Vacanță de toamna (4) - Centrul istoric al Sibiului

Pe măsură ce trec zilele, încep să se estompeze împresiile acelea puternice simțite atunci când am vizitat, dar dacă tot am pornit pe drumul acesta al povestirii aventurilor din vacanța de toamnă, zic că ar trebui să-l parcurg până la capăt. 

Dacă în prima zi am vizitat Muzeul Satului și Grădina Zoo din Sibiu, a doua zi am dedicat-o centrului istoric al Sibiului. Studiasem bine harta și locurile pe care doream să le văd și m-am bucurat că multe din ele sunt în același loc. Mă gândeam că va fi necesar poate să merg cu mașina la turnuri, dar s-a dovedit a fi un circuit ușor de parcurs pe jos.

Am început cu Piața Mare, unde se instalau deja luminițele pentru vestitul Târg de Crăciun, unde sunt și majoritatea atractțiilor turistice.

Primul pe lista noastră a fost Muzeul Bruckental. Baronul Samuel von Brukental, guvernator al Transilvaniei a construit acest palat în stilul barocului târziu, după model vienez ca reședință în care patrona serate muzicale  ți literare. Încă de la început, palatul a găzduit galeriile de artă și biblioteca personala a baronului, iar din 1970 a fost deschis publicului (cu 3 ani inaintea Luvrului) cu o galerie de artă contemporană. Baronul a dispus prin testament ca palatul să devină muzeu public, iar din 1817 acesta este cunoscut ca Muzeul Bruckental.

În prezent Muzeul găzduiește o galerie de artă contemporană, artă europeană și artă romanească.

 

Mi-a plăcut enorm în acest muzeu să văd camere amenajate cu destinația cu care au folosite în timpul vieții baronului. În imaginea de mai jos este camerea soției acestuia (poza cu patul) și camera secretarului (in stânga jos - cea cu biroul). Nu știu cum a fost inițial prezentat muzeul, dar azi e structurat pe teme, în funcție de tablourile expuse (muzică, vânătoare, religie, portrete ale familiei, etc..) întercalate cu obiecte de uz cotidian, piese de mobilier deosebite (foarte multe scrinuri), bijuterii, portelanuri etc... La fiecare câteva camere este un membru al personalului, cred că scopul principal este cel de pază, dar nu poartă uniforma paznicilor de la intrare, deși au totuși uniformă si ecuson. Personalul foarte amabil, răspunde la întrebări cu detalii despre obiectele expuse în zona în care se află și chiar cu istoricul locului. Multe din cele scrise mai sus le-am aflat de la acesti minighizi.

 

Dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult, pe lângă rochiile de epocă (sunt un mare fan al acestui stil de rochie), amintesc colecția de opere originale ale lui Voltaire. Mi-ar fi plăcut să le răsfoiesc. Erau mult mai mulți autori, dar doar acesta mi-a rămas în cap. Deasemnea, într-o încăpere cu acces din curtea interioară dedicată cartografiei, am văzut un exemplar din Biblie și o carte a lui Elias Ashmole( fanii seriei sau filmului”Cartea pierdută a vrăjitoarelor” recunosc autorul)

Un tabloul deosebit a fost cel de mai jos ce reprezintă un buchet de flori realizate din fire de păr uman.

Tot aici am văzut Nicolae Grigorescu în original, Tonița și Ștefan Luchian. Sunct unii dintre cei mai mari pictori ai noștrii, dar personal nu am înțeles și nici acum nu înțeleg...de fapt cred că nu înteleg acest stil de pictură modernă. Cred că e o chestie de gust pur si simplu. Îmi plac mai mult picturile anterioare modernismului, unde detaliile sunt ai clare, aproape de fotografia din zilele noastre.

După Muzeul Bruckental, tot în Piața Mare am vizitat Biserică romano-catolică, o clădire impresionantă.

De altfel cam toate clădirile din zonă sunt impresionante, ele fiind declarate  monumente istorice, chiar dacă nu sunt deschise publicului sau găzduiesc instituții ca primăria sau magazine/terase. Sunt semnalizate corespunzator cu denumirea probabil a familiei care a locuit cândva în acea casă.

