vineri, 28 iulie 2023

Scai - Scaiete cel mic

 Asta iar intră în categoria cu „ce-și face omul cu mâna lui” sau „când nu ai ce face”. Anul trecut pe vremea asta descopeream co pisicuța adoptată că venise la poartă nu era de fapt pisicuță. Ați văzut de atunci și până acum ce motan frumos a devenit. Și pentru cine nu-l știe, ultimele poze cu el pe blog sunt de luna aceasta în jurnalul de grădină. L-am și sărbătorit cu ceva peripeții când credem noi că ar fi împlinit un an.

Dar se pare că nu mi-a ajuns anul trecut cu surprize. Anul acesta Bella a descoperit că suntem mai mulți în curte și lătra și lătra de zor și nu vroia să ne asculte să vină din grădina cea nouă. Așa că m-am dus eu după ea să văd la ce latră. Și-am văzut, pitit mic-mic pitit după o cutie lângă zidul casei, foarte speriat. Cu chiu cu vai am luat cățeaua de acolo, am închis-o cu Nero în țarcul lor special și cu niște crochete de la pisici am încercat să atragem puiul mic. Dar era așa de speriat că și noi păream probabil niște monștri în ochii lui. Mai mult pe modul prins și tras am reușit să-l scoatem de acolo și ne-a tratat regește cu niște mușcături zdravene de avem și acum semne deși au trecut 4 zile (doar patru? par mai multe deja).

Pentru deplasare a trebuit să-l ținem oarecum imobilizat și în castronul de mâncare. Dar l-am lăsat liber în „căsuța” motanilor și i-am dat niște lapte. Am crezut că e atât de mic că nici nu știe să mănânce; tot trebuia să îl băgăm noi cu boticul în castron. Și nu părea să vadă la distanță prea mare. Dar veterinarul mi-a explicat că e posibil să nu mănânce că e foarte speriat și să-l lăsăm să se obișnuiască și apoi să încercăm să-i dăm mâncare, preferabil conservă pentru câini, nu lapte de vacă. 

Motanii au simțit că se întâmplă ceva la locul lor de masă și s-au prezentat repede. Mai ales că le-a mirosit și laptele. Porto a venit primul, a lipăit puțin lapte, a zărit-o (credem că ar fi pisică și sperăm să nu pățim ca la Fifi), a mai mâncat puțin, s-a dus și a mirosit-o, s-a strâmbat și a plecat. Nici lapte n-a mai vrut. L-a lăsat pe Fifi, care a reacționat și mai urât când a văzut-o. A ”câhâit” la ea și a fugit de parcă cine știe ce îi făcea. Am reușit să facem niște poze atunci că eram cam toți pe lângă pisici. Dar altele cu ei împreună nu mai prindem curând că motanii preferă să se lipsească de mâncare decât să se apropie de ea. Dar o să vină iarna și o să caute căldură și o să stea împreună.

Am știut că o s-o păstrez încă din momentul în care am văzut-o. De aceea m-am și chinuit să o calmez și s-o aduc acasă. Altfel doar aș fi luat cățeaua din grădină și eventual aș fi lăsat un castron cu mâncare. Am mai lăsat eu într-o magazie pe unde văzusem că mai stă o pisică mare, dar au descoperit motanii mei că le încalcă teritoriul și au început ei să-și facă veacul pe acolo. Iar cățeii nu lasă decât motanii noștri prin curte, orice alt picior de pisică este lătrat și alergat până dispare dincolo de gard.

Așa că știam că va trebui să le prezint eu pisoiul ca să știe că va fi de-al nostru. După ce s-a învățat să stea cu mine, am lăsat și câinii să se apropie. Foarte necăjiți cățeii mei că nu îl las pe jos să-l miroasă ei cum vor. Dar piticotului mic îi era mult prea frică de ei, nu cred că a uitat nici azi de episodul lătratului Bellei .

