Se afișează postările cu eticheta Animale de companie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Animale de companie. Afișați toate postările

luni, 9 noiembrie 2026

Comitetul de primire

 Mi-as fi dorit să pot filma de la intrarea în curte pâna la casă, azi când am ajuns. La poarta era Fifi, portocaliu prin frunzele cazute (noroc că are și alb). Din griul aleei a răsarit mai tarziu Toto. Sunt tare simpatici când fac câțiva pași spre casă și se tot întorc să vadă dacă mai vine mașina spre ei. Toto are și un fel de a se deplasă dintr-o parte în alta a aleii de parcă sare în fața mașinii și joacă de pe un picior pe altul de nerăbdare. E cel mai dornic să intre în casă și de obicei e primul la ușă.

Câinii stau tolăniți pe beton fix unde ar trebui să parchez, de parcă îmi țin locul ocupat. Și uneori nu se ridică decât în ultimul moment. 

Apoi mă înconjoară ... Bella ar deschide ea ușa mașinii dacă ar putea, în timp ce Nero inspectează roțile. Trebuie să fiu atentă să nu-i lovesc cînd îmi iau bagajele. Acum nu mai poarta zardă, de când au avut probleme cu tusea. Mă bucur că nu-i mai aud tușind pe niciunul, chiar daca încă exiată pericolul la Nero să recidiveze, deoarece radiografia lui a arătat ceva modificări. I-ar trebui un consul cardiologic, dar ... Vom vedea cînd vom face și asta

Iar pisicile ... se înghesuie la ușă, care să intre prima în casă. De obicei sunt toate trei. Ne învată programul oricât de schimbător ar fi. Anul trecut la 8 seara când ajungeam erau și „leșinați” de foame, ei care o viață întreagă au luat cina la 7.

Azi mi-am uitat cheile de la casă în mașină. Tare supărat a fost Toto că l-a pus să aștepte, mai ales că am mai întarziat să-i fac și poze. Se vede în poză cum se uita urât la mine.

Pe Scai o lăsasem în casă, sincer cred că e și ea la fel de traumatizată de toato povestea la fel ca noi. Ca și pe Fifi, mai întâi vreau s-o țin în casă macar 24 de ore să văd că își revine. Spre deosebire de el, ea pare mult mai deprimată. A prins și nopți sub zero grade și cred că era cam înfrugurată, așa că m-am bucurat s-o găsesc lenevind în pat sub o rază de soare.

 M-a lasat s-o mângâi puțin și a rămas în pat să lenevească. A coborât singură când i s-a făcut foame, a vizitat baia (litiera) și s-a urcat iar la etaj. Pare foarte slabă când o iau în brațe, deși cântărită nu pare să fi pierdut în greutate. E dificil s-o vad așa liniștită, când săptămâna trecută se juca aproape tot timpul.

Ce mai face altfel...parca ii e teamă să manance din mana noastră. Ea manca și ea unele pliculețe cu pastă de pește, direct din pliculeț. Acum n-a vrut. Dar daca i l-am stors în castron, l-a mâncat.

 

Șucărita mică, dimineată(în stânga) și în seara asta (drepata) resemnată că nu o las afară 


Si înainte mă bucuram sa-i vad așteptandu-mă, dar acum să-i găsesc pe toți imediat ce intru în curte e fantastic. 

duminică, 8 noiembrie 2026

Sa fie cu ... „repetir”


 

 Acuma sincer, daca tot am învatat sa fac afise, să am de ce să fac nu?

Vineri când am venit de la serviciu era în casă. A cerut afara cum cere de obicei, după ce se satura de somn și .... de data asta n-a mai venit. Încă e dispărută, nu îi e deloc specific să nu apară cu orele, ce să mai zic de zile. Are ora ei de masă la care se prezintă mai rău ca un ceas. Dacă nu-i e somn sau nu găsește deschisă ușa de la dormitor, pleacă repede afară. Miaună așa de încet că noaptea nici n-o aud mereu când cere afară. Și dacă nu o aud se urcă pe pereți, la propriu aproape. Dar sare pe mobilă, pe calorifer si dărâmă ceva până o auzi să o lași să iasă.

