luni, 12 august 2024

Jungla de flori

 Anul acesta, aproape toate ghivecele de flori pe care le-am scos afară, le-am am grupat aproape de casă lăngă gard, undeva unde să-mi fie ușor să ajung cu furtunul să le ud, dar și să aibă ceva umbră să fie ferite de soarele direct al verii. Vroiam să fac un fel de aranjament în trepte, o zonă verde ca de expoziție. Ei bine doar ideea a rămas, ghivecele stau acolo grămadă unele lăngă altele și se dezvoltă fiecare cum poate, mai ales în ultima perioadă, dat fiind că singururl lucru pe care l-am făcut pentru zona aceea a fost să ud ori de câte ori a fost nevoie. 

Fiind lăsate de capul lor, s-au dezvoltat ca o adevărată junglă, au crescut unele peste altele, s-au „unit” amestecându-și frunzele, dar și cu ajutorul unor „țesători”. Nu știu ce nație sunt, dar au creat o pânză atât de rezistentă că ține chiar și apa ( poate reușiți s-o vedeți în colajul alăturat, poza din colțul dreapte jos).

În condițiile dar, au mai fost și floricele care din păcate nu au rezistat, câteva ghivece cu sporul casei s-au topit de curând, dar am văzut că printre gloxinii și crini sunt și ghivede doar cu trifoi sălbatic, el știe cum o fi ajuns acolo. 

Azi am găsit la lidl flori de eustoma. Nu știam nimic despre aceste plante dar mi-a plăcut coloritul lor, forma și bine-ențeles pretul. Le-am luat fără să fac cercetări în avans. Acasă, le-am plantita repede în ghivecele goale rămase fără florile de sporul casei. Dar după ceea ce descopăr acum, s-ar putea să nu reziste prea mult acolo. In formațiile din acest articol arata că sunt detul de pretențioase, exact lucrul care mie nu-mi place la o floare. Mie trebuie să-mi fie ușor s-o îngrijesc.  Să sperăm acum că voi avea noroc de ele măcar o parte din an. 

Și aporpo de plante pretențioase. Vă amintiți hortensiile mele la ghiveci? Când le-am plantat citisem pe instrucțiuni că le place soarele și în soare le-am pus. Ba chiar mai cumpărasem încă una albastră, că nu aveam. Aceasta ultima era deja înflorită când am cumpărat-o și chiar a rezistat o perioada mare. Pănă a dat căldura, mai precis canicula. Ți deși le-am udat regulat, hortensiile s-au uscat rănd pe rând. Momentan mai e doar una singură. Nu știu dacă doar căldura a fost de vina, că am experimentat aici punand lăngă hortentii și fire de roșii cherry. Nici astea nu s-au dezvoltata prea mult, dar parcă au mai multe flori față de cele din solar. Am adunat maxim 4 roșioare până acum de aici. Dar m-am bucurat de alte plata răsărite singure în aceste ghivece. Am găsit chiar și un ardei aici, dar și acesta e încă pitic și fără flori, nu mai zid de rod. Deuției in schimb pare să-i meargă bine. Chiar și lavanda recuparat a înflorit și a început să se dezvolte binișor.



Vă amintiți florile de regina nopții? Tot în acesta ghivece au crescut. Și chiar și mușețel am avut aici. Unul crescut singur că cel pus de mine în grădină, din semințe, el știe pe unde a ajuns.


4 comentarii:

  1. Se observa panza țesută printre flori! Pare tare deasa... E interesanta - o fi și ok pentru plante? Țesătorii, care se hrănesc cu insecte, sunt ok - scapă plantele de eventuali dăunători... Ups! Dar, poate că țin și albinele deoparte (și alte zburătoare care ajuta la polenizare. Hm. Cred că am înșirat gânduri intr'un fel de monolog! 😊 ca și cum aș fi gândit cu voce tare. 😃

    Am citit despre hortensii in celălalt articol, și am scris că bunicii le aveau în curte pe lângă gard, și nu aveau soare chiar toată ziua...

    Una peste alta, gradina voastră e vesela! Îmi dau seama că nu e tocmai ușoară - și consumă timp - îngrijirea plantelor. Am doar câteva plante în balcon și... uit sa le ud (luată cu altele), dar la tine sunt și pomișori, și trandafiri, legume, sera... Uau! Spor la grădinărit! Spor la ce vrei tu, de fapt! 💗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că se vede țesătura aceea. Mi s-a părut deosebit de rezistentă și chiar interesant cum ținea apa. SIncer, nu știu dacă am văzut vreodată albine și nici viespi prinse în pănză de paianjen. Alte insencte, da, dar nu albine și nici viespi. - Îmi place monologul tau. Îl dezvoltă pe al meu și chiar am nevoie să-mi regăsesc cuvintele.
      După ce am pățit ce am pățit cu hortensiile mi-am adus aminte că nici prietenii mei carea aveau hortensie în Brasov, nu o avea fix in soare toată ziua. Eu am respectat intructiunile de pe ambalaje, dar se pare că nu erau tocmai corecte. Am mai aflat intre timp că au nevoie de lumină, nu de soare mult.
      Grădina de legume și solarul...anul acesta ...parcă nu sunt ale mele. Am renunțat să le mai ingrijesc când am văzut că e munca în zadar în condițiile în care nici nu aveam timp să mă ocup de ele cum trebuie. Tot ce-am mai făcut a fost să le ud, uneori mai jumuleam buruienile, dar cand au inceput să se usuce de tot am renunțat să-mi mai pierd timpul cu buruienile și doar am udat. Acolo să vezi junglă.

      Ștergere
    2. Viespi prinse în pânza de păianjen am văzut de doua ori. Prima data cu mai mulți ani în urmă (rămăsese doar "carcasa") și a doua oară relativ de curând (2-3 ani în urmă) când am "salvat" o viespe prinsa în pânza lipicioasa.

      Având în vedere și lipsa precipitațiilor as zice că deloc nu-i de mirare că lași natura să-și facă de cap. 😊 Vei avea o gradina sălbatică! Nu știu în alte state, dar în SUA exista un fel de club, o organizație în care se înscriu cei care se încumeta să aibă o gradina sălbatică - dar organizată. Lași gradina sa "devină" sălbatică apoi faci ordine între plantele sălbatice. 😊 Și apoi înființezi o organizație tematica. 😃 Glumesc, desigur.
      💗

      Ștergere
    3. Dă oarecum cu virgulă în mintea mea ceea ce spui despre grădina sălbatică, dar poate m-aș lămuri dacă aș citit mai multe pe subiect. E o idee de retinut pe viitor, momentan chiar am de gând să renunț la a face pe grădinarul pasionat. Mă găndesc serios să transform o parte din grădina de legume în livadă.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!