Buturuga și băncuța SP III - 17

A trecut deja o lună de școală și nici nu m-am obișnuit bine cu programul, că deja trebuie să mă adaptez la altul. Azi urmează să duc domnișoara la facultate, suntem fericiți că are cazare la cămin. Și-a ocupat camera de ieri și urma să-i ducem bagajele mâine, dar uraganul ăsta care se anunță cu toate codurile posibile pentru mâine ne-a schimbat planurile.  Ziua mea liniștită de azi s-a transformat în .... cred că haos e puțin spus, dar cât aștept să fiarbă mâncarea, profit să vă arăt ultima lucrare făcută aseară împreună cu domnișoara. Nu știu dacă până la vacanța de iarnă ne vom mai potrivi la program, să mai facem ceva împreună. De-a lungul timpului, chiar dacă nu prea s-a implicat ea în proiecte, mi-a fost de ajutor măcar cu fotografiatul sau cu furnizarea materialelor pe care i le ceream.

Buturuga și băncuța, protagonistele temei cu numărul 17 din Salvăm păpuși III, s-au lăsat cam greu conturate în mintea mea. Mult timp am rămas setată pe ideea unei picturi cu lut/papier mache, cum am mai făcut în martie, dar nu mă încânta foarte tare ideea unui tablou pe care să nu știu unde să-l expun. Ceea ce am eu nevoie mai mult acum, sunt suporturile de creioane. Recunosc, conservele sunt deja folosite cu acest scop, dar m-am cam săturat să le văd așa doar conserve dezbrăcate de etichetă. Le vreau decorate.

Și dacă nu era din lut, mintea mea a rămas blocată pe a folosi o coajă de copac lipită pe suportul de creioane pe post de buturugă. Asta era rezolvată, dar ce fac cu băncuța? Cum fac eu băncuță dreaptă pe o suprafață curbă? Din spatule? Sau crenguțe? Cred că noaptea mi-a adus ideea salvatoare? Nu că noaptea e cel mai bun sfetnic, ci că s-a întunecat și nu-mi culesesem coaja de copac și crenguțele necesare. Nici cu lanterna la 11 noaptea n-am vrut să ies afară. Suzana cu bufnițelul ei m-a salvat. Am văzut aseară fugitiv că l-a lucrat din lână împâslită (apropo că nu cred că am comentat încă acolo - absolut superb). E un subiect pe care vreau și eu să-l abordez cândva, am tot ce trebuie, lână, ace, chiar și un curs cumpărat. Timp să particip la curs îmi mai trebuie. Dar am și fetru! De toate culorile. Și mai stătea și degeaba. Când am realizat că pot să termin la timp pentru a posta azi, m-am apucat repede de lucru. Și aici a contat mult ajutorul ambelor fete, că amândouă au sărit să-mi țină pistolul de lipit, să facă poze, să aducă ce mai era nevoie, etc...inclusiv la curățenia de după au ajutat.

Am început, bine-nțeles, îmbrăcând cutia de conservă atât pe interior cât și pe exterior. Pentru interior am folosit un rest de la o pereche de pantaloni ce au fost scurtați pentru piticele de noi ce suntem toate trei. Iar pentru exterior, același material de vinilin folosit la tema trecută, Profesor bufniță. Și pentru că mai am încă material de vinilin, m-am hotărât să încerc să îmbrac în el cât mai multe conserve folosite pe post de suport de creioane și dacă e posibil să le decorez în temele de la Salvăm Păpuși. Cred că ar ieși o serie interesantă. cam în genul celei cu sticlele de vin de acum doi ani.

Odată cutia îmbrăcată, am trecut la pregătirea decorului: un copac pe a cărui coroană am lipit tocătură de fir colorat să sugerez toamna. Copacul l-am folosit să maschez îmbinarea vinilinului pe conservă. Din fetru maro am tăiat o buturugă mai mare și doua mai mici. La cea mare, cu o bucată mică de fetru bej am încercat să sugerez tăietura făcută în buturugă. Iar un maro mai închis tăiat neregulat sugerează o creangă pusă pe cele două buturugi mici pe post de băncuță

 

La sala de clasă în aer liber s-au prezentat Aricel cel curios și Rița-Veverița cea sfătoasă. Pierdut printre tufișuri, Veveriț -Fomiț caută atent, poate găsește ceva de mâncare că a auzit el că la școală poate să și mănânce în pauză.