Nu știu în ce univers negru am intrat, dar simt că nu mai pot. Tresar la orice zgomot de afară, noaptea mă ridic din pat ori de cate ori se aprinde becul pe senzor de afară ca poate-poate a aparut si ea și nu sunt doar câinii care se mișcă în somn.

De data asta am pus afișele pe stâlpii de pe strada noastră. Cinci afise. La două ore după, s-a dus domnișoara la magazin și două afișe lipseau deja. S-a întalnit cu o vecină care se vaita că și iei i-a dispărut pisica mare neagră. În mod normal aș fi fost empatică, dar ... suntem vecine de gard și n-am văzut absolut niciodată vreo pisică neagra la ea. Pisicile sunt mai sălbatice de felul lor, umblă, sar garduri, doar daca o ții doar în casă ai putea spune că nu pleacă. Vin la mine și pisici de la vecini care stau la 3-4 case depărtare. Unele mai blânde altele mai „sălbăticuțe”. Ca Scai a mea, care nici pe noi nu ne lasă s-o prindem pe afară. Dar nu am încercat să le prindem să le facem ale noastre.

Sotul zice că le închide cineva prin magazii să prindă șoareci, dar am avut pisici aici de 8 ani si până acum n-am pățit să dispara vreuna mai mult de 24 de ore. Când aveau mancare afară, veneau când stiau ele, mâncau si ajungeam să nu le văd cand veneam eu de la serviciu. De asta le-am si mutat de vreo doi ani mâncarea doar în casă la ora fixă, să vină când le dau eu mancare să le pot vedea macar de două ori pe zi, să le văd că sunt bine, că nu sunt ranite, ca n-au racit, etc... Am început să le tin noaptea în casă când vor ele, de anul trecut când era sa-l pierdem pe Fifi din cauza .... nu știm ce a avut exact, cș a prezentat multe simptome, cate două trei pe direcție de investigare, inclusiv de otravire. 

Toto nu are nici măcar un an de când îl avem, l-am luat de pe stradă, de la colț. Am întrebat în jur dacă a pierdut cineva pisoi, am lăsat vorba la magazin, credeam că e mic si se vedea ca e învatat în casă, obisnuit să manance mâncare umană. M-am dus cu el la veterinar după cateva zile ca să aflu ca avea 7-8 luni. La vârsta aia pisica stie să se întoarcă acasă dacă a plecat singură. Nu am vrut să o las pe fata să-l pastreze crezând că poate cineva il caută, cineva plânge după el. Prima luna m-am tot gândit că-mi va fi greu să îmi împac copilul daca va veni primul lui stăpân. Nu a venit nimeni după el. A venit el în schimb ba cu o rană, ba cu alta. Și la un moment dat, prin primavara - vară opărit. E mai hoț de felul lui, imediat s-ar fi urcat pe masă daca îi miroasea lui ceva bun de tot. Probabil și de asta a fost abandonat. Dar chiar dacă ti-a furat ceva ca o fi gasit si el vreo usă deschisă, să arunci cu apă fiartă pe el? Tot spatele l-a avut o rana. Are locuri în care efectiv nu-i mai creste păr deloc. Este acoperit cu păr mai lung de la blanița din jur, dar daca îl dai deoparte îi vezi pielea.

Am intrat în faza aia când mă apucă disperarea, când mi-e greu să mai cred și ... nu-mi place că văd că mă înrăiesc, devin răzbunatoare în gandire, în vorbe și mă schimb în ceva ce nu-mi place să fiu. Îmi vreau pisica înapoi acasă s-o țin eu în brațe, s-o iubesc eu pe puiu meu. Deși ea stă cel mai puțin la „drăgălit”, ea mi-a fost mie cea mai aproape de suflet, poate pt că a fost prea mică când am găsit-o și cred nu fusese înțărcată când s-a pierdut de mama ei. 

