La mulți ani!

 

Filme și goblene cu diamante

 În aceeași atmosfera din prima zi de Crăciun, s-au derulat și următoarele zile, spre încântarea mea. Și în a doua zi, timpul petrecut împreună cu cei dragi a fost prioritar. În afara meselor luate împreună, am căutat să facem și diverse activități. 

În a doua zi de Crăciun, domnișoara cea mică și-a deschis setul de felicitări cu diamante și ca să aibă spor, mi-am scos și eu tabloul cu pisicuță început mai demult.

N-am lucrat niciuna foarte mult atunci, eu având și alt program stabilit. Moșul a adus niște bilete la film și am profitat de ieșirea în oraș să trecem și pe la niște prieteni buni.

 La cinema am vizionat un film românesc: Transilvanian Ninja, un film cu o distribuție impresionantă.  Eu nu apreciez de obicei acest gen de film, parodia. Cîn am fost la Team Building, recunosc că l-am văzut până la final doar pentru că eram în sala de cinema. Dacă aș fi fost acasă, l-aș fi abandonat rapid. Prin urmare nu am avut prea multe așteptări de la acest film, dar nu pentru mine am luat biletele. Începutul a fost greoi, parcă prea lung, prea mult până la începerea acțiunii. Vorba soțului, se puteau face și la început niște glume/poate care să te țină interesat de film. De data asta cred că amândoi am fi renunțat să ne mai uităm. Dar odată ce a început acțiunea, glumele a fost ok. Chiar am râs eu mai mult decât soțul. Concluzia lui : „a fost un film mai mult pentru tine decât pentru mine”

Ce nu mi-a plăcut la această experiență nu a ținut de film, ci de public. Special am luat biletele la ultima difizare a zilei ca să nu mai fie aglomerat în mall, mai ales la plecare. Și totuși m-am trezit la film cu un grup de 7-8 copii, în jurul a 12-14 ani, care s-au mai nimerit și să stea pe rîndurile din fața mea. I-a băgat în salî o mămică care a plecat imediat ce i-a așezat pe locurile lor cu sucurile/popcornul și nachos-urile pe cele și le-au cumpărat. Nu judec pe nimeni ce consideră potrivit sau nu pentru a fi vizionat de copii, dar ... Grupul s-a plictisit repede de film, și-au scos telefoanele, își trimiteau mesaje, s-au ridicat, s-au plimbat, au ieșit din sală și s-au întors... Cireașa de pe tort a fost parfumul, unul enorm de puternic pe care cred că și-l luase vreo fată și-și mai dădeau din când ân cînd cu el că altfel nu-mi explic valurile de parfum care vedeau ocazional dinspre ei. Și cum eu nu mai suport parfumurile puternice, jumătate dinn timp am petrecut-o cu fularul la gură. Nu mai spun ce au lăsat în urma lor la plecare. sau poate au strâns înainte să iasă din sală, deși mă îndoiesc că la toată lipsa de maniere de care au dat dovadă, la final s-au aplecat ei să adune nachos-urile căzute cu totul pe jos. Deranjată de acel parfum, cred că am ieșit prima din sala de cinema.

Lăsând la o parte experiența cu publicul neadecvat acestui film, nu aș putea spune că filmul să fie interzis minorilor, dar nici nu văd să aducă vreun plus educației lor, e un film bunicel, dar merită văzut din confortul casei, nu la cinema (părere personală)

Dar ne-a plăcut distribuția filmului și căutând a doua zi să cunoaștem actorii și în ce alte filme au jucat, am descoperit alt film românesc, din 2021 : Zăpadă, ceai și dragoste. Cred că l-am descoperit datorită actriței Paula Chirilă, ce a jucat rolul Ramonei în celălat film. Dar ne-a plăcut mai mult decât Transilvanian ninja, mai multe glume bune (deși prin comentarii pe cinemagia am văut că nu a fost tocmai apreciat), astfel încît ne-am uitat și la continuare aproape imediat: Zăpadă, Ceai și Dragoste cu puțin Noroc. A fost mai mult ”Noroc” decât „Zăpadă”, dar, ca în marea majoritate a cazurilor, continuarea lasă de dorit. Poate și pentru faptul că se termină ân mijlocul acțiunii pentru că urmează și partea a treia ce va avea premiera anul viitor. Nu știu dacă o să-l mai vizionez și pe acesta, dacă era deja lansat, ne-am fi uitat acum să vedem finalul acțiunii, dar al doilea film nu m-a atras atât de mult că să=l mai reiau vreodată să pot înțelege o continuare.

Cât timp au rulat filmele, eu m-am ocupat de goblenul cu diamante. De cele mai multe ori, când mă uit acasă la un film, mai fac și ceva craft ân timpul filmului. Ân funcție de film, fie renunț la craft că e prea faină acțiunea filmului, fie mă concentrez pe ceea ce lucrez. Acum, fiind și filme românești a fost ușor să termin goblenul cu pisicuța. Și domnișoara și-a terminat felicitările.

 

 

 

Iar eu am trecut deja la următorul :

Presimt că ân anul ce va urma mă voi concentra pe a termina cât mai multe din goblenele acestea și poate ajung și să le înrăme. Sunt câteva pe care vreau să le expun, dar și unele pe care vreau să le fac cadou gata înrămate.

