luni, 29 mai 2023

Fishing in spring - Van Gogh - tablou cu diamante

Goblenul cu diamante este una din pasiunile mai noi ale mele și probabil în timp va înlocui de tot goblenul original. Mi-a plăcut să lucrez goblen clasic, dar nu am devenit vreun mare fan datorită timpului mare de lucru și a faptului diagamele ocupă destul de mult spațiu și mă enervează să le tot întind și să le strâng. În plus, în ultimii ani, acul de cusut începe să nu mai fie chiar așa prieten cu mine (îmi tot amorțesc degetele).
Primele goblene cu diamante pe care le-am descoperit erau niște joculețe pentru copii pe care le-am luat la reducere de prin Kaufland. Sunt ceva ani de atunci, nici nu știu dacă fetele mai țin acele minitablouri expuse în camerele lor.

Primul meu goblen cu diamate l-am făcut anul trecut, un delfin și atunci am descoperit plăcerea acestor tablouri. 

Reproducerea după Van Gogh, Fishing in spring, am început-o anul trecut , nu știu mai exact când, dar o postare din octombrie îmi spune că îl începusem deja la acea dată. Știu că la un moment dat l-am strâns de tot și nu m-am mai apropiat de el până săptămâna trecută, de Înălțare când îmi trebuia o ocupație care să mă țină lipită de scaun. Am reușit să mă „cert” bine cu genunchiul din dotare și cam singura poziție în care uit de el este așezată pe scaun. În rest, e dificil să găsesc o poziție în care să stau, chiar și în somn, iar pentru mers am adoptat poziția raței legănate.

Nu am poze intermediare cu goblenul, mișcarea de a așeza pietricică cu pietricică la locul ei are în ea și ceva terapeutic, relaxant, lăsându-te singur cu gândurile tale. În imposibilitatea de a funcționa la capacitatea maximă, din cauza genunchiului, mi-am pus un serial pe care mai mult îl ascultam și am lucrat la goblen aproape continuu până când l-am terminat. Acum trebuie să găsesc altă activitate de stat la masă.

8 comentarii:

  1. Foarte fain! Vreau si eu :))). Am cusut si eu un goblen cu un profil de catel 💟. Acum stau si ma intreb daca l-am montat sau nu pana la urma... stiu ca il facusem pe cand era inca Dodo.. si apoi Ralu mi-a luat unul icoana sa il fac pentru ea (si nici acum nu am apucat sa il incep macar - dupa cum spuneai si tu e nevoie de timp alocat acelui proiect si continuitate....).
    Pana la urma trebuie sa imi fac curaj sa iau unul. Asa ai coloram eu intr-o aplicatie, pe telefon, cand nu puteam face nimic altceva si ma ajuta foarte mult. Avem nevoie si de astfel de activitati relaxante ..

    Pupici cu drag si recuperare rapida si usoara :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum vreo 10 ani mi-am comandat mai multe goblene icoană să cos câte unul pentru fiecare. AM început unul singur si nici acum nu l-am terminat. Cred că nu am mai pus mana pe el de vreo 4-5 ani.

      Ștergere
  2. arata foarte bine si îmi inchipui cât de migalos a fost! Doar cu pasiune se poare realiza asa ceva si tu ai. Si nu doar pasiune ci si talent si bun gust ♥
    O zi minunata Niko draga ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că munca ce mai dificilă este la crearea kit-urilor că trebuie adaptata imaginea la un fel de pixeli și potrivirea culorilor. Cam ca la goblenul clasic. Ce mi-a rămas mie să fac a fos să lipesc pietricelele, dar depinde cum privești activitatea asta. Poate fi dificilă dacă te gandești la ea în acest mod. E de fapt ușoară dar necesită răbdare și multă atenție. Pentru mine e bună în perioadele stresante când am nevoie de pauza aia de la toate problemele să lasi lucrurile/gândurile să se așeze.
      O zi minunată și ție!

      Ștergere
  3. Am devenit si eu fan astfel de lucrari. Am calutii de facut pentru rama de la provocare.
    Si imi place si mai mult ca raman si cristale pentru alte idei...
    Frumos tabloul. va sta bine pe perete!
    O zi frumoasa, draga Niko! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-amintesc că te-am intrebat la o postare cum lipesc aceste pietricele/cristale și știu că am citit raspunsul tau, că ai taiat din goblenul din kit. N-am mai apucat să zic acolo. Eu crezusem că ai lipit aceste cristale care rămân în plus. Am deja o colecție frumușică de „resturi” si aș vrea s-o folosesc la alte proiecte, dar să văd o variantă ok de a le lipi.
      Chiar vreau sa-l pun pe perete, să văd unde îl voi pune si cum să-l înrămez. Cred că voi merge la un centru de înrămare cu el.

      Ștergere
    2. Ma gandesc tot la banda dublu adeziva. La urma urmei le plantam pe o suprafata lipicioasa. Asa mi-am propus. Ma gandeam la o mandala, insa nu am 'cristalizat' gandul!

      Ștergere
    3. La o brătară sau o ramă foto mă gândeam, tot așa cu banda dublu adezivă. Sper să țină.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!