 

Update : Aseara am lasat mesaj pe Facebook, pe pagina comunei : „Daca din greseala a fost inchisă undeva, nu o poti auzi mieunand. Va rog, daca stiti că ati mai lasat vreo usă deschisa la vreo magazie, poate treceti sa verificati.” Acum 5 minute mă chema Fifi la ușă, mă și miram că abia intrase în casă. Și am găsit-o acolo asteptând. Acum jumatate de ora nu era. La fel ca Fifi cand a venit, nici ea nu vrea mâncare. Vrea doar în pat, s-a ghemuit să doarmă. Și e tristă de te face să plângi!

Toată noapte m-am trezit și am verificat veranda. La un moment dat îmi tot repetam ca daca nu a venit aseara pană dimineața nu are rost să tot verific că nu se duce nimeni in totiul nopții să verifice dacă au sau nu pisici străine în magazii. Pentru linistea mea sufletească, pentru a ieșii din starea aia de care scriam aseară, aleg să cred că a intrat din greseala ăntr-o magazie unde a fost inchisă, cu toate indiciile si coincidențele care sar în ochi. Acum mi-e frică să nu dispară Toto la finalul saptamanii urmatoare.
 

duminică, 1 noiembrie 2026

Am trecut și prin asta! Sau un alt fel de sperietură de Halloween!

 Vacanța asta a fost cu peripeții multe, de care o să povestesc poate vreodată, dar cea mai „tare”, a fost din păcate dispariția lui Fifi. Am fost luată pur și simplu pe nepregatite. Nici nu știu dacă poți fi vreodată pregatit pentru dispariția cuiva. Odată cu vremea rece și ploile de săptămâna asta, felinele mele au început să doarmă noaptea în casă. Unii mai mult, alții mai puțin. Toto rămane toata noaptea fără probleme, Scai cel mai puțin, iar Fifi undeva pe la mijloc. De regulă pe la trei-patru dimineața se trezește, mănâncă si cere afară. Știu că e un comportament normal la feline, mai ales că ele vânează de obicei la acele ore. M-am obișnuit eu cu ora lor că am început să ma trezesc fără să mai miaune ele.

Miercuri spre joi noaptea, Fifi m-a surprins că s-a trezit, a folosit litiera ( ceea ce face doar daca îl încui ăn baie) și s-a mutat în sufragerie să doarmă. Abia dimineața la 7 a cerut afară și cum îl aveam deja pe Toto cu Febră și Nero cu tuse, mi-am propus să-l urmaresc. Doar că.... urmarește dacă mai ai pe cine. Am înteles că mai trecuse pe acasa cât am fost eu la serviciu, dar după aia nu l-a mai văzut nimeni. Seara nu a venit, nici a doua zi, nici următoarea. L-am căutat, strigat, zilnic de mai multe ori și nimic nimic. Mi-au trecut prin cap toate găndurile posibile și imposiblie toate scenariile. Scai a fost perioada asta tot un du-te vino, când în casă când afară. L-a căutat la propriu în locurile unde dormea Fifi în grădină. A mai făcut așa când a dispărut Porto din viața noastră, dar atunci căuta îmreună cu Fifi (unul în casă altul afară - când intra unul, ieșea celălalt)și nu a părut foarte vizibil în primele zile. Ajungând la veterianar cu ceilalți, chiar și acolo am întrebat dacă a venit cineva cu vreun motan găsit și bolnav. Îmi imaginam că l-o fi văzut cineva că nu-i bine și l-a luat să-l îngrijească. 

