marți, 16 noiembrie 2021

Provocare de noiembrie - ziua 16

 Gata, a trecut în a doua jumatate a lunii noiembrie, începem să ne pregătim de sărbătorile de iarnă.  Începem oficial, pentru că practic eu am cam furat startul, am deja o parte din cadourile de Crăciun. Îmi place să mă ocup de acest aspect din timp, să evit aglomerația din magazine și căutarea unui cadou pe ultima sută de metri. Anul acesta am profitat de acea obligativitate a certificatului verde și de vacanșa neprogramată a elevilor și am fost cu fetele la cumparături în magazine aproape goale, astfel încăt am putut hoinări în voie printre rafturi până am găsit ce ne-a plăcut.
Odată terminat acest aspect, începe munca mai dificila a mamei, copii au scoală și teme, și începem curășenia casei. Ieri am petrecut mai mult în bucatarie gătind, astfel încăt să fie asigurat aspectul alimentașiei pe toată săptămana, iar de azi încep să iau camerele la rând. Încep cu adunatul rufelor de spalat și aranjarea șifonierelor. Sortăm ce e mic, ce nu se mai poartă, etc...Mi-aș dori să fiu la fel de zen ca femeia din poză.

Totodată, m-am apucat de organizarea calendarului advent de activități din decembrie. Dacă anul trecut am avut două, se pare că anul acesta vom aveam vreo patru: 
  • Primul care e aprope gata este pentru domnișoara cea mare care mi-a pus în vedere că ea nu are timp decât în week-end, când o să încerce să facă câte ceva cu sora ei. I-am pregatit totuși ceva de facut zilnic, dar care să nu ii ia mai mult de 15-20 min. Cum domnisoarele mele au crescut și urmăresc blogul, nu pot spune încă despre ce e vorba. Dar abia aștept eu să înceapă.
  • Al doilea este calendarul pentru cea mică. La ea o să folosesc tot planșa de la primul calendar făcut de noi (mai multe detalii aici), dar fără a pregăti și materialele necesare. La fel ca anul trecut, va primi un titlu pentru activitatea zilei și o poză cu obiectul ce trebuie relizat, eventual cu instructiuni dacă e cazul.
  • Al treilea calendar e organizat de fete pentru mine. Tot ce mi-au spus e că activitățile laborioase sunt în week-end. Și am mai stabilit azi împreună forma acestui calendar. Tot poza si denumirea activității voi primi și eu.
  • Ultimul calendar pe care trebuie să-l organizez eu este destinat nepoților mei care se află la o distanță mai mare de noi și cu care nu ne putem vedea față în față. Prin urmare comunicarea se va desfățura online. Voi face pe platforma de classroom un curs numit Adeventul de hârtie. Zilnic voi pune o temă cu numele activității, poze și instructiuni cu ceea ce trebuie să facă cei mici. Calendarul va fi contine activități pentru copii de 5-10 ani care se realizează cu materiale simple :hârtie colorată ( alb, verde, roșu, maro), hârtie creponată(alb, roșu, verde, maro, albastru), tub de hartie si cofraje de ouă. Mă gândesc ca acest calendar sa-l transform cumva într-o provocare și pentru alți copii care ar vrea să îl realizeze.
Tot la capitolul organizare a intrat și lista cu treburi de făcut în casă. Am scos agenda de liste și mi-am împărțit treburile pe zile, cel putin pentru săptămâna aceasta. Uneori mă întreb de ce tot fac listele astea că abia în proporție de 70-80% reușesc să le respect, dar adevărul e că am alt spor când văd că am ce tăia de pe listă, că s-a rezolvat ceva. Chiar și fetelor a început să le placă să bifeze pe lista de treburi.

4 comentarii:

  1. Spor la treburi sa ai ca distractie vad ca se "programeaza". Super faina ideea cu classroom-ul!

    RăspundețiȘtergere
  2. si eu trebuie sa sortez haine.Otilia (12) nu mai are aproape nimic de imbracat, trebuie sa merg cu ea la cumparaturi.Cea mare se descurca singura, ii dau bani si isi cumpara ce are nevoie.
    de cadouri nu m-am ocupat, sunt vraiste cu totul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca e inevitabil sa nu avem un deomeniu in care sa fim "vraiste cu totul". Eu am partea cu cadourile gata, mai sunt de impachetat, dar stau prost la capitolul curatenie generala. La mine e musai s[ fie facuta pana la 1 decembrie ca sa pot scoate "Craciunul" din pod. E un fix al meu si o traditie ca toata luna decembrie sa fie casa impodobita si bradul facut. Atfel orice ornamente facem in calendarul de activitati le punem direct in brad sau unde le e locul, pe mobila, pe perete, etc...

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!