9 Noiembrie, de Colleen Hoover - Citate favorite (47)

 „9 Noiembrie” este o carte ce îmi apărea de mult pe site-urile de cărți, e de fapt apărută în 2015, dar nu a fost tradusă la noi și cum nu cunosc bine engleza pentru a lectura o astfel de carte am evitat să o cumpăr. Am găsit de acceași autoare, un pdf în engleză, „Finding Cinderella” și am încercat s-o citesc cînd am descoperit autoarea ... n-am reușit, pierdeam prea mult din acțiune din cauza lipsei de vocabular. Nu știu dacă azi mai e valabil, în ultimi ani am tot ascultat niște cărți audio în engleză, am și citit câte ceva pe niște aplicații pe telefon. Când am văzut că a apărut traducerea acestei cărți nu am ezitat să o comand. Da, cumva mi-am făcut-o singură cadou, dar cam așa procedez cu cărțile de mulți ani.

Cartea a fost ceva cu totul neasteptat. Tot ce se întâmplă în carte are loc la o dată specifică din an, exact 9 noiembrie, de unde și titlul. Cartea este și structurată în capitole astfel intitulate, „Primul, 9 Noiembrie”, „Al doilea 9 noiembrie”,  și tot așa până la „Ultimul 9 noiembrie”. Aproape în fiecare capitol, acținea se desfășoară atât din perspectiva ei protagonistei, Fallon O'Neil, dar și din perspectiva lui, Benton James Kessler. Fiecare capitol începe cu un citat, câteva versuri dintr-o poezie. De obicei, absorbită de intriga cărții nu dau atenție citatelor, dar de data aceasta mi-au atras atenția pentru că versurile sunt atribuite protagonistului cărții, Ben Scriitorul.

”Sunt translucid, apos.

În derivă, fără scop.

Ea este ancora care se scufundă în marea mea.”

Încă din primul capitol aflăm că data de 9 noiembrie are o foarte mare importanță pentru Fallon, este ziua în care s-a încheiat cariera ei de actriță din cauza unui incendiu ce a surprins-o în casa tatălui ei, unde se afla în vizită. Incendiul a avut loc în urmă cu doi ani, a trecut de perioada de recuperare, dar a rămas cu cicatrici pe care se străduie să le ascundă prin haine cu mâneci lungi și cu părul purtat lung pe făță. Acum se află la un restaurant la un prânz cu tatăl ei pe care vrea să-l anunțe că se mută în New York pentru a încerca să joace pe Broadway. Resentimentele pe care le are față de tatăl ei că a uitat că ea este în casă în noaptea incendiului, plus lipsa de empatie a acestuia, un actor de  succes și el într-un serial încheiat deja de mult, dar încă recunoscut pe stradă, fac ca discuția dintre ei să fie dificilă.  Deși nu pare chiar rău intenționat, afirmațiile pe Donovan O'Neil le spune au efectul de a o critica/lovi jigni pe Fallon, mai ales când se învărt în jurul actoriei și faptului că nu mai poate juca din cauza aspectului fizic. 

„-Mă faci să vreau să renunț la bărbați pentru toteauna, spun eu cu gura plină.

-Asta n-ar trebui să fie o problemă, zice el, râzând. Știu că ai ieșit doar o singură dată la o întâlnire romantică și asta s-a întâmplat acum mai bine de doi ani.

Înghit cu greu bucata de somon. 

Serios? Unde eram eu când s-au repartizat tații decenți? De ce a trebuit să mă aleg cu un nemernic obtuz?

Mă întreb de câte ori a dat cu bâta în baltă azi când a deschis gura? Ar face bine să aibă grijă, altfel o să înceapă să scoată numai prostii pe gură. E clar, habar n-are ce zi e azi. Dacă ar fi știut, n-ar fi rostit niciodată ceva atât de lipsit de sensibilitate.

Văd că se întunecă brusc, încercînd să înjghebe o scuză pentru ceea ce a spus. Sunt sigură că nu a vrut sa zică ceea ce am înțeles eu, dar asta nu mă împiedică sa vreau să-i dau o replică.”

 

Donovan, este un protagonist secundar în carete, dar este cel care face cumva legătura ăntre personaje și care declanșează involundar totul. Nu este tomai rău intenționat, dar cum aș spune eu, „vorbește gură fără el”.