Aseară începusem deja să cred mai mult că gata, Fifi nu o să mai apară acasă, dar tot mai rămăsese o fărâmă de speranță. Motiv pentru care, azi la prima ora m-am apucat să fac un afiș pe care sa-l pun pe stradă la noi și prin împrejurimi. Am tipărit vreo 10 pagini, le-am si tăiat să se poată rupe numărul de telefon și am așteptat să se oprească ploaia să putem merge să le lipim. Odată ce-a fost gata l-am postat și pe Facebook, pe grupul satului și al comunei, dar și pe pagina mea.

După numai două ore, când mă pregateam să plec cu câinii la tratament,  ghici cine și-a făcut apariția la ușă? Un Fifi supărat și necăjit. A trecut pe la castronul de mâncare, dar nu a prea mâncat. Avea aspectul acele specific lui înfoiat cu blana gata să-i cadă de stresul că nu-l las afară în perioadele când e răcit și sub tratament. După episodul de anul trecut cînd era să-l pierdem și a stat câteva zile internat, la orice semn de răceală primul pas e să-i țin în casă cel puțin noaptea. El e principalul motiv pentru care pisicile mele de curte au cam devenit pisici de casă. După ce ne-a mirosit aproape pe toți s-a culcat prin toate locurile lui preferate. Probabil începuse să dispară mirosul lui de pe acolo în atatea zile folosite doar de ceilalți.



 Nu știu acum ce să zic, dacă e coincidență sau nu, dar aproape niciunul din noi nu mai crede ăn coincidența asta, imediat ce am pus anunțul să apară acasă. Părerea generală e că a fost închis undeva prin vecini, fie într-o magazie să prindă șoareci, fie a vrut să-l ia cineva și nu l-a lăsat afară pe perioada ploilor. Sau poate chiar l-au luat crezînd că e bolnav, până îl revendică cineva, dar în ultimul caz, dacă a văzut că-l caut, de ce nu a sunat în loc să-i dea drumul? Da nu are zgardă, la cum sunt gardurile pe la noi mi-ar fi frică sa-i pun zgardă, să nu rămâna cumva agățat pe undeva cu ea. Dar e un motan castrat și ingrijit, se vede că e al cuiva.

Acum glumim, că-l avem lângă noi și că așa a vrut el să sărbătorească Halloween-ul. Chiar ne-a tras o sperietură pe cinste! A, și Scai s-a oprin azi din tot acel du-te vino pe ușă. A stat și ea să doarmă în casa ca înainte de dispariția lui Fifi.

miercuri, 28 octombrie 2026

miercuri, 20 august 2025

Din nou și de la capăt?

 

Cum spuneam într-un comentariu la postarea de luni, nu zi hop până nu sari gardul. Deși nu știu ce gard ar trebui să sar aici, dar chiar speram la o perioadă mai mare de acalmie în ceea ce privește sănătatea blănoșilor. La rând acum s-a înscris Fifi. 

Am auzit eu duminică dimineață devreme niște mieunături mai ciudate, de-alea gen de alergătură/bătaie plus cățeaua care lătra, așa că am ieșit afară să văd ce e. M-a dus cățeaua agiată către un colț de curte unde am descoperit pritre niște tufișuri un ninja-Fifi ce urca cu avânt gardul. După ce a mai făcut niște mișcări de arte martiale și deplasări pe un gard de sărmă, a ales să coboare dincolo de gard. Tot terenul meu, dar nu aproape de poartă. Până am ajuns eu să-i deschid poarta, el deja traversase în fugă toata grădina și dispăruse. Cred că pe la stradă că pe acolo știe el să sară gardul dintr-o parte în alta. A venit acasă repede și l-am văzut cam ud pe blană, dar și plin de scaieți pe care se chinuia singur să-i dea jos. Nu m-a lăsat să-l ajut, a preferat să plece fără să mai mănânce. Cum anul acesta am cam fost responsabilă cu administrarea tratamentelor la fiecare dintre ei, majoritatea blănoșilor au prins o oarecare aversiune făță de mine, că nu se știe ce le mai bag pe gât. Nu m-a îngrijorat refuzul lui Fifi de a-l atinge. 

