Cine este Moș Crăciun? - citate favorite (2)

Nu mai știu ce anume m-a făcut să cumpăr această carte la momentul apariției. Ceva din reclama ei m-a atras cu siguranță dar la acest moment am uitat ce anume mai exact. Curiozitatea cu siguranță a fost un factor, dar probabil nevoia de introspecție pe care  simțeam la vremea lansării cărții a cântărit mai mult. Curios e că nu am început s-o citesc atunci, cumva uitasem și că o am. Am dat de ea căutând o carte pe care s-o iau cu mine cât aștept la medic la control.

Primele pagini au curs lin, le-am parcus repede, poate și pentru că povestea cu Moș Gerilă care i-a luat locul lui Moș Crăciun o mai auzisem. Unde? Chiar nu știu, poate nu chiar cu detaliile din această carte sau poate că da dacă cumva a mai fost povestită pe net, dar cu siguranță mulți copii de la acea vreme au trăit experiențe asemănătoare.

Dincolo de aceste pagini m-am surprins singură că înaintez greu, sunt paragrafe pe care le absorb ca un burete și citesc cu aviditate ca apoi să realizez că am citit ceva și nu am reținut sau nu am înteles nimic. Mi-e greu s-o plasez în timp această carte, deși mi-e clar că e o discuție recentă, după pandemie, dar nu mă înțeleg eu pe mine de ce am nevoie de a plasa această discuție într-un moment fix din timp. Acum când scriu, am facut o pauză să caut data înregistrării și mi-am pus podcastul să-l ascult. Cred că merită ascultat în timp ce citești. Poate de acum încolo, asociiind cuvintele cu vocea voi reuși să o citesc mai ușor.

Dar să revin la motivul pentru care am ales să scriu despre ea azi, ca prima intrare  din acest an la Citate favorite. Vrusesem să scriu despre altă carte, dar am amânat-o din cauza acestei povești cu Moș Crăciun, pentru că deși a trecut de ceva timp Crăciunul, încă nu am ieșit de tot din sfera acestei sărbători.

Părintele Constantin Necula povestește cum au fost luați copiii de la școală, prin 82 și duși la Orășelul Copiilor. „Un fel de colț cu brad, ascuns între gunoaiele din cartier. Pe scenă s-au urcat secretarul de partid și sectoristul, altfel oameni faini. Dar atunci au devenit penibili. Cu o cravată roșie cu nodul mare, stătea dinaintea noastră omul de la județ [...]Au venit să ne spună că Moș Crăciun a murit și că Moș Gerilă îi va lua locul. Un personaj în haine albastre, ca petlițele de la uniformele Securității, cum aveam să aflu ceva mai târziu. Cei mici, de la clasa a patra în jos, au început să plângă și au fugit repede acasă. Eu mi-am târât picioarele prin zloată. Pământul și cerul îmi păreau o zloată. Bradul, adus de cu seară în casă, numai tata știa de unde, o zloată și el.

Mama încerca din răsputeri să mă liniștească, dar nu, nu mai era nimic de făcut. O tristețe groaznică așezase zloata peste sufletul meu de copil: Moș Crăciun murise!”

Nu-mi amintesc ce spuneau părinții mei despre această trecere, realizez că eram mică în 82 și cumva l-am prins și pe Mos Crăciun acela care ”a murit”. Dar mi-aduc aminte că mergeam în ziua de Crăciun la biserică să ne împărtășim și că Moș Gerilă care a venit la bunica acasă avea tot haină roșie.

Revenind la povestea părintelui, tatăl sau cu vocea de tenor cântând colinde, acompaniat rând pe rând de vecinii de palier (inclusiv de omul de la județ) a reușit să-i redea speranța, credința în Moș Crăciun.

”La școală am descoperit că nimeni nu mai era trist. Părinții noștrii îl înviaseră cu dragostea lor pe Moș Crăciun. Și ne învățaseră, pe întunericul și frigul din apartemente, între penele curent și cozile la apă minerală ori la pâine, că nu există Crăciun fără Pruncul Hristos. A fost cel mai important an din viața mea. Anul în care m-am făcut prieten cu Hristos și am înțeles că Moș Crăciun nu moare, pentru că nu-l lasă Hristos.

M.M.:privind în urmă, cu experiența anilor ce au trecut, puteți să-mi spuneți cine este Moș Crăciun?

P.C.N.: Azi, când tata s-a stins, am descoperit acest adevăr parcă mai adevărat ca niciodată. De dincolo de moarte aud glasul lui de tenor : Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru. Și înțeleg, cu altă minte, e drept, că Nașterea Mântuitorului înseamnă, de fapt, Învierea noastră. Răsărit-a lumii lumina cunoștinței! Țin minte că poate tocmai de aceea, când m-au întrebat colegii mai mari cine mai este și Moș Crăciun care refuză să moară, am tăcut, știind răspunsul. E orice tată care s-a făcut prieten cu Hristos. Și orice mamă care nu lasă Crăciunul să moară!

M.M.: Și Crăciunul ce este?

P.C.N.: Crăciunul este o Sărbătoare care nu trece niciodată.”

Postare ce participă la ”Jocul de luni” ce constă în redarea unor Citate favorite, găzduit acum de Suzana