Zăpadă - MFC(135)

 

 Pozele sunt din arhiva personală 

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.

Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.  

This post is also for Wordless Wednesday

Life goes on ... for others

 Cred ca e cea mai dificila postare pe care am scris-o până acum. Am tot vrut să scriu dar mă înec în cuvinte și ... nu numai. Va fi o postare foarte tristă, așa că dacă nu puteți, nu e nicio supărare dacă treceți peste.

Ultimele zile au fost un calvar emoțional, mai ales din pricina secretului ce trebuia ținut până ne adunam toți acasă. 

E ciudat cum uneori viața ne dă atât de multe semne și totuși nu le vedem absolut deloc, sau nu realizăm în ce direcție se îndreaptă anumite lucruri. Uneori chiar cred că e menit să fie așa ca să ne protejeze de tot tumultul emoțional ce îl implică conștientizarea anumitor evenimente.

Se spune că pisicile știu și evenimentele din ultimele luni mă fac să cred că e adevărat chiar dacă eu la vremea aceea nu înțelegeam ce se întâmplă.

În ultimul an aproape, Porto s-a tot îmbolnăvit, răcelile erau destul de dese, mai ales de când s-a lăsat frigul în toamna asta, dar de cele mai multe ori, mai chinuitor era să-i dăm tratamentul decât doar să-l ținem în casă la căldură și să avem grijă să-i dăm să mânânce, să fim siguri că mănâncă și el ceva. Mult timp am crezut că și el mânâncă din castroanele de afară la fel ca ceilalți, dar când stătea în casă mânca foarte puțin. Au fost și perioada în care dacă nu îi duceam noi acolo unde stătea, nici apă nu ar fi băut.

Când făceam treabă în bucătărie, el era primul care se prezenta la ușă, chiar dacă doar stătea să se uite la noi/cuptor, dar era prezent. Renunțase deja de multișor la acest obicei și prefera să stea la etaj în fotoliu, culcușit, cu un aspect de ziceai că e bătut. Mai se și ascundea sub pat de noi. Trebuia să mă apropii foarte încet ca să înțeleagă că nu vreau să-l alung.

Ce mi s-a mai părut ciudat, a fost că nu mai stădea nici măcar cu Fifi. Că o evită pe Scai, nu era nimic nou, nu a părut s-o accepte niciodată, deși acum stau să mă întreb dacă nu cumva a iubit-o și a protejat-o cît a putut de mult, iar respingerea ce i-o afișa să fie din dorința de a o feri de o eventuală îmbolnăvire. La fel cum începuse să facă și cu Fifi. Mai venea uneori la noi, să stea cu noi, dar pe mine cred că deja mă asocia cu medicamentele că nu mai stătea nici să-l mângâi.

Acum că știu, realizez că el se ferea de celelalte pisici, dar se ducea la Nero și Bella. Doar pe pisici le „câhâia” și fugea el de ele. Față de Scai nu mi s-a părut ciudat, mai ales că ea stătea la distanță de el, dar nu înțelegeam ce are cu Fifi. Acum înțeleg sau presupun că de fapt nu vroia să se bată cu el.

Luni seară a venit iar amărât și înfrigurat acasă și abia respira. Am crezut că iar e răcit și l-am luat în baie să-i punem niște picături să-și curețe nasul și să poată respira mai bine. Nu-i plăcea deloc să-i punem picături, nici în ochi și nici în nas. Și când a deschis gură să „vocifereze” efectiv aproape că mi-a stat mie inima. Avea gurița plină de sânge. Și cu tot discomfortul și durerile pe care le avea, l-am văzut atunci cum se chinuie să-l înghită, să nu scape nicio picătură, nici când am încercat să-l stergem și să vedem cît de grav e. Nici nu ne-a lăsat. Dar am reușit cumva să-i dăm niște stomodine, pe care îl aveam în casă, că nu era la primul episod de răni în gât din cauza cărora nu putea să mînânce. În perioadele acestea îi dădeam numai hrană umedă/pasată sau supe, dar acum nici supă nu a mai mâncat.

