duminică, 6 noiembrie 2022

Sticlă de vin decorată cu flori uscate - MdN(5)

 O nouă săptămână din provocarea materialelor din natură se încheie. De data acesta tema a fost cu flori naturale, proaspete sau uscate, întregi sau doar petale.

 Idei pentru inspirație am adunat aici

Tabelul pentru înscrierea lucrărilor participante este aici.

Cred că a fost proiectul care mi-a dat cel mai mult de furcă și asta pentru că a trebuit să schimb pe ultima sută de metri ceea ce am vrut să fac. De când am adunat ideile de inspirație m-am ”îndrăgostit” de rochițele acelea din petale și am vrut să le transpun pe sticlă. Pentru poză aș fi reușit eu ceva cu petale proaspăt culese, dar cum vroiam să rămană mi-era clar că sunt necesare petale uscate. Și aveam presate, uscate frumos, se vedeau culorile...așa că n-am mai pus nimic la uscat anul acesta. Și surpriză, cand a venit ziua de lucru, ia petalele de unde nu-s. Efectiv, le-am pus undeva atât de bine în vară cu gândul că le voi folosi la provocare, că acum nu dau de ele. Două zile le-am căutat până am renunțat și am trecut la altă idee. Noroc cu florile uscate că aveam separat flori uscate de orhidee, trandafiri și iriși. 
Florile uscate le-am lipit în spirală pe o sticlă înfășurată în sfoară. Cu florile de iris și de orhidee a fost ușor, dar petalele florilor de trandafir se tot desprind chiar și la atingere. Ca să rezolv problema, am prins toate petalele unei flori între degete, strâns, am îndepărtat codița și pistilul și în locul lor am pus silicon cu pistolul astfel încât să ajungă la baza fiecărei petale, apoi le presat pe stică să se lipească. Am avut noroc că aceste petale nu se fărămițau la strângere, ceea ce se întâmplă cu cele de orhidee.
După ce am creat o spirală de trandafiri, am adăugat pe margine celelalte flori pentru contrast. Florile de trandafir, fiind roșu închis, uscate au devenit de un grena aproape negru. Ca să le deschid cumva, le-am dat pe margine cu aracet diluat în apă și le-am pudrat cu sclipici auriu.
Ceea ce nu-mi place la rezultatul final e că florile de orhidee sunt parca prea mari în comparație cu cele de trandafir. Cred că ar fi arătat mai bine dacă proporțiile ar fi fost invers, deși acum de la depărtare nu se mai vede așa mare contrastul ca în poze.




 


Coji de ou - MdN(4)


10 comentarii:

  1. Foarte frumoasa!Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu imi dau seama de ceea ce ai spus. Mie imi place cum arata spirala cu flori. Insa nu as fi avut curaj sa o fac cu flori proaspete. Sunt curioasa dupa niste zile, cum evolueaza. Nu mai stiu pe unde am citit de pulverizare cu fixativ, dar habar nu am ce efect ar putea avea asupra culorilor. Pana una alta, colectia a mai crescut. Ar trebui sa te gandesti la un suport simpatic pentru toate. Sa se joace impreuna frumos.
    Felicitari, draga Niko. Mi s-a parut chiar complicat ceea ce ai realizat. ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La câte greșeli de tastare am avut, nici nu e de mirare că nu ai înțeles tot ce am vrut să zic. Culmea e că am avut impresia că am corectat, dar se pare că mintea mea nu s-a conectat cu ochii și a văzut doar ce a vrut.
      Sticla am făcut-o cu flori uscate, nu cu flori proaspete. Chiar asta am vrut să evit, folosirea florilor proaspete care, prin uscare, să modifice drastic proiectul. Am făcut și ceva cu petale de trandafir proaspete, nu sticlă, un experiment din păcate nereușit. O să scriu despre el săptămâna viitoare.
      Eu am folosit fixativ pe ornamentele de Crăciun cu sclipici și a funcționat, în sensul că nu a mai căzut sclipiciul de pe ele.
      Sticlele nu le vreau chiar pe toate în același loc. Cumva mi se pare că s-au cam ales singure în perechi și stau câte două sau câte trei în diferite colțuri de mobilă.
      Mulțumesc. o săptămână spornică și inspirată.