Mesagerele, Monica și Rosie au făcut poza cu materia primă și apoi au stat deoparte să nu încurce „procesul creativ”. Au revenit la final pentru ședința foto și s-au arătat mulțumite de rezultat.

În pauza de ploaie - RiO(69)

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”

Disperarea ne uneste! - MFC(127)

 Pozele sunt din arhiva personală 

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.

Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.  

Gnom se toamnă- TC24(09-3)

 Tema cu numărul trei a Transformărilor creative de septembrie cerea realizarea unui gnom de toamnă, folosind bine-nteles materia lunii, sticla.

Eu am ales să folosesc fix o sticlă de vin și sa construiesc pe ea un gnom cu barba din frunze. Ideea nu e originala, am împrumutat-o de la o decorațiune de toamnă pentru ușa casei. Nu am folosit indicațiile de acolo, doar am „furat” ideea cu barba de frunze. Iar pentru căciulă m-am inspirat dintr-un alt filmuleț. Acesta din urmă prezintă mai multe tipuri de căciuli de gnom, dar are și alte trucuri dezvăluite. Cel mai interesant mi s-a părut cel care spune că un material ce imită blana se taie cu un cutter pe statele materialului. Acum am înțeles și eu de ce făceam atât de multă mizerie când tăiam bărbi pentru moș în advent.

Materialele folosite pentru gnomul meu de toamnă:

• sticlă de vin ca bază
• material de vinilin folosit pe dos
• pânză de sac sau de iută
• hârtie de împachetat natur
• frunze de toamnă decorative
• decorațiuni din fetru
• o coajă de nucă
• panglică
• pom-pom
• pistolul de lipit cu silicon, foarfecă

Am începu cu îmbrăcatul sticlei. Tot în filmulețul cu căciulile, am văzut un gnom pe o sticlă de plastic căreia îi îmbrăcase mai întâi baza, așa că am îmbrăcat și eu funtul sticlei în materialul de vinilin. Este același pe care l-am folosit și la bufniță, adică ce mi-a rămas de atunci, folosit tot așa pentru partea de pe dor. Am lipit mai întâi un carton pe fundul sticlei deoarece acesta nu era plat. Știți că sticlele de vin au o adâncitură la bază, am înțeles că e necesară procesului de decantare, dacă nu mă înșel oferă o rezistență mai bună sticlei umplute cu vin.

Următorul pas a fost să îmbrac pereții sticlei, în același material. În aceste poze se vede că vinilinul este vechi și că se strică la fiecare manevrare, la fiecare îndoitură crapă. Dar pânza de pe dos nu e doar frumos colorată ci și rezistentă. S-a potrivit perfect cu cromatica mea.

Am poziționat frunzele și nasul format dintr-o coajă de nucă, mi-am trasat cu creionul poziția lor și abia apoi am început să lipesc.

Pălăria am format-o mai întâi dintr-o hârtie de împachetat, cred că am primit niște cărți învelite în ea. Pentru că pânza mea de iută era rară, am ales s-o lipesc pe hârtie de împachetat. Aceasta din urmă fiind ceva mai grosuță i-a dat și o rezistență potrivită, astfel încât puteam modela căciula după forma dorită, dar nu a mai fost necesar să o umplu cu vatelină.

Căciula a fost decorată cu figurine din fetru și cu o fundă realizată dintr-o panglică roșie recuperată de la vreun cadou primit.

Golful Magic - puzzle spirală {4/2024}

 Ultimul puzzle din sesiunea frenetică de rezolvat pe repede înainte cât mai multe, ( puzzle-ulurile de la Kidland) a fost unul de la Trefl Forme Speciale pentru Spirală. Un singur puzzle de acest fel am mai făcut, anul trecut, Spiral Puzzle Nature. 

