sâmbătă, 4 decembrie 2021

Jurnal de advent (4)

 Ziua, data:   sâmbătă, 4 decembrie

Poză: Azi am făcut cunoștințăcu primii fulgi de zapadă. Pe alocuri se asezase un strat mic de zapada, dar peste zi s-a topit totul.

Povestim: A fost o zi de bucătareală. Era necesar să facem mancare, prin frigider cam bătea vântul. Am început dimineață cu o ciorbiță de ciolan afumat și un ostropel de pui. In plus și activitatea mea din calendar m-a trimis tot în bucătărie. Detalii mai jos.

Colind: Azi chiar am ascultat colinde. Am inceput cu Hruscă și al său ”Afară ninge liniștit” și am lăsat youtube-ul să aleagă

Ceva ce am făcut: Craciunițele mele se pregătesc să înflorească





Calendare Advent: 
  • Căsuța cu Activățăți: Azi am primit ca tema ”Zapadă”. Ne-am amuzat că a coincis cu prima ninsoare. Numai că nu orice zăpadă : trebuia să coc o prăzitură și să ornez cu nucă de cocos astfel încăt să fac o scenă de iarnă. Am ales până la urmă semiluna pe care noi am făcut-o mult timp cu nucă de cocos, și am încrcat să fac o combinație cu nucă macinată /zdrobită și cocos macinat și fulgi de cocos.


Nu știu cât de bine se întelege, mai ales că mă gandeam că la coacere s-ar putea să nu se mai deosebească nimic, așa că am încercat și un om de zăpadă:


Restul de aluat l-am pus in doua forme mai mici rotunde, dupa reteta clasică.


Dupa coacere, zăpada mea se cam ”maronise”, mai ales fulgii de cocos


dar, taiată a fost delicoasă, cu nuci crocante:





  • Cutia cu Bomboane: Diana , a avut de făcut ingerași din cofrag de ouă. 
 

Modelul acesta pare simplu, dar nu eașa ușor de relizat dacă nu ai materialele potrivite. Eu am doat cofrag de oua mare, de 30 de oua. pentru acești îngerași se pare că ar fi trebuit cofrag gen cutie cu capac cum sunte cele de 6 sau 10 oua. Chiar și așa, piticot a improvizat și s-a descurcat.




  • Puzzle: 

 Pe lângă piesele de puzzle, Cris primește și câte un mesaj, un proverb, zicătoare, etc...




2 comentarii:

  1. Faine temele tale din calendar. Iar creativitatea ta este nemarginita.
    Abia astept florile la craciunitele tale.
    O duminica frumoasa si ghetute pline cu sanatate si bucurii!

    RăspundețiȘtergere

Va mulțumesc pentru vizită!