Așadar, câștigătoare a concursului Transformări Creative 2024 este
DIANA
Pe locul doi, la distanță relativ mică este
Fiordaliso
Locul trei, Suzana, și Rux pe locul patru.
Anunțasem la începutul anului, trei premii, dar vor fi patru, pentru toate doamnele creative care au bifat toate temele transformărilor.
Sunt mai multe motive pentru care am tot amânat anunțul. Sincer aș fi vrut să vă pot trimite tuturor premiu ca anul trecut, și chiar speram să pot face acest lucru dar ... sper să mă revanșez la începutul anului următor și faătă de ceilalți participanți.
La începutul anului cînd abia se terminase prima ediție din Adventul Exploratorului Creativ, si cu Transformările deja puse pe hârtie, totul părea că va merge ca uns anul acesta. Ce n-am prevăzut a fost schimbarea majoră din statutul meu de salariat. Dacă înainte aveam salariu ca asistent personal și puteam sta acasă pentru copii, odată cu reîntoarcerea la catedră timpul meu liber s-a diminuat enorm. Pusă în situația de a alege între blog și copii, am ales copii care au nevoie mult mai mult de mine să fiu acolo pentru ei când au nevoie. Chiar și așa am sperat că voi putea face ceea ce mi-am propus la începutul anului.
La școală, m-am înscris la definitivat, un examen vital pentru carierea mea viitoare, cine este sau a fost profesor știe despre ce e vorba și importanța lui. Pe măsură ce trec săptămânile de școală am ipresia din ce în ce mai mult că dacă putea fi ceva ușor în primul an de predare, atunci nu e pentru mine. Acum două săptămîni am aflat că voi avea cerc pedagogic, adică trebuie să fac o lucrare și să o prezint pentru că...sunt școală gazdă. Nu contează că sunt primul an de învățamânt și că n-am fost niciodată la astfel de cercuri, e rîndul școlii în care predau și cum sunt singura profesoară de matematică din școală...îmi revine sarcina de a lucra ceva în plus. Răsuflasem ușurată când am văzut că va fi în ianuarie. Dar ușurarea mea nu a durat mult, pentru că săptămîna asta am aflat că în decembrie voi avea prima inspecșie pentru grad. Am primit amînare o săptămănă că e ziua școlii le 6 decembrie si avem activitate extrașcolara, dar săptămăna următoare trebuie să sutin lecțiile pentru inspecție. Și până atunci trebuie să-i învăț tabla ănmulțirii plus materia de la nivelul la care se presupune că sunt. Uar de actele care trebuie făcute de azi pe măine că ba vine o comisie ba o inspecție nu mai spun.
Dacă am mai avut pănă acum vreo speranță că voi putea face ce am zis, din păcate trebuie să renunț și până vor trece toate inspecțiile și cercul nu prea mai pot intra pe blog. Cel mai mult imi pare rău de AEC că nu il pot face eu personal. E o tradiție de peste 10 ani la care trebuie să renunt, dar încerc să oprivesc ca pe încheierea unui capitol și inceperea unuia nou chiar dacă nu-l vad exact acum care e acela.
Nu mai promit că voi face, dar ... am deja niște premii pregătite pentru cîștigători, dar nu toate materialele pentru AEC asa cum zisesem. Nu știu dacă le pot termina în timp util să le trimit, dar dacă nu ... se pare că nu mai sunt la fel de organizată așa cum mă știam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va mulțumesc pentru vizită!