Nu știu de ce aveam impresia că e foarte ușor de rezolvat acest tip de puzzle, cred ca amintirile mele se amesteca cu rezolvarea puzzle-ulurilor rotunde. La acesta, chiar în doi, a durat 2 zile cu tot cu pauze. Poate ca eram și obosite după maratonul acesta de "hai sa le facem".

Detalii puzzle: 

• Marca: Trefl
• Seria: Spiral Puzzle Magical Places
  
• Nume: Magic Bay - Golful Magic
• Nr piese: 1040 piese
• Dimensiuni: 68,3 x 48 cm

Postare pentru Clubul de puzzle

Nu uitați că la final de an vom acorda și un premiu.

Suport lumânare TC24 (09-2)

Indigoul lunii septembrie al Transformărilor creative mi s-a părut destul de dificil când l-am ales, dar mi-a plăcut mult și mi-am zis să-i dau o șansă. După multitudinea de borcane suport de lumânare din galerie îmi dau seama că și vouă v-a plăcut acest proiect. De altfel, primele apărute, Diana și Fiordaliso, mi-au făcut poftă să mă apuc și eu de al meu. Am și învățat câte din experiența lor și am ținut când am lucrat.

Borcanul mi-l alesesem deja cu ceva timp mai în urmă, un borcan cu două părți plate, rămas de la ceva ness, căruia nu i se potrivește niciun fel de capac pentru conservare. Mi-amintesc că mama le folosea doar la dulcețuri/gemuri cu capacul lor original de plastic pentru că nu mai avea nevoie de sterilizare. Deși am imitat-o la început, capacitatea lui mare l-a făcut incomod de folosit, dulceața din ele nu ajungea niciodată să se termine. Am ajuns să prefer borcane mai mici de dulceață, mai ales că nouă ne place varietatea, nu consumăm doar un anumit tip de dulceață cum am auzit că se întâmplă la unele din prietenele mele.

Și pentru că în perioada construcției casei mama, care supraveghea lucrările, consuma acest tip de ness, mi-au rămas câteva borcane de acest fel. Le-am tot strâns într-o cutie dedicată borcanelor cu forme deosebite în ideea că le folosesc la craft, să le îmbrac în sfoară și să le decorez. Cu unele am reușit acest lucru, dar cutia încă există acolo undeva în magazie și îmi propusesem s-o caut, dar odată cu organizarea haosului din beci, l-am găsit pe aceste ce mi s-a părut potrivit tocmai pentru fețele plate pe care să fac fereastra.

Am ales să îl vopsesc pe interior și am căutat o metodă de a face fereastra corespunzător. Pentru aceasta am folosit autocolant rămas de la îmbrăcarea unei cutii. Am trasat pe el forma unei frunze și am decupat-o. Puțin mai dificilă a fost lipirea ei, dar am reușit cu ajutorul unei pensete. Am și testat că dezlipirea este ușoară, la prima lipirea se modificase direcția pe care vroiam să o dau frunzei.

Pentru vopsirea borcanului mă gândisem inițial la o tehnică văzută la sticlele de vin: se pune o cantitatea generoasă de vopsea în recipient și se rotește acesta până ajunge vopseaua în toate locurile dorite. La final se scurge surplusul de vopsea. O idee simplă dacă m-aș fi hotărât la o singură culoare. Doar că eu am vrut toate culorile toamnei. Așa că m-am chinuit cu pensula și cu un burete ținut cu penseta sau lipit cu scotch de hârtie pe un băț de pensulă. Cel mai dificil la fost la umerii borcanului, dar cu ajutorul pensetei cu vârfurile îndoite am reușit să trec și peste această etapă

Dezlipirea frunzei de autocolant a fost simplă. nu mi-a stricat marginile, dar lipsa de experiență în vopsirea borcanelor la interior și-a spus cuvântul. Borcanul meu este întunecat, am folosit ca pe hârtie întâi culorile închise fără să realizez că ar trebui să pun galben și portocaliu la început, că totul se va vedea în ordinea în care sunt adăugate.

