luni, 2 ianuarie 2023

365 poze blog

Pe bloguri a apărut o nouă provocare, aceea de a posta zilnic ceva timp de un an întreg. M-am gîndit mult dacă să mă alătur și eu acestui trend sau nu. Mă cunosc, vor fi zile în care nici nu voi avea timp să deschid laptopul, dar totuși curiozitatea a învins, hai să văd cât timp pot face asta. Un alt lucru pe care îl știu despre mine e că atunci când accept o provocare mă dau peste cap să o și duc la capăt. Astfel, ca să pot reuși și să nu-mi pun singură bețe în roate, am simplificat provocarea la a pune o poză zilnic. În ideea că poate voi reuși măcar să aleg o poză făcută de mine și să o postez măcar așa singură, fără text. Urați-mi succes!
Deși ieri am scris ceva pe blog, poza nu e făcută de mine, așa că pun azi o poză și pentru ieri, Grâușorul nostru pus de Sf. Andrei de care am uitat pe verandă, dar care se pare că a crescut mai viguros și mai verde afară la răcoare față de alți ani când îl țineam în casă. Cu excepția unui ghivecel care s-a răsturnat cumva atins din greșeală cu vreun sac de mâncare pentru animale. De altfel din cauza grâului vărsat pe sub raft am descoperit ghivecelele încolțite.
Sunt ghivecele mici, dar nu au pământ în ele, la bază am pus niște dischete demachiante, ca să nu pierdem boabele de grâu prin orificiile ghivecelor și toate sunt puse într-o tăviță pentru apă. Impropriu să spun ”cu apă” ținând cont că le-am udat doar în ziua în care le-am pus.
Mi se pare și o imagine potrivită pentru ziua de ieri, știu că există zone din țara noastră unde se merge la colindat cu grâușorul. N-am văzut însă niciodată și nici nu știu că se colindă cu această ocazie. Am căutat ceva în fugă acum despre acest obicei, dar nu m-am lămurit exact. Am găsit un articol despre datini la români în luna decembrie și nu numai, cu semnificații. Pare bine documentat, destul de lung și m-am pierdut pe-acolo printre rânduri. Vi-l las și vouă și mă duc să mai citesc, poate găsesc și despre grâușor.

https://azm.gov.ro/datini-traditii-si-obiceiuri-populare-romanesti-in-luna-decembrie/


11 comentarii:

  1. Am plantat și eu cu copiii grâu de Sf. Andrei. A crescut foarte frumos. Simbolizează viața, dar și belșugul. Un an minunat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce faaaaain! Sa stii ca si mie mi-a crescut mai bine cand l-am tinut undeva mai retras si nu direct in lumina :O. Si culmea, a crescut brusc in cele doua zile cand uitasem de el :)))).
    Afara clar e mai prielnic decat in casa(mai ales ca nu a fost o vreme neprietenoasa - cel putin la noi a fost iar o iarna atipica ..... desi, avand in vedere de cata vreme iarna e atipica, mai deraba sa ninga si sa fie ca in copilarie e ... atipic :)))).
    Spor sa fie!! :D
    Te sustin :D si abia astept sa descopar fotografiile :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am avut două motive să-l scot afara de la început: anul acesta pur si simplu nu -am gaăsit loc la geam, și al doilea e că după câteva zile se face un fel de mucilagiu in grțu care aduce după el și ceva spori de mucegai la care domnișoara mea ce a mare e alergică : tușește cand simte acel miros. E semnalul că trebuie să-l scot din casă. Dar dacă ne gandim că iarna grâul crște frumos sub pătura de zăpadă(dacă o mai prinde cu iernile astea) nu e de mirare că a crescut mai bine afara.

      Ștergere
  4. La mulți ani!!!
    Acasă la mine,departe în nord ;) băieții merg cu “Semănatul” în dimineața de 1 ianuarie , făcând urări de belșug pentru anul ce tocmai începe.
    Aruncând grâu se “sorcovește” casa cu versuri de genul:
    “Sorcova, veselă,
    Să trăiţi, să-mbătrâniţi:
    Ca un măr, ca un păr,
    Ca un fir de trandafir.
    Tare ca piatra,
    Iute ca săgeata.
    Tare ca fierul,
    Iute ca oţelul.
    La anul și la mulți ani!”

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-a sarit poza in ochi si am realizat ca nu am citit postarea. Recunosc sincer ca experientele de sfarsit de an nu le-as amplifica 365 de zile. A blogari cu asa program mi-ar obosi neuronii. Poate daca as invata sa vand poze!😊 Cred ca trebuie sa exista un timp de gandire si inspiratie. Daca vreau sa incep ceva sunt cele 365 de zile ale cursului de Miracole.
    Disiparea e buna pana la un moment, insa trebuie sa fie un fir logic personalizat, cred eu.
    Graul e frumos. Eu nu mai pun de ceva ani. Nu vreau sa imi induc false impresii! 😊😊😊
    Spor la tot, draga Niko!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De asta am si ales ca in loc de a scrie ceva zilnic, să fie o poză zilnică. Pentru că eventual o să pun doar o poza needitata fara niciun text, ceva ce pot face de pe telefo. Nu-mi imaginez ca o sa pot posta chiar in fiecare zi timp de un an, dar vreau să încerc.
      Spor și ție, Suzana!

      Ștergere
  6. Succes la rovocarea celor 365 de zile! Moaaaamaaaa, asta da provocare! Recunsc ca abia tin pasul sa citesc postarile publicate de Rux... dar sa fac si cate una in fiecare zi! (nu mai zi la nimeni: ma bate gandul, dar nu ma inham - ar trebui sa ma cam dau peste cap pentru a atinge numarul de postari) 😊
    E chiar viguros graul crescut "fara ingrijire". In ultimul timp mereu uit sa pun grau la incoltit. Cat a trait Pufitica (motanul portocaliu cu alb) puneam destul de des, pentru ca il savura; pentru Johnny (motanul alb cu portocaliu) nu punem pentru ca... nu stie sa-l manance (il smulge si, uneori, s-a inecat cu firele) 😊
    (site-ul azm.gov am observat ca are pagini interesante privind diferitele traditii din Ro).
    Spor la toate ce le vrei face!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Diana.
      Uneori si mie mi se pare greu sa urmăresc postările zilnice, mai răman si în urmă, dar mai am uneori si zile in care doar citesc si comentez la ceilalți. Asta cu pozele, in momentul de fată mi se pare cea mai usoara provocare din acest an.
      Spor si ție

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!