duminică, 9 aprilie 2023
Peisaj de poveste ... de iarnă
sâmbătă, 8 aprilie 2023
Jurnal de grădină (4/23)
💦Vremea este și azi schimbătoare, cum a fost toată săptămâna, dar preponderent ploioasă și friguroasă. Acum burnițează, nu mult, n-ai nevoie de umbrelă, dar nici nu scapi neudat. Au fost zile în care nici nu credeam că se va mai opri.
💦Starea de spirit e...depinde la ce mă gândesc. Programul devine tot mai încărcat cu sărbătorile ce se apropie. Curățenia în casă ... deși mi-am propus ca acest an să nu mă mai stresez cu scuturatul prin orice colțișor, anii de zile în care am tot făcut-o scot la suprafață instictul de a face exact asta. Vremea nefavorabilă lucrărilor de afară mai pune și ea bețe în roate. Nu mă stresează atât de tare, doar observ diferențele față de alți ani. Tot ce îmi pare rău e că nu am reușit să văruiesc pomii, era un fel de pregătire a grădinii pentru sărbătoarea Floriilor de mâine. În principiu ar mai fi ceva timp dacă s-ar opri ploaia dar avem programată o deplasare la niște prieteni în acest weekend.
💦 De atâta ploaie, turturelel sau guguștiucii (după caz) se adăpostesc pe pervaz.
vineri, 7 aprilie 2023
Locul meu de la fereastră? Unde-i?
Odată cu pregătirile și curățenia de sărbători prin casă mai au loc și mici modificări, diverse obiecte își mai schimbă locul, etc ... Dacă pentru noi, cei bipezi, aceste modificări vin cumva natural mai ales că noi le dorim și le facem, patrupezii casei urmăresc curioși și uneori neliniștiți orice modificare. Sau uneori descoperă surprinși modificările când ajung pe-acasă.
Așa s-a întâmplat și cu Porto când a intrat în casă și a vrut să-și ocupe locul lui de floare la fereastră. Îmi pare rău că nu am reușit să-l fotografiez când se uita încruntat la mine certându-mă că nu are loc.
joi, 6 aprilie 2023
Se luminează a ploaie - Reflexii în oglindă (6)
Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău,
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare)
și înscrie articolul în tabel”
miercuri, 5 aprilie 2023
Azi, prin parc - MFC (54)
Pozele sunt din arhiva personală
Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat de Carmen
și găzduit acum de Suzana

.jpeg)

.jpeg)

.jpeg)

.jpeg)

.jpeg)

.jpeg)

.jpeg)

.jpeg)

.jpeg)

.jpeg)
.jpeg)


.jpeg)



.jpeg)




.jpeg)