9 Noiembrie, de Colleen Hoover - Citate favorite (47)

 „9 Noiembrie” este o carte ce îmi apărea de mult pe site-urile de cărți, e de fapt apărută în 2015, dar nu a fost tradusă la noi și cum nu cunosc bine engleza pentru a lectura o astfel de carte am evitat să o cumpăr. Am găsit de acceași autoare, un pdf în engleză, „Finding Cinderella” și am încercat s-o citesc cînd am descoperit autoarea ... n-am reușit, pierdeam prea mult din acțiune din cauza lipsei de vocabular. Nu știu dacă azi mai e valabil, în ultimi ani am tot ascultat niște cărți audio în engleză, am și citit câte ceva pe niște aplicații pe telefon. Când am văzut că a apărut traducerea acestei cărți nu am ezitat să o comand. Da, cumva mi-am făcut-o singură cadou, dar cam așa procedez cu cărțile de mulți ani.

Cartea a fost ceva cu totul neasteptat. Tot ce se întâmplă în carte are loc la o dată specifică din an, exact 9 noiembrie, de unde și titlul. Cartea este și structurată în capitole astfel intitulate, „Primul, 9 Noiembrie”, „Al doilea 9 noiembrie”,  și tot așa până la „Ultimul 9 noiembrie”. Aproape în fiecare capitol, acținea se desfășoară atât din perspectiva ei protagonistei, Fallon O'Neil, dar și din perspectiva lui, Benton James Kessler. Fiecare capitol începe cu un citat, câteva versuri dintr-o poezie. De obicei, absorbită de intriga cărții nu dau atenție citatelor, dar de data aceasta mi-au atras atenția pentru că versurile sunt atribuite protagonistului cărții, Ben Scriitorul.

”Sunt translucid, apos.

În derivă, fără scop.

Ea este ancora care se scufundă în marea mea.”

Încă din primul capitol aflăm că data de 9 noiembrie are o foarte mare importanță pentru Fallon, este ziua în care s-a încheiat cariera ei de actriță din cauza unui incendiu ce a surprins-o în casa tatălui ei, unde se afla în vizită. Incendiul a avut loc în urmă cu doi ani, a trecut de perioada de recuperare, dar a rămas cu cicatrici pe care se străduie să le ascundă prin haine cu mâneci lungi și cu părul purtat lung pe făță. Acum se află la un restaurant la un prânz cu tatăl ei pe care vrea să-l anunțe că se mută în New York pentru a încerca să joace pe Broadway. Resentimentele pe care le are față de tatăl ei că a uitat că ea este în casă în noaptea incendiului, plus lipsa de empatie a acestuia, un actor de  succes și el într-un serial încheiat deja de mult, dar încă recunoscut pe stradă, fac ca discuția dintre ei să fie dificilă.  Deși nu pare chiar rău intenționat, afirmațiile pe Donovan O'Neil le spune au efectul de a o critica/lovi jigni pe Fallon, mai ales când se învărt în jurul actoriei și faptului că nu mai poate juca din cauza aspectului fizic. 

„-Mă faci să vreau să renunț la bărbați pentru toteauna, spun eu cu gura plină.

-Asta n-ar trebui să fie o problemă, zice el, râzând. Știu că ai ieșit doar o singură dată la o întâlnire romantică și asta s-a întâmplat acum mai bine de doi ani.

Înghit cu greu bucata de somon. 

Serios? Unde eram eu când s-au repartizat tații decenți? De ce a trebuit să mă aleg cu un nemernic obtuz?

Mă întreb de câte ori a dat cu bâta în baltă azi când a deschis gura? Ar face bine să aibă grijă, altfel o să înceapă să scoată numai prostii pe gură. E clar, habar n-are ce zi e azi. Dacă ar fi știut, n-ar fi rostit niciodată ceva atât de lipsit de sensibilitate.

Văd că se întunecă brusc, încercînd să înjghebe o scuză pentru ceea ce a spus. Sunt sigură că nu a vrut sa zică ceea ce am înțeles eu, dar asta nu mă împiedică sa vreau să-i dau o replică.”

 

Donovan, este un protagonist secundar în carete, dar este cel care face cumva legătura ăntre personaje și care declanșează involundar totul. Nu este tomai rău intenționat, dar cum aș spune eu, „vorbește gură fără el”.

În acest moment, Ben, care a auzit toată discuția din separeul alăturat, se hotărăște să-i sară în ajutor și se așează lângă ea pretinzând că e iubitul ei. Fallon intră în jocul lui și după câteve replici mai dure între Donovan și Ben, primul pleacă supărat ceea ce duce la o ruptură între tată și fiică. Se vor împăca ceva mai târziu, tot datorită lui Ben. Cei doi tineri rămăn singuri și ajung să petreacă tot restul zilei împreună, descoperind diverse lucrui despre ei. Își dau chiar și câte o poreclă drăguță : Fallon cea Tranzientă și Ben Scriitorul. Ben știe că ea va pleca în aceeași zi și probabil nu o va mai veadea niciodată, dar atracția pe care o simte față de ea și sentimentul că trebuie să-i redea încrederea în sine în ciuda cicatricilor, să o sprijine să plece pentru a face ceva pentru ea, îl determină să îi rămînă în preajmă. Dar au amândoi doar 18 ani și conform învătăturilor primite de la mama ei, Fallon nu ar trebui să se îndrăgostească între 16 și 23 de ani. Mama ei, eroina ei, cum spune chiar Fallon, a fost cea care a tinut-o bine ancorată în realitate când a devenit atrițăd e succes la doar 14 ani și nu lasat ca toată faima să-i schimbe caracterul așa cum s-a întămplat cu Donovan. Ea e cea care spune că „ Nu te vei putea găsi niciodată pe tine însăți, dacă te pierzi în altcineva” și abia după 23 de ani poți spune că știi despre tine cine ești și ce dorești.

Printre toate discuțiile și descoperirile despre celălalt, cei doi fac un târg: ea să meargă la o audiție, el să scrie o carte de dragoste cu ei ca protagoniști principali. Dar cum vor verifica dacă s-au ținut de cuvânt? Se vor întîlni din nou peste un an, la același restaurant, la aceeași oră și vor pretrece din nou ziua împreună. Dar între timp nu vor avea niciun contact unul cu celălalt, nici telefonic, nici social media.

 Primul capitol mi s-a părut lung, nu are decât 100 de pagini, dar alternând povestea le la Fallon la Ben, nici nu am realizat că de fapt a fost un singur capitol, până nu am văzut „Al doilea 9 noiembrie” și citatul aferent.

„Lacrimile ei și sufletul meu trăiesc vieți paralele.

Aleargă, dor, pârjolesc.

Repetă.

Lacrimile ei și sufletul eu trăiesc despărțire”

Exact la un an, Ben se află în restaurant, la ora stabilită, în separeul lor, chiar dacă s-a schimbat proprietarul și numele restaurantului. Așteaptă și așteaptă, dar după două ore deja începe să-și piardă speranța cînd de el se apropie o vânzătoare dintr-un magazin apropiat care îl cheamă la telefon cu o urgență : e Fallon, căreia i-a întarziat avionul de la New York și  acum se află în taxi în drum spre restaurant și nu a avut cum să-l anunțe mai devreme de întarziere, că nu răspundeai cei de la restaurant la telefon. Ca să câștige mai mult timp împreună, Ben îi propune să se întâlnească la el acasă. Acolo Fallon descoperă că Ben locuiește cu frații lui în casa moștenită de la mama lor, că Ian fratele cel mare este pilot de avion, iar  Kyle ce pare a nu avea tocmai o relație bună cu Ben, se va însura peste câteva zile cu Jordyn. Altercația dintre Ben și Kyle, deși povestită din prisma lui Fallon care nu a auzit ce-și spuneau și nici nu pune întrebări despre motiv, te fac să crezi că există ceva în trecutul lui Ben legat de ea.

M-a surprins să-l recunosc pe Ian, nu chiar din prima clipă, dar când a spus că Miles i-a preluat cursele, m-am gândit imediat la protagoniștii din „Ugly Love”. Capitolul următor mi-a confirmat impresia. Aș fi vrut să aflu mai multe despre el, curiozitate cu care am rămas de la cealată carte, dar am impresie că există o carte și cu el ca protagonist principal.

„Ea „m-a iubit” în ghilimele

Și m-a sărutat în aldine.

AM ÎNCERCAT S-O PĂSTREZ AȘA CUM E,

cu litere mari.

A dispărut cu o elipsă...”

În al treilea 9 noiembrie, o găsim pe Fallon la un restaurant în New York, asteptându-l pe Ben, pentru că i-a promis că  va zbura el către ea, doar că nu vine Ben ci telefonul. La prima impresie a crezut că-i plătețte cu aceeași monedă, fie chiar întârzie, fie doar face o glumă, dar nu, en nici nu a plecat din LA. Tocmai trece printr-un moment dificil și trebuie să-și îngroape fratele, pe Kyle, cel car ar fi trebuit să-și aniverseze căsătoria de un an și care nu o să-și cunoască niciodată fiul nenăscut încă. După ce o anunță de motivul pentru care nu ajunge la întâlnire, povestea continuă din prisma lui, și-l vedem pe Ben cum se străduie să treacă peste zi, să fie un sprijin pentru Ian și Jordyn. Răsuflă ușurat când apar Miles și Tate (protagoniștii din Ugly love și prietenii lui Ian), dar nu-și permiyte să jelească fratele decât după ce o vede pe Fallon apărând la ușa lui. După această noapte, relația dintre ei pare să ia o altă direcție, să schimbe numerele de telefon, să vorbească mai des, dar totuși la despărțire, Fallon alege să nu schimbe termenii pactului pe care l-au făcut inițial. Motivele ei sunt total altruiste, dar se pare că Ben nu vede decît că se despart.

 „În întunericul ei. ea rămâne tăcută.

În întunericul meu, ea strigă”

Anul următor se reîntâlnesc la restaurant, dar Ben are vești pe care Fallon le intuiește/descoperă înainte de a fi el pregătit să le spună. De data aceasta ea alege să încheie tot, și relație și pactul pentru carte și îl anunță că nu va mai veni la ultima lor întâlnire programată la început.

„Defectele îmi sunt învelite înmila ei,

Venerate sunt de percepția ei falsa

Și cu buzele ei pe oielea mea

Îmi va dezvălui înșelăciunea”

Și chiar nu se prezintă la restaurant. Își petrece ziua cu cei mai buni prieteni ai ei, Amber și Glenn pe care i-am cunoscut fugitiv în primul capitol. Dar așa cum mă așteptan, Ben o găsește și din nou cei doi se împacă și par să prioritizeze relația lor, mai ales că locuiesc acum ambii în LA. Dar dimineața ea descoperă manuscrisul lui, povestea lor și vrea să afle motivul pentru care s-a cerctat cu fratele lui, în al doilea lor 9 noiembrie. Iar ceea ce descoperă ne arată și de cel el o știa înainte de prima lor întâlnire. (motivul o să-l descoperitți în carte - și-asa am dezvăluit destul de multe). Bine-nțeles că se despart, mai precis ea îl părăsește din nou fără să-i asculte explicațiile și fără a lua nici manuscriscul pe care el o roagă acum să-l citească (îl aruncă pe geamul taxiului).

