duminică, 20 noiembrie 2022

Calendar Recreativ - Adventul Fotografic

 Se apropie cu pași repezi și ultima lună din an, decembrie - Luna Sărbătorilor de Iarnă. Și dacă e decembrie e timpul pentru Adventul de Crăciun. 

Eu am început tradiția activităților creative de advent încă din 2014, când am organizat prima dată un astfel de calendar. Aveam pe atunci și un blog wordpress pe care documentasem toate activitățile, dar între timp am mutat postările și aici pe blog. Inițial am vrut să am bloguri separate pentru craft și gospodărie/grădină, dar nu îmi e așa de ușor să gestionez două bloguri, plus că nu-mi mai place să le separ când ambele lucruri țin de mine, mă reprezintă. De atunci, an de an, sub diferite forme ne-am ținut de tradiția noastră de a face calendar advent cu activități creative. Doar că am luat pauză de la a scrie pe bloguri până în 2020 când am avut o tentativă de a revitaliza blogul de craft,  tot cu adventul de Crăciun.( și acesta a fost mutat aici).  Anul trecut am început cu Calendarul Ghioceilor (la care am renunțat pe parcurs) și apoi cu Jurnalul de advent

De ce toată povestea asta a calendarelor? Pentru că anul acesta am organizat Calendarul recreativ (mulțumesc Suzanei și Dianei pentru paricipare la toate temele săptămână de săptămână). Conform calendarului urmează etapa adventului, în care se presupune că vom realiza zilnic ceva creativ, ornamente de Crăciun. Din toată experienta anilor trecuti, zilnic fie nu reușesc să fac ornamentul, fie nu am timp să și postez, mai ales că anul acesta fetele nici nu vor să participe din cauza programului școlar iar eu mi-am luat un proiect până pe la jumătatea lunii decembrie. Dar îmi doresc totuși adventul cu postare zilnică, aici pe blog la care să puteți participa cât mai mulți. Înspirată de Suzana cu provocarea cu felicitări la care participă în noiembrie și de Rux cu provocarea ei cu Rukkusu, s-a născut ideea  Adventului fotografic.

Ce anume trebuie să faceți ? Poze, într-o tematică anume.

  • În primul rând trebuie să vă alegeți o mascotă. Mascota poate să fie absolut orice vă doriți, o păpușă, un pluș, un ornament, o bijuterie, etc.
  • În fiecare zi veți primi o temă, un cuvânt sau expresie ce reprezintă ceva legat de Sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul. Trebuie să fotografiați mascota dvs într-un cadru care să reprezinte sau care să includă tema zilei.
  • Pe blogul dvs faceți o postare  cu această fotografie. În postare poate să fie doar fotografia sau nu, puteți scrie despre ea sau despre orice altceva. Deasemenea poate fi intitulată cum doriți.
  • În prima postare participantă la această provocare, sunteți învitați să vă prezentați mascota, eventual și motivul pentru care ați ales-o.
  • Fotografia se înscrie în tabelul corespunzător zilei pentru care a fost făcută. Tabelele vor fi într-o pagină separată (se va vedea sus în meniu) și vor fi deschise toată luna decembrie. Prin înscrierea în tabel, vă dați acordul să preiau fotografia înscrisă pentru o galerie a adeventului fotografic.
  • OPȚIONAL: se poate realiza un ornament de pus în brad, gen glob care să reprezinte tema dată (inițial acesta trebuia să fie activitatea creativă de advent)
Precizări: 

  • postarea nu trebuie să fie zilnică, puteți pune mai multe poze într-o zi, dar preferabil să fie în postări separate.
  • Tema zilei nu trebuie reprezentată neapărat printr-un obiect, ea poate fi redată și printr-o fotografie/poză sau o imagine pe calculator (exemple mai jos)
  • tema zilei va fi anunțată zilnic, pentru ziua următoare, în postarea mea cu tema zilei. 

Mascota mea va fi un ursuleț de pluș, Martinel, care mi-a bucurat copilăria și pe care l-am primit la vârsta de 6 luni (din spusele mamei, că eu nu-mi amintesc acea perioadă).

Exemple

Tema zilei - Beteală


Tema zilei : zăpadă


Tema zilei : șemineu



Sper să vă facă plăcere să participați la acest Advent Fotografic.

Tema pentru 1 Decembrie - Tricolorul (să sărbătorim cum se cuvine Ziua Națională a României)

13 comentarii:

  1. foarte interesanta provocarea, ma gandesc sa particip si eu

    RăspundețiȘtergere
  2. Niko, esti teribila! Si eu care vroiam o pauza...
    Dupa Craciun, posibil..
    Seara buna. Ma apuc de postari! Pup!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suzana, poti să faci la MFC, doar o poza. Stiu că e mult cu postare zilnică si craft, de asta am si decis să fie doar poza, iar ornamentul de brad să fie opțional.
      Spor la postari. Abia aștept să văd ce ai făcut la litera R.

