Muzeul Casa Mureșenilor Brașov - RiO(65)

 Brașovul mi-a fost casă pe toata perioada facultății și chiar și ceva ani după terminarea acesteia. Și nu știu cum se face că deși am stat în zona Brașovului aproape 15 ani, Biserica Neagră am vizitat-o în interior abia după ce m-am mutat lângă Ploiești. Cred că învățând/lucrând acolo majoritatea drumurilor aveau scopuri bine stabilite și nu ne era gândul la vizitat clădiri, chiar dacă una din plimbările noastre preferate era să urcăm pe Strada Mureșenilor până la Biserica Neagră și apoi să coborâm pe Republicii, sau după caz, urcam pe Republicii și coboram pe Mureșenilor. În timp ne-am tot dus și mai sus, dincolo de Șaguna, până în Piața Unirii, dar în general, cele două străzi, Mureșenilor și Republicii erau mereu parcurse.  Însă absolut niciodată nu mi-am pus întrebarea de ce „Mureșenilor”?. 

Ca o paranteză, cât era la vârsta întrebărilor, domnișoara mea ce mare nu a trecut prin perioada „de-ce?-ului”. M-am simțit pur și simplu norocoasă, dar odată cu începerea grădiniței a început s-o intereseze de ce masa se numește masă, de ce casa casă și tot așa.  Ba mai declara și că ea vrea să le spună altfel. A fost o perioada.... Știu că îi spuneam că o să meargă la școală și o să poată să studieze provenința cuvintelor, dar că eu nu știu și nu mă interesează și mult timp am fugit instinctiv de a încerca să aflu de ce ceva se numește într-un anume fel. Nu am avut niciodată înclinația asta și odată cu întrebările ei parcă și mai tare am fugit de chestia asta.

Și nu știu cum se face, că am trăit mereu în această ignoranță, Mureșenilor pentru mine a fost mereu o stradă plină de magazine și buticuri fel de fel. Așa că tare surprinsă am fost să descopăr anul acesta o biserică, Sf Treime - Grecească. Dar să recunoaștem că are o intrare destul de ascunsă, acum prin curtea interioară a unei bănci. Am nimerit în timpul unei slujbe, deși în calendarul ortodox nu era vreo sărbătoare importantă, dar era o zi de vineri, poate că asta are importanță. Sincer nu sunt prea bisericoasă, am credința mea ortodoxă, dar nu prea cunosc obiceiuri bisericești. Nu am decât poza de la intrarea, din curtea interioară (stânga jos în colajul de mai sus). Dar biserica merită vizitată, are o arhitectură impresionantă și o pictură deosebită în interior.

Și nu aceasta a fost singura mea descoperire pe Strada Mureșenilor. Câteva clădiri mai jos de biserică am descoperit muzeul „Casa Mureșenilor”. Am uitat să fac poză de la intrare, din stradă. Îmi place să vizitez muzee și case memoriale când am timp și companie cu aceleași gusturi ca ale mele în materie de vizite. Fetele de obicei mă însoțesc, dar soțului nu îi place în mod deosebit. Preferă să ne aștepte afară dacă nu e vreun muzeu tehnic.

De data aceasta eram singură și cu timp de pierdut, așa că am intrat curioasă. Erau ceva lucrări de renovare în curtea interioară super minusculă. Am găsit niște scări ce m-au dus la etaj, cu diferite citate gravate pe pereți sau informații despre Mureșeni. Abia după ce mi-am luat biletul de intrare și doamna de la casă mi-a spus că pot să văd într-o anumită cameră originalul imnului nostru, așa cum a fost scris de Andrei Mureșanu, s-a făcut și în capul meu lumină. 

Ce pot să spun despre muzeu? Ca multe din țara noastră prost mediatizate, cumva lăsate în uitare, cu un bilet de intrare de toata jena. Chiar mă întreb cum supraviețuiesc aceste muzee cu bilete de maxim 10 lei și cu vizitatori foarte rari. Eu am fost confundată cu o persoană dintr-un grup de lucru. Nu știu exact ce anume cursuri încheiau acolo că se pregăteau de o premiere - era ultima zi și două camere nu le-am putut vizita decât din ușă ca să nu deranjez. Dar restul muzeului l-am savurat pe îndelete, cameră cu cameră, obiect cu obiect. Mi-ar fi plăcut să am un ghid care să-mi povestească mai multe despre obiecte expuse, cred că asta este marea mea plăcere în timp ce vizitez muzee. Nu-mi place să citesc înainte despre muzeu și nici să caut apoi informații despre. Îmi place să-mi creez eu impresiile în timp ce vizitez și ascult poveștile ghizilor.

Ceva deosebit aici a fost o cameră de pictură cu iluminator natural în tavan, care nu se putea vedea acum din cauza lucrărilor de întreținere la acoperiș. Mie mi l-a arătat doamna de la bilete și tot ea mi-a spus că majoritatea picturilor realizate de Elena Muresianu (cea pentru care s-a creat camera de pictură) se află într-un alt muzeu din Brașov.

Camerele sunt destul de bine organizate tematic, mi s-a părut impresionantă camera cu tiparnițe și Gazetele de Transilvania din bibliotecă

Citatul din camera dedicată muzicii mi se pare demn de luat în seamă.

În sala de bal am admirat bine-nteles rochia de crinolină și proiecția cu dansuri de epocă

Ultima cameră era dedicată Sevastiei Mureșianu, de la a cărei naștere se împlinesc anul acesta 200 de ani. Arborele familiei chiar impresionant. Mi-a plăcut albumul foto mult. Și peretele cu pasaje din scrisorile Sevastiei către diferiți membri ai familiei.

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”