miercuri, 24 februarie 2021

Cand vine mama in vizita

 Cand vine mama ....bucuria e a tuturor: a ei ca ne vede ( si noi pe ea), a fetelor ca le face gogosi, a mea ca ma ajuta cu ce poate, chiar si sa se joace cu fetele, dar mai ales a florilor mele. De celel mai multe ori florile din gradina raman la mine pe ultimul loc si chiar daca le pun pe lista de prioritati, cam mereu isi pierd locul in favoarea altora. Aproape singura data cand ajung si ele in frunte e atunci cand vine mama. Ori pentru ca face singura, ori pentru ca impreuna cu ea reusesc sa termin mai repede tot ce e de facut la flori.

De data aceasta ne-am ocupat de ghivecele cu flori de pe veranda. Am curatat plantele uscate, am sapat pamantul si le-am pus ingrasaminte. Am descoperit cu incantare ca a inflorit Craciunita. .


Doar o floare momentan, desi are mai multi boboci pe care ii tot urmaresc de mult. Dar e prima data de cand m-am mutat cand infloreste.



Si ghivecele din curte au primit atentie. O mare diferenta acum cand nu mai sunt pline de buruieni.






marți, 23 februarie 2021

Solar - în sfârșit

 Cred că din primul an în care m-am mutat la sat mi-am dorit să am un solar. Nu a fost niciodată pe lista de priorități, deși an de an  sau mai bine spus primăvară după ărimăvara mi-am tot facut câte o rasadniță dupa posibilități. Eram obișnuită de la bunici cu solarul în curte și tot spuneam ca o să-l construim noi, dar timpul nu ne-a permis, așă că anul acesta am comandat unul, iar de azi sunt fericita posesoare a unui solar mic






luni, 22 februarie 2021

Martisoare : ghiocei din fetru

 Se aproprie cu pasi repezi martie, primavara chiardaca nu o simtim afara si cu tot calendarul nostru de activitati parca tot nu suntem pregatite pentru evenimentul "Martisor". Am facut calendarul la ideea lui C., de a nu ne aglomera in saptamna 1-8 martie cu realizarea de mici atentii pentru profesori si cei dragi, si totusi parca tot pe ultima suta de metri facem aceste lucruri.

In calendarul de activitati am avut ca tema chiocei din fetru pe care i-am transformat si noi in martisoare



Am folosit ca suport pentru ghiocel cartoane cusute dupa un model pe care il stim de mult de la Talente de nazdravani. Modelel prezenate acolo le consider un bun inceput de a invata copii sa coasa chiar si pe etamina. Lucrul pe carton e mai usor de explicat, iar pentru copii incepatori puteti gasi la Cristina H, cateva sfaturi, bine explicate.

Si cum pasiunea noastra mare sunt felicitarile, am combinat tehnica de saptamana trecuta cu cea de azi si am facut si felicitari:





vineri, 19 februarie 2021

Să nu spui niciodată pentru totdeauna - Jennifer L. Armentrout

  Autoarea Jennifer L. Armentrout îmi era cunoscută datorita romanelor ei fantasy, în special Seria Lux de care am fost captivata la primele cărți, mai puțin de final,...  "Sa nu spui niciodată pentru totdeauna" m-a atras datorita descrierii cartii, iar la prima vedere mi s-a parut ca iese din tiparele obisnuite ale autoarei






Descrierea cartii:

Ea a învățat că tăcerea era cea mai bună armă a sa.

El a jurat că o va proteja întotdeauna.

Amândoi împărtășesc un trecut îngrozitor, în urma căruia au creat o legătură indestructibilă. Sau, cel putin, așa credeau ei. Până când drumurile lor s-au despărțit brusc, în urmă cu patru ani.

Mallory și Rider încearcă de ceva vreme să-și depășească experiențele înfiorătoare trăite într-un centru de plasament, să-și clădească un viitor, să uite. Dar chiar când credeau că au lăsat trecutul în urmă, Mallory și Rider se reîntâlnesc la liceu și descoperă că legătura puternică din copilărie n-a dispărut… continuă să existe, la fel ca și rănile. În această încercare de a se vindeca de trecut și de a-și depăși temerile și nesiguranța, amândoi descoperă că există ceva ce-i poate ajuta: iubirea și prietenia.

Cred ca am inceput s-o citesc aproape imediat ce a sosit coletul cu carti. Nu stiu de ce dar povestile astea in care cei doi se "pierd" unul de altul si se regasesc dupa ceva ani, mi se par fascinante. Si, desi am descoperit aproape de la inceput ca e un subiect des intalnit, acel al copiilor din centrele de plasament, a copiilor "din sistem", cum spun ei, nu am putut lasa cartea din mana. Bine-nteles ca m-a dus cu gandul la toate celelalte carti citite cu acelasi subiect, in special seria "Te astept", dar la momentul respectiv nu am putut face legatura intre acele carti, scrise de J. Lynn si aceasta. Abia acum, scriind impresiile mele despre carte am realizat ca e vorba de aceeasi autoare.

Cartea incepe cu o poveste din trecutul lor, despre care iti dai seama ca e reprezentativa pentru tot ce va urma, dar care se opreste cumva inainte de momentul culminant( ca pauza de publicitate dintr-un film palpitant), apoi trece la timpul prezent si .... e altfel. Descoperi cu picatura cate putin din tot ce s-a intamplat in noaptea aceea de  demult si iti trezeste curiozitate si vrei sa stii, dar tot nu afli prea curand ce anume s-a intamplat de au fost despartiti. 
Mi-a placut ca s-au recunoscut imediat ce s-au vazut, dar si ca anii trecuti peste ei in medii diferite desi nu multi, si-au pus amprenta asupra personalitatii lor si relatia dintre ei nu e reluata fix de acolo de unde a ramas, ci se construieste si se consolideaza incet.

Cineva spunea despre carte, si nu mai gasesc cine, ca e mai mult decat o poveste de iubire. Sincera sa fiu, eu nu am perceput-o ca pe o poveste de iubire. Desi regasirea si despartirea lor m-a dus cu gandul la Hope si Dean din "Hoppless" de Colleen Hoover, Rider era adolescentul tipic crescut in asitenta maternala ca in seria "Te astept", cartea mi se pare mult mai apropiata ca idea de " Daca as ramane" a lui Gayle Forman. Instrospectia si lupta lui Mallory de a iesi din mutenia adanc inradacinata in subconstient inca din copilarie de teama de a face zgomote ( " Sa nu scoti un sunet"  ii spunea Rider in noaptea din prolog), teama ei de galagia si zgomotul din jur si lupta pe care o duce sa-si depaseasca aceste temeri mi s-a parut asemanatoare cu lupta Miei de iesi din coma.
Mi-a placut ca reusita lui Mallory se realizeaza treptat, in pasi mici

"- Sunt ...sunt noua.
Gata! Am facut-o. Am vorbit.
Luati de aici! Sunt stapana cuvintelor."

Banal pentru noi, un pas mare pentru Mallory. 

"Eram la ora de comunicare. Eram prezenta.
Reusisem"

 Propozitii scurte, strategic asezate in pagina, astfel incat simti odata cu Mallory tot ce simte ea, chiar si esecul, dar mai ales bucuria pentru fiecare pas mic pe care il face in a trece peste problema ei. Un alt lucru care m-a incantat e ca ,desi prezenta lui Rider o scoate din mutenie si in prezenta lui incepe sa vorbeasca mai mult, totusi progreseaza si fara el, isi cauta activitati si fara el( ia pranzul cu colegi), iar el nu redevine centrul universului ei.

Da, apar pe acolo si primii fiori de iubire, un inceput de relatie, dar cartea nu e despre cum invinge dragostea lor obstacolele, ci despre cum fiecare din ei evolueaza. Vedem totul din prisma lui Mallory, dar vedem si progresul lui Rider, chiar daca la final doar, dar vedem si reusita lui de a trece peste complexul "eroului care se scarifica pentru cei dragi". Cred ca ar fi interesant o carte si din prisma lui, chiar daca procedeul e deja un stereotip, multe carti aparand ca varianta celuilalt, dupa publicarea primei carti.


  Pe blogul ei, "Ana si cartile" scrie despre carte

"După cum v-am spus mai sus, romanul nu este unul remarcabil, dar este foarte plăcut scris. Se citește ușor în ciuda ușoarei tărăgănări a poveștii și a nervilor aferenți pe care mi i-a „gâdilat” pe parcurs, replicile sunt fluide și curiozitatea îți este trezită ușor, ușor. M-am pus în locul personajelor și m-am întrebat ce aș fi făcut dacă aș fi trăit în carte. E un exercițiu interesant, unul care îți permite să te conectezi mai bine cu romanul."

Un indemn bun, as spune. Oare ce am fi facut in situatia respectiva?

As recomanda cartea tuturor deopotriva si adolescentilor, dar si celor mai mari. Sunt multe de invatat de aici.

Sa nu spui niciodata pentru totdeauna - citeste online


luni, 15 februarie 2021

Ghiocei din sarma plusata

Săptămâna șase din Calendarul Ghioceilor a avut o activitate ușoară și distractivă: ghiocei din sârmă plușată (pipe cleaner). 


Și nu s-au rezumat doar la ghiocei, și-au facut și inele și bratări:




Alte idei de ghiocei din sârmă plușată:

1. Ghiocel din sârmă plușată și fire


 Modelul este produs de Krokotak 


2. Sârmă plușată lipită cu pistolul de silicon:


3.Ghiocel mărțisor




sâmbătă, 13 februarie 2021

Jurnal de gradinar - fila 3

 Când ( ziua, data) : sâmbătă, 13 februarie

Vremea :schimbătoare. A fost cald, primăvară in toată regula, apoi iarnă, cu zăpadă, apoi a început să se încălzească iar. Acum e soare, dar încă se mai văd pâlcuri de zăpadă si e rece. 

Stare de spirit : nedumerită/nehotarâtă. Nici eu nu știu. Totul e în funcție de vreme. Fac planuri și nu le pot pune în aplicare, le schimb ca să le schimb iar și tot așa. Noutăți nu sunt prea multe, așa ca azi o să 
rămâna destule rubrici necompletate.

Poza săptămânii 



Gradina de legume : în grădină efectiv nimic nou. Nici măcar solarul care întârzie din cauza vremii nefavorabile. În schimb răsadurile încep să iasă:



Via si livada :
Florile : cum vremea a fost caldă, cam toate florile de primăvară au început să apară:



Chiar și trandafirii se trezesc la viață ( sper să le fie bine si după ce trece zăpada asta)





Plante la ghiveci 




Plante aromate si medicinale : ---
De prin curte 


In bucătărie si cămară :  conservele din vară/toamna sunt la mare căutare. Cel mai mult folosim siropurile de mentă și trandafir. Ținând cont de consum, probabil ca voi face mai mult anul acesta.

In plan pentru perioada următoare : sa îmi organizez listele de priorități în funcție de vreme.

luni, 8 februarie 2021

Felicitari cu ghiocei cusuti pe etamina



Saptamana aceasta ne-am ocupat cu cusaturile pe etamina. Tema a fost realizarea de felicitari cu ghiocei cusuti. Am ales un model simplu care sa fie usor de urmarit si de domnisoara ce mica, cam nefamiliarizata cu aceasta tehnica.



Știind că poate dura mai mult de o zi până termină de cusut, am profitat ca e vacanță și am cusut toate: ele ghiocei, eu semne de carte



Și după cum va povesteam într-un alt articol, am uitam să iau în calcul ața albă pe etamina albă. Nu prea ne-a plăcut rezultatul și am vopsit etamina. Prima încercare nu a fost bine-nțeles cu rezultate bune, dar piticot mic s-a mulțumit așa.

Mai incantată am fost eu că pe etamina colorata s-a descurcat singură la cusut comparativ cu prima ( a ajutat-o și faptul că a fost mai ”mare”:


Pentru domnișoara cea mare am găsit o bucățică de etamină vopsită acum câțiva ani cu cafea. Spre deosebire de cea albastră, nu am mai spălat-o după vopsire.

Etapa de realizare a felicitărilor a implicat-o mai mult pe mami. Uneori am impresia ca fetele au două mâini stângi la felicitări, dar trebuie sa recunosc că nu au exercițiu nici cu decupatul nici banda dublu adezivă pentru lipit etamina. Însă in colaborare, am obținut niște mini-felicitări.








lmk

vineri, 5 februarie 2021

Vopsirea etaminei

 Săptămâna asta fetele au de cusut ghiocei pe etamină. Ce am uitat eu să iau în calcul la aceasta activitate e cusutul cu alb pe etamina albă, prin urmare, nefiind foarte mulțumite de rezultat, am decis să coasem și pe etamina colorată. Cum nu aveam cumpărată gata vopsită, am găsit momentul să pun în practică un experiment la care mă gândeam mai de mult: vopsirea materialelor cu vopsea de ouă.

Am folosit vopsea praf, am preparat-o după indicațiile de pe plic și am scufundat etamina în ea. Culoarea inițială era superbă și pentru ca nu voiam mai închisă, am scos-o imediat. Dar la spălat se decolora destul de mult. 



  
Înainte de spălat
   După spălat
            Am testat si varianta sa las să se usuce mai întâi colorată închis, și să o spăl dimineața

   In poza nu reușesc sa prin culoarea exactă, dar și așa se decolorează mult la spălat.     










O să las o bucată și fără sa o spăl deloc, în ideea că o voi folosi la ceva ce nu se spală, ca de exemplu o felicitare, dar ce fac cu celelalte lucruri? Eu am obiceiul oricum să spăl orice cos pe etamină, pentru a se așeza cusătura uniform, dar pe etamina vopsită de mine în acest mod mi-e teamă că se colorează firele cu care am cusut.
E clar că trebuie să mă documentez mai mult despre vopsirea materialelor acasă, dar până ajung eu să caut tutoriale, vă întreb, cum procedați voi? Ați vopsit etamina? Și cum?








joi, 4 februarie 2021

Jurnal de gradinar - fila 2

Când ( ziua, data) : joi, 4 februarie

Stare de spirit : amețită de o răceala care sper să fie doar răceala.
Vremea : azi e cald, dar vremea e schimbătoare de la o oră la alta de la o zi la alta
Poza săptămânii 





Gradina de legume : am început să pun răsadurile care au nevoie de mai mult timp să se facă : gogoșari, ardei, vinete



Via si livada : trebuie să mă interesez de stropirile care se fac. Nu le-am dat niciodată atenție până acum, în încercarea de a avea fructe cât mai naturale. Nici nu prea aveam pomi care să rodească fiind prea mici. Acum descopăr ca au nevoie de ceva ajutor.
Florile : mă bucur ca cele din grădină nu au fost afectate de gerul de la sfârșitul lui ianuarie
Plante la ghiveci : nu același lucru pot spune despre florile de pe verandă, care par afectate de ger. Nu știu care din ele mai poate fi salvată. Cele din casă mă încântă cu flori, în special crinul primit în toamnă de la mama.



Plante aromate si medicinale 
De prin curte : trebuie începută curățenia de primăvară și amenajările. Momentan sunt la capitolul planuri. 
Mă informez : .... fac o pauză de ”informare” și încerc să sintetizez și să  planific ceea ce să fac în continuare.
In plan pentru perioada următoare : sa fac benzi de hârtie cu semințe de morcovi, pătrunjel, păstârnac