În acest moment, Ben, care a auzit toată discuția din separeul alăturat, se hotărăște să-i sară în ajutor și se așează lângă ea pretinzând că e iubitul ei. Fallon intră în jocul lui și după câteve replici mai dure între Donovan și Ben, primul pleacă supărat ceea ce duce la o ruptură între tată și fiică. Se vor împăca ceva mai târziu, tot datorită lui Ben. Cei doi tineri rămăn singuri și ajung să petreacă tot restul zilei împreună, descoperind diverse lucrui despre ei. Își dau chiar și câte o poreclă drăguță : Fallon cea Tranzientă și Ben Scriitorul. Ben știe că ea va pleca în aceeași zi și probabil nu o va mai veadea niciodată, dar atracția pe care o simte față de ea și sentimentul că trebuie să-i redea încrederea în sine în ciuda cicatricilor, să o sprijine să plece pentru a face ceva pentru ea, îl determină să îi rămînă în preajmă. Dar au amândoi doar 18 ani și conform învătăturilor primite de la mama ei, Fallon nu ar trebui să se îndrăgostească între 16 și 23 de ani. Mama ei, eroina ei, cum spune chiar Fallon, a fost cea care a tinut-o bine ancorată în realitate când a devenit atrițăd e succes la doar 14 ani și nu lasat ca toată faima să-i schimbe caracterul așa cum s-a întămplat cu Donovan. Ea e cea care spune că „ Nu te vei putea găsi niciodată pe tine însăți, dacă te pierzi în altcineva” și abia după 23 de ani poți spune că știi despre tine cine ești și ce dorești.

Printre toate discuțiile și descoperirile despre celălalt, cei doi fac un târg: ea să meargă la o audiție, el să scrie o carte de dragoste cu ei ca protagoniști principali. Dar cum vor verifica dacă s-au ținut de cuvânt? Se vor întîlni din nou peste un an, la același restaurant, la aceeași oră și vor pretrece din nou ziua împreună. Dar între timp nu vor avea niciun contact unul cu celălalt, nici telefonic, nici social media.

 Primul capitol mi s-a părut lung, nu are decât 100 de pagini, dar alternând povestea le la Fallon la Ben, nici nu am realizat că de fapt a fost un singur capitol, până nu am văzut „Al doilea 9 noiembrie” și citatul aferent.

„Lacrimile ei și sufletul meu trăiesc vieți paralele.

Aleargă, dor, pârjolesc.

Repetă.

Lacrimile ei și sufletul eu trăiesc despărțire”

Exact la un an, Ben se află în restaurant, la ora stabilită, în separeul lor, chiar dacă s-a schimbat proprietarul și numele restaurantului. Așteaptă și așteaptă, dar după două ore deja începe să-și piardă speranța cînd de el se apropie o vânzătoare dintr-un magazin apropiat care îl cheamă la telefon cu o urgență : e Fallon, căreia i-a întarziat avionul de la New York și  acum se află în taxi în drum spre restaurant și nu a avut cum să-l anunțe mai devreme de întarziere, că nu răspundeai cei de la restaurant la telefon. Ca să câștige mai mult timp împreună, Ben îi propune să se întâlnească la el acasă. Acolo Fallon descoperă că Ben locuiește cu frații lui în casa moștenită de la mama lor, că Ian fratele cel mare este pilot de avion, iar  Kyle ce pare a nu avea tocmai o relație bună cu Ben, se va însura peste câteva zile cu Jordyn. Altercația dintre Ben și Kyle, deși povestită din prisma lui Fallon care nu a auzit ce-și spuneau și nici nu pune întrebări despre motiv, te fac să crezi că există ceva în trecutul lui Ben legat de ea.

M-a surprins să-l recunosc pe Ian, nu chiar din prima clipă, dar când a spus că Miles i-a preluat cursele, m-am gândit imediat la protagoniștii din „Ugly Love”. Capitolul următor mi-a confirmat impresia. Aș fi vrut să aflu mai multe despre el, curiozitate cu care am rămas de la cealată carte, dar am impresie că există o carte și cu el ca protagonist principal.

„Ea „m-a iubit” în ghilimele

Și m-a sărutat în aldine.

AM ÎNCERCAT S-O PĂSTREZ AȘA CUM E,

cu litere mari.

A dispărut cu o elipsă...”

În al treilea 9 noiembrie, o găsim pe Fallon la un restaurant în New York, asteptându-l pe Ben, pentru că i-a promis că  va zbura el către ea, doar că nu vine Ben ci telefonul. La prima impresie a crezut că-i plătețte cu aceeași monedă, fie chiar întârzie, fie doar face o glumă, dar nu, en nici nu a plecat din LA. Tocmai trece printr-un moment dificil și trebuie să-și îngroape fratele, pe Kyle, cel car ar fi trebuit să-și aniverseze căsătoria de un an și care nu o să-și cunoască niciodată fiul nenăscut încă. După ce o anunță de motivul pentru care nu ajunge la întâlnire, povestea continuă din prisma lui, și-l vedem pe Ben cum se străduie să treacă peste zi, să fie un sprijin pentru Ian și Jordyn. Răsuflă ușurat când apar Miles și Tate (protagoniștii din Ugly love și prietenii lui Ian), dar nu-și permiyte să jelească fratele decât după ce o vede pe Fallon apărând la ușa lui. După această noapte, relația dintre ei pare să ia o altă direcție, să schimbe numerele de telefon, să vorbească mai des, dar totuși la despărțire, Fallon alege să nu schimbe termenii pactului pe care l-au făcut inițial. Motivele ei sunt total altruiste, dar se pare că Ben nu vede decît că se despart.