În noaptea aceea nu s-a atins de nimic, cred că nici de apă. Când l-am luat să-l pun în ham și ghiozandul lui de transport să-l duc la veterinar, doar a tresărit, dar aproape că s-a urcat singur. Cred că știa că nu mai rezistă și poate că și el a sperat că va scăpa. Eu știu că am plecat cu el în ideea că îl fac bine.  Doctorițele care l-au văzut cred că și-au dat seama imediat ce poate fi și-mi dau seama, acum, că mi-ar fi putut da rezultatul acelui test atunci pe loc, dar probabil au văzut că nu eram pregătită pentru așa ceva. Faptul că-i trebuiau și alte analize și investigații de care eu nu mă puteam ocupa imediat, a făcut să-l las internat la veterinar. Din nou cred că aici a intervenit karma aia care te protejează, fără să realizezi, de situațiile mult mai dificile. Dacă mi-ar fi spus atunci pe loc ce înseamnă leucemia aia de care vorbeau ele și că de fapt e infecție cu virus hiv felin .... Nici directoarea mea, iubitoare de pisici nu mi-a zis că nu mai există decât o singură direcție în evoluția lui viitoare. Am realizat doar seara cînd am plecat de la serviciu mai devreme (întâmplător), dar totuși nu destul de devreme să ajung înainte de închiderea cabinetului. Aș fi întârziat 5-10 min după GPS, dar probabil medicul de la cabinet a știut că e mai bine să rămână acolo cum vorbisem inițial, decât să-l iau acasă.

Din păcate, miercuri, Porto a și plecat pe drumul fără întoarcere. Am ales să nu îl înmormântăm noi acasă, sincer ar fi trebuit s-o facă sotul cu cea mică, că eu eram la serviciu, iar pentru ea nu cred că ar fi fost prea bine. Plus că ne-a fost teamă că vor săpa câinii după el, mai ales că au fost foarte buni prieteni.

Aseară a venit și Cri de la facultate, nu i-am putut spune mai devreme. Nici să termin de împodobit bradul început luni n-am mai reușit până aseară, și asta doar forțată de nevoia de a fi curat în sufragerie că aveam eu azi pregătiri. Oricum arată jalnic față de alte dăți, și eu și fetele abia dacă reușeam să mai punem câte ceva, numai ca să strângem odată toate cutiile cu decorațiuni de Crăciun.

I-am tot urmărit pe ceilalți, și pe câini și pe pisici. Momentan nu par să-l caute pe Porto, deși eu în seara asta îl căutam cu privirea dacă e la ușă să-i dau drumul în casă. Dar după cum spuneam, Porto i-a evitat el mult timp și mai avea și perioade când lipsea și cîte 48 de ore de acasă.

Doar Scai pare să fie mai mult pe lângă casă, de parcă până acum stătea departe să poată dormi Porto pe verandă în cutiuțele special amenajate pentru ei. Dacă o vedea, fugea el imediat, dar dimineața era el pe pernuță și ea venea de prin curte.

Câinii sunt în afara oricărui pericol în ceea ce privește boala asta. Au ei problemele lor cu fungii ăia și trebuie să avem grijă să aibă așternuturi mereu uscate să nu se dezvolte iar până la un nivel de risc de îmbolnăvire, dar nu pot lua acest virus felin. Scai și Fifi au fost azi la testare și am primit rezultatul pe loc, în 5-10 min, sunt negativi amândoi pentru moment. Ceea ce înseamnă că cine l-a îmbolnăvit pe Porto (cel mai probabil într-o bătaie)  e posibil să fie prin împrejurimi și să transmită și altora virusul. Se pare că nu virusul i-a fost chiar el fatal lui Porto ci toate celelalte boli/răceli cărora sistemul lui imuntar afectat de virus, nu a mai putut să le facă față.