Într-o astfel de clădire, Casa Altemberger, am găsit Muzeul de istorie. Trebuie să recunosc că am avut o mică reținere în a-l vizita, nedorind să pățesc ca la Muzeul de istorie de la castelul Huniazilor, care deși frumos, nu m-a impresionat chiar atât de mult. Aceleasi vase vechi, obiecte de bronz etc...ca în toate muzeele. Ajunsesem la concluzia că văzusem prea multe și semănau toate între ele, de unde și reținera mea de a mai vizita si acest muzeu. 

Mă bucur că nu am ținut seama de acest implus inițial. Am descoperit nu o casa ci un ”palat”, cu etaj și curte interioară pe care cred că l-am străbătut la nivelul etajului întăi roată în tur complet. Nici nu am intrat bine pe ușă și după ce ne-am obișnuit cu lumina difuză, am descoperit un mod de prezentare inedit a evoluției omului, de la traiul în peșteri până în epoca modernă, prin diorame cu case, rafturi pe care sunt expuse uneltele și vasele ca și cum asteaptă proprietrii să vină să le folosească

 

 

A urmat apoi biserica Evanghelică

Muzeul Farmaciei

Podul mincinoșilor, Piața mică și turnurile cetății

Se zice că celor care spun minciuni sub acest pod, li se va prăbuși podul în cap. De aici vine denumirea de Podul Mincinoșilor. Noi nu am fost sub el, nu am testat mitul, dar l-am traversat, având în dreapta Piața mică cu Turnul Sfatului ( prima poză din colajul de mai jos), iar în stănga, Orașul de jos (o zona cu case vechi, cu arhitectura deosebită)

Muzeul de istorie naturală

Am stat doar două zile la Sibiu dacă nu iau în calcul și zilele de deplasare, două zile pline în care am vizitat enorm de multe și încă ne-au mai rămas nulte. Din Muzeul Astra mai avem cel puțin un sfert de văzut în detaliu, dar mai sunt și Muzeul Cinegetic și Muzeul locomotivelor cu abur, fară să pun la socoteală împrejurimile Sibiului. Amintesc doar Palatul Brukental din Avrig, care este hotel, dar se pot vizita grădinile și Castelul din Biertan, un sat pitoresc ce mi-ar plăcea săl vizitez. Cu siguranță, dacă vom putea vom reveni în Sibiu și pentru celelalte atrcții turistice care ne-au rămas.

Vacanța de toamnă (3) - Muzeul Astra și Grădina Zoologică Sibiu

 Minivacanța noastră s-a încheiat, deși vacanța de toamnă încă mai are zile în calendar. Am petrecut trei zile deosebite în Sibiu, având ca principal obiectiv vizitarea Muzeului Astra. Am mai fost acum câțiva ani și n-am reușit să îl parcurgem pe tot atunci. 

Ne-am cazat la Pensiunea Amso Residance, situată în Pădurea Dumbrava Sibiului, aproape peste drum de Muzeul Astra și Grădina Zoologică, unul din motivele pentru care am și ales această cazare. Nu vorbesc de obicei despre cazări, dar aici mi s-a părut acceptabil chiar dacă, din punctul meu de vedere nu chiar merită patru stele. Poate la început, când totul era nou, dar unele lucruri au început să se cam deterioreze și nu par în plan de înlocuire/restaurare. Cel mai vizibil a fost canapeaua din piele ecologică, a carei piele era cam lipsă. A compensat însă prin amabilitatea si promptitudinea personalului, a micului dejun tip bufet suedez bogat și diversificat. A, și a faptului că am avut căldură cu adevărat, deși în prima zi  vreo câteva ore chiar am crezut că nu vom avea. Doar uitaseră să dea drumul și pe apartamentul nostru, lucru pe care l-au remediat imediat ce am semnalat acest disconfort.

În prima zi, după micul dejun am pornit pe jos către Muzeul Astra.

 

 Domnișoara cea mică își propusese să viziteze fiecare căsuță expusă. A început cu morile de vânt, cu harta în mână și pixul, bifând tot ce vedea. Și a ținut să urce în fiecare moară de vânt, de apă sau căsuță întâlnită. Eu am însoțit-o doar cu privirea în general, alegând să intru doar în cele pe care nu mi le aminteam de la vizita anterioară. Iar domnișoara cea mare nu e un mare fan al interioarelor, mirosul de vechi dat de combinația de lemn și lână, umiditate și poate mucegai, provocându-i un real disconfort. De cele mai multe ori la astfel de muzee, eu intru în case, fac poze si ies afară să i le arăt. Ea privește atât cât poate din ușa caselor deschise.

