vineri, 19 noiembrie 2021

Provocare de noiembrie - ziua 19

Zilele astea sunt cam la fel, cuvântul de ordine e curățenia. Mi-am făcut eu un plan general de a o efectua, dar ca de obicei nu putem să-l respectăm decât în linii mari. Important e că mergem înainte și rezolvăm cât mai multe în timpul pe care îl avem.
Pot bifa pană acum perdelele (au ajuns toate înapoi la geamuri). La geamuri mai am rstanțe pe cele de la bucătărie, dar am terminat camera domnișoarei mai mari. Am prins-o într-o perioada mai relaxată cu scoala și am profitat. Camera celei mici e în lucru. Suntem la capitolul sortat hainuțe, să vedem ce a rămas mic, ce nu mai poată pentru a le da altora.
Odată cu curățenie începem încet să pregătim și din bucatele tradiționale de sărbatori. Doar cele care s epot pregati de acum. Nu cumparăm un porc întreg. Nu o mai facem de ani buni, serviciile nu ne lasă timpul necesar de a pregati așa cum trebuie un porc întreg. Am început să luam pe bucăți, în funcție de ceea ce dorim să facem, astfel încât de acum și până la Crăciun, în fiecare week-end încercam să facem cțte ceva. 
Azi am fost și am luat carne de lucru să o tocăm și o portionăm pentru sarmale, caltaboș și cârnați. Dacă cea pentru sarmale o punem la congelator, cărnații îî facem acum și ii punem la afumat. Va urma apoi să luam ceva carne pentru afumat și pus la garniță împreună cu cârnații. Așa zic cei dein zona asta pentru carnea în untură.
Maine sper să ajung cu treburile și pe afară. Aș vrea să strâng toate rsturile vedegatle rămase din gradina de legume și să le ard, apoi poate reușim și să arăm. 




2 comentarii:

Va mulțumesc pentru vizită!