vineri, 24 decembrie 2021

Jurnal de advent 21-24

Ziua, data:  joi, 23 decembrie, completat pentru toată săptămâna aceasta , 

Povestim: Vremea a fost tot mai rece, temperaturile s-au menținut sub zero chiar și la amiază uneori. Plantele care au mai rămas sunt acum înghețate. Vremea rece ar sugera un Crăciun alb, și chiar au căzut ceva fulgișori într-o zi, dar s-au topit repede. La știri anunță încălziri și ploi și deja se simte o încălzire, chiar dacă apa în vasele animalelor este bocnă încă.
Împreună cu fetele am hotărât să desfacem toate activițățile din calendare și să alegem ce mai facem doar marți și miercuri, joi e ziua de colind la noi, iar vineri, în ajun, e ziua în care gătim și facem ultimele pregătiri (curățenie și aranjamente mici). Nu credeam că mai reușim să facem și restanțele și nici tot ce urma, dar având totul în față, ne-am organizat mai ușor și cumva am reușit să facem chiar tot. A ajutat și faptul că au cam terminat cu temele la școală, au ieșit uneori mai devreme sau chiar nu au mers deloc, școlile luând decizia de a lucra asincron cel puțin azi.

Ascult/mă uit: Animații de Crăciun și nu numai. Am primit temă în calendar să vizionăm o animație de Crăciun și de atunci am ținut-o tot în astfel de filme. Fiind și dublate în română, am putut să și meșterim câte ceva în timpul filmului.

Calendare Advent: 
  • Căsuța cu Activițăți:  
    21 - animație

    22 - Kiwi, Kaki

    23 - Nasturi


    24 - inima

    Și restanțele
    19 - Felicitare

    14 - peisaj de iarnă cu crenguțe

    12 - hârtie

    16 - Sanie
  • Cutia cu Bomboane:  săptămâna aceasta a fost dedicată reciclării:
 
20 - tub de hârtie

21 - dop de plută


22 - ziare și reviste

23 - con de brad

24 - cutii și cutiuțe
Restanțe: 


  • Puzzle: Mesajul de azi: 



 
 

  • Advent de hârtie - a fost un experiment interesant. Nu mi-am propus absolut nicio clipă să fac  acest calendar și eu, dar la momentul în care destinatarii inițiali ai proiectului au zis că doar vor urmări, am încercat să fac ceva în fiecare zi. Nu am reușit să mai țin pasul și cu acest calendar. A fost interesant pe classroom, s-au înscris destul de mulți, dar au participat puțini. Voi acorda un premiu celui cu cele mai multe lucrări predate pană azi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va mulțumesc pentru vizită!