Contiuăm azi cu alte poezii slam din cartea cu același nume despre care am mai vorbit la Citate favorite.
Gavin este un băiat simplu de 18 ani, elev de liceu, coleg cu Laken la opționalul de Poezie, în clasa domnului Cooper (Will). Este iubitul lui Eddie, cea mai bună prietena lui Laken din noul oraș. La ora de poezie, elevii au primit ca temă să compună și să interpreteze propria poezie slam. În plus, cine o va recita la clubul de slam scapă de exemanul de la finalul anului.
Gavin își recită poezia în fața clasei și i-o dedică iubitei:
”Precere
Un milion cincizeci și unu de mii
două sute de minute.
Cam de atâtea minute
te iubesc,
De tot atâtea minute mă gândesc la tine,
De tot atătea îmi fac griji pentru tine,
De tot atâtea îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tine,
De tot atâtea mulțumesc fiecărei zeități
din
Univers pentru tine
Un milion
Cincizeci și unu de mii
Două
Sute
de
Minute...
Un milion cincizeci și unu de mii
două sute de ori.
De-atâtea ori m-ai făcut să zâmbesc,
de tot atâtea să visez
De tot atâtea ori să cred,
De tot atătea să-mi descopăr,
De tot atâtea să-mi ador,
De tot atâtea să-mi venerez,
Viața.
(Gavin pășește spre spatele sălii unde stă Eddie. Se așează în genunchi în fața ei i-i citește ultimul vers din poezie.)
Și exact peste un milion cincizeci și unu de mii
două
sute de minute te voi
cere de soție, voi cere să-ți petreci tot restul
minutelor
din viața ta cu mine.”
Eddie, este un copil „din sitem”, un copil ce a crescut mutat dintr-o familie adoptivă în alta, pănă a ajuns la actualul tată adoptiv, Joel cu care se întelege cel mai bine din toți părinții adoptivi pe care i-a avut. Ea își recită poezia la concursul de slam:
„Balonul Roz
Mă numesc Olivia King
Am cinci ani.
Mama mi-a cumpărat un Balon. Îmi amintesc
ziua când
a intrat cu el pe ușă. Panglica
cârlionțată
roz-bombon atârnundu-i pe braț,
încolăcită
în jurul încheieturii. Îmi zîmbea, în timp ce-o
dezlega
și-o prindea în jurul mâinii mele.
≪ Uite, Livie, ce și-am cumpărat.≫
Mă striga Livie.
Eram așa fericită. Nu mai avusesem un Balon
niciodată. Adică,
văzusem mereu baloane în mâinile altor
copii
în parcarea de la Walmart, dar niciodată
n-am visat că am să-l am pe-al meu.
Propriul meu balon roz.
Eram atât de entuziasmată!Extaziată!Exaltată! Încât
n-am putut
să cred că mama mi-a cumpărat ceva! Nu-mi mai cumpărase
niciodată
nimic! M-am jucat cu el
ore întregi.
Era umflat cu heliu și dansa si
plutea și
zbura când îl plimbam din cameră
în cameră cu
mine, căutând locuri în care să-l duc. Căutând
locuri
în care balonul nu mai fusese niciodată. L-am dus
în
baie, în debara, la spălătorie, în
bucătărie,
în sufragerie. Voiam ca noul meu prieten să
vadă
tot ce am văzut și eu! L-am dus în dormitorul
mamei!
Dormitorul
mamei?
Unde n-ar fi trebui să fiu?
Cu balonul meu
cel roz....
Mi-am acoperit urechile când a țipat la mine,
stergându-și
dovezile de la nas. M-a plesnit
peste
față și mi-a amintit cât de rea eram! M-a
împins pe hol
și a trântit ușa, încuindu-mi
balonul
roz înăuntru, cu ea. Îl voiam înapoi! El
era
prietenul meu cel mai bun! Nu al ei! Panglica roz
rămăsese
înfășurată pe încheietura mea, așa că am tras și-am tras,
încercând să-mi
îndepărtez noul prieten de ea.
Și
s-a
spart.
Mă numesc Eddie.
Am șaptesprezece ani.
Săptămâna viitoare este ziua mea. Am să împlinesc
optsprezece. Tatăl
meu adoptiv îmi cumpără cizmele pe care mi le
doresc.
Sunt sigură că voi cina în oraș cu prietenii.
Iubitul o să-mi ofere un cadou, poate mă va
duce și
la film. Am să primesc până și o felicitare drăguță
de asistenta socială,
urându-mi optsprezece ani fericiți,
informându-mă că am ieșit din sistem.
Am să mă distrez.Știu asta.
Dar un singur lucru
știu precis.
Nu vreau să primesc cumva
nenorocite de baloane roz!”
Gavin îi organizează împreună cu tatăl ei adoptiv o petrecere surpriză prin care șterge amintirea urâtă a baloanelor roz, dându-le o altă însemnătatea. Emoționant momentul.
Postarea participă la ”Jocul de luni”
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