Nu aveam de gînd să scriu atât de mult, dar văd că odată ce s-a pornit robinetul cuvintelor, acestea nu mai au mai putut fi oprite. Am sortat azi și tot sortat din pozele din telefon. Să vă spun că în durerea mea m-am enervat pe pozele de craft că sunt multe si prea puține cu Porto? Am ales unele din ultima lună, din noiembrie. E și o durere, dar și o alinare să-l văd. Diana mea are o poză înrămată cu el. Căn o pune cu fața în jos, cînd o ține pe birou să-l vadă. Cris mi-a cerut toate aceste colaje din postare cu el.

Știu că cineva acolo sus a aranjat toate astfel încât să ne vie nouă mai „ușor” în tumultul tuturor acestor evenimente, dar încă doare și încă ne pierdem concentrarea cu orice lucrușor, gând sau vorbă ce ne amintește de el. 

ADIO PORTO!

Mofturici - RiO (70)

Primesc și eu de-acolo de sus?
Miroase mai bine decât ce am eu în castron.

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”

 

Vizitatori (2) ... și o gazdă - MFC (128)

 

 Pozele sunt din arhiva personală 

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.

Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

Disperarea ne uneste! - MFC(127)

 Pozele sunt din arhiva personală 

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.

Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.  

Înapoi la căldurică - MFC (126)

 Pozele sunt din arhiva personală 

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.

Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

Mica, o pisicuță răsfățată - MFC(121)

 

 Pozele sunt din arhiva personală 

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.

Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

Vizitatori - MFC(120)

 

 Pozele sunt din arhiva personală 

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.

Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

La înaltime - MFC (113)

 

 Pozele sunt din arhiva personală
Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen 
Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

Jurnal de grădină (8/2024)

 🌼Ultima săptămână a fost....obositoare e puțin spus. S-au adunat multe de făcut după atăt de multe ploi, astfel încât am făcut vineri și sâmbătă un adevarat maraton de lucru prin curte și grădină. S-a lăsat cu o febră musculară de zile mari, că Duminica Floriilor am petrecut-o mai mult la orizontală. Abia după amiază am început să simt că nu mai scârții din toate încheieturile și că pot să mă mișc și eu mai uman, nu robotizat ca dimineață. Oricum încă e dificil să mă ridic de pe scaun fără să mă săgeteze toți mușchii picioarelor. Norocul meu că urmează două zile mai mult de stat pe scaun, tot un fel de muncă dar nu fizică.

🌼O sa încep mai întâi cu descoperirirle din ultima saptămână. În primul rând irisul, singurul de acest soi care a înflorit. Ceilalți au dispărut undeva printre buruieni, oare? Unii au răsărit, dar au doar frunze, alții sunt  dispăruți definitiv. Acum cand scriu, mi-am amintit că ar trebui să verific și irișii galbeni, văzusem că au boboci, dar nu înfloresc odată cu cei mov de acum două săptămâni.

🌼Din caterogia roade am pozatdoar ceva „fructe”. Chiar dacă ne-a lovit gerul, se pare că văm avea câteva caise, măcar de poftă. Surprinzătoare a fost prima căpșună din acest an. Și delicioasă. Nu am rezistat tentației și am mâncat-o imediat după poză. Trandafirii de dulceață în schimb au început producția masivă. Prevăd că săptămâna viitoare voi sta mai mult de dulcețuri decât de pregătirile de Paști.

🌼Și ajungem și la capitolul agricultură, cum spune soțul. Am început vineri după amiază, după ce am terminat cu deplasări, pregătiri și școală și am intrat oficial în vacanță. Primul pe agenda de lucru a fost solarul. Am scos toate răsadurile afară, mi-a adus soțul pământ din compostul făcut de noi și am început să pregătesc partea stăngă pentru plantat. Partea dreaptă, cea cu usturoi și ceapă era plină de buruieni că nici nu se mai vedea ce e plantat acolo. După ce am pplantat roșiile pe stănga, am trecut la eliberarea terenului pe partea dreaptă. Vineri nu am reușit decât să scoatem ceapa să facem loc răsadurilor să le pot adăpsti peste noapte.