Seara târziu, i-am dat să mănânce niște carne dintr-o conservă de câini și s-a repezit în ea cu toată viteza. Cred că era leșinat de foame. Mi-a fost teamă să-i dau prea mult. L-am testat și cu niște bobițe de pisici și spre bucuria mea le-a ronțăit și a reușit să mănânce vreo 3. Peste noapte i-am lăsat la îndemână mai multe crochete sfărămate, să nu se chinuie prea mult cu spartul lor. Dimineață farfurioara era complet goală. Nu știu sigur dacă ea sau a ajuta-o altcineva, dar și ce i-am dat dimineață a mâncat rapid. Ingredibil cât de foame îi era! 

I-am făcut o baie că avea și musafiri nedoriți și atunci am văzut că era pur si simplu piele și os. Aproape că ți-e frică să pui mâna pe ea. Apoi, pt că aveam treabă, am plecat în grădină și am lăsat-o lângă mine pe un scaun unde s-a făcut ghem deși era învelită. N-am mai văzut până acum pisoi să se facă ghem pe verticală, nu orinzontal/culcat pe o parte. Părea un arici.

Când s-a mai încălzit afară, a prins curaj și a plecat la plimbare printre plantele din grădină. A gustat și niște iarbă, dar cel mai important e că s-a obișnuit cu noi oamenii și ne caută după voce, după mișcare. Chiar s-a și jucat cu niște fire de iarbă mișcate de vânt.

E un pic kamikaze. Locul de masă al motanilor e pe cușca câinilor, tocmai să nu poată ajunge câinii la bolurile lor. Asta înseamnă că motanii trebuie să sară să ajungă acolo. Nu-i o mare problemă pentru ei, sunt doar vreo 60-70 cm. Când era Fifi mic îi pusesem un covor de burete făcut sul, pe care se cățăra să ajungă. Ca să fie ferită de câini, din cutii i-am făcut un mic țarc acolo și i-am pus tot ce avea nevoie - coșulețul, bol cu apă, unul cu mâncare și o cutie cu nisip. În prima zi nu prea a folosit-o, deja mă întrebam ce probleme o avea, dar probabil de nemâncată ce era nici nu avea de ce să o folosească. Azi pot spune că a recuperat. Și deja se vede mai rotunjoară. 

Dar să revin la kamikaze, adică de ce îi spun așa. S-a învățat afară și nu prea vrea să stea în țarcul ei, cu toate ferestrele pe care i le-am lăsat. Ea vrea să vadă afară, așa că escalada cutiile. Si nu doar pe ele, mai sărea și jos.  Ieri mă speriasem că a sărit și s-a dus afară și au încolțit-o câinii. Era doar dincolo de cutii. Am renunțat la ele, am pus o placă de lemn la margine să nu cadă jos pe lateral (acolo sunt cam 120-130 cm până la podea) și i-am lăsat liber să vadă printre gratii. A stat liniștită acolo toată noaptea.

Dar azi...a sărit non stop, s-a pitit de câini după un aspirator, a stat pe trepte până au găsit-o câinii, ei știu ce au făcut că până la urmă au ajuns la un compromis. Am găsit pisica pe trepte și pe Bella liniștită în cușcă, fără să îi facă nimic. Nu o mușcă, dar o linge și o udă toată sau o împinge cu nasul s-o miroasă - pt piticul mic e stresant și înfricoșător. Fifi și acum o ocolește pe Bella, că și el a primit același tratament, dar o servea cu un trântit voluntar pe spate și niște gheruțe peste nas.

Numele - a fost negociat, dar am avut câștig de cauză prin încăpățânare. Se numește Scai, deși mi s-a sugerat să scriu „Sky”, dar nu am vrut. Vine de la scaiete, că era plină de scaieți de nici la baie nu i-am putut lua pe toți. Și de-acum are și „certificat de naștere”, adică carnet cu acte în regulă, grație unei vizite a veterinarului și a intrat în tratament de deparazitare.