      Ștergere
  3. Si eu multumesc, Niko, pentru provocari! 😊 Anul acesta mi-a fost un haos (mai haos ca de obicei) si aceste jocuri saptamanale au fost constanta - sa zic asa. 😊
    Chiar ma gandeam cum o sa ma descurc la jocul de Advent. Cu poze doar imi pare ceva mai usor, mai ales daca pot face mai multe postari zilnic - respectand "cuvantul zilei". Inteleg ca ne spui toate cuvintele / expresiile intr-o singura postare? Sau postezi zilnic si urmeaza ca fiecare participant sa posteze mai multe deodata, ulterior? (nu mai zi la nimeni, dar stii ca neuronul meu e cam adormit) 😊

    Imi place Martinel! ❤ Dragalas foc!
    Spor la proiectul pentru scoala si la ce mai faceti voi acolo! 😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ideal ar fi postare zilnică. Eu voi posta zilnic și sper să mă țin de cuvânt pănă la ultima zi. Deja tema pentru 1 decembrie am postat-o, Tricolorul. Pe 1 dec voi face postarea mea cu tricolorul în care voi anunșa tema pentru 2 decembrie. Pe 2 postez poza mea cu tema zilei si anunt tema pentru 3 și tot așa.
      Azi m-a învățat domnișăara cea mare să mă joc cu spin whell pe net și așa am stabilit și ce temă în ce zi va fi.
      Să știi că la proiectul pentru scoală lucrez chiar în acest moment. Înepusem o postare despre proiect dar ...încă e în lucru.Am mai mult de lucru fizic si nu prea mai am timp să scriu. Nu mai zic că uit să fac poze când lucrez la ceva.
      Spor și ție la ce lucrezi.

      Ștergere
    2. Am uitat să precizez, că în ceea ce îi privește pe ceilalți, dacă nu au cum să facă postare zilnică, nu e nicio problemă, vor face mai multe postări când au timp ( totuși sper că nu toate 24 odată), tabelel pentru fiecare zi separat vor fi adaugate zilnic, dar deschise până la finalul calendarului și chiar mai mult, 27-28 dec.

      Ștergere
    3. Iti multumesc pentru "mura in gura". 😊
      Pentru mine e primul calendar de Advent.
      Abia acum m-am prins - pentru ca ai scris in raspunsul pentru mine - ca tema 1 e tricolorul. 😊
      Daca (si cu parca!) reusesc sa postez zilnic ma voi auto-considera "super". :)))
      Duminica frumoas iti doresc!

      Ștergere
    4. O să încerc ca pe viitor să fie tema mai vizibilă. Și să fii atentă că va urma și un concurs legat de temele din Advent, care s-ar putea să ți se potrivească.

      Ștergere
  4. Inainte sa plec la somn, am zis sa ma mai uit odata in Reading list :D. Super tare!
    Si stii ceva, deobicei in prima zi din decembrie am avut si eu ca tema anuala tricolorul :))). Vorbesc serios. Se potriveste la fix.!
    Pentru ca oricum vreau sa fac si adventul de anul trecut in paralel, cred ca va fi chiar interesant sa am teme pentru pozele zilei - un advent inedit anul acesta!
    Yey!!

    Ursuletul tau e suuuuuper cute! Eu am un catelus de cand eram mica. Il cheama... Cutu - fac pariu ca nu te asteptai la asa nume, nu? (hehe).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ți-am spsu că m-ai inspirat pentru acest advent și chiar speram să se potrivească și cu postarea ta zilnică cu Rukkusu.
      Chiar nu ma așteptam la acel nume, dar nu e departe de Martinel al meu.

      Ștergere
    2. :D eu am un Mormorel :))). Mormorel al meu era medic (avea halat, capison... eheee) - pana sa se nasca Ralu, toate aveam cutii, accesorii ... ca noi. Apoi... hohohoho (vorba mosului). Mormorel e desigur un urs. Maaaare :)))

      Ștergere
    3. Parcă ai spune de domnișoarele mele. Cea mare a pastrat jucăriile aproape ca noi, a n=veit ce mică și a început să roadă tot, în special minile păpușilor. După câteva păpuși de suflet stricate, le-am împărțit jucăriile cu sloganul : ”cum le pastrați așa le aveți”. Tot a mai ros o perioadă sau le strica rochițele de la dezbracat/îmbrăcat, dar cel puțin cea mare și le-a putut păstra pe ale ei separat.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!