🌼Sâmbătă am început cu ceva aranjamente prin curte, în special la poartă - am curățat rondurile de flori și am văruit copacii, în timp ce soțul a tuns gazonul. De când stau aici, mi-am format un fel de obicei preluat oarecum de la localnici: în sambăta Floriilor se face curățenie în curți și se văruiesc copacii. A fost surprinzător să nu mai văd la vecini acest lucru ieri, dar vecinii de gard sunt foarte în vârstă și nu prea mai reușesc să facă multe lucruri singuri. La cel mai indepărtati am văzut touși că se ocupau cu agricultura.

🌼 În pauzele de lucru, unii dintre noi făceau ședințe foto

După amiază, când forța soarelui a mai scăzut,  am continuat în solar cu partea dreaptă, decicată castraveților. Va mai trebui să mai cumpăr niște răsaduri de castraveți că mai am loc liber.  Chiar și inspectorul de serviciu și asistentul sunt de acord.

🌼 Cu ajutorul fetelor am reuși să termin de plantat tot ce aveam pentru solar, dar și câțiva dcovleci de plăcintă lângă solar, intr-o zonă defrișată special pentru ei. Pozele le-am făcut duminică dimineață, pe lumină, bucuroasă să văd că toate răsadurile stau bine.

Flori și „floricele”

 Tot pe fugă sunt și azi pe aici, dar măcar am ajuns la laptop să pun poza zilei, editată chiar. Sper să ajung să le înlocuiesc și pe cele de zielel trecute pe care le-am încărcat direct de pe telefon, needitate dar măcar să pot pune poze zilei așa cum mi-am propus. 

Pentru azi am ales niște lalele roz cu alb, vedetele din ultimele zile din acest sortiment de flori.

Și două „floricele” speciale, de soi maidanez, dar tare îndrăgite pe aici:

Se camuflează bine, nu?

Antristres sau stres?

 Noi suntem în plină sesiune de examen semioficial,  simularea asta este ea oficială, dar cum notele nu se trec în catalog, nu prea conteaza efectiv pentru elevi, nici interesul majorității elevilor nu este mare. Nu e cazul la noi, de aceea și stresul pe aici poate atinge cote destul de mari. Încercăm să fim cât se poate de calmi și să nu punem presiune pe domnișoara în cauză. 

Un mod de a o relaxa, de a o scăpa de stres, cu efect aproape imediat a fost joaca cu animalele de companie. Adică un motiv în plus să-i mai ținem prin casă. Dar cum sunt mulți, noi împrăștiate, cu mintea aiurea, am început să uităm care pe unde e. Seara târziu când ne retragem la culcare începem să numărăm care e afară - cu Nero și Bella e simplu, că aștia aproape nu se dezlipesc de ușă. Sunt și mari și imposibil de ratat. Iar dacă îi strigi, apar imediat. Dar cu pisicile vagaboande... niciodată nu se știe care pe unde e. Mai ales că Scai nu doarme mereu pe verandă. Și începe căutarea lor prin casă. Săptămâna trecută l-am lăsat pe Fifi în casă vreo 3 ore că nu reușeam să-l găsesc și eu întârziasem deja la o programare. Noroc că Fifi e cuminte în casă și chiar doarme aproape tot timpul.

Aseară tot Fifi era cel care rămăsese ultimul prin casă. După ce l-am căutat bine prin toată casa, într-un final am trezit-o pe cea mică să o întreb dacă l-a scos ea afară. Somnoroasă mi-a răspuns că da. Mi-am zis, ok, foarte bine și m-am dus la culcare. Camera mea e mai friguroasă, așa că eu dorm cu ușa închisă. Prin mijlocul nopții numai ce aud, „hârș, hârș” prin cameră. Ca niște pași, doar că nu auzisem și ușa. Mă ridic buimacă din pat și surpriză .... în mijlocul covorului, Fifi se scărpina nedumerit că nu se deschide ușa. L-am invitat pe șmecher la parter și apoi direct afară, deși ar fi vrut el să facă un ocol prin baia de jos unde știe că e mâncare. Abia apoi m-am uitat la ceas (3,30) și am început să simt stresul sperieturii de la trezitul din somn cu cineva în cameră când nu trebuia să fie nimeni.

Felinele noastre reușind să se ignore deoarece sunt preocupate de niște felii de salam.