Prin urmare, noul membru al familiei, Scai, băiat sau fetiță nu știm, ne va ține ocupați o bună perioadă, un pitic mic de 3-4 saptămni și 280 g.

15 comentarii:

  1. O scumpete de pisic 🥰😍 Scai mic si dulce. Ce noroc a avut cu voi 🥰😍 celalalte animalute il vor accepta, incet incet...
    Ce frumoasa este curtea voastra 💞🥰😍 imi placeee!
    Sanatate si voie buna! Pupici😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E puțin mai dificil cu motanii cei mari, sunt tare necăjiți de micul invadator, dar nu se manifestă tocmai urât. Doar refuză să stea în apropierea lui.
      Numai bine și la voi!

      Ștergere
  2. Se vede că este speriat dragul de el, dar cu încetul se obișnuiește el cu toți locatarii, umani și non-umani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A început să meargă în recunoasterea perimetrului. Și deja știe cum să se ascundă de câini când sunt prea inistenți cu mirositul.

      Ștergere
  3. Ce frumos, ce binecuvântare sunt aceste suflețele! Doamne ajută să fie sănătos și să vă aducă numai zâmbet!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce dulceata pufoasa! Se pare ca animalutele invata destul de repede extinderea 'familiei'.
    Sa-i fie bine la voi si voua pe langa scaietele cel mic!
    Weekend placut! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Motanii sunt singurii care mai fac nazuri, dar cel ăuțin nu sunt răutăcioși la modul „hai să-l batem”.
      La fel și ție Suzana!

      Ștergere
  5. Ohhh ce veste frumoasa!! Bun venit Scai!!! Ce dragalas - mie imi place mult numele ales. Hihih (vai mi-ai amintit de scaietii care se lipeau de noi cand mergeam la scoala si scurtam prin rondul plin de buruieni drumul :))))).
    Ma bucur ca v-a gasit si ca ai gasit piticul. Abia astept sa ne mai tii la curent :D
    Pupici!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și Fifi și Scai au ajuns la noi plini de scaieți, Fifi și acum mai aduce de pe unde se plimbă și nu-i place deloc când îl curățăm noi.

      Ștergere
  6. Scai! ❤ Un el sau o ea, nu conteaza! Sanatos sa fie micul Scai! Imi place numele pe care i l-ai ales, si-mi place de numa' pisoiasul! ❤ Ii doresc sa depaseasca teama de caini, sa-l accepte acolo si Ffi si Porto, si... mai astept vesti despre el. Mi-a facut o placere deosebita sa citesc despre mititel si sa vad pozele! Sa vi se intoarca inmiit binele pe care il faceti! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Începe să se obișnuiască cu câinii, încearcă se se apropie de motani, dar aceștia fug de el/ea.
      Cu siguranță voi mai povesti de el. Deja încep să umplu telefonul cu poze cu progresele pe care le face. Mulțumesc la fel, Diana!

      Ștergere
  7. M-am bucurat mult că l-am vazut că mânâncă singur și ca poate zdrobi chiar crochete. Ar fi fost tare dificil daca trebuia să-i iau biberon.

    RăspundețiȘtergere
  8. Vai, cât e de drăgălaș! Parcă mi-e dor și mie de un pui de pisică, de joaca și bucuria pe care o aduce în casă. Dar, ar fi foarte complicat să supraviețuiască cu cățeaua noastră. Actuala pisică e sărmana mereu în gardă, dar deja știe să se apere.
    Să vă bucurați de toate sufletele pe care le aveți acolo. Sunt minunate! Și Domnul să vă răsplătească dragostea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am noroc cu câinii mei, e nevoie doar să mă vadă cu pisoiul în brațe vreo 2 zile și să le tot repet că e al nostru că apoi îl adoptă singuri. De Fifi spunem mai mereu că e crescut de Bella.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!