Fiind atât de întunecat, am căutat pietricele albe să pun în interior. Știam că am unele mărunte de marmură. Și am! puse bine undeva. Până le voi regăsi de bine ce sunt puse, am pus în borcan orez, un orez care fierbea incredibil de greu din care am mai folosit tot pe post de suport pentru lumânare. Și-am trecut repede la poze cu două tipuri de lumânări. Cea înaltă, mai ușor de aprins, nu se vede în borcan. Cea tip pastilă....vai, dar ce dificil a fost s-o aprind! Cu tot cu bețele de chibrit lungi. Mai ales din cauza gurii borcanului care este foarte strâmtă. 

După ce am umplut casa de fum de la bețele de chibrit arse, am făcut repede pozele și aerisit. Și surpriză! la editarea pozelor am descoperit că îmi lipsea un element obligatoriu: funda. Era pregătită deja, dar uitasem s-o pun. Copilul din dotare mi-a declarat că nu mai aprinde nicio lumânare pentru pozele mele, la cât s-a chinuit să aerisească pe o vreme rece. Și să mă mulțumesc cu pozele fără lumânare aprinsă. Așa că m-am conformat. Dar sincer, pe viitor borcanul o să primească niște lumânări cu baterii și probabil și pietricelele albe e marmură când le voi găsi.

Casa de la Țară - Puzzle {3/2024}

 Ultimul puzzle din seria de la Kaufland l-am făcut imediat ce le-am terminat pe cele despre care am mai vorbit: Veneția și Lighthouse. Ne-a dat puține bătăi de cap, dar ne-am ambiționat, și eu, și domnișoara, și l-am terminat în două zile. 

Detalii puzzle: 

• Firmă: Kidland
  
• Nume: Country House - Casa de la Țară (Landhaus)
  
• Nr piese: 1504  
• Dimensiuni: 78,4 x 53,3 cm

Și cu toată graba noastră de a termina, am uitat să facem poze din timpul lucrului, oricât am căutat (în ambele telefoane) nu am găsit decât una.

În schimb, avem foarte multe poze cu puzzle-ul păzit cu străjnicie de Porto. 

 Postare pentru Clubul de puzzle

Nu uitați că la final de an vom acorda și un premiu.

Profesor Bufniță - SP III - 16 și TC24 (08-4)

Provocările săptămânale ale lui Rux reușesc să mă țină cumva conectată cu partea de craft, în ciuda timpului limitat. Am noroc că temele de toamnă ale ediției III Salvăm păpuși sunt legate de revenirea la școală, și se află cumva în zona mea de interes. 

Săptămâna aceasta intră în scenă Spirit al pădurii - Profesor Bufniță. Pentru mine, acesta s-a materializat într-un suport de creioane decorat corespunzător. Materia primă folosită cuprinde: 

• o cutie de conservă; 
• un fir de mohair multicolor; 
• fetru negru și portocaliu;
• capace de la sticle de apă; 
• două felii ce polistiren de la o coroniță ruptă 
• resturi de material.

Bine-nțeles că ideea nu este originală, m-am inspirat dintr-un tutorial, și ca de obicei nerespectat în totalitate. Conserva mea nu era într-o stare tocmai frumoasă și nu putea fi decorată doar ca în tutorial. 

Am început prin a îmbrăca interiorul cutiei într-un material recuperat de la o pereche de pantaloni, folosind pistolul cu silicon. Pentru exterior (pentru că pur și simplu n-am avut chef să dau eticheta jos) am folosit un material de vinilin uitat într-o cutei de vreo zece ani. L-am găsit întâmplător când reparam Cutia pentru Steaguri. Deși acesta a fost materialul pe care am vrut să-l folosesc pentru capacul cutiei, vinilinul fiind așa de vechi, se crăpa la orice îndoitură. Pentru suportul de creioane l-am folosit pur și simplu pe dos, pânza acestuia având o culoare perfectă pentru profesor bufniță. 

Dintr-un cerc de fetru am confecționat aripile, folosind indicațiile din tutorial. Pe ele am lipit cu silicon,  firul de mohair colorat, încercând să sugerez penele. Nu sunt tocmai fericită de rezultat, dar nici nu aveam lipiciul colorat sugerat în video. Ochii sunt realizați din 2 capace de plastic în care am lipit cele 2 felii de polistiren și 2 cerculețe din același fetru negru. 

