de noul sezon.


Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”


vineri, 15 decembrie 2023

Zona artică - decor de sărbători

Ieri am reușit în sfârșit să decorez și la etaj, nu tot, ci doar porțiunea de pe hol numită acum „zona artică”. Cum spuneam și în postarea trecută despre decorațiuni, fiecare zonă decorată la mine spune o poveste, este amenajată în funcție de culori, de ceea ce reprezintă obiectele de decor, ce scop au. Și le combin în funcție de ceea ce-mi „spun” pe moment.

Zona artică a început așa cum încep toate, cu câteva decoruri mici. Nu mai știu anul în care am făcut-o prima dată, cândva când eram în pauză de blog. Nici măcar care au fort primele animăluțe din ea nu mai știu, știu că îmi doream reni dar nu am găsit decât căprioare (nu au coarne nici măcar de cerb).

Îmi doream o zonă de decor înzăpezită și soluția pe care am găsit-o a fost o foaie de vatelină ce se vindea pe post de zăpadă artificială. Nu are strălucirea zăpezii, dar cu o față de masă albă dedesubt merge. Am completat cu bulgări de zăpadă și o căsuță din foam. Ocazional mai puneam un brad verde pentru culoare și/sau un Moș.

Ideea a pornit fix de la decorațiunile în formă de animale perfect albe ca la pol. De altfel, inițial am denumit-o „Polul Nord” cu gândul la Moș Crăciun și renii lui. Numai că de când au apărut și pinguinii nu prea mai pot spune nord, nu? Și chiar dacă pe Terra ei nu se întâlnesc, de Crăciun, își dau întâlnire la mine în casă în zona artică.


După ce s-a plimbat prin mai multe locuri în sufragerie, anul trecut a urcat la etaj să împodobească holul și cred că pe acolo va fi mereu de-acum înainte. Anul acesta nu am mai luat nimic pentru această zonă, s-a îmbogățit mult anul trecut și ceea ce am luat eu și cu ceea ce am primit de la fete (pinguinii).

Câteva poze din anii trecuți :

2020

2021


2022

Ca și decor urmează acum veranda mare, acolo unde momentan am doar brăduțul de lemn și coronița de pahare de unică folosință de anul trecut. A rezistat destul de bine un an, dar anul viitor va trebui refăcută. Mi-am luat ghirlande și globuri special pentru veranda aceasta și sper să reușesc să le și pun. Azi se ivise ceva timp la orizont, dar mă lupt cu o răceală și nu face casă bună cu frigul de afară. Dar măcar am reușit să recuperez din restanțele acestei săptămâni și am pus postările pentru 365 pozeblog.

Un week-end minunat să aveți! 

sâmbătă, 9 decembrie 2023

Decorăm cu drag de sărbători

 Anul acesta tare greu a mers cu decorarea casei. Suntem deja la jumătatea lunii decembrie și eu nu am terminat. Nu mai spun că afară nici nu am început, dar nici nu știu cât sau dacă o să mai fac. Zilele sunt reci, nu frigul ar fi problema neapărat, ci ploaia. În frig mai stai cum mai stai, dar pe ploaie.... slabe șanse.

Articolul a fost început de sâmbătă seara, când am făcut și majoritatea pozelor, dar nu am mai avut timp să le editez și să - termin articolul. De aceea și poza zilei e pentru sâmbătă.

Eu sunt o persoană care iubește mult tradițiile, dar nu alea impuse că neapărat așa se face, ci acele tradiții pe care se formează într-o familie în timp, în funcțiile de dorințele și necesitățile familiei. Nu mi-ar plăcea să mă dau peste cap să mă aglomerez cu anumite treburi într-o singură zi pentru că așa e tradiția generală.

Mi-am dorit și anul acesta să împodobesc bradul și casa încă de la începutul lunii decembrie, dar nu a fost să fie nici acum. Nu a fost nici de Moș Nicolae - am reușit doar să scoatem bradul din cutie. Da, la mine începe totul cu împodobirea bradului, e tradiția noastră, am explicat aici de ce și cum am ajuns la ea. Anul acesta mi-a reconfirmat că nu pot altfel. De obicei, de brad se ocupă fetele și eu de restul decorurilor. Chiar dacă l-am scos din cutie de pe 5 noaptea, fetele nu au avut timp să împodobească și eu nu puteam să umplu casa de cutii din cauza pregătirilor. Împodobirea casei e o operațiune ce durează deja mai mult de o zi. Am vrut să încep singură măcar câte o decorațiune pe rând, ceva ce nu ar fi implicat și glorubile, ceva ca omul de zăpadă din boluri de sticlă, dar efectiv nu am simțit că pot face asta fără brad și nici bradul fără fete.