„Soartă.

Cuvânt ce înseamnă destin.

Soartă.

Cuvânt ce înseamnă damnare.”

În următorul 9 noiembrie o găsim pe Fallon sperînd să poată trece mai ușor peste ziua aceasta, cînd primește de la Ben un nou manuscris și o scrisoare. Fallonci tește doar scrisoarea, dar la insistențele mamei ei începe să citească și manuscrisul. Odată cu ea aflăm și noi motivele și evenimentele care au condus la incendiu și la întîlnirea lor.

„Dacă minciunile-ar fi scrise, le-aș șterge.

Dar ele sunt rostite; gravate înăuntru.

Cu adevăr convalescent, îmi strig ispășirea.

Lasă-mă să ispășesc lipit de pielea ta.”

Ultimul 9 noiembrie, capitolul final de doar cîteva pagini, este de fapt încheiea zilei din capitolul anterior, practic împăcarea celor doi după ce ea citește manuscrisul.

Imadiat ce am termainat cartea, eram entuziasmată, încîntată. Și acum sunt, dar emoția aia inițială s-a mai liniștit, sedimentat și au apărut întrebările, comparațiile, ce aș fi făcut eu în situația aceea. Mereu mă întreb ceva de genul cu personajele cu care rezonez. Nu prea am înțeles exact de ce Ben a mai așteptat un an ca să îi dea manuscrisul. Deja la momentul ultimei despărțiri fiecare știa clar cum să dea de celălalt prin intermediul prietenilor/familiei, plus că manuscrisul l-a dus direct la ușa ei.  Poate că a avut nevoie de timp să-l rescrie, dar de ce să aștepte un an? Să zicem că a fost pentru frumusețea și structura poveștii. 

Al doilea lucru care mă nedumerește este de ce în final Fallon, așteaptă până la finalul zilei să se regăsească eu el? Bun înțeleg că a începu să citească mult mai târziu decât spera el, dar și când a luat hătărârea, de ce să faci altceva înainte să-l găsești? Puteau merge împreună. Dacă nu termina la timp? Dacă se închidea restaurantul mai devreme?Ar fi așteptat încă un 9 noiembrie? Sunt întrebări la care nu voi găsi răspuns, decât dacă voi intra absolut complet în pielea personajului fără a mă lăsa influențată ce ceea ce sunt eu. Imposibil.

Per total, cartea a fost superbă, o recomand celor ce preferă acest gen de cărți. Râd oarecum acum de mine că mi-a luat mai puți timp s-o citesc decât să scriu despre ea.

Am găsit deschis încă tabelul pentru citate, motiv pentru care înscriu postarea la ”Jocul de luni” (chiar dacă azi e sâmbătă), joc ce constă în redarea unor Citate favorite, găzduit acum de Suzana.

Chrismas atmosphere - puzzle

 Puzzle-ul pe care l-am primit de Crăciun și pe care l-am rezolvat ieri este unul chiar deosebit de frumos. A fost dificil de montat și singură nu aș fi reușit așa repede. Multe piese le-am găsit locul numai luând fiecare piesă și încercând-o în locul căutat până găseam piesa potrivită. Chiar și așa am reușit să mai punem și căte o piesă „aiurea” și doar cînd nu găseam nimic altceva lângă ne dădeam seama că ceva nu e la locul lui. Dar la final, a meritat tot efortul. Imaginea este superbă, meritul artistului Dominic Davison.

L-am căutat pe net să văd alte lucrări de-ale lui și am descoperit cu surprindere că eu chiar mai am puzzle-uri după imahginile create de el, dar bănuiesc că pe cutiile de la acele puzzle-uri nu i s-a dat credtul cuvenit, sau poate nu am văzut eu informația. Nu pe toate cutiile apar și autorii imaginilor folosite.

Dintre aceste puzzle-uri amintesc acum doar casa la țară, deși mult mai  multe poze de pe site-ul lui mi se par cunoscute. Am un puzzle, Veneția, ce pare o combinație a două dintre imaginile lui (poza 1 și poza 2). La fel și pozele cu străzi din Paris, seamănă cu un puzzle de-al meu.

Revenind la puzzle-ul de ieri, sete de la firma Trefl, are 1000 de piese, dimensiunile standart pentru aceste puzzle-uri, 68,3x48cm, imaginea creată de Dominic Davison.

Un Crăciun neobișnuit, dar pe placul meu

  Începusem acest articol ieri imediat după prânz, cu gândul la cartea pe care tocmai o citisem, sperând să notez repede primele impresii înainte să „le pierd”, dar am fost întreruptă în timp ce scriam și articolul n-a mai fost gata. A, și în plus ieri nu aveam nici pozele pregătite.

Azi, sunt din nou matinală, dar îmi place liniștea dimineații, cu tot cu blănoșii sforăind la propriu lângă mine. Eram hotărâtă să termin articolul despre carte, dar nu mai putea continua în varianta de ieri așa că l-am secționat și probabil vor deveni vreo trei, dacă reușesc să le termin.

Am ales pentru poza articolului o imagine primită ieri pe whatsapp, ce mi se pare sugestivă pentru ceea ce înseamnă Crăciunul. Cu un singur lucru nu sunt de acord de acolo, și știu că îmi veți da dreptate: nimic nu e gratis. Ca să ajungi să ai parte de toate cele puse în brad, trebuie să muncești pentru asta. Poate nu plătești cu bani pentru pace, bucurie, dragoste sau respect, etc...dar niciuna nu vine doar așa că stai și aștepți să ți le orfere viața. Din punctul meu de vedere, toate se cultivă.