A fost atunci momentul în care am realizat că fără să programez, pot recupera și o temă restantă de la Transformări creative, mai precis tema cu numărul 4 din august. lună dedicată transformărilor dopurilor și capacelor. 

Cu bucuria corespunzătoare tăierii unui lucru de pe listă, mă duc să înscriu postarea și în tabelul suplimentar și vă doresc spor în tot ceea ce faceți.

Reptiland - RiO(68)

 Reptiland este o expoziție de reptile și pești, pe care am descoperit-o în București întâmplător, datorită statuii reprezentative dintr-un bulevard principal, ceea ce ne-a și determinat să o vizităm. Astfel, cu prima ocazie cu care am ajuns din nou în capitală, ne-am trecut pe listă și acest obiectiv. Spre norocul nostru, ne-am rezolvat treburile rapid, și am ajuns în zona expoziției mult prea devreme, programul de vizitare începând cu ora 10. Cu ocazia aceasta am reușit să vizităm un colț din Herăstrău. 

Expoziția are o locație destul de „pitită”. Undeva prin niște clădire de birouri probabil, și sincer fără statuia-reptila aproape fosforescentă, nici nu ne-am fi imagina să fi găsit așa ceva în zona respectivă. Cine s-a ocupat de promovare chiar meritpă felicitări, drumul fiind indicat de lăbuțe pictate pe asfalt și de afișe. Locația în sine te ia un pic prin surpridere, exteriorul nu chiar sugerează o expoziție captivantă. Un alt plus este faptul că se ține cont de persoanele cu dizabilități (inclusiv însoțitorul acestora), aceștia beneficiind de bilete gratuite. Magazinul de suveniruri este dedicat mai mult celor mici, dar cu o ofertă destul de largă de plușur, brelocuri și alte jucărioare tematice. Expoziția de reptile și pești poate fi vizitată în liniște, în ritmul tău. Poți face fotografii cu condiția eliminării blitz-ului. 

Acvariile cu reptile și pești sunt bine iluminate, locuitorii acestora având asigurat un habitat propice. Bine-nțeles că există și plancartele cu numele, originea și informații utile despre expozanți. Majoritatea acestora se lasă căutați, spre încântarea celor mici, care râd voios când îi descoperă. Cred că este prima dată când nu am mai pozat și informațiile despre reptile/pești. Am fost în atâtea expoziții/muzee/grădini zoo unde am pozat toate plancartele cu informații și nu cred că am deschis vreodată mai mult de 5 imagine de genul. Prin urmare, am preferat să vizitez ca orice copil și să trăiesc momentul. M-am bucurat să descopăr codițe de reptilă pitite prin crăpăturile din stâncă; sau m-am lăsat uimită de reptila aflată pe creanga din mijlocul acvariului fără să o găsesc în timp ce eu o căutam prin stănci; sau m-am lăsat fascinată de peștișorii fosforescenți. Nu s-au lăsat văzute însă niște broscuțe mari cât o unghie (broscuța albastră) -după spusele îngrijitorilor. Se pare că au doar momente anumite în timpul zilei în care ies din scorburile lor. 

Întreaga experință a fost fascinantă. Aș mai repeta-o, chiar destul de curând, și vă invit și pe voi la un mic tur virtual.

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”

Înapoi la căldurică - MFC (126)

 Pozele sunt din arhiva personală 

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen.

Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

Domna sticlă - TC24 (06-4)

Cine are impresia că în învățământ există o grămadă de timp liber, îl invit să meargă o sătămână în papucii mei. Cred că a fi profesor debutant una dintre cele mai dificile profesii de pe piață.Să mai fii și diriginte, chiar pune capac a tot ceea ce știai înainte. Sunt atât de multe hârtii de făcut, iar de cele de care țin de cariera mea didactică nici măcar n-am înțeles cum se fac. Nu mi-aș fi imaginat că trebuie vreo planificare pentru ora de dirigenție. Dar dacă avem manual, avem și planificări. 