Așa se face că abia în weekend am reușit să ne adunăm toate. Fetele și-au făcut brăduții lor, pe care am uitat să-i pozez și eu am început cu bradul cel mare din living. M-au ajutat și ele completând pe unde credeau că este nevoie. Avem și decorațiuni care au locul lor bine stabilit, dar și altele pe care le mutăm de la un an la altul ca să nu ne plictisim de decor, chiar dacă în general stau tot împrună ( 2020, 2021, anul trecut nu am avut postare separată, decorul este răspândit prin tot jurnaul de advent).

 Sâmbătă nu am reușit  să ne ocupă decât de o parte din casă: am făcut bradul, balustrada, livingul și veranda mică. Noutățile sunt în omul de zăpadă din boluri care a primit anul acesta figurine noi și sătucul caselor de lemn. În general, pentru mine fiecare colț amenajat are o anumită poveste a lui.


Brăduțul lui Martinel a fost împodibit cu ornamentele de anul trecut din calendarul de advent, excepție câteva care au ajuns în bradul cel mare. |Arată cam ciufulit, că până am ajuns eu să-l pozez, a reușit să se răstoarne de vreo două ori. 


Și veranda mică pe care am pozat-o abia a doua zi ca să se vadă ceva:


Și tocmai când mă pregăteam să închei, am descoperit că nu pozasem vitrina cu Presepio al nostru, așa am aflat de la Carmen că așa se numește, eu îi spuneam simplu „Scena Nașterii”. Am rezolvat repede acum, și am adăugat și o poză cu sticlele decorate care au primit în plus lumânările specifice de decor, dar și decorațiunile de raftul cu icoane.




miercuri, 29 noiembrie 2023

vineri, 27 octombrie 2023

Amenajări interioare de urgență

 Din cauza unei greșeli de execuție la construcția casei, greșeală pe care nu am văzut-o decât după ce s-a turnat scara, a trebuit să modificăm dormitorul principal. Am renunțat la un hol mic ce servea și de acces în baia matrimonială și am mutat ușa băii pe peretele comun cu dormitorul. Din cauza acestor modificări, singurul loc în care putea fi ajezat patul a fost peretele cu fereastra. Vara este ok, e mansardă, sub streașină e răcoare. Dar iarna... peretele respectiv e fix în bătaia vântului și fereastra preia destul de mult frig. Se face astfel curent prin mișcarea aerului cald din cameră cu aerul rece de lângă fereastră. Dificil de dormit fără urmări neplăcute (ceaiuri, pastile, etc...).

În anii trecuți mai suceam patul sau dormeam noi invers si pierdeam pernele pe partea cealaltă a patului. Anul acesta soțul s-a „supărat”, a zis că el vrea să doarmă normal în pat și să vadă bine televizorul. Prin urmare a astupat fereastra....provizoriu. Niște plăci groase de polistiren, îmbrăcate în material să arate totuți frumos, și înțepenite bine în cadrul ferestrei. 

Scopul și l-au atins foarte bine, putem dormi normal fără consecințele neplăcute. Singurul defect ar fi că nu mai aveam fereastră și lumina naturală nu mai intră decât pe ușa balconului, bine măcar că avem. Dar cum nu prea stăm în camera respectivă decât seara târziu, acest neajuns devine minor în comparație cu beneficiile unui somn odihnitor.

vineri, 15 septembrie 2023

duminică, 10 septembrie 2023

Pregătiri de toamnă

 Dacă tot mi-am cumpărat la începutul lunii ceva jucărele de toamnă, trebuia să mă și joc cu ele, nu? Și m-am jucat, dar nu cum mă gândisem inițial în magazin când îmi alegeam materialele de craft. Le-am folosit doar la decorat casa. 

Anul trecut, în cadrul calendarului creativ, am avut o etapă de toamna cu Materiale din natură, în cadrul căreia eu am ales să decorez sticle de vin. Cu această ocazie am acum multe decorațiuni de toamnă și m-am putut juca în voie cu ele. Am strâns tot ce îmi amintea de vară și am lăsat toamna să poposească la mine în living.

Adăugând pozele în articol am realizat că am uitat să fotografiez cele două sticle decorate cu frunze și flori uscate. Dar cum e deja târziu, le las pentru altă ocazie. Pot spune doar că au rezistat bine și nu s-au deformat,  dar nici rupt florile. Un singur accident mic a avut sticla cu boabe de cafea: o singură boabă de cafea dezlipită (s-a rezolvat repede cu puțin superglue).


Și m-am grăbit la prânz să termin redepe cu aranjatul și să las camera curată că mâine începe școala, voi fi  mai toată ziua plecată, iar spre seară  am musafiri. Și chiar reușisem, dădusem chiar și cu aspiratorul, doar masa mai trebuia s-o eliberez de florile ce trebuiau pregătite pentru doamnele profesoare pentru mâine.






Și pentru că dimineață l-am găsit pe Porto în „căsuța” de iarnă, iar Fifi a început să caute locul călduros de la geam, le-am pregătit și pisicuțelor pătuțuri pentru fiecare. Eu le-am pregătit, dar acum să vedem dacă si ei le vor folosi. Tare mofturoase pisicile astea, nu vor ceea ce le pregătești tu, vor numai ceea ce „descoperă ele”.














Tot la capitotul „vine frigul”, blănoșii cei negri, Nero și Bella, caută apropierea noastră din ce în ce mai mult. Dimineața zici că au lacrimi în ochi.




Domnișoara Scai a „găsit” un mod de a ne spune că îi este foame, nu că nu ar avea mâncare la discreție, dar în casă știe că primește special pentru ea și ca să ne ceară a început să își ascundă năsucul într-o pătură/tricou și să repede mișcările de supt.















Și revenind la livingul meu, care era ordonat la prânz, dintr-un exces de zel, în sear asta m-am apucat să bag florile în casă. Flori care nu ajung chiar imediat la locul lor de „iernat”, ci trebuie să stea mai întâi la udat. Am folosit pentru asta una din piscinuțele patrupezilor. Cu alte cuvinte, am reușit să aduc jungla în casă, cu tot cu animale.










În încheiere, vă doresc ca noul an școlar să fie plin de reușite atât pentru voi cât și pentru elevii din familiile voastre!

vineri, 10 decembrie 2021

Când se împodobește bradul?

 

Recunosc că anul acesta mi s-a părut și mie devreme când am văzut în magazine decorațiuni de Crăciun încă de la jumătatea lui octombire, iar în noiembrie încă încercam să-mi spun că mă grăbesc cu planurile pentru decembrie, dar uite că suntem aproape de jumătatea lui decembrie și eu nu am terminat de decorat.

Am văzut zile trecute pe Facebook o discuție, că bradul se împodobește în ajun, că așa e tradiția și că stricăm totul și tradiții și copilărie și emoția copilului căruia îî aducea moșul bradul împodobit, dacă ne grăbim cu împodobirea lui. Comentariile erau împărțite și pro și contra, dar mi s-au părut unii destul de vehemenți în susținerea ideii de a împodobi bradul în ajun. Cel mai mult mi-a plăcut comentariul care spunea că fiecare familie își face propria tradiție în ceea ce privește împodobirea bradului.

În copilorie știu că cel mai des ”venea mosul ” cu brad cu tot. Chiar nu știu cum reușea, dar pe de altă parte singura decorațiune specifică era bradul. Nu-mi amintesc înainte de revoluție exact în ce zi apărea bradul ținând cont că venea ”Moș Gerilă” de revelion. După revoluție, eram destul de mari și eu și sora și împodobeam noi bradul, după ce se termina scoala, în primele zile de vacanță. Cred că pe 23 ne apucam de brad. Craciunul era mereu frumos și cu bradul împodobit de noi. Mi-aduc aminte primul an de facultate când am venit acasă cu cadourile pentru fiecare gata împachetate și le-am tinut ascunse pâna la împodobirea bradului. Le-am pus pe furiș sub brad să le fac o surpriză. Tata le-a descoperit primul și ne-a chemat pe toate să vedem. Apoi au început să apară și alte cadouri. Tata le urmărea mai ceva ca un copil mic.  N-am deschis niciunul până în dimineața de Craciun, când ne adunam toți în jurul bradului să vedem ce a adus moșul. Ne-am format așa o tradiție a noastră care a continuat până am plecat fiecare la casa ei. Eu și acum procedez la fel cu soțul și copii