 

În Astra îmi place enorm așezarea obiectivelor turistice: grupate după rolul lor în viața satului românesc, dar și asezate de parcă ar imita un sat adevărat. Am mai întalnit asta și în Muzeul Satului Vîlcean, pe care l-am vizitat în vara asta, dar n-am scris încă despre el. E o deosebire enormă între cele doua Muzee, deși ambele au același specific : casele satelor românești. Dar în timp ce muzeul vâlcean te lasă cu un gust amar, de părăsire, de gol, ca un adevarat sat din care toți pleacă, Muzeul Astra e exact invers, de parcă te atrage, te cheamă înapoi. Iar aici cred că e vorba pur si simplu de administrarea parcului. În timp ce la Vîlcea nu mai aveau nici măcar vederi, nici magneți, la Sibiu au un magazin mare de suveniruri și se investește mult în promovare, în atracții, se fac diverse colaborări pentru evenimente, ateliere pentru copii. În plus, se repapară ceea ce se strică, se înlocuiesc garduri, șindrile, tot ce e nevoie. Am văzut și un loc în care se construia un acoperiș de paie.  În colajul alăturat se observă reparațiile executate recent.

În plus, se valorifică locul cât se poate. Există o gospodrie în care se cresc cu adevarat porci și găini, grădini delimitate de garduri de nuiele ca pe vremuri, în care chiar se cultivă legume. Un pavilion de popas de pe timpuri a devenit terasa la care se poate servi masa, iar restaurantul pare a fi într-o casă boierească. Importante sunt și codurile QR, afișate cât mai vizibil, la poarta gospodăriei, lângă numele casei, cu ajutorul căruia poți afla mai multe din istoricul casei. Așa am aflat că una din gospodăriile expuse a fost a unui căpitan din oastea lui Avram Iancu.

 

Noi am mers marțea, nu chiar cea mai fericită alegere, se pare că lunea și marțea majoritatea caselor sunt închise, deși pentru noi nu a fost tocmai un impediment acest lucru. Chiar și așa, nu am reușit să vedem absolut tot, deoarece aveam în plan să vizităm și Grădina Zoologică în aceeași zi, iar zilele mici de octombrie au scurtat programul de vizitare. Ultima parte din muzeu, cea de lângă Zoo, am parcurs-o pe repede înainte cu promisiunea că vom reveni cu altă ocazie și vom acorda întâietate acestei zone.

 

 

Grădina Zoologică din Sibiu nu mi s-a părut foarte mare comparativ cu altele pe care le-am vizitat, ca de exemplu cea de la Târgu Mureș. Și nu mă refer neapărat la teren, pentru că e destul de vastă, ci la numărul de animale. Însă compensează prin amenajare, prin atracțiile oferite, loc de joacă pentru copii, plimbare cu barca sau hidrobicicleta pe lac, fântâna arteziană din mijlocul lacului fiind spectaculoasă.

Mi-a plăcut ca au indicatoare către țarcurile de animale, și chiar dacă nu au harta tipărită pe hârtie (noi preferăm încă această variantă), am găsit un panou mare cu harta pe care l-am pozat și după care ne-am orientat. Singurul animal pe care nu l-am găsit a fost cangurul, în zona în care ar fi trebuit să fie am găsit amenajate țarcuri cu păsări de curte (găini, rațe), iepuri, o văcuță, căprițe. Era ultimul loc pe care îl mai aveam de văzut și nu ne-am mai întors să căutăm cangurul. Am aflat apoi de la radio că zona acelor animale domestice fusese deschisă doar de o săptămână și face parte dintr-un proiect în care se dorește apropierea copiilor de animale, astfel încât animăluțele din acea zonă pot fi atinse, mângâiate de micii vizitatori.

 

  

Excursia noastră la Sibiu a continuat apoi cu vizitarea centrului orașului, a monumentelor istorice, despre care voi povesti în altă postare.