Câteva gânduri despre tehnologie

 Nu în acest mod îmi imaginasem ieri că voi începe ziua de azi, dar dacă am învățat ceva bine de tot în 2025, e că să nu mă cramponez de planuri. Aș fi vrut să zic „să nu-mi fac planuri”, dar totuși fără un plan relative de lucru că e zilnic sau mai general, totuși nu cred că pot funcționa. Doar că ... am o vorbă cu mama, când vine să mă ajute cu ceva și ajungem să facem cu totul altceva : „nu asta era în plan”. L fel cum niciodată nu sunt în plan răcelile sau virozele, dar de ceva timp se tot țin scai de mine.

Moș Crăciun a fost foarte darnic cu mine anul acesta (sau anul trecut calendaristic) și mi-a adus un telefon nou. Cel vechi era deja super obosit după toate cerințele la care l-am supus pe la școală. Numai el știe căte a îndurat. Telefonul nou, nu e ceea ce tineretul numește de ultimă genrație, dar este mai performant și îmi vine mai ușor pe el să accesez blogosfera. Și cum am obiceiul să butonez telefonul înainte de cafea, am descoperit la Suzana, la rubrica de Citate favorite, un articol deosebit despre o carte deosebită, de foarte mare actualitate : 'Technopoly - the Surrender of culture to technology' de Neil Postman. Are ea acolo și link către pdf-ul în engleză al cărții.

Citatele alese de Suzana mi se par atît de bine alese pentru a trage acel semnal de alarmă ce ar trebui să ne facă să ne punem mai des întrebarea : „cât de prietenă ne este tehnologia”. Am relaționat atât de bine cu tot ce a selectat Suzana si s-au făcut atât de multe conexiuni cu întâmplări din trecut că am decis mai bien să fac o poastare despre, un comentariu cred că ar fi fost mult prea lung.

Câutând  o imagine reprezentativă pentru subiect (de, suntem în epoca în care orice postare, trebuie însoțită de o fotografie pentru vizibilitate), am găsit un articol Impactul tehnologiei asupra omului,(de unde am preluat si fotografia) un articol care rezoneană perfect cu postarea Suzanei. Preiau din el doar „subtitlurile”, ceea ce autorul consideră efectul negativ pe care îl are tehnologia asupra omului.

1. Tehnologia ne face să ne simțim izolați

2. Tehnologia promovează un stil de viață sedentar

3. Tehnologia este o sursă constantă de distragere a atenției

4. Este mult mai ușor să fii un agresor când ești ascuns online

5. Utilizarea tehnologiei poate îngreuna imaginația la copii

6. Tehnologia separă familiile

7. Tehnologia nu construiește cele mai bune abilități sociale.

8. Dependența de tehnologie este din ce în ce mai răspândită

9. Să fii conectat în mod constant adaugă un nou strat de stres.

10. Tehnologia poate provoca pierderea empatiei pe măsură ce ne obișnuim cu violența online.

 Ultimul mi-a amintit si experimentul Marinei Abramovic, care arată adevărul despre natura umană atunci când se pierde umanitatea, iar tehnologia prin ecranul din fata ochilor tocmai asta face : dezumanizează.

Revenind la postarea Suzanei, prima conexiunne care s-a realizat a fost cu filmul „Eu, robotul”. Nu știu de ce nu e prea cunoscut acest fil, nu mai stiu nici când l-am văzut eu prima dată, dar am rămas profund impresionată de el. Iar evoluția inteligenței artificiale din ziua de azi, mereu mă face să mă gîndesc la robotul Sony.