Decorarea casei, cu alte ghirlande și ornamente a început la noi ceva mai târziu, dupa ce m-am măritat. În primii ani de căsnicie, singurul decor era doar bradul. În timp au început să apară și altele, un brăduț mai mic pentru camera copilului, un aranjament pentru masă, stickerele pentru pereți, etc.. Cât am stat la apartament, bradul îl împodobeam cu fetele în ultimul week-end înainte de Crăciun. Nu cred că le-a dăunat fetelor, că le-a scăzut cumva din bucuria Crăciunului. Era ceva ce faceam împreună, în familie.

După ce m-am mutat la casă, au apărut cu adevărat decorațiuni multe. Îmi doream casa decorată așa ca în filme, cu ghirlandă pe scară, brazi în fiecare cameră, lumini de exterior. Toate astea au apărut bine-nșeles în timp, în ficare an adăugand câte ceva la colecția de Crăciun. La început am continuat tradiția de la apartament cu decorarea în week-end-ul de dinaintea Crăciunului. Apoi la noi au apărut calendarele de activități în care toată luna decebrie făceam decorațiuni, cel mai adesea globuri pe care nu aveam unde să le pun ( doar în cutii) și nici decor specific pentru poze. Pozam pentru blog. Așa am început noi să facem bradul la începutul lunii decembrie, cel mai adesea în primul week-end. Într-un an chiar am avut trecut în calendar ”impodobirea bradului”. Anul acesta mi-au trecut mie fetele această activitate.

Am văzut în filmele de Craciun la care mă tot uit că obișnuiesc să decoreze casa și să lase bradul la final, când se adună toți membrii familiei extinse să îl împodobească împreună. Mi-am pus întrebarea dacă aș putea lăsa și eu bradul la final, să decorez casa și doar bradul să-l las pentru ajun sau zilele acelea. Și răspunsul a fost inevitabil NU! Mi-am dat seama așa că mai avem o tradiție. Împodobim mai întâi de toate bradul. Prima întrebare e ”Ce culoare îl facem?”. Avem posibilitatea să alegem diverse culori și alegem doar globurile care ne trebuie pe culorile decise. Apoi tot ce rămâne folosim la decorarea balustradei sau a altor brăduți. Și din nou, altă ”tradiție”: mereu începem cu bradul cel mare din sufragerie, apoi cu brăduții mici pentru camerele fetelor.

Le-am întrebat și pe fete de această tradiție a împodobiri bradului doar în ajun. Nici nu au vrut să audă. ”|Eu știu că în ajun toată familia se adună în jurul bradului și stă împreună”. Și în ajun suntem de obicei ocupate cu pregătirea bucatelor. De câțiva ani cozonacii îî fac fetele. În plus am realizat că la noi în sat ar fi putin tardiv ajunul Craciunului, deoarece copii merg la colindat în seara de 23 decembrie. Luminițe și alte decoruri exterioare ar fi frumoase să fie deja puse pentru ziua de colind. 

În concluzie, cel puțin pentru noi, tradiția rămâne cea pe care ne-am format-o în timp după nevoile familiei.

Voi ce tradiție aveți? Când împodobiți bradul?

duminică, 6 decembrie 2020

Advent Nr 5 sau mai bine zis "în ajun de Moș Nicolae"

 În ziua nr 5 a calendarului de activități, D. ar fi trebuit să facă o cizmuliță dintr-un pet, iar C. felicitări cusute. Însă cum erau activități ce necesitau ajutor de la mami, iar mami avea alte urgențe...ne-am petrecut ziua decorând bradul și casa de sărbători.















Azi, am reușit să recuperăm, "restanțele de ieri". În primul rând D. a vrut să-și facă globulețul brăduț cu sare:



Apoi s-a ocupat de cizmuliță:



C. nu s-a mulțumit cu o singură felicitare, cea specifică sărbătorilor, așa că a căutat prin cutia mea și a mai asamblat ce a găsit pe acolo:

Despre restul activităților de azi, inclusiv ce au primit de la Moș Nicolae, într-un articol separat.