 „În întunericul ei. ea rămâne tăcută.

În întunericul meu, ea strigă”

Anul următor se reîntâlnesc la restaurant, dar Ben are vești pe care Fallon le intuiește/descoperă înainte de a fi el pregătit să le spună. De data aceasta ea alege să încheie tot, și relație și pactul pentru carte și îl anunță că nu va mai veni la ultima lor întâlnire programată la început.

„Defectele îmi sunt învelite înmila ei,

Venerate sunt de percepția ei falsa

Și cu buzele ei pe oielea mea

Îmi va dezvălui înșelăciunea”

Și chiar nu se prezintă la restaurant. Își petrece ziua cu cei mai buni prieteni ai ei, Amber și Glenn pe care i-am cunoscut fugitiv în primul capitol. Dar așa cum mă așteptan, Ben o găsește și din nou cei doi se împacă și par să prioritizeze relația lor, mai ales că locuiesc acum ambii în LA. Dar dimineața ea descoperă manuscrisul lui, povestea lor și vrea să afle motivul pentru care s-a cerctat cu fratele lui, în al doilea lor 9 noiembrie. Iar ceea ce descoperă ne arată și de cel el o știa înainte de prima lor întâlnire. (motivul o să-l descoperitți în carte - și-asa am dezvăluit destul de multe). Bine-nțeles că se despart, mai precis ea îl părăsește din nou fără să-i asculte explicațiile și fără a lua nici manuscriscul pe care el o roagă acum să-l citească (îl aruncă pe geamul taxiului).

„Soartă.

Cuvânt ce înseamnă destin.

Soartă.

Cuvânt ce înseamnă damnare.”

În următorul 9 noiembrie o găsim pe Fallon sperînd să poată trece mai ușor peste ziua aceasta, cînd primește de la Ben un nou manuscris și o scrisoare. Fallonci tește doar scrisoarea, dar la insistențele mamei ei începe să citească și manuscrisul. Odată cu ea aflăm și noi motivele și evenimentele care au condus la incendiu și la întîlnirea lor.

„Dacă minciunile-ar fi scrise, le-aș șterge.

Dar ele sunt rostite; gravate înăuntru.

Cu adevăr convalescent, îmi strig ispășirea.

Lasă-mă să ispășesc lipit de pielea ta.”

Ultimul 9 noiembrie, capitolul final de doar cîteva pagini, este de fapt încheiea zilei din capitolul anterior, practic împăcarea celor doi după ce ea citește manuscrisul.

Imadiat ce am termainat cartea, eram entuziasmată, încîntată. Și acum sunt, dar emoția aia inițială s-a mai liniștit, sedimentat și au apărut întrebările, comparațiile, ce aș fi făcut eu în situația aceea. Mereu mă întreb ceva de genul cu personajele cu care rezonez. Nu prea am înțeles exact de ce Ben a mai așteptat un an ca să îi dea manuscrisul. Deja la momentul ultimei despărțiri fiecare știa clar cum să dea de celălalt prin intermediul prietenilor/familiei, plus că manuscrisul l-a dus direct la ușa ei.  Poate că a avut nevoie de timp să-l rescrie, dar de ce să aștepte un an? Să zicem că a fost pentru frumusețea și structura poveștii. 

Al doilea lucru care mă nedumerește este de ce în final Fallon, așteaptă până la finalul zilei să se regăsească eu el? Bun înțeleg că a începu să citească mult mai târziu decât spera el, dar și când a luat hătărârea, de ce să faci altceva înainte să-l găsești? Puteau merge împreună. Dacă nu termina la timp? Dacă se închidea restaurantul mai devreme?Ar fi așteptat încă un 9 noiembrie? Sunt întrebări la care nu voi găsi răspuns, decât dacă voi intra absolut complet în pielea personajului fără a mă lăsa influențată ce ceea ce sunt eu. Imposibil.

Per total, cartea a fost superbă, o recomand celor ce preferă acest gen de cărți. Râd oarecum acum de mine că mi-a luat mai puți timp s-o citesc decât să scriu despre ea.

Am găsit deschis încă tabelul pentru citate, motiv pentru care înscriu postarea la ”Jocul de luni” (chiar dacă azi e sâmbătă), joc ce constă în redarea unor Citate favorite, găzduit acum de Suzana.