În continuare o să las textul așa cum l-am scris ieri și voi face la final completările pentru restul zilei.

E ziua de Crăciun și n-am mai intrat pe blog de câteva zile, în mare parte din cauza unei răceli ce m-a trântit atât de tare la pat că nici nu am crezut că voi mai fi în stare să pregătesc cele ce-mi propusesem pentru ziua de azi. Dar după o zi de zăcut la pat, Domnul a ținut cu mine și cu pauze lungi și dese, ieri am reușit cu ajutorul celor din familie să bifăm tot ce era pe lista noastră de bucate de preparat.

A fost un Crăciun simplu și cumva atipic pentru noi, dar am decis de comun acord să desfacem cadourile în seara de Ajun, că să nu mai așteptăm dimineața unii după alții, unii dintre noi sunt mai matinali decât alții și doar după 9-10 putem spune că suntem toți treji în zilele libere. Dacă e vorba de școală sau serviciu, fiecare e gata la timpul necesar.

Printre cadourile nostre s-au aflat și cărți, alese din lista noastră de dorințe, iar eu m-am ales cu ultima traducere a unei cărți de Colleen Hoover. Încă pot spune că e autoarea mea preferată pe acest gen de cărți. Și un puzzle cu o imagine de iarnă.

Ca de obicei sunt prima care se trezește, ceasul biologic și-a spus cuvântul și eram în picioare mult înaintea alarmei pe care se pare că n-am oprit-o pe perioada vacanței. Singura trează, când încă nu se luminase afară am ales să nu-mi petrec dimineața de Crăciun pe social media (de altfel de câțiva ani mi-am făcut un scop de a nu intra în astfel de zile pe laptop, mai ales în prima parte a zile) și am decis să citesc cartea pe care tocmai am primit-o. Și am citit-o! Pe repede înainte cum fac de de obicei la prima lecturare a unei cărți care mă captivează astfel încât acum când tocmai am terinat-o m-am grăbit să scriu despre ea înainte să pierd primele impresii pe care mi le-a lăsat cartea. A, da, am avut și pauze, când s-au trezit pe rând ceilalți membrii ai familiei, ne-am relaxat cu blănoșii nostri dragi, și am luat și masa de Crăciun împreună(caltaboș și sarmale cu mămăligă). Așa că pot spune că până acum am avut parte de tot ce mi-am dorit de Crăciunul acesta: liniște, pace, familia toată la masă și relaxare.

 Când se revărsă peste tine asemenea drăgălași, cum să mai stai tu la laptop și să nu te amesteci printre ei?

 

 După amiaza mi-am petrecut-o în compania fetelor. Am asamblat un raft de reviste primit de domnișoara cea mică. Cea mare și-l va monta singură la facultate, a fost de fapt dorinta ei pentru un astfel de raft, dar i s-a potrivit și celei mici. Nu am poze cu raftul, adevărul e că nu mi se pare chiar încăpător, coșurile pentru reviste sunt cumva băgate unele în altele și mi se pare că se irosește mult spațiu de depozitare. Mă gândesc să-i aduc o îmbunătățire în viitor.

An de an, domișoara cea mică își dorește de Crăciun să primească ceva de făcut, un kit cu ceva de asamblat, să aibă o activitate în zilele de sărbătoare. Cum e deja o adolescentă, moșul s-a prezentat cu un kit de felicitări cu diamante, am găsit un kit care conține și felicitarea ce am primit-o anul trecut de la Zuzu. Nu știu când și de ce în acest an a încetat să mai scrie ea pe blog, dar descopăr acum cu surprindere că blogul ei nu mai există.

Dia nu s-a ocupat ieri de felicitările primite, a preferat să petrecem timp împreună și am stabilit împreună să construim cartea 3d pe care o primisem anul trecut în dar de la fete. Da, știu a trecut mult timp de atunci, dar știu că nu e un proiect simplu de terminat, așa că fără să fiu sigură că am și timpul necesar de el, nu l-am început. Se pare că nici ieri nu a fost să fie! Undeva pe parcursul anului am reușit să rătăcesc cartea de instrucțiuni, da, e deja carte cu instructiuni nu doar o foaie simplă. Cred că și cărticelele de la seturile lego sunt mai subțiri. Și oricît am căutat-o ieri, n-a vrut să apară. Sigur am pus-o bine!

Prin urmare n-am reorientat către puzzle-ul abia primit, cadou tot de la ele. Am zis măcar pe acesta să îl fac acum când abia mi l-au oferit și să nu-l mai las să adune praful. L-am început cu cea mică, dar ea nu e foarte mare amatoare de puzzle-uri (de asta și dorise să montăm cartea), așa că a renunțat repede. Dar am continuat cu domnișoara cea mare, ea mi-a moștenit pasiunea pentru puzzle, doar că nu are timp și spațiu pentru ele. 

Ne-am întrerupt doar pentru cină, wow, a doua masă a zilei la care să stăm toți? Nu a fost cine știe ce, o friptură la cutor cu salată de varză acră și cârnați de casă. Nici măcar o garnitură, dar nici nu ne-a trebuit mai mult. Obiceiul nostru de Crăciun era deschiderea cadorurilor - unii morocănoși că e prea dimineață, alții obosiți de așteptare și nerăbdători să vadă ce au primit, apoi luam repede un mic dejun fiecare cu ce poftea și restul zilei fiecare și-l petrecea fiecare cum dorea, majoritatea încercând să recupereze somnul întrerupt dimineața. Găseam cu greu o oră la care să ne așezăm toți la masă pentru o friptură. Prin urmare ziua de ieri a fost mai mult decât perfectă, iar treaba asta cu deschisul cadourilor în ajun când oricum toți suntem treji, cred că se potrivește mult mai bine familiei mele.

După cină am continuat cu puzzle-ul cu domnișoara cea mare. Cea mică a mai venit din când, până a doborât-o somnul, ea nu e tocmai pasăre de noapte ca sora-sa. Am reușit să-l terminăm undeva pe la 2 noaptea, dar sincer a meritat. Chiar a fost un Crăciun mult peste așteptările mele. Simplu, dar absolut minunat. Mai vreau!

Închei cu un colaj de poze din ajun, adunate noi fetele în jurul bradului, când am desfăcut cadoul pentru pisicuțe, să se bucure de el înainte de să plece afară. Mi-au plăcut mereu momentele astea, cînd fetele stau în jurul bradului, în seara/noaptea de ajun. Nu știu ce gândesc ele când stau acolo și privesc bradul împodobit cu cadourile sub el, dar nu e primul an în care le găsesc așa.

 

Sper că și voi ați avut parte de Crăciunul pe care vi l-ați dorit 

și vă urez ca zilele ce urmează să fie pline de toate lucrurile neprețuite agățate în brăduț  

Dintr-un noiembrie cețos - RiO(72)

Pozele sunt cum spuneam în titlu, de prin noiembrie, o vreme când încă mai încercam să fiu la timp cu postările din jocurile cu poze. A fost o seară cu ceață multă, nu am mai prins de mult așa ceva la volan, iar luminile se reflectau frumos, mult mai frumos decât ce-am reușit eu să surprind în poze.

In aceeași zi am descoperit în telefon că și windoes-ul îmi oferise o imagine minunată cu reflexii.

 

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”

Reeditare structură ADN cu paie de suc.

Proiectul acesta l-a primit domnișoara mea cea mică de multișor la biologie, cu teren undeva prin primăvară: să facă ceva din materiale reciclabile, dar să fie ceva mai mult decât niște foi lipite una peste alta. Și-a adus ea aminte de structura ADN pe care am făcut-o acum câțiva ani pentru băiatul unor prieteni și m-a rugat să-i fac și ei una pentru că ea are mult de învățat și nu prea are timp. Dar și l-ar fi dorit cât mai repede că să nu treacă de capitolul despre ADN.

Din diverse motive și eu am tot amânat proiectul, ba nu ne potriveam ca timp, ba aveam altceva de făcut, ba...s-a întâmplat ce s-a-ntâmplat. Din nevoia de a ieși din starea pe care am avut-o azi, când gândurile o luaseră într-o direcție ce u-mi face bine, mi-am dat seama că oricât de multa treabă aș avea, am nevoie fie să citesc o care „plângăcioasă” fie să fac de craft. Mi-am luat și cartea pe lângă mie, dar am ales să lucrez și proiectul fetei. Plus că și ea m-a ajutat cu el.

Am mers pe aceeași idee ca și data trecută, doar că acum am folosit paie de hârtie. Nici nu ne-au trebuit multe : câte două din fiecare culoare : roz, albastru, verde, mov și patru galbene. Pentru tăiat am folosit aproape aceleași dimensiuni ca data trecută. 3 cm pentru ramurile adn-ului și 1cmm, respectiv 1, 5 cm pentru structurile dintre ramuri ( mov și galben)

 

Mi-ar fi plăcut să fie mai lung, s-ar fi răsucit mai frumos pentru a reprezenta structura spiralată a ADN-ului, dar a trebuit să ne limităm la sârma zincată răsucită pe care o mai aveam

La final l-am agățat de un băț de frigăruie înfipt într-o bucată de plastilina să aibă stabilitate.

Acum că mi-am scris și articolul despre proiect, mă reîntorc mai liniștită la carte, poate dau și peste pasajul plângăcios care să mă ajute să mă eliberez de starea de plâns. Și de mâine trebuie sa trag tare pe planurile de lecție că...dap, inspecție miercuri.

Life goes on ... for others

 Cred ca e cea mai dificila postare pe care am scris-o până acum. Am tot vrut să scriu dar mă înec în cuvinte și ... nu numai. Va fi o postare foarte tristă, așa că dacă nu puteți, nu e nicio supărare dacă treceți peste.

Ultimele zile au fost un calvar emoțional, mai ales din pricina secretului ce trebuia ținut până ne adunam toți acasă. 

E ciudat cum uneori viața ne dă atât de multe semne și totuși nu le vedem absolut deloc, sau nu realizăm în ce direcție se îndreaptă anumite lucruri. Uneori chiar cred că e menit să fie așa ca să ne protejeze de tot tumultul emoțional ce îl implică conștientizarea anumitor evenimente.

Se spune că pisicile știu și evenimentele din ultimele luni mă fac să cred că e adevărat chiar dacă eu la vremea aceea nu înțelegeam ce se întâmplă.

În ultimul an aproape, Porto s-a tot îmbolnăvit, răcelile erau destul de dese, mai ales de când s-a lăsat frigul în toamna asta, dar de cele mai multe ori, mai chinuitor era să-i dăm tratamentul decât doar să-l ținem în casă la căldură și să avem grijă să-i dăm să mânânce, să fim siguri că mănâncă și el ceva. Mult timp am crezut că și el mânâncă din castroanele de afară la fel ca ceilalți, dar când stătea în casă mânca foarte puțin. Au fost și perioada în care dacă nu îi duceam noi acolo unde stătea, nici apă nu ar fi băut.

