joi, 10 martie 2022

Spirelli card - cum să faci frunze spirelli



În tehnica Spirelli card, cele mai des întâlnite forme pentru cartonul suport al firului de ață sunt rotunde și sunt folosite pentru a crea flori. Dar dacă avem flori, ne trebuie și frunze, nu? Tot de la Diana a plecat și ideea acestui șablon. Din încercarea ei am văzut că e mai dificil să înfășori ața tot în spirală ca la floare. 
Aici găsiți idea Dianei pentru tulpină. Foarte ușor de realizat. Eu am ales sa nu pun ca mi se parea ca se încarcă prea mult felicitarea.



Tehnica asta, spirelli, mi se pare foarte apropiată de tehnica stitching card și string art și cred că toate trei au destul de multe lucruri în comun, astfel încât poți transpune idei și metode de lucru de la o tehnică la alta. M-am gândit că poate ar fi mai ușor realizarea unor frunze fără a merge roată în jurul formei frunzei, ci doar într-o singură directie, ca în felicitarea alăturată.






Am început cu a desena o lacrimă destul de mare. În tehnica asta, toate formele de carton trebuie sa fie suficient de mari și să aibă destul de mulți zimți pentru a se putea crea modelul prin înfășurarea aței. Placa verde pe care lucrez are trasate pătrățele cu latura de un centimetru, deci vă puteți face o idee cât de mare e frunza. 
Incepând de la vârf am făcut semne la distante egale pentru locul unde voi cresta frunza sa fac zimții.










Spre deosebire de șablonul pentru floare, unde vroiam zimți egali, aici am încercat să ”copiez” o frunză reală, ținând cont să am pe amblele părți ale frunzei același număr de zimți. Practic, fiecare crestatură ar corespunde unei întepături de ac de la felicitările cusute.
|Am mai facut și o crestatura în locul unde ar trebui să fie codița frunzei, inițial la fel, dar după înfăsurarea aței am realizat ca ar trebui ceva mai lată și nu foarte adâncă, pentru a se așeza mai frumos fierele de ață, astfel încât să semene cu nervurile unei frunze.




Frunza desenată am păstrat-o ca șablon și am decupat altele fără semne pe ele, dar dacă desenați pe spatele cartonului, semnele vor fi ascunse la lipire. Am fixat firul de ață pe spatele frunzei cu scotch și am început să trec ața prin zimți alternativ, când pe o parte când pe cealaltă, formand ”nervuri” între codița frunzei și fiecare crestatură. Practic și pe spate frunza arată aproape la fel ca pe față.



  





6 comentarii:

  1. Încă o dată aveți toată admirația mea pentru răbdare și migală. ❤️

    RăspundețiȘtergere
  2. Am simtit ca rosesc citind numele meu aici. 😊
    Iti multumesc pentru explicatii! ❤️ Cand incep sa desenez sablonul sper sa mi se para la fel de usor cum mi se pare citind explicatiile si privind imaginile. 😊
    Arata minunat si frunzele! Ieri seara, cred, ma gandeam sa copiez conturul unei frunze de trandafir japonez, sa vad cum ar functiona; acum nu mai e nevoie. 😊 In plus, frunzele plantei sunt cam mari si cele mici nu prea au zimti.
    Weekend minunat iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de ce sa nu te pomenesc Diana, daca tu ai fost factorul promotor pentru aceste sabloane. Fara tine poate ca nu ma apucam de ele. Spor la mesterit si week-end minunat.

      Ștergere
  3. Am sarit postarile astea. Multumesc si eu pentru explicatii.
    Initial ma gandeam ca zimtii poate se pot forma cu o foarfeca, din aia, pentru bricolaj.
    Cand ma gandesc ca am inceput un tablou din oras in tehnica string art si inca nu am reusit sa-l termin. Poate dupa Paste...
    Seara buna, Niko! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am cochetat si eu putin cu string art, imi place, dar nu a devenit chiar o pasiune. Mi se pare destul de dificil.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!