      Ștergere
  3. Este Miss Sticla de Vin! E frumoasa "de pica"! :) E dragalasa si asa mai departe! E foarte reusita ghirlanda - mi-o imaginez ca fiind din catifea! Felicitari si aplauze!
    Stiu dintr-o experienta trecuta cum "zboara" petalele uscate ale tradafirilor! :)

    Citind, acum, primele randuri ma bucur ca sunt amintite petalele, separat... In postarea mea am scris (cu alte cuvinte) ca n-am prea fost pe faza... Oricum, doar patru petale nu stiu cat conteaza. :)
    Seara frumoasa iti doresc, Niko!

    P.S. M-am amuzat citind ca ai pus florile uscate atat de bine incat nu le-ai mai gasit. Mai stiu pe cineva ;) care pateste asa... :) Ce ciuda-mi e cand se intampla! mai ales cand dau de ceea ce-mi trebuia cand nu-mi mai foloseste. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult pentru complimente. Petalele de trandafie, fie proaspete, fie uscate (presate sau nu) dau oricum impresia de catifea.
      Chiar si două petale tot ar fi contat și s-ar fi încadrat în temă. Vezi că și la crengi și crenguțe se acceptă și feliile de lemn mai mari sau mai mici, iar la fructe cu coaja tare, nu trebuie chiar fructul întreg. Poți folosi doar coaja de nucă de ex sau cojile de fistic, deși nu stiu dacă asta e fruct sau nu.
      Răspuns la PS: la începutul anului am cumparat o casă batrânească ( terenul de lîngă noi) iar scopul meu principal e să-mi mut acolo atelierul de craft. Speram să o pot amenaja mai întâi, dar ...nu dispun de destule finanșe, așa că momentan e de nelocuit și o folosesc pe post de depozit. Cam tot ce nu folosesc iediat am dus acolo. Și deși am căutat și acolo, tot nu am găsit petalele alea de flori. Si au stat atât de bine câțiva ani la locul lor pe verandă! Le găseam mereu. Acum...le-am mutat undeva bine de tot.

      Ștergere
  4. Ce frumos a iesit!!
    Si eu aveam in trei locuri (chiar 4 ) flori / petale... :)))) Si am reusit sa nu reusesc nimic. Nimic in sensul acesta ... :( Asta e.
    Stii insa lace ma gandeam? La florile nemuritoare - alea micute micute... Inainte se gaseau de cumparat buchetele - dar acum stateam si ma intrebam, oare ce flori sunt de fapt? :)))))

    ps: daca stiu unde am petalele presate si orhideele uscate, tot stau si ma intreb unde am pus trandafirul.:)))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un alt comentariu pierdut în spam. Scuze pentru întarzierea răspunsului, abia azi l-am văzut.
      Mulțumesc. Acele flori nemuritoare sunt un fel de tomnăticuțe. Stiu că a avut mama într-un an, chiar a incercat să mi le păstreze, dar nu le-am luat că pățiseră ceva, nu mai știu exact ce. Nu știu dacă au alt nume.

      Ștergere
    2. Am gasit ceva dragut - https://www.seminte1.eu/flori-de-pai-0-75-gr-seminte-imortele-mix-horti-tops?gclid=CjwKCAiAwomeBhBWEiwAM43YINRYiRve_bn-H5uZ4sljAAWzZ7lHTIvvlKRM72t4NcNWl5ML2JP1qxoCfFgQAvD_BwE de cumparat!. Nu sunt atat de mici ca acelea pe care le vedeam prin buchetelele de nemuritoare, dar sunt tare frumoase! Vreau si eu :))))

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!