După cum spuneam la postarea cu trandafirii, acord o atenție deosebită celor de dulceață. Am început cu un butaș mic adus de la bunica pe care l-am înmulțit de la an la an. Anul trecut s-a uscat tufa originală, din vina mea că am mutat-o când nu era cazul, dar au rămas celelalte, urmașele ei. Scopul de a avea atât de mulți trandafiri de acest fel este tocmai dulceața. Este una din preferatele mele și vroiam să fie cât mai ușor s-o pot face. Cea mai amre problemă o reprezenta fix cantitatea de petale necesară unei porții. Am povestit aici cum am strâns petalele de-a lungul mai multor zile când aveam doar o tufă de trandafiri de dulceață. Tot acolo găsiți și rețeta.
Acum e mult mai ușor să strâng petalele. În plin sezon adun și câte o porție pe zi, astfel încât aproape zilnic sunt prin bucătărie pregătind dulceață. Petalele pe care nu le transform în dulceață, le pun la uscat și le folosesc în ceai.
Prefer să adun floarea cu totul, nu doar petalele. Mi se pare mai ușor așa, plus că trandafirul rămane mai curat, mai estetic. După ce le cântăresc, încep să separ petalele, având grijă să înlătur orice parte verde ce ar putea fi la baza petalelor.
.jpeg)
Cât timp pregătesc petalele, pun pe foc apa cu zahărul pentru sirop. Când acesta a legat, adaul petalele frgate cu sare de lămâie și bine stoarse și fierb la foc mic până își schimbă culoare și siropul este din nou bine legat.
De cele mai multe ori, când cred că e gata, opresc focul și o las să se răcească pentru a fi sigură că nu e prea legată, prea groasă. Am pățit în primul sau al doilea an de căsnicie, când am făcut dulceață de căpșuni, neîntelegând bine cum se verifică siropul, l-am fiert prea mult și l-am pus fierbinte în borcane. Când s-a răcit...ei bine, sa zicem că doar cu fierastrăul puteai taia dulceața mea.
Stiu că dulceața, spre deosebire de gem, se pune rece în borcane, dar ... mie nu-mi place această metodă. Prefer să fie caldă, astfel încât să se poate vida capacul atunci cand îl pun. Mi se pare că ține mai bine în acest fel.
