Poezia lui Eminescu - citate favorite (3)

 Acest articol ar fi fost mai potrivit ieri, de Ziua Culturii Naționale, sau mai degrabă ziua nașterii poetului nostru național. Ce-mi mai plăcea în liceu să spun asta! Dar ieri nu mi-a fost deloc gândul la asta, oricât de mult îmi place mie Eminescu, poezia lui. Ce e trist e că remarcam aseară la știri că s-a vorbit de ziua culturii, dar prea puțin de Eminescu. O singură menționare și aceea că a fost vandalizată o statuie a sa. Dar să zicem că nu m-am uitat eu la programul potrivit.

 Acum să nu vă așteptați la cine știe ce prelegere sau super articol pe tema asta. Dacă sunt în stare să leg ceva cuvinte coerente alea sunt legate de matematică. Dar cu toată formarea mea de tip ”realist”, mi-a plăcut mult să citesc beletristică, nu și despre autori, iar poezia nu prea mult. Doar trei poeți au reușit să ajungă în sufletul meu : Eminescu, Goga și Coșbuc. Dar nu ei ca poeți, ci poezia lor. Dacă la Goga și Coșbuc doar unele poezii îmi plac, la Eminescu nu cred că există vreuna pe care s-o fi citit și să nu-mi placă absolut deloc. Există una, ”Seara pe deal” care ... să zicem  că nu am fost tocmai prietene.

”Seara pe deal, buciumul sună cu jale...”

E tot ce mi-a rămas în cap din liceu, cea mai greu de memorat poezie pentru mine. Cu jale a fost și la bac când mi-a picat la oral. Cred că jumătate din timp l-am petrecut scriind versurile și căutând metafore și alte chestii ca să spun ceva din comentariul ăla. Cu jale a fost și câteva zile mai târziu când mi-a picat la scris. Nu putea să-mi pice și mie ”Luceafărul”, pe care îl învățasem tot în clasa a X-a doar dintr-o provocare personală. Îl văzusem împreună cu tata pe Caramitru la televizor recitând Luceafărul ”pe derost” și tata era foarte impresionat. Adică ce, eu nu puteam să-l învăț? Însă nu știu dacă tata a aflat vreodată ca am și reușit. În fond nu el mă provocase așa că nu aveam de ce să-i spun. Nici profei de română nu i-aș fi spus, nu-mi plăcea să fiu în vizorul ei, dar m-au ”pârât” colegii.

De-a lungul timpului multe din poeziile lui au trecut în fruntea listei de preferate, totuși două se dintig în mod special, chiar dacă azi nu le mai știu pe amândouă în întregime.

Prima este o epigramă dedicată unui nou născut, o epigramă ce mi-a arătat-o în generală o colegă foarte bună prietenă, fix într-un moment când aveam mare nevoie s-o aud:

”Plângând tu ai venit pe-acest pământ
Amici ce te-așteptau, te-au salutat zâmbind
Dar să trăiești astfel încât, când te vei stinge
Să părăsești zîmbind, amici ce te vor plânge”

  Deși când mâ gândesc la Eminescu primul gând e
”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
La trecutu-ți mare, mare viitor” ( și tocmai am descoperit că nici măcar nu știu toate versurile din prima strofă), când trebuie să aleg o poezie de-a lui, inevitabil ajung la ”Glossă”, e care sper să n-o uit niciodată, măcar versurile definitorii:

”Vreme trece, vreme vine
Toate-s vechi și nouă toate
Ce e rău și ce e bine
Te întreabă și socoate
Nu spera și nu ai teamă, 
Ce e val ca valul trece
De te-ndeamnă, de te cheamă
Tu rămâi la toate rece,”

Cartea din poză va deveni un nou proiect de restaurare, dar mă bucur că am regăsit-o. Deși e veche și nu mai poate fi folosită azi, din cauza ortografiei vechi, este cartea mea, de pe care am studiat poezia lui Eminescu.

Dacă vreți să citiți două articole deosebite despre Eminescu vă invit să le citiți pe acestea, scrise de :

• Diana (Kundalini) : Mihai Eminescu și câțiva brașoveni
• Suzana (Floare de Colț) : Pe cărările lui Eminescu

Postarea participă la ”Jocul de luni” ce constă în redarea unor Citate favorite, joc găzduit acum de Suzana.