Dar a venit aseară să zacă în casă și l-au luat fetele la măngâiat. Și surpriză! are vreo 4 răni, fix acolo unde avea blana udă cu o zi înainte. Nu sunt adânci, nici nu le-am descoperit pe toate de ieri. Așa că l-am tratat cu cicatridină și pe el. Când am ajuns în seara asta acasă l-am găsit dormind în pat și l-am oblojit din nou. Iar domnul supărat că i-am stricat siesta, s-a apucat să lingă alifia de pe fiecare rană. În consecința, l-am supărat eu și mai tare cu ... un con/guler.


Foarte necăjit a fost jumătatea aia de oră cât a avut guler și tot supărat pe mine e, chiar dacă tot eu l-am scăpat de el. Mâine iar o să mă ocolească. Și nu știu ce i-o fi povestit lui Scai că asta nici n-a mai vrut să intre în casă în seara asta. 

În ceea ce priveste evenimentele cu mușcăturile, bănuiesc că undeva prin vecini o fi apărut vreun cățel/pisică noi, iar felinele mele nu aveau cunoștință de acest lucru, fapt pentru care au fost luate prin surpindere și au ajuns în situația de a fi rănite. Prea a fost oarecum curând una după alta, mai ales că Scai e o fricoasă fără pereche și se sperie și de umbra ei. Ea are traseele ei pe care merge și chiar daca știe că Nero și Bella nu-i fac nimic, uneori chiar doarme cu ei, dar când sunt în picioare, stă la distanță și o vezi cum măsoara și calculează cea mai bună traiectorie de a trece de ei.

miercuri, 5 martie 2025

Zăpadă - MFC(135)




 

 Pozele sunt din arhiva personală 

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.

Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.  

This post is also for Wordless Wednesday


sâmbătă, 7 decembrie 2024

Life goes on ... for others

 Cred ca e cea mai dificila postare pe care am scris-o până acum. Am tot vrut să scriu dar mă înec în cuvinte și ... nu numai. Va fi o postare foarte tristă, așa că dacă nu puteți, nu e nicio supărare dacă treceți peste.

Ultimele zile au fost un calvar emoțional, mai ales din pricina secretului ce trebuia ținut până ne adunam toți acasă. 

E ciudat cum uneori viața ne dă atât de multe semne și totuși nu le vedem absolut deloc, sau nu realizăm în ce direcție se îndreaptă anumite lucruri. Uneori chiar cred că e menit să fie așa ca să ne protejeze de tot tumultul emoțional ce îl implică conștientizarea anumitor evenimente.

Se spune că pisicile știu și evenimentele din ultimele luni mă fac să cred că e adevărat chiar dacă eu la vremea aceea nu înțelegeam ce se întâmplă.

În ultimul an aproape, Porto s-a tot îmbolnăvit, răcelile erau destul de dese, mai ales de când s-a lăsat frigul în toamna asta, dar de cele mai multe ori, mai chinuitor era să-i dăm tratamentul decât doar să-l ținem în casă la căldură și să avem grijă să-i dăm să mânânce, să fim siguri că mănâncă și el ceva. Mult timp am crezut că și el mânâncă din castroanele de afară la fel ca ceilalți, dar când stătea în casă mânca foarte puțin. Au fost și perioada în care dacă nu îi duceam noi acolo unde stătea, nici apă nu ar fi băut.


Când făceam treabă în bucătărie, el era primul care se prezenta la ușă, chiar dacă doar stătea să se uite la noi/cuptor, dar era prezent. Renunțase deja de multișor la acest obicei și prefera să stea la etaj în fotoliu, culcușit, cu un aspect de ziceai că e bătut. Mai se și ascundea sub pat de noi. Trebuia să mă apropii foarte încet ca să înțeleagă că nu vreau să-l alung.


Ce mi s-a mai părut ciudat, a fost că nu mai stădea nici măcar cu Fifi. Că o evită pe Scai, nu era nimic nou, nu a părut s-o accepte niciodată, deși acum stau să mă întreb dacă nu cumva a iubit-o și a protejat-o cît a putut de mult, iar respingerea ce i-o afișa să fie din dorința de a o feri de o eventuală îmbolnăvire. La fel cum începuse să facă și cu Fifi. Mai venea uneori la noi, să stea cu noi, dar pe mine cred că deja mă asocia cu medicamentele că nu mai stătea nici să-l mângâi.
Acum că știu, realizez că el se ferea de celelalte pisici, dar se ducea la Nero și Bella. Doar pe pisici le „câhâia” și fugea el de ele. Față de Scai nu mi s-a părut ciudat, mai ales că ea stătea la distanță de el, dar nu înțelegeam ce are cu Fifi. Acum înțeleg sau presupun că de fapt nu vroia să se bată cu el.


Luni seară a venit iar amărât și înfrigurat acasă și abia respira. Am crezut că iar e răcit și l-am luat în baie să-i punem niște picături să-și curețe nasul și să poată respira mai bine. Nu-i plăcea deloc să-i punem picături, nici în ochi și nici în nas. Și când a deschis gură să „vocifereze” efectiv aproape că mi-a stat mie inima. Avea gurița plină de sânge. Și cu tot discomfortul și durerile pe care le avea, l-am văzut atunci cum se chinuie să-l înghită, să nu scape nicio picătură, nici când am încercat să-l stergem și să vedem cît de grav e. Nici nu ne-a lăsat. Dar am reușit cumva să-i dăm niște stomodine, pe care îl aveam în casă, că nu era la primul episod de răni în gât din cauza cărora nu putea să mînânce. În perioadele acestea îi dădeam numai hrană umedă/pasată sau supe, dar acum nici supă nu a mai mâncat.

În noaptea aceea nu s-a atins de nimic, cred că nici de apă. Când l-am luat să-l pun în ham și ghiozandul lui de transport să-l duc la veterinar, doar a tresărit, dar aproape că s-a urcat singur. Cred că știa că nu mai rezistă și poate că și el a sperat că va scăpa. Eu știu că am plecat cu el în ideea că îl fac bine.  Doctorițele care l-au văzut cred că și-au dat seama imediat ce poate fi și-mi dau seama, acum, că mi-ar fi putut da rezultatul acelui test atunci pe loc, dar probabil au văzut că nu eram pregătită pentru așa ceva. Faptul că-i trebuiau și alte analize și investigații de care eu nu mă puteam ocupa imediat, a făcut să-l las internat la veterinar. Din nou cred că aici a intervenit karma aia care te protejează, fără să realizezi, de situațiile mult mai dificile. Dacă mi-ar fi spus atunci pe loc ce înseamnă leucemia aia de care vorbeau ele și că de fapt e infecție cu virus hiv felin .... Nici directoarea mea, iubitoare de pisici nu mi-a zis că nu mai există decât o singură direcție în evoluția lui viitoare. Am realizat doar seara cînd am plecat de la serviciu mai devreme (întâmplător), dar totuși nu destul de devreme să ajung înainte de închiderea cabinetului. Aș fi întârziat 5-10 min după GPS, dar probabil medicul de la cabinet a știut că e mai bine să rămână acolo cum vorbisem inițial, decât să-l iau acasă.

Din păcate, miercuri, Porto a și plecat pe drumul fără întoarcere. Am ales să nu îl înmormântăm noi acasă, sincer ar fi trebuit s-o facă sotul cu cea mică, că eu eram la serviciu, iar pentru ea nu cred că ar fi fost prea bine. Plus că ne-a fost teamă că vor săpa câinii după el, mai ales că au fost foarte buni prieteni.

Aseară a venit și Cri de la facultate, nu i-am putut spune mai devreme. Nici să termin de împodobit bradul început luni n-am mai reușit până aseară, și asta doar forțată de nevoia de a fi curat în sufragerie că aveam eu azi pregătiri. Oricum arată jalnic față de alte dăți, și eu și fetele abia dacă reușeam să mai punem câte ceva, numai ca să strângem odată toate cutiile cu decorațiuni de Crăciun.



I-am tot urmărit pe ceilalți, și pe câini și pe pisici. Momentan nu par să-l caute pe Porto, deși eu în seara asta îl căutam cu privirea dacă e la ușă să-i dau drumul în casă. Dar după cum spuneam, Porto i-a evitat el mult timp și mai avea și perioade când lipsea și cîte 48 de ore de acasă.


Doar Scai pare să fie mai mult pe lângă casă, de parcă până acum stătea departe să poată dormi Porto pe verandă în cutiuțele special amenajate pentru ei. Dacă o vedea, fugea el imediat, dar dimineața era el pe pernuță și ea venea de prin curte.


Câinii sunt în afara oricărui pericol în ceea ce privește boala asta. Au ei problemele lor cu fungii ăia și trebuie să avem grijă să aibă așternuturi mereu uscate să nu se dezvolte iar până la un nivel de risc de îmbolnăvire, dar nu pot lua acest virus felin. Scai și Fifi au fost azi la testare și am primit rezultatul pe loc, în 5-10 min, sunt negativi amândoi pentru moment. Ceea ce înseamnă că cine l-a îmbolnăvit pe Porto (cel mai probabil într-o bătaie)  e posibil să fie prin împrejurimi și să transmită și altora virusul. Se pare că nu virusul i-a fost chiar el fatal lui Porto ci toate celelalte boli/răceli cărora sistemul lui imuntar afectat de virus, nu a mai putut să le facă față.

Nu aveam de gînd să scriu atât de mult, dar văd că odată ce s-a pornit robinetul cuvintelor, acestea nu mai au mai putut fi oprite. Am sortat azi și tot sortat din pozele din telefon. Să vă spun că în durerea mea m-am enervat pe pozele de craft că sunt multe si prea puține cu Porto? Am ales unele din ultima lună, din noiembrie. E și o durere, dar și o alinare să-l văd. Diana mea are o poză înrămată cu el. Căn o pune cu fața în jos, cînd o ține pe birou să-l vadă. Cris mi-a cerut toate aceste colaje din postare cu el.

Știu că cineva acolo sus a aranjat toate astfel încât să ne vie nouă mai „ușor” în tumultul tuturor acestor evenimente, dar încă doare și încă ne pierdem concentrarea cu orice lucrușor, gând sau vorbă ce ne amintește de el. 
ADIO PORTO!

joi, 10 octombrie 2024

Mofturici - RiO (70)


Primesc și eu de-acolo de sus?
Miroase mai bine decât ce am eu în castron.

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”


 

miercuri, 25 septembrie 2024

vineri, 20 septembrie 2024

Casa de la Țară - Puzzle {3/2024}

 Ultimul puzzle din seria de la Kaufland l-am făcut imediat ce le-am terminat pe cele despre care am mai vorbit: Veneția și Lighthouse. Ne-a dat puține bătăi de cap, dar ne-am ambiționat, și eu, și domnișoara, și l-am terminat în două zile. 

Detalii puzzle: 

  • Firmă: Kidland
  • Nume: Country House - Casa de la Țară (Landhaus)
  • Nr piese: 1504  
  • Dimensiuni: 78,4 x 53,3 cm


Și cu toată graba noastră de a termina, am uitat să facem poze din timpul lucrului, oricât am căutat (în ambele telefoane) nu am găsit decât una.

În schimb, avem foarte multe poze cu puzzle-ul păzit cu străjnicie de Porto. 


 Postare pentru Clubul de puzzle

Nu uitați că la final de an vom acorda și un premiu.