Așa se face că este aproape final de septembrie când reușesc și eu să îmi adun gândurile să fac o postare despre un proiect recuperat la întâi septembrie, odată cu Felicitarea cu Floarea Soarelui și Brățara din Cabluri. 

Proiectul a fost început în luna iunie, când la Tranformări Creative ne jucam cu plastic. Pozele cu materia primă inițială s-au pierdut undeva prin telefon, am găsit doar o poză în care realizam pălăria doamnei sticlă, și nici aia foarte clară. După ce am îmbrăcat sticla de plastic în sfoară în sfoară (o sticlă de Kefir), am decupat un cerc de carton pe care l-am făcur bor la pălărie în jurul capacului sticlei. Și pe acestea le-am îmbrăcat cu aceeași sfoară verde. Aracetul folosit pentru fixarea sforii a înmuiat puțin cartonul, permițându-mi să-i dau o formă ondulată. 

Aceste operații au fost făcute în iunie, tot ce rămăsese de făcut era decorarea sticlei. Practic foarte puțin, dar când nu este făcut, nici proiectul nu este gata. Am rezolvat problema acum, cu niște dantelă și niște floricele din panglică.

Sticla este funcțională, pălăria este detașabilă și se înșurubează datorită capacului folosit. 

Mă grăbesc să înscriu poza în tabelul suplimentar și sper să reușesc să mai respund și la câte un comentariu printre planurile de lecții pentru mâine. 

La intrarea în școală - Reflexii în oglindă (67)

 Știu că e mult tam tam în social media pe tema intrărilor separate în școli, a scărilor, pentru profesori și a celor pentru elevi acolo unde acestea există, dar sincer personal nu înțeleg de ce această cramponare de niște reguli de bunăcuviință spun eu. Recunosc, faptul că intru pe o anumită poartă, respectiv intrare în școală, acum că sunt profesor, îmi dă un oarecare sentiment de împlinire, de recunoaștere a ceea ce am realizat după atâția ani de studiu, chiar dacă eu am ales să fac pauză în cariera mea profesională.

În plus, mi se pare că în acest fel recunoști cine este profesor, față de părinți care vin doar să aducă respectiv să ia copii de la școală. Totodată zona destinată profesorilor asigură și un spațiu mai liniștit, un spațiu în care poți sta de vorbă fie cadrele didactice între ele, fie cu directorul sau secretara chiar dacă au birourile lor, dar de asemenea un spațiu în care poți purta o conversație cu un părinte cu care ai de discutat lucruri oficiale (ca de exemplu bursele) sau care pur si simplu este interesat de situația elevului. În calitate de părinte am fost de multe ori la astfel de întâlniri și am apreciat acest spațiu liniștit de discuții, chiar dacă am intrat pe ușa elevilor la acea vreme. Am intrat și pe aceeași ușă comună, elevi și profesori, la liceu. Deși mai mari, elevii tot elevi, tot cu gândurile la ale lor, discută între ei, ies în grup și sunt gata să dea peste tine. Te pierzi printre ei, fie părinte fie cadru didactic și riști să fii dărâmat.

În școala în care predau intru și ies pe ușa profesorilor la începutul și la finalul orelor. serviciul pe școală ce implică supravegherea elevilor și în pauze, în curtea școlii, plus faptul că avem două corpuri diferite în care țin ore, mă face să trec chiar de mai multe ori pe zi pe ușa elevilor. Diferența se vede instant, și nu din cauza amenajării. Ei au baia aproape de ușă, noi biroul directorului. Dar e vorba de respectul arătat spațiului respectiv de utilizatori. La profesori e liniște/curățenie,  la elevi ... adunăm ambalaje de bomboane/mâncare de pe jos. NU vreți să știți cum arat băncile la finalul orelor.

Deci, da, susțin în continuare necesitatea unui spațiu destinat profesorilor, a unei intrări separate. Și acum că mi-am spus oful pe acest subiect, vă prezint intrarea noastră, acolo unde se află cutia îmbrăcată de mine. Arată chiar superb cu steagurile puse. Mai jos sunt poze ale intrării făcute de dincolo de ușă, în stânga sunt niște ghivece cu flori, iar în dreapta cutia cu steaguri.

 

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel”