”SĂPTĂMÂNA 3 - MĂ CONECTEZ
Saptămana aceasta mă reîntorc la mine
Provocarea : Cumpără-ți un caiet drăguț sau un jurnal, o agendă care să te inspire și scrie zilnic în el câte trei pagini. Nu contează ce, scrie tot ceea ce-ți trece prin cap, fără să te gândești prea mult
Cum voi adapta eu la mine: mă voi axa pe reîntoarcerea la mine, dar prin crearea unor rutine noi de relizare a treburilor casnice. De scris într-un caiet, nici măcar nu îmi propun, timpul e prea scurt și nu îmi mai încape această activitate în program. Deși în acest weekend nu am reușit să scriu, vreau să continui provocarea mea personală, de a posta zilnic ceva pe blog.”
Așa cum a spus, m-am concentrat pe formarea unor rutine noi. În această vară am reușit să montăm niște panouri fotovoltaice care să ne mai ușureze din povara facturilor, în special la energia electrică. Prima lună a fost mai mult de obișnuință, de urmărire a modului de funcționare, dar chiar și așa, consumul de kilowați a scăzut considerabil. Dar și acestea depind ca multe altele de lumina naturală, iar acum că noaptea e mai lungă, era nevoie de o ajustare/reorganizare a treburilor casnice. Încerc, pe cât posibil să folosesc consumatorii mari (masină de spălat rufe/vase, stația de călcat, cuptorul, microundele, etc...) doar în mijlocul zilei, între 10 și 16, exact atunci când fotovoltaicele produc la maxim.
Azi începe a patra săptămână din provocare și pentru că ultimei săptămâni, numărul cinci, anul acesta îi rămâne doar o zi, am decis ca cerințele provocării se le combin într-o singură săptămână mai ”lungă”. Mi se și potrivește că săptămâna de odihnă coincide cu vacanța fetelor în care am programat ceva vizite în locuri deosebite.
Cerințele inițiale:
SĂPTĂMÂNA 4 - MĂ ODINESC
Saptămana aceasta pun odihna pe lista de priorități
Provocarea :când ajungi acasă de la serviciu, fă-te comodă, pune-ti o muzică liniștitoare.
SĂPTĂMÂNA 5 - MĂ RĂSFĂȚ
Saptămana aceasta sunt bună și iubitoare cu mine
Provocarea : răsfață-te în fiecare zi cu ceva
Ce voi adapta eu: - sincer , încă nu știu exact, doar că voi profita la maxim de excursia programată și de timpul petrecut cu fetele.