Când făceam treabă în bucătărie, el era primul care se prezenta la ușă, chiar dacă doar stătea să se uite la noi/cuptor, dar era prezent. Renunțase deja de multișor la acest obicei și prefera să stea la etaj în fotoliu, culcuși,t cu un aspect de ziceai că e bătut. Mai se și ascundea sub pat de noi. Trebuia să mă apropii foarte încet ca să înțeleagă că nu vreau să-l alung.

Ce mi s-a mai părut ciudat, a fost că nu mai stădea nici măcar cu Fifi. Că o evită pe Scai, nu era nimic nou, nu a părut s-o accepte niciodată, deși acum stau să mă întreb dacă nu cumva a iubit-o și a protejat-o cît a putut de mult, iar respingerea ce i-o afișa să fie din dorința de a o feri de o eventuală îmbolnăvire. La fel cum începuse să facă și cu Fifi. Mai venea uneori la noi, să stea cu noi, dar pe mine cred că deja mă asocia cu medicamentele că nu mai stătea nici să-l mângâi.

Acum că știu, realizez că el se ferea de celelalte pisici, dar se ducea la Nero și Bella. Doar pe pisici le „câhâia” și fugea el de ele. Față de Scai nu mi s-a părut ciudat, mai ales că ea stătea la distanță de el, dar nu înțelegeam ce are cu Fifi. Acum înțeleg sau presupun că de fapt nu vroia să se bată cu el.

Luni seară a venit iar amărât și înfrigurat acasă și abia respira. Am crezut că iar e răcit și l-am luat în baie să-i punem niște picături să-și curețe nasul și să poată respira mai bine. Nu-i plăcea deloc să-i punem picături, nici în ochi și nici în nas. Și când a deschis gură să „vocifereze” efectiv aproape că mi-a stat mie inima. Avea gurița plină de sânge. Și cu tot discomfortul și durerile pe care le avea, l-am văzut atunci cum se chinuie să-l înghită, să nu scape nicio picătură, nici când am încercat să-l stergem și să vedem cît de grav e. Nici nu ne-a lăsat. Dar am reușit cumva să-i dăm niște stomodine, pe care îl aveam în casă, că nu era la primul episod de răni în gât din cauza cărora nu putea să mînânce. În perioadele acestea îi dădeam numai hrană umedă/pasată sau supe, dar acum nici supă nu a mai mâncat.

În noaptea aceea nu s-a atins de nimic, cred că nici de apă. Când l-am luat să-l pun în ham și ghiozandul lui de transport să-l duc la veterinar, doar a tresărit, dar aproape că s-a urcat singur. Cred că știa că nu mai rezistă și poate că și el a sperat că va scăpa. Eu știu că am plecat cu el în ideea că îl fac bine.  Doctorițele care l-au văzut cred că și-au dat seama imediat ce poate fi și-mi dau seama, acum, că mi-ar fi putut da rezultatul acelui test atunci pe loc, dar probabil au văzut că nu eram pregătită pentru așa ceva. Faptul că-i trebuiau și alte analize și investigații de care eu nu mă puream ocupa imediat, a făcut să-l las internat la veterinar. Din nou cred că aici a intervenit karma aia care te protejează, fără să realizezi, de situațiile mult mai dificile. Dacă mi-ar fi spus atunci pe loc ce înseamnă leucemia aia de care vorbeau ele și că de fapt e infecție cu virus hiv felin .... Nici directoarea mea, iubitoare de pisici nu mi-a zis că nu mai există decât o singură direcție în evoluția lui viitoare. Am realizat doar seara cînd am plecat de la serviciu mai devreme (întâmplător), dar totuși nu destul de devreme să ajung înainte de închiderea cabinetului. Aș fi întârziat 5-10 min după GPS, dar probabil medicul de la cabinet a știut că e mai bine să rămână acolo cum vorbisem inițial, decât să-l iau acasă.

Din păcate, miercuri, Porto a și plecat pe drumul fără întoarcere. Am ales să nu îl înmormântăm noi acasă, sincer ar fi trebuit s-o facă sotul cu cea mică, că eu eram la serviciu, iar pentru ea nu cred că ar fi fost prea bine. Plus că ne-a fost teamă că vor săpa câinii după el, mai ales că au fost foarte buni prieteni.

Aseară a venit și Cri de la facultate, nu i-am putut spune mai devreme. Nici să termin de împodobit bradul început luni n-am mai reușit până aseară, și asta doar foțată de nevoia de a fi curat în sufragerie că aveam eu azi pregătiri. Oricum arată jalnic față de alte dăți, și eu și fetele abia dacă reușeam să mai punem câte ceva, numai ca să strângem odată toate cutiile cu decorațiuni de Crăciun.

I-am tot urmărit pe ceilalți, și pe câini și pe pisici. Momentan nu par să-l caute pe Porto, deși eu în seara asta îl căutam cu privirea dacă e la ușă să-i dau drumul în casă. Dar după cum spuneam, Porto i-a evitat el mult timp și mai avea și perioade când lipsea și cîte 48 de ore de acasă.

Doar Scai pare să fie mai mult pe lângă casă, de parcă până acum stătea departe să poată dormi Porto pe verandă în cutiuțele special amenajate pentru ei. Dacă o vedea, fugea el imediat, dar dimineața era el pe pernuță și ea venea de prin curte.