 Legat de tehnologie, deși cred că mai degrabă e legat de industrializare, mi-o amintesc pe bunica, venită în vizită la mama și văzînd-o folosind electrocasnice a exclamat „ așa da viață, nu ca pe vremea mea când făceam totul de mînă”. Mi-aduc aminte că a urmat o discuțe atunci, ca da poate părea mai ușor dar că sunt alște lucruri care fac ca viața să fie percepută la fel de dificilă și de stresantă ca pe vremea ei. Mult mai tarziu, mai precis în ultimii ani mi-am tot pus întrebarea cum reușea mama care avea o mașina de spălat Alba lux, fără atâtea opțiuni ca mașinile automate de acum, și care trebuia să limpezească de mână (ca s-o citez pe ea, „să cânte la pian”), să le stoarcă tot ea, să încălzească apa pentru a spăla vasele și multe altele și totuși să aibă timp sa facă curat, să calce toate rufele (la ea nu a existat vreodată maldărul de rufe de călcat ce la mine pare permanent) și pe desupra să mai aibă timp și de socializare: o cafea cu vecina, un joc de cărți/remi cu prietenii, etc... Duc dorul serilor în care se adunau si jucau ceva si oricât am încercat să implic musafirii în astfel de activități...nu am găsit amatori.

Crescând fetele, am realizat că toată aparatura electrocasnică, deși ne ajută să facem mai repede multe lucruri, cumva ne incapacitează ca și oameni. Îmi asum vina că în anumite cazuri n-am stiut să le învăț pe fete să fie autonome. Imi luasem la un moment dat niște roboței de bucătărie care tocau foarte repede si ușor legumele pentru mâncare. Ce era fain la ei, e că nu necesitau curent. Funcționau pe principiul trasului de sfoară. Am realizat atunci că fetele învățaseră foarte bine să le folosească dar nu ar fi știut să toace o ceapă făra acel aparat. Și chiar mă gândeam că ce o sa facă ele cand vor pleca la casa lor, vor avea nevoie de toată bucataria mea ca sa se descurce? Nu vor putea „construi” ca mine placând de la minimul necesar, lingura, furculită cuțit... Oare minimul necesar va include din start roboți de bucătărie? Între timp roboțeii mei s-au stricat, li s-a rupt sfoara si nu e tocmai ușor de înlocuit, trebuie si ceva special, și au fost înlocuiți de clasicile tocător și cuțit. Fetele mele, partea asta o cunosc foarte bine. De altfel pe partea de bucătările, au învățat să se descurce, știu să-și facă o mâncare singure - la un aragaz (nu stiu dacă s-ar decurca si la o sobă pe lemne). Ce n-am reușit să le învăt e să spele de mână, dar trebuie să recunosc că nici mie nu-mi place si e mult mai ușor să le bag la masină să apas pe un buton.

Pe parte digitală, telefoane, laptop... folosim din greu, profitam cât se poate de mult. Încer să le învțt pe fete să foloseasca tehnologia asta in avantajul lor, nu să devină dependente de ea. Aseară cea mică citea „Moromeții” în format digital. Sincer e mai simplu din mult puncte de vedere să accesezi o carte in format digital.  A accesat si cărți audio, dar a ajuns la concluzia că preferă să le citească. Dar tot cea mică a adormit cu telefonul pornit probabil pe tiktok. Nu stiu exact, că doar vorbea cineva în surdină la ea în cameră, când m-am dus dimineață să scot pisoiul. Urmează să am o discuție despre puterea unui mesaj înregistrat de subconștient în timpul somnului. Intâmplarea face să-mi raspundă mie cumva parțial la întrebarea „de ce sunt copii de azi asa irascibili”. Mi-amintesc că si eu dormeam ascultând muzică (posturi de radio) încă mi se pare ceva „safe”, dar cu aceste rețele de socializare despre care aud destul de multe....nu mai pare chiar asa de inofensiv pentru creierul unui adolescent.

În concluzie, da, tehnologia devine din ce în ce mai puternică și ne acaparează tot mai mult orice aspect al vieții. Depinde doar de noi cât de mult o lăsăm să ne incapaciteze ca oameni autonomi.

 

Postarea participă la ”Jocul de luni” 

ce constă în redarea unor Citate favorite, 

joc găzduit acum de Suzana.