Câinii sunt în afara oricărui pericol în ceea ce privește boala asta. Au ei problemele lor cu fungii ăia și trebuie să avem grijă să aibă așternuturi mereu uscate să nu se dezvolte iar până la un nivem de risc de îmbolnăvire, dar nu pot lua acest virus felin. Scai și Fifi au fost azi la testare și am primit rezultatul pe loc, în 5-10 min, sunt negativi amândoi pentru moment. Ceea ce înseamnă că cine l-a îmbolnăvit pe Porto (cel mai probabil într-o bătaie)  e posibil să fie prin împrejurimi și să transmită și altora virusul. Se pare că nu virusul i-a fost chiar el fatal lui Porto ci toate celelalte boli/răceli cărora sitemul lui imuntar afectat de virus, nu a mai putut să le facă față.

Nu aveam de gînd să scriu atât de mult, dar văd că odată ce s-a pornit robinetul cuvintelor, acestea nu mai au mai putut fi oprite. Am sortat azi și tot sorat din pozele din telefon. Să vă spun că în durerea mea m-am enervat pe pozele de craft că sunt multe si prea puține cu Porto? Am ales unele din ultima lună, din noiembrie. E și o durere, dar și o alinare să-l văd. Diana mea are o poză înrămată cu el. Căn o pune cu fața în jos, cînd o ține pe birou să-l vadă. Cris mi-a cerut toate aceste colaje din postare cu el.

Știu că cineva acolo sus a aranjat toate astfel încât să ne vie nouă mai „ușor” în tumultul tuturor acestor evenimente, dar încă doare și încă ne pierdem concentrarea cu orice lucrușor, gând sau vorbă ce ne amintește de el. 

ADIO PORTO!

AFEC Ziua 4 - Brăduț

 In plicul AFEC, Piticel a găsit cardul cu numărul 9  și carton buretat cu sclipici. Al lui e argintiu, dar a aflat că în colete am pus auriu, doar ca nu am mai avut și pentru el. Credeam ca am dar s-a dovedit ca l-am terminat.  

Piticel va reaminteste si tema propusa de Danuta: Bradut, materie prima: reviste, ziare cărți. 

AFEC Ziua 3 - Acadea

 Azi, în plicul AFEC, Piticel a găsit cardul cu numărul 20 și sârmă plușată. 

L-a cam nedumerit pe Bursucel acest card, cum adică acadea cu susul în jos? Hai ca mai treacă meargă cu academia, dar funda aia arata tare ciudat asa pe dos.

Intr-un final s-a dumirit când a văzut numărul cardului scris invers și l-a răsucit repede. Apoi a hotărât să coloreze cu creioane cerate, știe el ca acolo are și alb.

Apoi, inspirat de card, a folosit sârma plușată să rezolve tema zilei. Mai întâi a îndoit pe jumătate fiecare culoare, apoi le-a răsucit să creeze spirale. Dintr-o sârmă plușată aurie a făcut și o fundițe s-o semene cu academia de pe card.

Ii cam plac temele astea simple care se rezolvă ușor. Abia așteaptă sa vadă ce e mâine. 

AFEC Ziua 2 - Felicitare

 

Azi, în plicul AFEC, Piticel a găsit cardul cu numărul 5 și niște acțibilduri pentru crearea unei feicitări. 

A colorat cardul cu același carioci ca și tricolorul și s-a grăbit să posteze pentru că a aflat ca nu au ajuns toate coletele și așa să afle și ceilalți ce este în plicuri ca să poate colora și până vin coletele. Ba mai mult m-a pus să și programez niște articole în avans care să dezvăluie zilnic ce card și ce materie primă e în plic, urmînd să adaug poza cu creațiile lui atunci când vor fi gata.

La felicitarea pentru azi lucrăm amândoi. El dă indicații eu execut și o să reenin si cu poza când va fi gata.

Update: m-am hotărât sa nu fac postare separata cu completarea. 

Am avut o comanda de felicitări după un model realizat în noiembrie la Beccy. Mai precis litera D. Și cum erau în plan weekend-ul acesta sa le termin, ma gândeam ca pe ele le pun la postarea de azi.

Dar Bursucel e cam căpos, are un pitic pe creier care îi spune că trebuie să facă cu materia primă a zilei, chiar dacă nu e obligatoriu. Nici nu se putea altfel după atâția ani cu mine, nu?

Așa că m-am conformat și am folosit o steluță,  o bara și un trapez. M-a jnspirat baza bratului de carduri.

 Am completat cuniște cercuri verzi desenate cu pix corector și gata felicitarea.

PS: Piticel mi-a cerut sa precizez, ca tema a fost propusa de Diana și materia prima era mixer media.

AFEC Ziua 1 - Tricolorul

 

Bursucel Piticel a fost nerăbdător să înceapă jocul încă de cum a aflat de el. A și deschis repede primul plic să vadă el ce și cum, pe motiv că trebuia să vă arate tema primei zile.

 În prima zi din joc, am avut de colorat brăduțul cu numărul 12 din cei 25 de brăduți ce vor alcătui bradul cel mare. Am folosit carioci pentru a colora și niște linere pentru a trasa contururile.

Încă nu am decupat brăduțul, probabil voi aștepta căteva zile ca să-mi pregătesc și suportul pe care le voi pune.

Am mai coorat și steluta ce va fi pusă în vărsful bradului. Am folosit aceleași carioci dar mă gândesc șă îi adaug ceva sclipici

Pentru ornamentul la tema zilei am folosit cele trei benzi de hârtie din plic și cu ajutorul unor inimioare în aceleași culori am realizat o broșă tricoloră.

Profit de tema jocului să vă arăt și ce panou am realizat cu elevii mei pentru a sărbătorii Ziua Națională a României

Sunt foarte mândră de ei că s-au mobilizat și au participat toți cu câte ceva, fiecare ocupându-se de câte un aspect al panoului.

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! 🎇